2,007 matches
-
gândire luminoasă și-o vorbă bună așezată pe locul ei... Gândul omului e-o sită pentru vorbe; se cade ca „sita” să fie cât mai deasă, altfel... vorbește gura fără tine! În deosebire de celelalte ființe, gândirea - facultatea de a cugeta, de a raționa, de a înțelege este un dar făcut omului ( nu se știe precis de către cine...) din naștere. Această „componentă” conduce pe om („homo sapiens”...) spre înfăptuirea de fapte bune. Partea proastă e că nu întotdeauna. De aceea, poate
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
săracului sclav? Nu-i așa că în măruntaiele comicului, ale grotescului sângerează și plânge sublimitatea umană? Săracă inimă! Săracă inimă care râzi pentru a nu plânge! Săracă inimă care înșeli pentru a nu compătimi, deoarece compătimirea te distruge și te anihilează! Cugetați la Aristofan, marele comic, la ce a bufonat, doar ce îl înfricoșa, și văd cum face să vorbească în comedia Broaștele la Esquil, marele tragic. Nenorociții de noi, dacă nu știm să ne revoltăm odată împotriva tiranei! Ne va trata
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
c?, a?a cum „Atlas În vechime sprijinea cerul pe um? r", „a?a el sprijin? lumea ?i vecia Într-un num?r" -, el este singurul care poate În?elege z???rnicia existenței efemere a fiin?ei umane: „ În prezent cuget?torul nu-?i opre?te a sa minte ??i-ntr-o clip? gându-l duce mii de veacuri Înainte; Soarele, ce azi e mândru, el Îl vede trist ?i ro? Cum se-nchide că o ran? printre nori ntuneco?i
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
poate. De fapt sunt dl.primar Voiosu”. Dl.Voiosu,fabricantul de spirtoase realiză faptul că a făcut un salt temporal.De undeva se auzea vocea și chitara lui Pavel Stratan,cântând melodia “Eu beu,puțin câte puțin”... “Deci ajung primar !” cugetă plin de emoție. Celălalt domn Voiosu nu comentă. ”E bine să-ți schimbi mașina !”,îl sfătui cu afabilitate. ”Mâine să vii cu un camion modern și să strângi gunoiul din jurul cimitirului. Să astupi gropile,să plombezi strada.Să repari căminile
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
Saturn? -Da. -Și cum ați ajuns acolo? Prin teleportare? -Nu are importanță.E greu de explicat. Voi pământenii o numiți „gaură de vierme”... Vă dau în judecata! -De acord...Dar ne judecăm pe Saturn... Musafirul a plecat foarte nervos. Managerul cugetă profund.” Avea de-a face cu o farsă a rudelor sau chiar era un caz real? Mă judec.” In definitiv,dacă ai bani parchezi unde vrei!”. Sună la firma care eliberase certificatul de proprietate.Lucrurile se lămuriră rapid.Era vorba
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
din cauza lor. Eu am, totuși, o mică scuză. Simt apăsarea copleșitoare a condiției de om, care mă face să consider viața insuportabil de grea. Toți oamenii sunt la fel. Există oare vreo explicație filosofică? Nu cred că primul care a cugetat astfel a fost evlavios, sau filosof, sau artist. Expresia se trage cu siguranță din vreun bar, auzită la un pahar de băutură, fără s-o fi spus cineva anume. Și apoi s-a răspândit. O expresie sortită să răstoarne lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
că-ți lipsește ceva. Putere, pentru că ai senzația că deții totul. E ceva complex, bineînțeles. Un element, neobișnuit în acest sens este că visul însuși pare o ficțiune... Expresia literară capătă câteodată această formă onirică. Ca om normal exiști dacă cugeți în mod cartezian. Ca artist - și nu orice fel de artist - exiști când și dacă visezi. Totul este să visezi, ca să zic așa, cu un rost și cu finalitate.
Viaţa improvizată by Constantin Ţoiu () [Corola-journal/Journalistic/9879_a_11204]
-
în Dreptatea, Oscar Lemnaru e intransigent: "în presă să nu intre niciunul dintre cei ce au mâinile pătate cu cerneala urii și a infamiei. Să nu mai pătrundă în lumea nobilă a tiparului, să nu mai scrie, să nu mai cugete". Aceste interdicții se refereau la principalul inamic: Mircea Eliade. Va reveni, folosind aceeași tonalitate la 28 septembrie și 11 octombrie 1944, 23 ianuarie și 3 februarie 1946. La 4 noiembrie 1947 propunea în Dreptatea nouă: "Nu e suficient că aceste
Mircea Eliade și Cenzura by Mircea Handoca () [Corola-journal/Journalistic/9430_a_10755]
-
spui că el a avut ghinion, zise ea. Așa e, ai dreptate, lucrul ăsta ni se întâmplă tuturor o dată în viață. Trebuie să ne gândim întruna: „S-ar putea să mi se întâmple și mie astăzi!“. Era clar că ea cugetase îndelung asupra subiectului, iar acum ajunsese la un rezultat pe care-l spunea cu glas tare ca să-l audă toată lumea. Iar când ți se întâmplă, ții minte pentru tot restul vieții cum te-ai purtat, adăugă ea. El nu răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
unde dacă intri, nu mai ieși un an. șase în al patrulea loc: apar deja capcanele tinereții tale, drumul trece prin hățișurile de liane ale adolescenței, oștirile dușmane au întins curse cu slăbiciunile și pripelile primei părți a vieții tale, cugetă bine înainte să pășești mai departe la toate prinzătorile pe care le știi din trecutul tău, în care ți-ai rănit de-a lungul timpului fața, pieptul, degețelele de la picioare, e punctul unde trebuie să fii înțelept să poți merge
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
scoți din el trei pene, care sunt vișinii pe o parte și albe pe cealaltă, le azvârli în sus deasupra mesei tale de chihlimbar, cad două pe partea vișinie și una pe partea albă, îți alegi hexagrama și o citești, cugeți, adormi înviorată de înțelepciune. nouă în al treilea loc: o cârtiță-care dansează-oribil face uz de forță, cu ghearele ei din față, mari și murdare, cu ghearele ei scârboase ca fața demonului shabriri, al orbirii, o cârtiță-oribil-dansatoare face abuz de scârboasele
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
a mers din plin trântesc un chiolhan de să se ducă vestea (printre meseni, ia ascultați ce nume: Dolofan-Voievod, Hulpav-Împărat, Mârlete-Voievod, Bramburel-Voievod, Gând-Împărat). Oamenii din întâmplările dramatice povestite în carte se ospătează, stau de vorbă, dar rămân uneori pe gânduri, cugetând la dragostea care te face să mai uiți de necazuri, la viață, la bătrânețe, la moartea care parcă-i o cumătră nimerită din când în când în bătătură. Seamănă între dânșii poporenii ăștia care-s de colo și de dincolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
ceilalți mai mititei, de vezi să nu se ia de păr prea tare. VASILICĂ (amărât): Iaca mă duc. Da' să nu zăbovești nici dumneata. (pleacă) DĂNILĂ: Acu' ce să fac, Smarandă? Eu le-am stricat, eu le-oi drege. Mă cuget c-am dat cu capu' de pragu' de sus, și-mi ajunge. Nu purta mânie și mai lasă și tu ceva de la tine... SMARANDA: Nu mai am ce lăsa, bărbate. De-acu' doar sufletul să-l mai dau din mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
până la fereastră, se sprijină de caloriferul care îl arde abia simțit și oftează printre cutele perdelei. La masă, Ciuvică așteaptă ceva cu un instrument de scris în mână. Tușește spre a nu mai fi ignorat. Se grăbește, e mai tânăr, cugetă Emil ca pentru sine. Are, nu se știe de ce, o privire trist-înțelegătoare, deși pare că nici o mare revelație nu l-a iscodit recent. Ciuvică nu are nici el de unde să știe că presupusa depresie nu vine de la vreun gând păcătos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
cum de nu ai văzut toate aceste lucruri dinainte... Întrucât singurătatea este de neprețuit, uneori! Astfel, privindu-se odată în oglindă, strict în intimitatea sa, foarte conștient acum de proaspăta lumină, ce începuse a-i limpezi calea, acesta începu a cugeta așa: „Și, mă rog, la ce sunt bune toate aceste nimicuri? Deloc nu mai suport toate aceste mădulare neputincioase, care nu-mi servesc mai mult decât servesc celorlalți oameni și prin care, deși curge sânge și sunt calde, mă țin
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
va fi un inferior, un nedesăvârșit. Ce coșmar sinistru! Asta nu, niciodată!” Într-adevăr, pe aceasta n-ar fi putut-o nicicând Eugen îndura. Acest gând era, de departe, cel mai vătămător și mai de nedorit dintre toate la care cugetase. Desăvârșirea atinsă prin împlinirea propriului țel - la acest lucru visa bărbatul în chipul cel mai puternic și mai nestăpânit, deoarece acesta semnifica singurul său imperativ, iar rezultatul acestuia ar fi însemnat un trofeu personal, pe care l-ar fi prețuit
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
în dragoste și alintându-l cu tot preaplinul de plăceri, ce aceasta, îndeobște, îl creează pentru cei ce iau parte la ea. Iar Victor, constatând asta, ca să-și mai întărească încrederea în el, se întorcea întotdeauna către sine însuși și cugeta intens la toate posibilitățile, ce i-ar fi putut determina despărțirea de femei, rând pe rând analizând fiecare motiv și dezbătându-l cu pătrundere, până când, numaidecât, și tot ca de obicei, se deștepta din cugetare, dânduși seama repede că nu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
tăvălind-o numai în praf și în mizerii. Ah, mă întreb: asemenea bolnavilor care se tămăduiesc, orbilor care își recapătă vederea, surzilor care încep să audă, ologilor care reușesc să meargă, oare când și cei fără minte vor începe să cugete? Măcar un dram de ar privi lucrurile mai în adâncime și numaidecât și-ar da și ei seama că doar prin gândurile și vorbele înalte, pe care, dacă ar dori, s-ar putea folosi de ele, ar putea ajunge mai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Întocmai așa, ei bine, se petrecu și cu eroul acestei povestiri, căci, într-o clipă de sclipire sublimă, își aminti de mai vechiul și mult-îndrăgitul său obicei, cu care se îndeletnicise ori de câte ori avusese ocazia în trecut, și anume scrisul. Astfel, cugetând serios la acest lucru, parcă deja și pornise în el agitația febrilă, care apare întotdeauna înaintea marilor decizii, de la care nu știi ce rezultat să aștepți, dar în care ai curaj să ți pui toată speranța. La momentul la care
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
tot, pentru totdeauna. Totul pornise doar de la un gând în mintea ei, însoțit apoi de un altul și de altul, de ajunsese acum să nu mai aibă pace cu propriile-i gânduri și numai la asta să stea și să cugete. Și ea chiar dorea, cu tot dinadinsul, să se liniștească, dar nu mai reușea deloc să-și curme zbuciumul și să și găsescă liniștea din interior. Ea nu mai era în stare să-și trateze propria viață în mod firesc
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
siguranță!”, gândise ea odată cu cinism, dar, totuși, calmă și neabătută. „Otravă puternică am să mi torn în ochi și în urechi, ca să nu mai pot să văd și să aud de suferințele de pe lumea asta, începând cu cele ale mele!”, cugetă ea altădată. Așa este, toată vremea cât stă el pe pământ, omul are datoria de a-și ușura traiul cât poate și de a-și căuta fericirea neobosit. Adriana, care poate fi numită, pe bună dreptate, a fi o eroină
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
nervos peste măsură și plin de scârbă, se duse și se refugie în camera lui și, învolburat de tot soiul de gânduri întunecate, de energii negative și cu pieptul greu fiind, își închise ochii trupului și își deschise ochii minții, cugetând cu amar și vărsând șiroaie întregi de lacrimi; avea mereu obsesia trecutului, căci i se perindau prin minte mereu, una după alta, numeroase trăiri ale lui din trecut: „Afurisită viață! Mizerabilă lume!, își zicea el dezgustat. Da, într-adevăr, nu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
totuși, semnificativ - glasul întotdeauna surd, dar, totodată, și foarte asurzitor al conștiinței, glas ce-l biciuia deja de câtăva vreme, clipă de clipă. „Tocmai am devenit un hoț de buzunare, iar acum sunt în drum spre o vizuină de drogați, cugetă el. M-am ticăloșit de tot, la dracu’! Și totuși, fie chiar și așa, eu tot nu vreau să renunț la gândul meu deloc. Mă cam îmbrac în haine de nelegiuit cu bună știință, observ. Ei, dar cred că, pur
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
totuși, așternuturile! Cine știe?!” Poate mă trezesc cu vreo vecină curioasă, care ține musai să vadă “Minunea asta”! Nu de alta, dar sunt sătulă de bârfele lor și eu nu-mi mai văd capul de necazuri și suferință. În timp ce mama cugeta atât de profund, eu, vie fiind, am Început să “molfăi “colțul unui șervet din cânepă cu care Îmi acoperise fața. “Copii foarte mici trebuie să doarmă mult” și pentru asta cel mai bun somnifer și la Îndemână era Întunericul. „Cu
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ori, mă gândesc că este o adevărată nebunie să faci “ordine” Într-o”turmă atât de mare” și atât de variată ca și gândire. Și totuși, oameni de calitate, verticali, rafinați, pot crea propriile “cercuri” și legi... unde să poată cugeta În voie și să privească cu seninătate către viață. Asta ar fi posibil, dacă ar exista o dorință puternică și adevărată! Din păcate, nu există! În fiecare ființă zace un “mare egoist” care vrea supremația, vrea locul din fruntea bunăstării
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]