881 matches
-
de multe ori în bucătărie, cu o sticlă de ceva în față, poate vodcă, se afla un nene. Chipiul era al lui. Nenea era militar. Și servea Patria, adică stema aia cu stea, munți și brazi și holde atârnată în cuierul nostru. Asta era meseria lui. Să poarte stemă. Adică să se plimbe cu Patria pe cap. Aveam, în sfârșit, dovada clară, esențială și cutremurătoare că Patria există. Tovarășa Stănescu era condamnată astfel la o soartă crudă: să redevină o simplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
lucru, nu părea să fie tocmai demn să îndeplinească așa o misiune. În primul și-n primul rând, judecați și voi singuri, gestul lui automat atunci când intra pe ușă era să se descotorosească de Patrie și s-o atârne în cuier. De parcă asta ar fi așteptat de nu știu când. De parcă ar fi fost o povară mult prea grea pentru capul lui transpirat și cu zulufi la tâmple. Apoi, între noi fie spus, atitudinea lui n-avea nimic grandios în ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
când apărea el, eu îmi doream să rămân acasă și să stau, așa, pur și simplu, cu mama. Nu se putea. Și mai nasol era că și mama gândea ca el. Pe când mă încălțam, Patria se hlizea la mine din cuier. În momentele alea o uram, o făceam proastă, tută, vacă și câte și mai câte. Și să nu fiu înțeles greșit, dar era și vina ei. Eu, dacă aș fi fost patrie, nu m-aș fi lăsat purtat așa, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Patria. Patria, care a încetat să mai fie patrie în sine și, printr-un miracol al dedublării, al suprapunerii sau mai știu eu prin ce proces științific, a devenit un fel de extensie a lui nenea ăla. Prelungirea lui până în cuier. O fi reprezentat ea chestii teribil de mărețe, nimic de zis, numai că pentru mine toate astea semănau din ce în ce mai bine cu simptomele inconfundabile ale unei dureri în cot. E adevărat, mai existau și momente în care mă bucuram de existența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
teribil de mărețe, nimic de zis, numai că pentru mine toate astea semănau din ce în ce mai bine cu simptomele inconfundabile ale unei dureri în cot. E adevărat, mai existau și momente în care mă bucuram de existența ei: atunci când chipiul dispărea din cuier și se reașeza pe creștetul lui nenea. Însemna că misiunea lui pacificatoare de aici se încheiase și că treaba cu servitul Patriei avea să se desfășoare prin alte locuri și pe la alte mămici. Nu știu care să fi fost motivele ei, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Intrase, cumva, într-o zonă cam ciudată și cu foarte multă ceață. Nu-mi plăcea să-l caut acolo, era frig și mama avea un pulovăr galben. Patria, în schimb, habar n-avea de toate astea. Așa cum stătea, lepădată în cuier, aveam, nu știu de ce, senzația că puțin îi păsa ei de pulovărul mamii. Într-o bună zi, am pândit ca nenea să nu fie prin preajmă, m-am furișat precum Rahan cel de odinioară, am apucat chipiul de cozorocul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
unei scenografe care tocmai alegea stofe și broderii pentru rochița lui Grettel, am mers apoi pe un culoar strâmt, la capătul căruia, într-o încăpere fără geamuri, dar cu multe lămpi de neon, se aflau nenumărate stative metalice, ca niște cuiere, de brațele cărora atârnau sute de păpuși legate cu sfori. Tăceam mâlc, iar Nicu Pantof l-a mângâiat pe Tigrișorul Petre, l-a ciupit ca să-l trezească din somn, l-a zgâlțâit încet, pe urmă zdravăn. Și a început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Când se întoarse, el adormise pe canapea. Angelica se întrebă ce-ar zice părinții lui dacă l-ar găsi așa, plin de spermă și cu pula scoasă, dar iarăși nu era treaba ei, și în concluzie își luă geaca din cuier și plecă acasă. THE PARTING VISIT Astă-seară am iesit din masonerie. O organizație mult prea plictisitoare pentru un tip ca mine, un om al acțiunii, al faptelor. Niciodată nu am gustat faza asta cu ritualuri, vorbărie, simboluri, magie și căcaturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
e, cu alveole curate de nefumător, se lasă ca o cremă de căpșuni când ating cu degetul. Vreau să mă spăl pe mâini, dar nu mai apuc... ... ușa e zgâlțâită cu putere. Am pus lanțul, am îngrămădit noptierele, am tras cuierul, m-am proptit și cu spinarea-n ea, dar pârâie din balamale, nu mai are mult și zboară. Un trosnet, a cedat, cei de-afară împing și eu fug repede-repede pe holul care parcă-i tot mai lung, iau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
lipit și-un program de audiențe. Lunea și marțea - nu. Miercurea și joia - în principiu, nu. Vineri - doar dacă arde. Sâmbăta e srl, iar duminica e dată de la Dumnezeu pentru odihnă. Sacul de dormit e desfăcut într-un colț, în cuier haine, pe scaune tricouri, pe-o poliță, lângă Istoria... în cinci volume, mașina de bărbierit. Un borcan cu zacuscă a rămas pe birou. - Ce faci, omule? Te-ai mutat aici cu tot calabalâcul? - Da, de săptămâna trecută. M-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
liberi, trebuie să dăm mai mult decât lacrimi. Sunt bărbat, Luana, chiar dacă n-am făcut armata. Te las pe tine să bocești și să te rogi pentru mine. Văzându-i hotărârea ea spuse tăios: Merg cu tine. Se repezi spre cuier să-și ia haina. Ștefan îi prinse cu putere capul în mâini, își înfipse privirea neagră în adâncul ochilor ei și fata văzu că uitătura galeșă, de copil, dispăruse. Spuse doar: Nu-mi face asta! Ieși pe ușă, lăsând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
îmbrăcată după ultimul jurnal de modă parizian. Avea o fustă foarte largă în carouri, până la jumătatea pulpei, o îmbrăca aproape zilnic, de vreo câțiva ani, pentru că era foarte practică. Bineînțeles, frigiderul era extrem de cochet, așezat acolo în colțul holului, și cuierul cumpărat de ocazie, capitonat cu vinilin și plin de haine, căciuli, eșarfe, era fără îndoială de un gust desăvârșit. Toate aceste impresii, schimbate între ei cu cea mai mare seriozitate, o amuțiră. Derutată le arătă drumul către cameră și, înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pleacă la Matei, un băiat taciturn, necăsătorit, slăbuț, palid, cu părul rărit pe creștet, meticulos și răbdător, cu o vocație de înger, de-o politețe demodată cu femeile. Își saltă de pe cap căciula, sau basca, ce are, se înclină, la cuier își agață pardesiul tocmai la perete, chiar dacă știe că i se va murdări de var, lasă altora locul din față.. Pe hol se oprește lipit de zid și te așteaptă să treci cu toate că pe holul larg s-ar putea strecura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
melodia preferată la radio. Avea trăsături copilărești, femeia asta. Și unde mai pui, continuă înciudat pentru sine, că sunt și hipertensiv nervos, și ce-o să se aleagă de capul meu la o adică... Odată ajuns la ușa biroului, oprit lângă cuier, cu gesturi de erou, își petrecu după gâtul lui gros fularul de mătase. Hai, hai, nici Nineta n-o fi bună de teren și privi iarăși la sânii puternici ai femeii care acum era vârâtă în hârțoage până peste cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
își împinsese buza de jos în față, a nemulțumire. Cum vrei, i-a mai spus, încercând să-și ascundă răceala din voce, dacă e așa de important pentru tine eu nu mă pot împotrivi. Pe urmă și-a luat din cuier trenciul și privirii ei mirate i-a răspuns. Am să te conduc până la gară. N-ai observat? Plouă. Tot drumul au tăcut amândoi. Ce mult seamănă cu o despărțire, și-a spus îndurerată Carmina. Pe peron s-au sărutat sec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Miroase a transpirație ca un talan bătrân, zise inspirând în urma bărbatului ei și știu că fusese, probabil cu vreun prieten la o partidă de tenis. De la un timp bărbatul ei părea foarte preocupat de condiția lui fizică. Rămase sprijinită de cuier meditând: să se fi întâmplat ceva cu el? Să fi intervenit ceva? Ceva în viața lui? Să-i fi pus cineva sângele în mișcare? Zâmbi și legănă capul a neputință. Nu, imposibil. Abandonă imediat subiectul. N-avea nici un sens să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu el? Să fi intervenit ceva? Ceva în viața lui? Să-i fi pus cineva sângele în mișcare? Zâmbi și legănă capul a neputință. Nu, imposibil. Abandonă imediat subiectul. N-avea nici un sens să se mai preocupe de el. Observă cuierul încărcat de haine, toate atârnau ca niște cioroi spânzurați, deschise larg camerele la Ovidiu și la bărbatul ei și porunci: Veniți de vă puneți hainele alea la locul lor, aveți șifoniere. Să nu mai văd nimic acolo, la cuierul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Observă cuierul încărcat de haine, toate atârnau ca niște cioroi spânzurați, deschise larg camerele la Ovidiu și la bărbatul ei și porunci: Veniți de vă puneți hainele alea la locul lor, aveți șifoniere. Să nu mai văd nimic acolo, la cuierul din hol! Plecă imediat din hol, așa era strategic de fapt. Era penibil să-i vadă pe cei doi bărbați, ieșind tiptil din vizuinile lor și executându-se de sarcina trasată, în timp ce-și zâmbeau complice unul altuia, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de vinovăție, știa că se va duce acasă și acolo trebuia să rostească o scuză, o ședință, o șuetă cu prietenii, ceva cât de cât credibil, e de pe acum neliniștit, cu gândul la acel moment penibil, întâmplat în hol, în fața cuierului, un neadevăr rostit sec și cu voce controlată, indiferentă, prețul intrării lui în interiorul apartamentului, moment peste care trece uneori mai ușor, alteori mai greu. În cămașă de noapte, toată numai dantele, Larisa își va înăbuși un căscat, va adulmeca adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
într-o sâmbătă. Carmina nu-l mai aștepta, sâmbăta Ovidiu n-o vizita niciodată. Spre deosebire de celelalte dăți, sună la ușă și așteptă să i se deschidă, sprijinit cu o mână de perete. Intră în hol, își privi papucii aliniați lângă cuier, oftă, își aplecă fruntea și rămase un timp în fața femeii. Apoi o rugă să-l însoțească la mașină. Arăta neguros, cu cearcăne adânci, vineții săpate sub ochii de culoarea mierii. Rămase sprijinit de tocul ușii din sufragerie, cât timp Carmina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să înceteze. Avea reacții întârziate. Încercă să ghicească cine era la celălalt capăt al firului. N-o află decât tot pe Sidonia, ajunsă acasă după acțiunea eșuată, în cămașă de noapte, în penumbra holului, așezată pe suportul de încălțăminte de la cuier, cu ochii cârpiți de somn, dar nevoind să accepte insuccesul manevrelor sale. În final va lăsa receptorul în furcă, n-avea rost să-l alerteze și pe Trofin, ar fi întrebat ce se întâmplă cu ea la o asemenea oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
severe a Înfățișării fiului ei. Mănâncă la Întâmplare. Uneori, poate, deloc. Precis dă o groază de bani pe cărți. La peste 30 de ani te poți opri din citit. Dacă nu ții cu tot dinadinsul să orbești... Se Îndreptă spre cuierul cu picior din verandă Înainte ca obișnuitele ei reproșuri să tulbure bucuria serii. Fularul, pus neglijent În mâneca paltonului, mătura dușumeaua de brad precum coada leneșă a unei vulpi purpurii un drumeag uscat de țară. Sunt gata, zise Flavius-Tiberius, punându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Abner, David, Lea. Apoi, firesc, fără grabă, pregătit parcă să primească aplauze ce i se cuveneau de mult, Începu să urce treaptă după treaptă. În centrul scenei acoperită cu o pâslă cenușie bine Întreținută, Între un scrin rustic și un cuier cu picior, trona un fotoliu Îmbrăcat În plus vișiniu. Lângă el, pe un taburet, se afla un patefon. În spatele lor, se vedeau un pat de alamă fără somieră, un paravan pictat, un lavabou și o mașină de scris cu câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
un lavabou și o mașină de scris cu câteva taste lipsă. Rame vechi de tablouri, cărți, o icoană, o candelă. Și Încă multe alte obiecte greu de identificat la o repede ochire. Deoparte, la fel de stingheră ca și pălăria neagră din cuier, zăcea banca pe care se odihnise Svejk În arestul Gestapoului. Părea mai potrivită pentru a-și trage sufletul decât fotoliul impunător și moale. Drumețului Îi șade bine cu banca, Își zise el așezându-se. Întunericul din sală i se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
patetice, nepotrivite după părerea lui cu o ființă dezinhibată și voluntară. Înclina să creadă Însă că tirada Iolandei era o Încercare stângace de a-și ascunde iritarea pe care i-o provocase apariția lui nedorită. Se ridică gata să plece. Cuierul e În hol, zise Iolanda. Cu el am venit, cu el plec, replică Flavius-Tiberius. Tot așa gândesc și eu. Un palton ca ăsta nu se demodează niciodată... oare cum ar fi să ieși de aici peste vreo zece ani? Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]