930 matches
-
conștientă, punând mereu refularea la încercare. Gama de mecanisme de apărare este mult mai mare, dar efectele lor sunt mai mult sau mai puțin asemănătoare cu cele ale refulării. „Au toate drept scop diminuarea tensiunii interne trăite ca angoasă sau culpabilitate, evitând astfel să fie recunoscută prin menținerea ei în afara câmpului conștiinței.” (Ey et al.,1960) Din această perspectivă, descrierea și enumerarea lor nu este necesară, mai ales când e avută în vedere funcționarea mentală colectivă. În psihopatologie lucrurile sunt diferite
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
exclus sentimentele de vinovăție sunt femei cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani. Pot fi operate - după cum s-a presupus, de altfel - corelații între femeile ce se declară practicante active ale unei credințe religioase și afirmarea stării de culpabilitate în urma faptului că și-au provocat avorturi. Mai multe despre ce-au însemnat avorturile provocate în viața unor femei aflăm din relatările făcute despre amintirea avortului cu cele mai profunde consecințe. Astfel, consecințele unora dintre ele au schimbat viața respectivelor
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Memorie și istorie în raportul trecut-prezent La un prim nivel de apreciere, putem conchide că rejectarea din memoria colectivă a consecințelor decretului antiavort este cauzată de specificul amintirilor (sexualitatea fiind unul dintre subiectele puțin abordate public), precum și de sentimentul de culpabilitate cauzat de credințele religioase, toate religiile (cele tradiționale, ca și cultele neoprotestante) fiind în consens în a taxa avortul ca omucidere. În planul memoriei individuale - așa cum se observă și din prezentarea datelor reieșite din studiul de caz multiplu -, pentru cel
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
raport; • perlaborarea: raportul este predat. Pentru Jaques, "perlaborarea constă, pentru consultant, în a atrage atenția asupra naturii rezistenței (tratând problemele resimțite ca dureroase). Actul esențial al analistului ține de sesizarea oportunităților de a elucida, în situația specifică, semnificațiile sentimentelor (teamă, culpabilitate, suspiciune etc.) care constituie fundalul dezagreabil al anxietăților prezente. În caz de succes, remarcele sau interpretările propuse le permit membrilor grupului să exprime sentimente reprimate uneori de ani întregi și astfel să dezvolte o atitudine nouă față de problema studiată (Dubost
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
inconștient al conducerii între o conducere "obiect bun" (cea din atelier) și o conducere "obiect rău" (cea care participă la negocieri). Jaques (citat de Amado și Guittet, 1975) scrie: "Cu cât conducerea făcea mai multe concesii, cu atât muncitorii resimțeau culpabilitatea și teama anxietății depresive și se repliau în atitudini paranoide ca mijloc de a evita anxietatea depresivă". Aceste atitudini, care nu erau explicitate, au fost discutate deschis. Pentru Amado și Guittet, ele au adus un control mai amre asupra relațiilor
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
precum și de nivelul sociocultural. Unii părinți nu reușesc să se împace cu acest gând, nu admit această realitate, o resping, se luptă cu ea, se înșală pe ei înșiși, se amăgesc, caută explicații, uneori forțează unele explicații. În fața sentimentului de culpabilitate, majoritatea acestora vor adopta cele cinci strategii de apărare despre care tocmai am vorbit: nevoia de reparație, supraprotecția, culpabilizarea celorlalți, refuzul de a accepta deficiența, nevoia de pedeapsă. Cel mai frecvent, părinții reacționează printr‑o încercare de reparație a situației
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
de o Întâmplare letală (NDE - Near Death Experience), alții de mistica creștină sau de meditația yoga, alții de citirea aurei și de medicina taoistă. Asupra tuturor acestor discipline plutește, este adevărat, un voal de jenă, o acuză de neseriozitate, o culpabilitate nemărturisită, un sentiment al pericolului (cum ar fi cel de cădere În fanatism și de pierdere a discernământului). Dar ele pot fi recuperate dacă sunt privite drept ceea ce sunt, drept obiecte mentale, „stări alterate de conștiință”. Cred că e posibilă
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
și la deconstrucția și diseminarea lui Derrida, și la „gândirea slabă” a lui Vattimo, și la rizomii lui Deleuze, și la paradigmele lui Ihab Hassan. Dar ceea ce mi-ai spus tu mă ajută să mă eliberez de acest sentiment de culpabilitate academică. Fiindcă aparatul respectiv, am impresia, În loc să ajute la degajarea germenelui de noutate al conceptului, nu ar face decât să-l sufoce În fașă. Pe de altă parte, riscul opus este cel al diletantismului sau al ireverenței... Mihaela Ursa: Cred
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
pentru o arheologie recuperatoare a unor arhetipuri o manifestă M. și în romanele sale. Vina este un bildungsroman al transformării unui tânăr țăran, Traian Laru, într-un om hibrid, navetist pe Marele Șantier, acest traseu fiind dublat de radiografia sentimentului culpabilității pe care personajul principal, un inocent, îl simte față de moartea tânărului Sebastian, precum și față de părăsirea satului natal, loc al legăturilor ancestrale. Prozatorul dovedește o oarecare adecvare în radiografierea mediilor muncitorești, însă uneori evenimentul este tratat în manieră gazetărească, accentul căzând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288247_a_289576]
-
Petre David. Introspecția este ghidată de o perspectivă etică, iar finalul este deschis: Liviu Dorda pare că își atinge scopul (doctorul moare în urma unui stop cardiac provocat de acuzațiile primite), dar obsesiile sale se vor converti într-un infern al culpabilității, văzută ca o „eternă reîntoarcere”. SCRIERI: La poarta pietrelor, București, 1972; Desprinderea fiului, București, 1976; Vina, București, 1980; Trăind într-o rază, București, 1982; Părinții abstracți, București, 1983. Repere bibliografice: M.N. Rusu, „La poarta pietrelor”, CRC, 1972, 23; Victor Felea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288247_a_289576]
-
urmele confirmate. Lampețiu trăia într-adevăr la extremitatea îndepărtată a acestei epoci, într-o comunitate în care femeile și bărbații duceau o viață plină de veselie, liberă, îmbrăcați în veșminte somptuoase, trăind în îndestulare și practicând o sexualitate ludică fără culpabilități. O asociație contractuală hedonistă care ne face să ne gândim la cea a epicurienilor din Cercul din Campania... Dacă gnosticii înșiși nu se reclamă niciodată de la filosofii materialiști antici, Irineu din Lyon îi ocărăște ca fiind indivizi care profesează filosofia
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cred că negativitatea este un produs al liberului arbitru al primului om - respectiv al primei femei - și care-l despovărează pe Dumnezeu de orice responsabilitate în materie de genealogie a răului, gnosticii cred în ratarea Creației. Pentru adepții lui Hristos, culpabilitatea apasă cu o greutate considerabilă, dat fiind că păcatul originar se transmite din generație în generație; în ce-i privește pe gnostici, este exclus ca ei să se simtă vinovați de o vină pe care n-au comis-o; dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
e el sau contrariul său, contează numai purificarea gnostică, cea care conduce la dematerializarea sinelui și la perfecțiunea esențializate a sufletului tău disociat de impuritățile materiale. în materie de sexualitate, Vasilide ajunge la aceeași concluzie ca și Simon Magicianul: fără culpabilitate, departe de orice interdicție, fără griji în privința moralei tradiționale, contra encratismului și a lăudătorilor lui, dincolo de bine și de rău, credincios principiului că buna etică gnostică este inversul celei promulgate de îngerii trișori - ei înșiși trădați prin ratarea lumii apărute
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
filosof corespunde global și pentru alții. Puzzle-ul poate fi reconstituit în felul următor: în comunitatea gnosticilor licențioși, se gândește în mod asemănător - lumea e rea, mântuirea trece prin epuizarea posibilităților trupului, grația divină îi eliberează pe oameni de orice culpabilitate, acțiunea gnostică se făptuiește dincolo de bine și de rău. în materie de sexualitate colectivă, ne imaginăm, într-un prim tempo, ceea ce poate fi făcut. Sau ce poate fi reținut împotriva lor de către inchizitori creștini. Nicio nevoie de precizări. Dar, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Unii apără pozițiile ascetismului, alții - sărăcia; ici e înălțată în slăvi lipsa oricăror bunuri, colo austeritatea. Dar, de fiecare dată, este vorba de pregătirea accesului la o stare nouă: cea a perfecțiunii spiritualului, inaccesibil de-acum răului, greșelii, păcatului, căinței, culpabilității. Nu-l mai salvezi pe cineva care a fost salvat o dată dacă nu cumva vrei să demonstrezi ineficacitatea primei mântuiri... Gândirea Liberă luptă contra reprimării vieții așa cum a organizat-o Biserica în numele unei religii care urăște trupul. El vrea ca
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cotidiană, dar și ierarhia catolică până la vârful ei - papa. Spiritul Liber constată că clerul domină poporul de rând, pe oamenii de condiție modestă, amețindu-i cu ficțiuni care-i permit justificarea penitenței, a servituții, a sclaviei, a dominației. Păcatul generează culpabilitate, care osândește trupul în sensul urii de sine. Dumnezeu nu se aseamănă câtuși de puțin cu o figură antropomorfică, el nu cere nici nu impune nimic, nu pedepsește și nu afurisește, nu urăște și nici nu cunoaște mânia. 2. Omul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Din punct de vedere al mișcării panteiste a lucrurilor, milostenia este echivalentă cu crima, pentru că totul se petrece dincolo de bine și de rău. Alt caz: sexualitatea care implică cel puțin un membru al Spiritului Liber este absolut liberă și fără culpabilitate. Dar dacă se ajunge la conceperea unui copil? El poate fi suprimat la naștere... Sărăcia justifică infanticidul, care nu-i un păcat mai mare decât acela de a păstra copilul pentru a-l crește... Nu-i nicio nevoie să te
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a lui Dumnezeu. Jan din Brno împinge la limitele extreme consecințele etice ale unui panteism integral. Nu există un Dumnezeu separat, nicio morală inferioară sau superioară alteia, nici bine distinct de rău, dar nici instanță regulatoare transcendentă, nici judecător, nici culpabilitate; tot ce se întâmplă este scris conform celei mai pure domnii a necesității. Dacă nu e libertate, nu există nici liber arbitru, nici alegere, nici responsabilitate, nici greșeală sau culpabilitate. Ceea ce se întâmplă nu poate să nu se întâmple și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de rău, dar nici instanță regulatoare transcendentă, nici judecător, nici culpabilitate; tot ce se întâmplă este scris conform celei mai pure domnii a necesității. Dacă nu e libertate, nu există nici liber arbitru, nici alegere, nici responsabilitate, nici greșeală sau culpabilitate. Ceea ce se întâmplă nu poate să nu se întâmple și decurge dintr-o logică oarbă: ea guvernează mișcarea astrelor și cea a oamenilor; ea decide în privința tropismului plantelor și a spuselor oamenilor; ea presupune că în afară de natură, de realitate, de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pretutindeni și că poți fi considerat vinovat de ceea ce decide ea luându-ne pe noi ca ostatici? Creștinismul oficial pleacă de la principiul că, pentru a pedepsi, a-ți fundamenta deplinele puteri pe trup, trebuie să inventezi o mașină de fabricat culpabilitate: de unde inventarea păcatului originar, această culpă transmisă din generație în generație - prin actul sexual, spune explicit sfântul Augustin -, de unde postulatul libertății, al posibilității unei alegeri, de unde existența unui Dumnezeu care l-a făcut pe om liber dar îi interzice recursul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
al XII-lea corespunde nevoii resimțite de Biserica oficială de a mai adăuga niște negativitate negativității și de a culpabiliza iar și iar: acest loc intermediar obligă la rugăciuni, la fapte de milostenie, el îi constrânge pe supraviețuitori să încerce culpabilitate și pentru cei morți. Jean Țesătorul și alți adepți al Spiritului Liber spulberă aceste elucubrații. Când inchizitorul dominican flancat de notari î!) îl interoghează pe acuzat, el îl întreabă în ce constă Spiritul Liber. Răspuns: în sfârșitul mustrărilor de cuget
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
celei reale, disprețul pentru un trup, pasiunea doloristă, frica de osânda veșnică, catastrofa păcatului originar? Epicur susține exact contrariul: dragostea de viață, bucuria de a trăi aici pe pământ, înrădăcinarea înțelepciunii în trup, gustul pentru plăceri, inexistența zeilor răzbunători, absența culpabilității... Biserica are de ce să fie nemulțumită! Ca întotdeauna când e vorba de gânditori alternativi victime ale acestor distrugeri sistematice și programate, ceea ce subzistă din Epicur se datorează criticilor aduse de adversarii lui care-l citează în cursul demonstrațiilor pro domo
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cu libertatea oamenilor? Dumnezeu vrea totul dar, înainte de a fi considerați vinovați, oamenii trebuie să dispună de liberul arbitru acest dat ontologic e necesar pentru a justifica arsenalul polițienesc al oricărei metafizici care ține cont de obligații, sancțiuni, responsabilitate și culpabilitate. Acesta e iudeo-creștinismul. Pe de altă parte, dacă oamenii sunt predeterminați, cum se poate crede în posibilitatea ca ei să devină mai buni, să se schimbe? Orice speranță de a deveni altceva decât ești datorită unui efort al voinței dispare
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
presupun urmărirea interesată a unui țel disociabil de virtute - plăcerea. Nimeni nu se supune niciodată pentru că legea e lege, ci pentru că prin această supunere obții mai multă satisfacție decât insatisfacție. De exemplu, neîncălcând legea, nu mai riști pedepse, ispășire și culpabilitate, și nici alte neplăceri consecutive nesupunerii. A te supune dă naștere plăcerii de a evita neplăcerea. A respecta o regulă pentru motive care țin de interes nu face totuși acest respect impur. Cu atât mai mult cu cât puritatea nu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a vigorii, apariția unor boli incurabile - a sifilisului scrie Erasmus -, creșterea sărăciei, dispariția seninătății, bunul cel mai de preț. Or, o plăcere plătită cu un necaz nu mai e plăcere. După cum, aceste jubilări atât de frecvent contrare moralei dominante generează culpabilitatea și o conștiință încărcată. Adică negativitate curată. Modelul epicurianului desăvârșit? Călugărul franciscan care a renunțat la toate bunurile, la ceea ce reprezintă un scop în viața celor mai mulți dintre oameni... nu femei, nu bani, nu poftă de putere, doar aceea pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]