1,164 matches
-
ales, au încercat să minimalizeze rolul românilor, iar alții să nege chiar participarea acestora.la revoltă. Însă izvoarele vremii vorbesc fără echivoc despre rolul proeminent al românilor în revolta din 1185, la care s-au asociat și alte populații, precum cumanii. Pretextul revoltei l-a constituit o măsură vexatorie a împăratului Isaac II Anghelos, adoptată în 1185: el a impus taxe noi asupra bunurilor și mai ales a turmelor supușilor săi, ceea ce i-a determinat pe locuitorii din Munții Haemus, "care
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și primăvara 1186. În urma acestor eșecuri, în vara lui 1186, Isaac Anghelos a pornit în persoană împotriva răsculaților, iar Petru și Asan, în fața înaintării armatei bizantine, au trecut (s-au refugiat) la nord de Dunăre, pentru a cere ajutor de la cumanii din Câmpia munteană. Între timp, în fruntea armatei bizantine, împăratul a pătruns în regiunea dintre Haemus și Dunăre, fără a întâmpina rezistență, unde a primit asigurări formale de supunere ale locuitorilor. El a dat foc grânelor și a instalat garnizoane
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rezistență, unde a primit asigurări formale de supunere ale locuitorilor. El a dat foc grânelor și a instalat garnizoane bizantine în cetățile numeroase ale răsculaților, după care s-a întors la Constantinopol (cf. Choniates). În timpul acesta, căpeteniile răsculaților "căpătând ajutorul cumanilor, au intrat în patria lor, Moesia", (adică au revenit în sudul Dunării), pe care au găsit-o "părăsită și golită de armata bizantină". Dar răsculații "nu s-au mai mulțumit să poată păstra ceea ce era al lor și să dobândească
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aducă daune împărăției romeilor (bizantinilor) și să nu unească domnia misienilor (românilor-vlahilor) și a bulgarilor într-una singură, așa cum fusese odinioară" (Choniates, p. 419, în "Fontes, III, p. 259-261). Cronicarul cruciadei a III-a, Ansbert, face referire la vlahii și cumanii aflați în serviciul împăratului Anghelos. Răscoala odată declanșată, a luat amploare, în 1185-1186, și, în toate formele ei, se vădește caracterul popular românesc. Astfel, cronicarul Acropolit menționează că lui Petru, fratele său Asan, care ar fi fost de fapt primul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
că lui Petru, fratele său Asan, care ar fi fost de fapt primul conducător al răscoalei (și cel care a dat numele dinastiei), i-ar fi dat malul Mării, "țara lui Petru". Un alt autor, Amantos, susține că Asăneștii sunt cumani, după neam, fiind sprijiniți de "vlahi". Iorga precizează că, la începuturile mișcării, se pare că s-a aflat și o divergență religioasă: este vorba de Sf. Dumitru, de care se va lega acțiunea lui Ioniță, viitorul împărat, care va isprăvi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
restului armatei, și a cerut și ajutorul cumnatului său, Conrad de Montferat, comandant cruciat aflat în drum spre Țara Sfântă. Aflat încă în tabără, împăratul s-a îndreptat apoi spre Stara Zagora, iar răsculații români și bulgari, împreună cu aliații lor cumani, i-au atacat pe bizantini. După o luptă sângeroasă, bizantinii au obținut o victorie scump plătită și, fără a-i urmări pe răsculați în retragerea lor, împăratul a revenit la Adrianopol. Luptele au continuat prin hărțuielile permanente ale românilor și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
i-au atacat pe bizantini. După o luptă sângeroasă, bizantinii au obținut o victorie scump plătită și, fără a-i urmări pe răsculați în retragerea lor, împăratul a revenit la Adrianopol. Luptele au continuat prin hărțuielile permanente ale românilor și cumanilor, care i-au exasperat pe bizantini, neobișnuiți cu tactica aceasta, iar Choniates (secretar imperial care însoțea trupele) afirmă că Asan, fratele lui Petru, era foarte capabil și inventiv "să născocească ceea ce era de folos în situațiile fără ieșire" (Choniates, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
armata imperială era tot mai slăbită, prost aprovizionată, iar soldele nu mai erau plătite regulat. Noul comandant al armatei bizantine, Constantin Aspictis, a expus aceste probleme militare, dar a fost destituit și mutilat (orbit) de împăratul Anghelos. Pentru că "vlahii și cumanii" continuau să provoace dificultăți Imperiului, în 1190, Isaac Anghelos a pornit din nou împotriva lor. El a pătruns în zona muntoasă a Munților Haemus, dar fără succes, căci a găsit "cetățuile și micile orașe din munți înconjurate de întărituri puternice
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
era numit, își exercita autoritatea asupra unui teritoriu întins și avea deja o administrație bine închegată. Armata statului de la Târnovo era puternică și țarul Petru putea oferi împăratului cruciat Friedrich Barbarossa un ajutor de 40.000 de oameni, români și cumani, conform unui izvor german. Împăratul se afla în fruntea cruciadei III (1189-1192), iar oștenii români și cumani urmau să ia parte la expediția spre Ierusalim. Dar țarul Petru oferea acest ajutor militar cu condiția ca oastea cruciată, aflată în drum
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
statului de la Târnovo era puternică și țarul Petru putea oferi împăratului cruciat Friedrich Barbarossa un ajutor de 40.000 de oameni, români și cumani, conform unui izvor german. Împăratul se afla în fruntea cruciadei III (1189-1192), iar oștenii români și cumani urmau să ia parte la expediția spre Ierusalim. Dar țarul Petru oferea acest ajutor militar cu condiția ca oastea cruciată, aflată în drum spre Țara Sfântă, să cucerească Constantinopol, iar Friedrich să-i recunoască titlul de împărat. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
împăratului latin de restituire către statul său a teritoriilor preluate de la Bizanț a dus la conflicte între noul țarat și Imperiul de Constantinopol. În 1205, la Adrianopol, oastea lui Ioniță alcătuită din români și bulgari, cu ajutorul a 14.000 de cumani, a zdrobit pe latini, iar împăratul Balduin a fost luat prizonier și închis la Târnovo. Ioniță intenționa să înlăture definitiv Imperiul latin, să cucerească Constantinopol și să se proclame împărat, dar au apărut modificări în raportul de forțe politice angajate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
latinii, feudalii greci din Tracia s-au manifestat ostili față de Ioniță, ei au încercat să împiedice trecerea Philipopolului în stăpânirea lui și au organizat o revoltă la Târnovo. Intervenția energică și succesele militare ale lui Ioniță în Tracia, obținute cu ajutorul cumanilor, au dus la o neașteptată apropiere între Imperiul latin și cel de la Niceea. Armistițiul încheiat între împăratul latin, Henric de Flandra, fratele lui Balduin, și împăratul bizantin, Theodor Lascaris, i-a permis lui Henric să-și concentreze forțele pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Kaloian era acum destul de puternic pentru a se opune presiunilor politice și militare ale regatului apostolic ungar și ale Imperiului de Constantinopol. În vremea domniei lui Asan Borilă (1207-1218), nepotul său, statul de la Târnovo a continuat să fie sprijinit de cumanii din nordul Dunării, dar a cunoscut un regres. Urmașii n-aveau personalitatea lui Kaloian. În acești ani, după 1207, s-au accentuat tendințele particulariste ale marilor feudali bulgari și români, susținuți de forțe politice externe. La slăbirea statului Asăneștilor au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
capăt ostilităților. Țarul bulgar a înțeles că pentru a-și atinge scopul, cucerirea Constantinopolului, era necesară consolidarea stăpânirii în nordul țării, el temându-se de o năvălire a regelui Ungariei în Bulgaria. În acest scop, el a strâns relațiile cu cumanii și românii din nordul Dunării și a încercat să încorporeze statului său Serbia, ca și ținuturile românești din nordul fluviului. El a dus lupte înverșunate cu regatul Ungariei pentru stăpânirea Severinului, punct strategic important de control a teritoriului nord-dunărean. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
este acel "modus vivendi" stabilit între români și alogeni (vezi Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor, București, 1901, p. 338). Rolul acestor popoare migratoare târzii (vezi pe larg cap. X) trebuie privit cu prudență, fără a fi subestimat, dar nici exagerat. Astfel erau cumanii, statorniciți pe teritoriile românești, în a doua jumătate a secolului al XI-lea, teritorii numite de izvoarele istorice "Cumania". Denumirea aceasta indică, pe lângă sensul geografic, și statutul de putere dominantă politică și militară a cumanilor suprapuse celei locale (românești), fără
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dar nici exagerat. Astfel erau cumanii, statorniciți pe teritoriile românești, în a doua jumătate a secolului al XI-lea, teritorii numite de izvoarele istorice "Cumania". Denumirea aceasta indică, pe lângă sensul geografic, și statutul de putere dominantă politică și militară a cumanilor suprapuse celei locale (românești), fără a cunoaște formele instituționale ale dominației. Cumanii reprezentau, în vremea aceasta, o problemă și pentru Imperiul bizantin și Regatul ungar. Izvoarele îi arată pe cumani și pe români ca aliați pe tărâm militar, ca în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
doua jumătate a secolului al XI-lea, teritorii numite de izvoarele istorice "Cumania". Denumirea aceasta indică, pe lângă sensul geografic, și statutul de putere dominantă politică și militară a cumanilor suprapuse celei locale (românești), fără a cunoaște formele instituționale ale dominației. Cumanii reprezentau, în vremea aceasta, o problemă și pentru Imperiul bizantin și Regatul ungar. Izvoarele îi arată pe cumani și pe români ca aliați pe tărâm militar, ca în cazul incursiunilor provocate de constituirea statului româno-bulgar. Asăneștii au fost sprijiniți de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
geografic, și statutul de putere dominantă politică și militară a cumanilor suprapuse celei locale (românești), fără a cunoaște formele instituționale ale dominației. Cumanii reprezentau, în vremea aceasta, o problemă și pentru Imperiul bizantin și Regatul ungar. Izvoarele îi arată pe cumani și pe români ca aliați pe tărâm militar, ca în cazul incursiunilor provocate de constituirea statului româno-bulgar. Asăneștii au fost sprijiniți de cumani și români, în acest sens, cronicarul Nicetas Choniates arată că, în 1199, sciții (cumanii) împreună cu o ceată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
reprezentau, în vremea aceasta, o problemă și pentru Imperiul bizantin și Regatul ungar. Izvoarele îi arată pe cumani și pe români ca aliați pe tărâm militar, ca în cazul incursiunilor provocate de constituirea statului româno-bulgar. Asăneștii au fost sprijiniți de cumani și români, în acest sens, cronicarul Nicetas Choniates arată că, în 1199, sciții (cumanii) împreună cu o ceată de vlahi au trecut Istrul", cu referire la românii nord-dunăreni. Pe la 1210, când la Vidin a izbucnit o răscoală, în ajutorul țarului Asan
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
îi arată pe cumani și pe români ca aliați pe tărâm militar, ca în cazul incursiunilor provocate de constituirea statului româno-bulgar. Asăneștii au fost sprijiniți de cumani și români, în acest sens, cronicarul Nicetas Choniates arată că, în 1199, sciții (cumanii) împreună cu o ceată de vlahi au trecut Istrul", cu referire la românii nord-dunăreni. Pe la 1210, când la Vidin a izbucnit o răscoală, în ajutorul țarului Asan Borilă a venit o oaste condusă de comitele Ioachim de Sibiu, alcătuită din "sași
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în Țara Bârsei, în 1211, de către regele Andrei II al Ungariei reprezenta un scut față de pericolul cuman, autoritatea regatului în sudul Transilvaniei încă nu era consolidată. În acești ani de la începutul secolului al XIII-lea, politica papală miza pe creștinarea cumanilor și atragerea lor la catolicism. În 1227, papa Grigore IX aprecia că "autoritatea apostolică s-a bucurat întotdeauna de mare prețuire în Cumania". În 1228, el constata dorința de sedentarizare a cumanilor. Politica papală își arăta roadele: călugării dominicani din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al XIII-lea, politica papală miza pe creștinarea cumanilor și atragerea lor la catolicism. În 1227, papa Grigore IX aprecia că "autoritatea apostolică s-a bucurat întotdeauna de mare prețuire în Cumania". În 1228, el constata dorința de sedentarizare a cumanilor. Politica papală își arăta roadele: călugării dominicani din regatul Ungariei au contribuit la înființarea unui "episcopat catolic", în frunte cu Teodoric, în Milcovia, localizarea sa este incertă, undeva în apropierea Țării Bârsei, în nord-estul Munteniei și sud-vestul Moldovei. A fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de la sud de Carpați, a apărut un adevărat cap de pod, prin care regele ungar urmărea promovarea unei politici de expansiune în sudul Dunării. Dar regele va avea surpriza de a întâlni în teritoriile de la sud de Carpați nu pe cumani, dominatorii de până atunci, ci pe români!31 Aceștia "sparg", în sfârșit, după o mie de ani de tăcere, "crusta" istoriei și, în felul acesta, în secolul al XIII-lea, fenomenul românesc iese la lumină în toată amploarea sa. Să
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
iar unii, atât unguri cât și germani, împreună cu alți credincioși din regatul Ungariei, trec la dânșii ca să locuiască acolo și, astfel, alcătuiesc un singur popor cu acești români". Având în vedere cele de mai sus, papa îl împuternicește pe episcopul cumanilor să orânduiască un păstor catolic pentru români. Din această scrisoare, datată 1234, document major al istoriei noastre medievale, răzbate o lume românească vie, autentică, organizată politic și bisericesc, în jurul arcului carpatic, dar nu numai acolo. Papa se arată îngrijorat de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fi cel din 1148, când o căpetenie "cumană", Lazăr, a înfrânt armata bizantină în nordul Dunării. La sfârșitul secolului al XII-lea, în lupta Asăneștilor cu Bizanțul, ei apelează la românii din nordul Dunării. Acestora li s-au alăturat și cumanii, care dominau această regiune. Un nucleu politic cu alte trăsături s-a constituit în sud-vestul Moldovei, extinzându-se și în nord-estul Munteniei, în zona de curbură a Carpaților, aflat în sfera intereselor cavalerilor teutoni, la începutul secolului al XIII-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]