227 matches
-
se întreabă același ilustru dascăl de teologie liturgică - în primul rând dispariția împărtășirii generale și cu regularitate de până atunci”[31]. „Căci scăderea, până la dispariția totală, a conștiinței despre Liturghie ca jertfă la care toți suntem obligați să participăm prin cuminecare a adus după sine consecințe incalculabile în viața religios - morală.”[ 32] Una din aceste consecințe a fost separarea Sfintelor Taine între ele și mai cu seamă ruperea lor de Sfânta Liturghie. Este cert faptul că, pentru o perioadă lungă de
DUMNEZEIASCA EUHARISTIE – CENTRUL VIEŢII LITURGICE ŞI DUHOVNICEŞTI A CREŞTINULUI de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 30 din 30 ianuarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344980_a_346309]
-
ci să speri, să nu fii egoistă, Din puținul ce-l ai, orișicui tu să dai! Să privești moartea pururi ca pe-o sfântă plecare, Căci în Rai Te aștept să-ți aduci crucea ta! Vei păși în lumină luând cuminecare, Când din cer va cădea, luminând, steaua ta”. Doamne, de moarte, nicidecum nu mă tem! Eu te rog să îmi lași visul meu de-a fi mamă! Și de-a fi sub povara crucii mele să gem, Tu alături să
DE VORBĂ CU DUMNEZEU de GABRIELA MUNTEANU în ediţia nr. 2077 din 07 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375876_a_377205]
-
Cristea-Enache, V. V.- de două ori semnul victoriei, ALA, 1999, 498; Ștefan Aug. Doinaș, Poeți români, București, 1999, 279-300; Gheorghe Grigurcu, O aventură a vitalismului: V. Voiculescu, VR, 2000, 10-11; Dicț. esențial, 895-897; Ghițulescu, Istoria, 35-39; Delia Pop, De la comunicare la cuminecare. Dimensiuni ontice în opera lui Vasile Voiculescu, Baia Mare, 2000; Florentin Popescu, Detenția și sfârșitul lui V. Voiculescu, București, 2000; Adrian Poruciuc, Structuri dramatice și imagini poetice la Shakespeare și Voiculescu, Iași, 2000; Teodor Tihan, Umanități și valori, Cluj-Napoca, 2000, 55-77
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
1986, 9; Holban, Profiluri, 392-395; Regman, De la imperfect, 106-113; Ion Simuț, Realism și intensitate epică, RL, 1988, 13; Cosma, Romanul, I, 252-254; Simona Popescu, Un alt „metabolism cotidian”, VR, 1989, 3; Simion, Scriitori, IV, 602-615; Țeposu, Istoria, 149-152; Tania Radu, Cuminecare cu uzo, LAI, 1994, 24; Andreea Deciu, Un călător de modă veche, RL, 1994, 30; Gheorghe Crăciun, Muzee și femei, VTRA, 1995, 9; Al. Cistelecan, Peregrinul anglo-transilvan, VTRA, 1995, 9; Mihai Dragolea, Exerciții epice la Atena, VTRA, 1995, 9; Al.
VLAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]
-
ori Îndoita infinire la Brâncuși), ciclul rânduielii și, cu o mare pondere, despre viață și societate. Dacă „ciclurile” sunt predominant filosofice, partea ultimă poartă către un spațiu privilegiat la N., „partea noastră de cer”, a românilor din comunitatea, comunicarea și cuminecarea cotidiană și seculară. Aici se glosează împrejurul unor cuvinte ori expresii uitate, de regulă, cu seninătate și condamnabilă nepăsare: Mă paște gândul!, A da drumul, Se cade, nu se cade, Minte și smintire, Nebun și netot, Ba nu, Discurs despre
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
Dumnezeirii Tale, și deschide ochii noștri spre cunoașterea evanghelicelor Tale propovăduiri...” Prezența Cuvântului veșnic în cuvintele Scripturii revelează adâncimi imemoriale. Actul împărtășirii constă în această consumație a Cuvântului întrupat. În Euharistie, Cuvântul este prezent în chip substanțial și de aceea cuminecarea se însoțește cu tăcerea. Cuvântul din Scripturi are o prezență iconică, precedând și urmând evenimentului comuniunii euharistice. Atât în actul ruminației, cât și în taina Euharistiei, fără invocarea Duhului - adică în absența epiclezei - nu se poate vorbi despre prefacere. Conversația
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prezența lui Iuda la Împărtășire, adică a celui care-L va preda pe Isus Întru moarte, sugerează adevăratul sens al Cinei de Taină. Accentul nu trebuie pus pe curățenia interioară sau exterioară (acestea sunt conexe), ci pe calitatea Însăși a Cuminecării, interpretabilă ca actualizare a Împărăției mesianice. Chiar dacă unul va trăda („Cine? Oare eu?”), Împărăția se află prezentă aici și acum ca Împărtășire din trupul și sângele Domnului. Orice s-ar Întâmpla, ea dă sens și orientare vieții noastre. Iuda nu
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
hărțuiam pe teme de colaboraționism ceaușist. El se dezvinovățea senin, cum că a slujit Biserica, ideea creștină, nu buzunarul propriu. În fine, zice el, și-mi face semn către sutele de credincioși care așteptau cu lingura-n aer semnul de cuminecare al Păstorului: „Oamenii trebuie conduși“. Adăugând în șoaptă: „Cei ca dumneata au datoria s-o facă“. Ei bine, nici atunci și nici acum n-am (avut) urechi pentru atari îndemnuri. Tot nu știu dacă-i bine sau rău, dar cel
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
la ortodocși cu mâna dreaptă, fruntea, partea de jos a pieptului, umărul drept, umărul stâng) mâna dreaptă reprezintă suport pentru credință, ritmul fiind variabil; ridicarea mâinilor la rugăciune, împreunarea mâinilor (la nivelul pieptului și al stomacului), sărutarea icoanelor, sărutarea Evangheliei, cuminecarea, aprinderea unei lumânări, starea dreaptă, înclinată, ducerea darului la altar, închinăciunea, metania mare. Preotul poate să fie participant la liturghie și sărută în plus masa la altar, iar ca oficiant al ritualului împărtășește, binecuvântează, intră prin ușile împărătești. Variantele gestuale
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
întregul ei? Într-o lume în care primează cunoștințele, Heidegger aduce gândirea și înțelesul, aduce răspunderea înțelesului, singura care mai este astăzi capabilă să reabiliteze metafizica. Într-o lume care e doar a comunicării, Heidegger continuă să vadă în cuvânt "cuminecarea" și comuniunea. Gîndiți-vă ce înseamnă un asemenea lucru într-o lume bântuită nu numai de degradarea curentă a cuvântului, ci și de asceza pe care o aduce cu sine filozofia analitică anglo-saxonă. Am terminat de curând cartea lui Hintikka, pe
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Lolita, "nimfeta" de doisprezece ani din capodopera lui Vladimir Nabokov. La Cezar Ivănescu, corpul "fragil" al nimfetei e semnul inocenței: "Trup alb de fată care nu vei muri, / suflet care n-a gustat știința morții..." Regimul dicțiunii, incantatoriu, seamănă a cuminecare șoptită. "Te-am dorit mult, / încă de pe când iubirea era pentru mine castitate; / atunci să fi venit, / te urmam fără pic de durere, / la gândul că această însoțire a noastră / avea să fie de scurtă durată, / pe-atunci nu concepeam
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
decisiv al misterului greu, al evenimențialului simbolic. Aproape fără excepție, textele relatează ceremonialuri bizare, pe jumătate sacre, pe jumătate demonice, în care umilința consună cu furia luciferică, iar bucuria de a trăi cu voluptatea murindului: o funestă Cină de toamnă, cuminecare cu viața, dar și cu moartea, vegheată de o ambiguă Ea și întreruptă de Marele Câine de Veghe; o Apariție în timpul unui ritual executat de micul soldat cu "somnul plin de spasme", asaltat de păsările aruncate prin vântul-abis și cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pe aripi). La fel ca aceste sensibile fragmente de imn sau de psalm, toate poemele lui Nicolae Ionel poeme fără titlu, curgând unele din altele ca filele unui amplu, niciodată (sau chiar imposibil de) finalizat tratat despre miracolul etern al cuminecării, al împărtășirii cu/ din Ființă coagulează, pe spații reduse doar pe orizontala vederii, tensiuni extreme, fulgurații și viziuni, nostalgii, deliruri mistice și cataclisme interioare care își cer o textură poetică pe măsură. O textură adesea oximoronică, alăturând stihialul tihnitului și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
interferează cu cea de asimilare a religiosului, spiritualitatea de esență ortodoxă în care se repliază Carmelia Leonte contaminând inclusiv textele de sorginte livrescă. În seria de topoï recurenți în texte ca Nunta patetică, Împărtășanie, Imn luminii se înscriu împărtășania și cuminecarea, îngerul, sfințenia, lumina și mai ales nunta, în sensul originar, biblic, al ceremonialului, de unire întru Domnul. Semnificația teologală a ritualului nupțial apare transcrisă direct, în terminologia specifică (nuntă, miel, Mire, Mărite), dar și prin aluziile religioase savante: undeva e
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dintre făt și mamă/ingenua simbioză) și-apoi, liniștea interioară - „somnul amniotic”. și dacă nașterea și-ar urma cursul firesc întru îmbrățLșare a realității concrete, ce-ar urma? Gânguritul, cântecul de leagăn, prima dragoste (triumf al vieții), maturizarea. Faze întru „cuminecare”, întru „iscusință”, întru „adevăruri lucrătoare...”, întru desăvârșire. în fond, ce este nașterea? Fragilitate în contactul cu acel exterior necunoscut. Aceasta este esența trilogiei poetului Mihail GĂOățanu. „Lumea” proiecției sale este tristă. Momentul prenașterii însumează multă suferință, cumplită durere, multă răzvrătire
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
Sevele se-așează-n noapte. / Iese liniștea din munte / unde locul i-a fost strîmt. / Numai undeva-n prăpăstii / un izvor mai are șoapte / și o bufniță cuvînt.” De-acum comunicarea, care se proptea În cîrjele cuvintelor, devine superfluă și poate Începe cuminecarea. De-acum Înțelegem cu inima, și ea ținută Însă sub surdină. “Strîns ținută sub surdinăca o pîlpîire de lumină inima tresare. Și răspunde-n Ursa Mare.” De-acum orice tremur de geană și orice pîlpîire, orice atingere sau tresărire au
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
răspund prin liniști.” Liniștea este totul, unitatea În care totul se regăsește subtil, În care chemările se Împletesc fără nici o stridență cu răspunsurile. Liniștile sînt nu doar răspunsurile cele mai potrivite, dar și mediul fundamental În care are loc comunicarea cuminecare. Liniștile topesc chemările În Împăcare. Dealtfel, Înclinarea lui Blaga pentru virtualitățile magice ale tăcerii este mărturisită și cu alte ocazii. Despre sine spune adesea: “Lucian Blaga este mult ca o lebădă” sau “tăcerea mi-este duhul”. Această dispoziție este Însă
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
lumii, căci comunicând ne împărtășim de la aceeași sursă unificatoare, care este viața însăși. Etimologic, termenul provine de la latinescul „comunis”care înseamnă „stăpânit în comun, a face ca un lucru să fie în comun.” Unii autori văd originea cuvântului în latinescul „cuminecare” cu sensul de „ a se împărtăși de la ..”, atât de fidel păstrat în terminologia noastră religioasă unde desemnează actul sublim al legăturii cu dumnezeirea. Procesul comunicării a făcut așadar obiectul unor studii numeroase, diverse categorii de specialiști: lingviști, psihologi, psihanaliști, sociologi
COMUNICAREA PROFESOR, ELEV, FAMILIE ÎN CONTEXTUL SOCIAL ACTUAL by IOANA PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/657_a_1272]
-
de la o sursă către o destinație, folosind un anumit cod și un anumit canal. Totodată, comunicarea este un mijloc de a stabili și de a menține diverse tipuri de relații sociale. Termenul, în a cărui evoluție se găsește și forma cuminecare, înseamnă “a fi împreună cu”, “a împărtăși și a te împărtăși”, “a realiza o comuniune de gânduri”. În epoca modernă, se accentuează foarte mult ideea că actul comunicării este mult mai complex decât s-ar crede, limbajul verbal fiind completat de
Comunicarea. Ghid practic by Elena-Laura Bolotă () [Corola-publishinghouse/Science/655_a_1298]
-
Pr. Rafail Noica încearcă să definească noțiunea de cuvânt, de cuvânt al Domnului, plecând de la existența a priori a ceea ce numește "cultura Duhului"5. Dincolo de nivelul prim, cel de informație al cuvântului, el mai semnifică, în tradiția religioasă, și împărtășire, cuminecare. Cultura, ca o devenire a propriei cultivări - există o cultură a păcatului, "o cultură smintită", tot așa cum există o cultură a pământului - este în permanent acord cu vocea Tatălui ceresc, modelând existența umană. Această voce interioară se dezvoltă treptat prin
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Cu o zi înainte făcusem încă o vizită părintelui Cazan - fiind la dânsul în parohie - și-i rezumasem în câteva ore viața de temniță, în cei 22 de ani, la urmă făcând o sfântă spovedanie, și primisem dezlegarea pentru Sfânta Cuminecare. Dorința mea era să mă împărtășesc mai des. Părintele, care avea experiență pastorală și duhovnicească îndelungată, a apreciat-o, însă a considerat că nu e bine să ies din rânduielile comunității, reducându-mi dorința la cele patru mari posturi, pentru
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Realizasem o programă analitică pentru fiecare an și obiect de studiu. Ca metode pedagogice pentru viața comunității, împărțită în unități pedagogice de 12-13 elevi, conduse de câte un preot duhovnic (profesor), indicam: ascultarea și disciplina, studiul și meditația, rugăciunea și cuminecarea. Elevului, trezindu-i conștiința nedesăvârșirii și dorința de desăvârșire, pedagogului (preot, profesor și duhovnic) incumbându-i conștiința răspunderii pentru cele predate ucenicului în vederea mântuirii. La ieșirea din închisoare o elaborasem în volum. O greșeală, născută din teama de a nu
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
1996, V. Voiculescu, contemporanul nostru, 1997, Detenția și sfârșitul lui V. Voiculescu, 2000, V. Voiculescu și contemporanii lui, 2004, ultimele semnate de Florentin Popescu. La cele menționate se adaugă: Vasile Voiculescu, poet isihast de Constantin Miu, 1998, De la comunicare la cuminecare, Dimensiuni ontice în opera lui Vasile Voiculescu de Delia Pop, 2000, dar și Biobibliografia vastă alcătuită de Aurora Alucăi, tipărită la Imprimeria Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași, în 1988. Integrala prozei literare (1998) și V. Voiculescu, Integrala operei
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
III, 1970, nr. 15/9 aprilie Pillat, Ion, Tradiție și literatură, Casa Școalelor, 1943 Piru, Al., Istoria literaturii române de la început până azi, Editura Eminescu, București, 1981 Plămădeală, Acad. dr. Antonie, Rugul Aprins, Sibiu, 2002 Pop, Delia, De la comunicare la cuminecare. Dimensiuni ontice în opera lui Vasile Voiculescu, Editura Umbria, Baia Mare, 2002 194 Pop, Marius, Vasile Voiculescu peregrin prin veac, Editura Litera, București, 1984 Popescu, Florentin, Pe urmele lui Vasile Voiculescu, Editura Sport—Turism, București, 1984; ed. II—a, revizuită și
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
individ care nu se poate defini decât prin raportare la un altul, potrivit principiului alterității (fără un altul, nu există conștiință de sine). Atribut al umanității, limbajul este întotdeauna îndreptat spre altul, pentru că dincolo de a comunica ceva cuiva, el vizează cuminecarea cu celălalt. Limbajul nu este o facultate, o activitate printre activitățile omului, ci este una dintre dimensiunile fundamentale ale ființei umane. Dacă prin muncă omul își construiește o lume potrivită existenței sale fizice, prin limbaj el construiește o existență potrivită
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]