KorAP: Find »[drukola/base=cyborg & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...10 >

227 matches

Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238

informației, continuă analogia om-mașină, în același timp adăugând dimensiuni noi, încercând să pună capăt dualismului mecanicism vs vitalism. Vechea împărțire a lumii în teritoriul inanimatului (al fiziciiă și în cel al viului (al biologieiă este răstălmăcită și contorsionată în imaginea cyborgului, entitate mijlocită grație încorporării umanului de către știința ciberneticii. Abandonarea de către cibernetică deopotrivă a determinismului organic și a mașinismului mecanic a prilejuit relaționarea dintre biologic și mașinic până la interferență și feedback: umanul a intrat mintal, senzorial și corporal în procesul medierii

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
la mașina informaticii în diverse moduri: ontologic, psihologic, sociologic și cultural. Dacă analogiile istorice om-mașină au putut fi interpretate drept reprezentări ale monstruosului, atât în ficțiune, cât și în viața realității fizice (de la Frankenstein la păpușile mecanice de tipul panopticonuluiă, cyborgul poate intra în același regim al monstruozității. Prin monstruozitate înțelegem aici lipsa de obișnuință cultural-existențială sau de tradiție, o deviere de la tipar sau o nesupunere față de norme și legi. Un corp cyborgic, jumătate om, jumătate calculator, se poate înscrie în

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
spre normal sau care este acaparat în zona normei și a normalizării. În noul context, „anormaliile” sau „anormalii” (vezi Foucault, 1999Ă sunt ființe cyborgice ficționale lipsite de idealurile normalității clasice, hibride și disproporționale, dezintegrate și nesimetrice, ieșite din tiparele socialului: cyborgi neadaptați, având o corporalitate transmutată și o interioritate coșmarescă, aspirând însă la integrarea umană și la spiritualitate (precum replicanții, Terminatorul, Robocopul, androiziiă. Încercarea de transcendere a limitelor tehnoștiinței este văzută în această ilustrare ca o întoarcere nefastă împotriva propriului demers

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
sau ca o „revoltă” a produselor tehnologiei, ca în perspectivele ficționale distopice de tip cyberpunk. Astfel că majoritatea ficțiunilor ajung să demonizeze știința și tehnologia sub forma unei forțe care amenință și distruge individul și umanitatea însăși. Imaginile ficționale ale cyborgului nu sunt lipsite de însușiri precum violență și masculinitate, dar nici de aspirații umane sau de trăsături ale umanizării, de victimizare și de sclavie (precum numeroasele exemple din suita de literatură și cinematografie cyberpunkă. Cel de-al doilea model, al

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
nu sunt lipsite de însușiri precum violență și masculinitate, dar nici de aspirații umane sau de trăsături ale umanizării, de victimizare și de sclavie (precum numeroasele exemple din suita de literatură și cinematografie cyberpunkă. Cel de-al doilea model, al „cyborgilor printre noi”, model pentru care mașina computațională este o extensie a trupului și a minții, este exemplificat de fizicianul Stephen Hawking prin prezența sa fizică virtualizată, prin vocea protezică care îi asigură o teleprezență vocală electronică, atât în apropierea sa

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
paralizat într-un scaun cu rotile, devine parte a unui sistem organic-tehnologic, ale cărui funcții neuronale și motrice sunt asigurate parțial de un computer: de la vorbire și scriere la mișcare - vezi site-ul hawking.org.uk. Un alt exemplu de cyborg care există în realitatea fizică este profesorul englez de cibernetică de la University of Reading, Kevin Warwick, care a început o serie de experimente pe propriul corp, în special implantarea cipurilor computerizate în trup în speranța amplificării activității sistemului nervos - vezi

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
amplificării activității sistemului nervos - vezi site-ul kevinwarwick.org. De asemenea, profesorul a instalat cipuri în propriul trup și în corpul soției sale în vederea stabilirii unei comunicări directe între sistemele nervoase ale celor doi, incluzând îmbunătățirea comunicării impulsurilor sexuale. Primul cyborg al lumii fizice este considerat însă a fi Steve Mann, profesor la Universitatea din Toronto și fondator al computării portabile (wearable computingă, iar primul om care și-a implantat un microchip identitar în corp este artistul Eduardo Kac, în cadrul unei

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
bolnavii de depresie cronică se încadrează în aceeași paradigmă cyborgic-contingentă întrucât nervilor acestora li se aplică stimulări electronice în scopul îmbunătățirii stării lor psihice, pentru ca, în viitor, pasul următor preconizându-se a fi implantarea acestor stimulări direct în creier. „Indetermanența” cyborgului, de la indeterminare sau metisare și la imanență, este o trăsătură care îl situează pe acesta în proximitatea postmodernismului: lipsa purității naturale se adaugă fenomenului de transgresie a barierelor și de corporealizare hibridă a cyborgului în spațiul virtual. Nefiind doar metaforă

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
acestor stimulări direct în creier. „Indetermanența” cyborgului, de la indeterminare sau metisare și la imanență, este o trăsătură care îl situează pe acesta în proximitatea postmodernismului: lipsa purității naturale se adaugă fenomenului de transgresie a barierelor și de corporealizare hibridă a cyborgului în spațiul virtual. Nefiind doar metaforă, mit sau ficțiune, cyborgul este o realitate corporală virtuală, o formă uman-tehnologică și un eveniment sau o devenire permanentă într-un sistem bipartiționat sau chiar pluripartiționat. Cyborgul este, în această întru(chiăpare, un corp

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
metisare și la imanență, este o trăsătură care îl situează pe acesta în proximitatea postmodernismului: lipsa purității naturale se adaugă fenomenului de transgresie a barierelor și de corporealizare hibridă a cyborgului în spațiul virtual. Nefiind doar metaforă, mit sau ficțiune, cyborgul este o realitate corporală virtuală, o formă uman-tehnologică și un eveniment sau o devenire permanentă într-un sistem bipartiționat sau chiar pluripartiționat. Cyborgul este, în această întru(chiăpare, un corp virtual, în sensul unei virtualități ca marcă a indiscernabilității dintre

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
a barierelor și de corporealizare hibridă a cyborgului în spațiul virtual. Nefiind doar metaforă, mit sau ficțiune, cyborgul este o realitate corporală virtuală, o formă uman-tehnologică și un eveniment sau o devenire permanentă într-un sistem bipartiționat sau chiar pluripartiționat. Cyborgul este, în această întru(chiăpare, un corp virtual, în sensul unei virtualități ca marcă a indiscernabilității dintre real-material și ireal-ficțional, și nu ca o condiție a irealității sau a imaterialității. Cyborgul intermediază atât între disciplinele tehnoștiințifice și cele umanistice, între

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
devenire permanentă într-un sistem bipartiționat sau chiar pluripartiționat. Cyborgul este, în această întru(chiăpare, un corp virtual, în sensul unei virtualități ca marcă a indiscernabilității dintre real-material și ireal-ficțional, și nu ca o condiție a irealității sau a imaterialității. Cyborgul intermediază atât între disciplinele tehnoștiințifice și cele umanistice, între realitate sau viață și ficțiune sau metaforă. 1.2. Destructurarea opozițiilor natural-artificial și subiect-obiecttc " 1.2. Destructurarea opozițiilor natural‑artificial și subiect‑obiect" Artificialul nu mai înseamnă, începând cu a doua

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
soi de cybernatură, modalitatea postnaturală de coexistență a informației cu biologia, în momentul în care tehnologiile calculatorului pot fi considerate o a doua natură. Depășind opoziția facilă dintre artificial și natural sau biologic, noii „monștri” digitali, existențiali sau fictivi, de la cyborgi la viruși electronici și la entități ale vieții și ale inteligenței artificiale, ființe pe jumătate vii, pe jumătate sintetice, marchează hibridizarea dintre artificiu și organicitate. Adesea, logica mașinilor și a numerelor, a calcului și a simbolului informatic este privită adesea

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
umană așa cum sunt acestea constituite de-a lungul timpului. Rămânând, din acest punct de vedere, paradigme tehnobiologice deterministe și esențialiste, ființele sintetice sunt private de pasiune și de emoție, de complexitatea afectivității și a cunoașterii, de grija pentru celălalt. Așadar, cyborgul înglobează numeroase accepții, de la inteligență la viața artificială, întruchipări aflate la limita „regimului nocturn” al imaginarului și întrupări contingente, transgresând opozițiile împământenite de tipul artificial vs natural/biologic sau obiect vs subiect. Atât „omul Turing” (vezi Bolter, 1986Ă, cât și

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
universul hibrid al ontologiei virtuale. Unii teoreticieni speculează până la a afirma că interfața dintre computer și utilizatorul uman devine „ultima” frontieră nu doar în designul mașinii digitale, ci și în designul ființei umane (vezi Tomas, 1995Ă. Alte voci neagă ideea cyborgului ca punct final al evoluției, considerându-l în schimb un pas spre o nouă familie a structurilor vieții. Imaginarea acestor tipuri de mutație ontologică computerizată drept „ultima” frontieră a umanului ori sfârșitul evoluției este idealistă și futuristă, angajată în speculație

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
drept „ultima” frontieră a umanului ori sfârșitul evoluției este idealistă și futuristă, angajată în speculație și neglijând condițiile existențiale realiste actuale. O perspectivă ancorată în contingent și în practica existențială este mai relevantă, iar o analiză a regimurilor în care cyborgul, avatarul numeric și ființa transgenică se ipostaziază în aspecte concrete ale postumanismului virtual se dovedește mai eficientă. Astfel, pentru alți cercetători de specialitate, asumarea noii condiții postumane este o conștientizare necesară: „A fi cyborg este condiția secolului XXI, și nu

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
o analiză a regimurilor în care cyborgul, avatarul numeric și ființa transgenică se ipostaziază în aspecte concrete ale postumanismului virtual se dovedește mai eficientă. Astfel, pentru alți cercetători de specialitate, asumarea noii condiții postumane este o conștientizare necesară: „A fi cyborg este condiția secolului XXI, și nu o opțiune de identitate legată de stilul de viață”. (Lovink, 2004Ă Acest capitol va analiza în continuare accepțiile cibernetizării sau ale postumanizării electronice 3 ca prezențe materiale în spațiul virtual. Procesele de protezare (inserarea

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
recuperator și reversibil, în măsura în care încearcă să se deschidă spre o perspectivă postumană (vezi mai jos subscrierea la poziția lui Haylesă și în același timp își propune să sublinieze continuitatea acestei atitudini cu anumite caracteristici ale umanului (vezi analiza fenomenologică a cyborgului la sfârșitul acestui eseuă. La intersecția cu granițele ontologiei și epistemologiei condiției virtuale propunem antropologia tehnologică, disciplina care „măsoară” caracterul celuilalt (adică tehnologiaă, identificat cu străinul sau cu exoticul. Spre deosebire de antropologia tradițională care îl privește pe Celălat (pe primitiv sau

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
lume a corpului care percepe și experimenteazăă poate fi realizată însă și în cadrul virtualului, după cum eseul de față va încerca să demonstreze spre final. De cealaltă parte a discursului, Stone (1991Ă afirmă capacitatea ființei umane de recorporalizare în spațiul virtual cyborg, teoreticiana utilizând termenul de reîntrupare - reembodiment - cu sensul de reconfigurare a corpului uman sub forma unui „act cibernetic”. Asamblarea cyborgului ca „sistem virtual” (mașinic și umană înseamnă producerea trupului uman în cyberspațiu sub o nouă formă, tehnologică. Acest cyborg pătrunde

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
să demonstreze spre final. De cealaltă parte a discursului, Stone (1991Ă afirmă capacitatea ființei umane de recorporalizare în spațiul virtual cyborg, teoreticiana utilizând termenul de reîntrupare - reembodiment - cu sensul de reconfigurare a corpului uman sub forma unui „act cibernetic”. Asamblarea cyborgului ca „sistem virtual” (mașinic și umană înseamnă producerea trupului uman în cyberspațiu sub o nouă formă, tehnologică. Acest cyborg pătrunde corporal, prin intermediul simțurilor și al minții (pentru cercetătoare, conștiința este profund înrădăcinată în entitatea fizicăă în cyberspațiu: indiferent de gradul

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
virtual cyborg, teoreticiana utilizând termenul de reîntrupare - reembodiment - cu sensul de reconfigurare a corpului uman sub forma unui „act cibernetic”. Asamblarea cyborgului ca „sistem virtual” (mașinic și umană înseamnă producerea trupului uman în cyberspațiu sub o nouă formă, tehnologică. Acest cyborg pătrunde corporal, prin intermediul simțurilor și al minții (pentru cercetătoare, conștiința este profund înrădăcinată în entitatea fizicăă în cyberspațiu: indiferent de gradul de virtualitate atins de subiectul uman, corporalitatea este condiția necesară a existenței. Precum Hayles (1997, 1999 - vezi capitolele următoareă

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
de vedere deleuzo-guattarian poate fi considerat unul postuman, premergând ontologiei virtuale: umanul este considerat un element constitutiv al sistemului mașinic al lumii, în complexitatea ei dinamică. Prin intermediul acestei viziuni, se poate afirma că Deleuze și Guattari anticipă teoretizarea actuală a cyborgului. Adoptând direcția deleuzo-guattariană a mașinilor dezirante și a corpului fără organe ca osatură teoretică, capitolul de față nu analizează cyborgul în dimensiunea unui corp organizat - ca organism (structuri, granițe, organe și ierarhii precis definite, universal stabilite și obiectiv formulateă, ci

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
al lumii, în complexitatea ei dinamică. Prin intermediul acestei viziuni, se poate afirma că Deleuze și Guattari anticipă teoretizarea actuală a cyborgului. Adoptând direcția deleuzo-guattariană a mașinilor dezirante și a corpului fără organe ca osatură teoretică, capitolul de față nu analizează cyborgul în dimensiunea unui corp organizat - ca organism (structuri, granițe, organe și ierarhii precis definite, universal stabilite și obiectiv formulateă, ci ca flux și dorință corporală. Astfel, aveam de-a face cu fluiditatea dezorganizată a afectelor, turbulența emoției, flexibilitatea contingentă a

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
o activitate sistematică, prin care se organizează, putem discuta intruziunea protezei în organismul uman în legătură cu posibilitatea fragmentării corpului în părți destructurate. Însă, această destituire a ordinii biologice de către dezordinea biologico-tehnologică instaurează o nouă ordine, pe cea a funcționării organic-mașinice a cyborgului. Din acest unghi, corpul cyborgic poate fi privit ca o hibridizare funcționabilă, prin urmare ca o instituire de ordine sau de stabilitate regăsite în procesele complementare de dezordine și de instabilitate. Toate aceste procese și relaționări nu sunt însă pașnice

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
pașnice și armonioase, dimpotrivă generează conflicte și contradicții, negocieri tensionante și compromisuri. Având la bază o astfel de perspectivă interactivă asupra trupului, susținem importanța deopotrivă a raționalului și a afectivului, a gândirii și a simțirii în cadrul constituirii ontologiei virtuale a cyborgului. De asemenea, pe linia teoretică deleuzo-guattariană, admitem materialitatea fluxurilor, dinamica conectărilor și dezorganizarea constructivă, în ciuda decorporalizărilor și a dematerializărilor promovate de unele teorii actuale de specialitate. Identitatea umană este într-adevăr alterată de intruziunea tehnologiei cibernetice, însă nu poate fi

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]