284 matches
-
știi și cum e, când lucrurile astea încep să iasă la lumină, ele apar într-o ordine ciudată și de cele mai multe ori nu ești în forma cea mai potrivită pentru a le da ascultare. Ședeam lângă ea, cu ambii genunchi dârdâindu-mi ca niște ciocane pneumatice, îmi mușcam buzele și ascultam. Distantul, încruntatul Ossie aterizase din Londra în după-amiaza aceea. A avut loc o discuție - Martina știa, știa ce se întâmpla de vreo doi ani. Femeile știu. Au mirosul lor. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
suporta să stea în propria ei apropiere. O, mamă... Cântecul urlătorilor e închinat celor pe care ei nu îi pot suporta, definind și mimând înțelesul cuvântului insuportabil. Ai observat ce tare vorbesc oamenii prin snackbaruri și la cinema, cum mai dârdâie scândurile din fundul grădinilor din cauza tinerelor talente lipsite de orice brumă de talent, a toboșarilor, a suflătorilor de doi bani, a tranzistoarelor date unul mai tare decât celălalt, ai observat modul în care vezi și auzi blestemele și limbajul mâinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Sfântă, pe care masterandul o ținea deschisă pe genunchii săi. „Pesemne, totuși, vine toamna. Frunzele picură din ram, În curând pe fața mea vor rămâne doar crengi și riduri. A sosit timpul să-mi schimb frunzișul În penaj, altfel voi dârdâi la iarnă... Dimineața și seara e deja răcoare. Poate că În loc de pijama ar trebui să-mi pun pe spate un halat”, medita Oliver. „Sigur că da, o să vă aducem și halat, dar mai Întâi ar trebui să Îndepărtăm din jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Era altul. Lăsase hățurile ca să se dezmorțească. . . Și era totuși același: un om mânând cai, la 20 grade subt zero pe străzile Cetăței vii....... ... Numai că atunci era dimineață. O dimineață vânătă de ger, pe la 5. Plecasem la 2 noaptea dârdâind de frig, un tremur în care intra totuși hotărârea de a-1 înfrunta cu orice preț. In așteptarea trenului întîrziat, tremurasem în camera șefului de gară neîncălzită și apoi tremurasem în vagon, unde țevile de încălzit erau înghețate și geamurile
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
așteptându-mă să fie Nola sau cineva de genul ăsta. Speram să le placă și lor Harrison Ford. Deși eram sigură că Nolei îi plăcea. Nolei îi plăcea totul și toată lumea. Dar când am ajuns în hol, am văzut-o dârdâind lângă ușă, agitată și palidă, pe Brigit. Am fost așa de șocată, că pete negre au început să-mi danseze în fața ochilor. Abia am reușit să îngaim o formulă de salut. —Bună, mi-a spus și Brigit încercând să zâmbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
e un oraș deosebit și e frumos în această perioadă a anului, când frunzele au căpătat o culoare galbenă, frumoasă și caldă. Deși nu e cald aici. Deloc. E al naibii de frig. Asta e partea proastă la Boston și New York. Ori dârdâi de frig, ori te topești de căldură. Aici au ierni și veri adevărate, nu ca acasă, unde vremea e mereu incertă. Snakely stă în față și se răstește la săracul căpitan, așa că mă asigur că mă duc în spate. Unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
ne sechestrăm, cu vreo trei ore înainte de plecarea trenului, într-un compartiment cu niște bucureștence, două puștoaice cu mama - poți numai să-ți imaginezi cum tremura carnea pe ele, îmbrăcate în maiouri și cu șlapi pe piciorul gol, dacă noi dârdâiam în pulovere, hanorace și cu încălzitorul la îndemână, sticla nelipsită de „Săniuță“ luată din gară, muiată cu un suc Brifcor din alea de pe timpul lui Ceaușescu. Haide, fă, nu fi proastă, ia să te-ncălzești! (mă-sa le îndemna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Și iată că dă bunu’ și milostivu’ Ăl dă sus dă intrăm pă ulița satului. Mergem... Mergem... Da’ nu vedeam fir dă fum pă nicăiri, pă la nici o casă. Bătăturile pustii, înghețate bocnă, fără un suflet acolo, măcar dă câne. Dârdâiam, burțile țipau, da’ să iasă careva, ți-ai găsit! Nu tu tătucă, nu tu mămucă! Doar undeva, hăt, tot urla o potaie. Vai și vai! Că te lua cu frig dă moarte pă spinare. Aude și Înălțimea Sa și, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
focul. ― Călătorim de câteva zile bune. Am mers zi și noapte cu sania, pe un viscol cumplit. Nu mai are răbdare. Vrea să ajungă cât mai repede la Paris. Am dormit în sanie. Am mâncat în sanie. Cu mâinile înghețate. Dârdâind de frig. Ne opream doar ca să ne facem nevoile. Și asta foarte rar. Inimaginabil! Însoțitorul lui Napoleon arăta ca un om speriat de moarte. Când întorcea ochii spre Dante Negro, acesta nu reușea să-i prindă privirea. Marchizul privea dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nu-i de tot al ei: niște butuci, bușteni, buturugi. Nu se văd bine, că-i Întuneric. Dar chiar de-ar fi, nu s-ar vedea, din pricină că sunt acoperiți cu o pânză Întunecată și scorțoasă. - E-e-eu șșștiu ce-i acolo!, dârdâi de frică. M-m-morții... - Ei nu sunt morți, zice firoscoasa, Înălțând un deget, ca mama, dar numaidecât coboară degetul, se lasă și ea pe vine, lipită de mine. Ei sunt veșnic vii! - se cuibărește În ce-ar vrea ea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cercuri: despicăm, curățăm tăietura, măsurăm cu ața, precis, la milimetru, tăiem, exact, la centimetru... Doar am spus că lucrăm Împreună, că sunt ucenicul lui Moș Iacob. ULTIMUL CRĂCIUN Stau În calidor. Și nu mai tremur. Doar glasul Îmi pâlpâie, Îmi dârdâie; Îmi tremură, așa am auzit, am citit că trebuie să se Întâmple: ’Colindători cu glasuri tremurate’, cum zice poezia... - De ce trebuie, mamă? De ce trebuie să le tremure glasul, mamă? Colindătorilor - mamă? - De emoție, zice mama. Și de frig, Crăciunul cade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
duhoarea grea a înstrăinării - încă un semn că doar datorită copiilor ăstora Dumnezeu mai ține lumea în ființă. Atâta că ea îi bate și-i ucide... Și-o închipuia goală și i se făcea tot mai frig, văzându-se cum dârdâie pe lângă ugerul ei revărsat și pe lângă colacii de cărnuri din jurul mijlocului, ca și cum acel miros al înstrăinării l-ar fi îndemnat să-i întoarcă spatele. Se curățise, deh, nevinovat ca un copil, ba tocmai că îmbătrânise, nu se mai înfierbânta ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
pare că ce-i mai bun abia acum Începe!” „S-a terminat ceea ce puteați să vedeți dumneavoastră. Nu se poate. Să respectăm ritul. Hai să mergem”. Intră din nou În pădure, repede absorbit de umezeala ce ne Învăluia. O pornirăm dârdâind ușor, alunecând pe stratul de frunze putrede, gâfâind și În dezordine ca o armată În fugă. Ne reîntâlnirăm pe șosea. Puteam ajunge la Milano În mai puțin de două ore. Înainte de a urca În mașina lui Împreună cu Garamond, Agliè ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Cățelul Pământului! Cerberus! Fratele Hidrei și Gorgonelor! Mă tem că m-am scăpat și eu pe mine! Ptiu...! Să nu vă prind că mâncați borș cuiva, că vă omor! Boss, fii atent! La doi! zice Dănuț, scoțând cutia de chibrituri. Dârdâind binișor din balamale, Vierme eliberează dopul sticlei cu matrafust, din coș, ridicând-o în mâna dreaptă, gata să zvâcnească. Unu..., doi! Și...!! Aruncă, Bossule!!! Chibritul aprins de Poet zboară fulgerător, întersectând în văzduh jerba prelungită a jetului lichid de alcool
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
nu pricepuse, somnoros cum era, ce spusese primarul. Când deschise logofătul ușa, Ion Pravilă, fără să-l lase să mai întrebe ceva, îl întoarse înapoi: ― Hai, bre, îmbracă-te repede să plecăm, că arde Ruginoasa! ― Aoleu!... Ruginoasa? făcu Leonte Bumbu dârdâind deodată. Nu se poate! ― Acu lasă, nu te mai tocmi, omule! zise primarul nerăbdător. Nu vezi? Că parcă-i lună! ― Aoleu, aoleu! se cruci logofătul, intrând în casă. De afară primarul auzi întrebările femeii și pe urmă văicărelile ei speriate
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
schimbând glume, parc-ar fi venit la clacă cu lăutari. Numai bătrânul Ichim se uita mirat și nedumerit. Logofătul Bumbu se oprise, cu tremurături în genunchi și cu o înfățișare resemnată, lângă ușa locuinței sale, în fund, în vreme ce nevastă-sa dârdâia înăuntru, pândind de după perdea. ― Ați venit, ați venit? întrebă prostește logofătul când oamenii din capul cetei ajunseră lângă dânsul. Auzind că alții au intrat prin parc, trecu și el dincolo, parcă s-ar fi supărat că au îndrăznit să intre
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
împotriva armatei... Titu Herdelea avea pe buze un răspuns, dar tăcu văzând că Baloleanu și Grecescu, cei chemați să vorbească, primesc fără obiecție rodomontadele ofițerului. ― Pavel Tunsu!... Care ești?... Vino-ncoace! strigă pe urmă procurorul. Pavel se ridică de jos. Dârdâia de spaimă că va fi și el împușcat. Bâlbâi în neștire, fără să mai aștepte vreo întrebare: ― Eu n-am omorât pe nimeni... Eu am stricat mașina și i-am pus foc, că mi-au schilodit copilul, dar n-am
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vezi gresii tăioase, drum sterp care te-ndreaptă spre o stâncă. La poalele ei - o gură de peșteră. Ai ros mărul până la cotor. Te ridici și pui rămășițele, delicat, în scrumieră. Aerul din cameră e rece ca gheața, așa că imediat, dârdâind, îți tragi brațele goale sub plapumă... În acea vară, cum îți spuneam, se ivise pe cer cometa. Nu mă mai dezlipeam de geamul luminatorului, o priveam până nu mai eram în stare s-o văd, îi urmăream cele șase cozi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
are un neamț la ea face rost de permis de vândut țuică, face rost și de lemne, dacă dai ceva, poa’ să-ți facă ea și să-ți dreagă, ce mai turuie, ce mai e la gura lor... Și io dârdâi, mă lipesc cât pot de vecina Tincuța și mâinile mi le vâr la piept, da tot îmi îngheață, sloi, și de ger îmi dă lacrimile, îmi curge de parc-aș plânge. D aia, când zic că io știu ce pâine
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Moise rămîne În ușa cantinei, bătînd cu pumnii ca un apucat. — Mă, ești nebun, ce război? Ce Timișoara? Plecați, aici vor cădea bombe! se aude vocea calmă a bucătarului dinăuntru. Cărăm bidoanele la căruță. Barbu e impasibil. Moise În schimb dîrdîie. Mie vorbirea bucătarului nu mi-a făcut o impresie serioasă. Totuși, cred că ar trebui să aflăm ce se Întîmplă. — Ori e război civil, ori ne batem cu ungurii? Ce dracu’, ție nu ți se pare ciudat? Bă, dar treaba
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pare rău... — Ei, ai văzut ce fel de om e? Sau mai curând n-ai văzut. — Și, mă rog, ce fel de om e? — Dă-l dracului! Mor de frig, mă duc să mă îmbrac. Tom, alergând spre garderobă și dârdâind de frig, simțea pe braț arsura încleștării brutale a lui George, iar pe umăr, semnul palmei puternice care-l împinsese. Când dădu să intre pe ușa cabinei, îi văzu din spate, jos pe promenadă, pe Anthea Eastcote și pe Hector
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se ivise încă.) Se scăldase în „oalele cu aburi“ și arăta ca un rac fiert, dar se ferea să se observe că era un înotător foarte mediocru. Acum, în timp ce privea cu îngrijorare în jur, ca să n-o scape pe Anthea, dârdâia de frig. Emma îl stârnise să discute subiectul afectiv - devenit astfel prin accentul pe care-l punea Emma asupră-i - a istoriei Irlandei în secolul al XIX-lea. Discutaseră și despre Triumful Afroditei. Hei, voi doi, v-ați găsit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-l găsește. Vedea mereu căței-fantomă în clocotul valurilor verzi. În cele din urmă, renunță și el. Brian a fost următorul și Tom, ultimul. Nu s-a făcut auzit mult așteptatul strigăt: „Iată-l!“. Fără se uite unul la celălalt și dârdâind de frig, virtualii salvatori se grăbeau să apuce prosoape uscate și să-și îmbrace hainele uscate. Brian își căută pulovărul și-i trebui câtva timp până să-și dea seama că-l purta Alex. Se înfășură în fulgarinul lui Gabriel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
țevile asudate, care trepidau parcă de viață. „Nu e posibil oare ca întreaga construcție să fie pe punctul de a exploda? Nu cumva din pricina acestui pericol iminent era întreaga clădire pustie? Toată lumea fugise, în afară de el.“ Țevile păreau să gâfâie, să dârdâie și să se îndoaie în aerul pâclos. Tom se retrase, urcând câteva trepte. Atmosfera, aproape prea fierbinte pentru a fi respirată, îi apăsa plămânii. Apoi, reușind să vadă o lungă secțiune de trepte în spirală, alergă iar în jos, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
citit-o, am început să visez aurore boreale, ceruri înghețate, banchize și deșerturi de zăpadă. Apoi, nu m-au mai interesat zăpezile. Am ajuns la concluzia că e mai bine să te bronzezi la soare, pe o plajă, decât să dârdâi într-un sac de dormit. Nu m-am vindecat, însă, de elanuri dubioase. Dintre toate, acela care m-a făcut să umblu trei ani prin anticariate după cartea (pe care nimeni n-a văzut-o vreodată) în care regele Solomon
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]