299 matches
-
autobuz pentru mântuirea neamului” al tânărului artist Mihai Balko. Este vorba de reproducerea la scară reală a unui autobuz, construit din plăci de lemn aglomerat (de tip OSB). Autobuzul este sub formă de cruce, cu trei capete motoare, o pastișă dadaistă a unui vehicul impresionant, dar care duce de fapt spre nicăieri, imobil din cauza formei sale. În textul de prezentare al proiectului stă scris : „Prototip X este un proiect de construire a unui autobuz pentru mân tuirea neamului. Este un obiect
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
dragoste, dar, după o serie de deziluzii, se resemnează să trăiască singur, convins că, Într-o lume cinică, unica legătură viabilă este aceea cu spiritul creației (Întruchipat de Muză). Păpușa mecanică Olimpia, pierdută Într-un labirint de mașinării, un colaj dadaist de obiecte și personaje scoase dintr-un laborator științifico-futurist, un pian supradimensionat din care ieșea diavolul Însuși ca s-o terorizeze pe Antonia ori gondolele ce alunecau pe melodia faimoasei barcarole, presimțind moartea, erau câteva din imaginile-cheie ale spectacolului. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
internaționale „dada“ fiind un tânăr și exotic colaborator În trecere pe la Noua Revistă Română, al cărei se cretar de redacție eram (1910-1916); el Însuși având un precur sor autohton În poetul Dalocrin de la Steaua Olteniei, din care citez această strofă dadaistă avant la lettre: „ș-apoi târza-mârza / aduce cu mârza / a cucoanei Smara / haida-hara-hara!“ În ciuda alurii mele vestimentare destul de neglijate, ecou Întârziat al boemei noastre În dezmăț dintre 1905 și 1910, am fost totuși printre novatorii norocoși ai modei masculine, mai
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Astfel, "Săptămâna artei moderne", organizată la Sao Paulo în zilele de 13-17 februarie 1922, a constituit, grație manifestului lui Tristan Tzara, ruptura cu academismul portughez și începutul unei epoci de încredere în valorile naționale, reprezentând intrarea modernismului în Brazilia. Propunerea dadaistă a fost primită cu entuziasm în Brazilia, având un impact profund în viața cultural-artistic, socială și politică braziliană. Teoria protecționismului a economistului roman Mihail Manoilescu, publicată în limba portugheză în 1931, a constituit cartea de căpătâi a promotorilor și apărătorilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
o materie ce părea stranie În ochii colegilor săi: „mistica ortodoxă”. După propria-i mărturisire, directorul Gândirii i-ar fi descoperit pe Pseudo-Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul și Ioan Damaschinul, la Viena, În 1920, prin intermediul volumului Mistica bizantină, scris de poetul... dadaist Hugo Ball. În 1926, el Începe să predea „mistica” la Universitatea din Chișinău sub acoperirea unui „curs de literatură religioasă modernă”. Printre alte scrieri, de la Crainic ni s-a păstrat un „curs de teologie mistică” ținut la Universitatea din București
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
invizibilă și nememorabilă, non-evenimențială. Personajul redevine vizibil reproiectat retoric într-un rol negativ. În spațiul ziarului, aparatul de proiecție care-l lansează pe scena publică, Coriolan reapare sub semnul maximei vizi- bilități, construit însă din artificii retorice asemeni unui colaj dadaist. Între cele două momente apogetice de semn opus filmul s-a întrerupt asemeni unui lapsus memoriam. În acest loc geometric, Coriolan Drăgănescu încetează să mai existe, metamorfoza sa este nu doar neexplicată, ci și inexplicabilă, inefabilă. El nu reprezintă nimic
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pari a fi unica sanctitate ce știe că poezia/ este zona de tropice a acestor suflete care/ rând pe rând nu cred să învețe a muri vreodată/ zona abundențelor de tot felul cu/ jungle de semnificații cu/ îndoieli luxuriante/ uneori dadaiste și/ lianele desperărilor din care maimuțe clinice/ covrigesc ștreanguri/ arătându-ni-le cu subînțelesuri. Dar/ poeții rezistă tentațiilor macabre/ unii dintre ei o știi prea bine/ Bunule Sfinte Terapont chiar/ din unealta supliciului bahic și-au făcut/ pahar pentru candelă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
6. "MOARTEA OMULUI" ? Franța a dat lumii două categorii mari de filosofi : iluminiștii, enciclopediștii legați de revoluția franceză, raționaliștii și stîngiștii (Descartes, Diderot, Voltaire, Rousseau) și cei din a doua jumătate a secolului al XX-lea : existențialiști (Sartre, Malraux, Camus), dadaiști (Tzara), suprarealiști (Breton, Eluard, Deleuze, Foucault, Baudrillard) și noi fenomenologi (Henry, Bruckner, Glucksmann, Morin), tot stîngiști și nonconformiști. Există un termen grec care îi caracterizează și anume parresia, însemnînd sinceritate, vorbire deschisă, îndrăzneala de a spune ce trebuie spus cu
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
acestuia și indirect prin perceperea unei profunde crize de civilizație care repune în discuție valorile umane. Rezultatul este refugierea în vis, irațional sau estetism și definirea caracteului absurd al lumii care dau naștere la revolte de scurtă durată a mișcării dadaiste, căutărilor suprarealiste ce explorează inconștientul sau afirmării expresioniste a personalității artistului detașat de lumea exterioară. Aceste curente noi, deschizătoare de drumuri nu pot totuși să eclipseze importanța mișcării neoclasice a "reîntoarcerii la ordine" care mathează toate domeniile vieții intelectuale și
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
prosperitate și lipsită de griji, un fel de întoarcere la Belle Epoque, caracterizată în plus printr-o libertate a moravurilor și un amestec al claselor sociale, totul pe fundalul unei muzici ritmate, a dansurilor frenetice, a grupurilor nocturne, a delirului dadaist. Toate acestea s-au numit années folles care contrastau pe de o parte cu războiul și ororile sale, iar pe de altă parte cu îngrijorarea și disperarea unei a doua perioade ce precedea un alt război. Este oare vorba de
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
să se rupă orice legătură cu cultura burgheză sau, și mai bine, aceasta să fie distrusă prin luarea ei în derîdere și prin provocările de orice fel, care să aibă ca scop anihilarea formei și conținutului său. După război, nucleul dadaist părăsește Elveția pentru a se instala la Berlin, de unde se va extinde spre Koln, Amsterdam, New York, dar mai ales Paris, locul de întîlnire al scriitorilor și artiștilor care au suferit ei înșiși, spiritual și fizic, traumatismul războiului și care împărtășesc
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
și în cinematografie prin Louis Bunuel ("Cîinele andaluz"), René Clair și Jean Cocteau. Îndreptîndu-și atenția către individ, a cărui imaginație și univers oniric creează o "realitate" care nu există decît în viziunea artistului și a spectatorului, aceasta păstrează din rădăcinile dadaiste o înclinare exagerată pentru revoltă pentru a nu da impresia că are vreo legătură cu marea inspirație novatoare ce pare să-și fi făcut apariția odată cu Revoluția din Octombrie. Și asta pentru că numeroși suprarealiști vor adera la Partidul Comunist cu
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
unei organizații care, la sfîrșitul anilor douăzeci, va suporta primele efecte ale rigidității staliniste. De aici decurg căile divergente care îi vor împinge pe o parte dintre ei să se apropie din nou de spiritul libertin, chiar nihilist, de revolta dadaistă, ca André Breton, în timp ce alții se vor angaja total în ideologia Partidului Comunist fără să se rupă total de estetica suprarealistă care a marcat profund epoca și s-a extins dincolo de fronturile Hexagonului, așa cum este cazul lui Paul Éluard. Ca
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
de represiunea dictaturilor mediteraneene și balcanice în așteptarea diasporei antinaziste a anilor treizeci, și pictorilor străini care formează marile "batalioane" ale așa numitei "Școli din Paris" în care figurează printre alții italianul Modigliani, lituanianul Soutine și rusul Chagall. Spre deosebire de mișcarea dadaistă și de suprarealism, expresionismul nu constituie un fenomen cu totul nou în Europa de după război. Tot fenomen transnațional, dar al cărui epicentru se situează în Germania, acesta a început să se manifeste în fapt în această țară, cu patru sau
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
P. scrie versuri din care răzbat pe alocuri vocea lui André Breton, cele ale lui Ilarie Voronca, Ion Vinea, Ștefan Roll ori maniera poemelor lui Guillaume Apollinaire. E departe de destrucția suprarealistă, chiar dacă uneori ironia avangardistă sau un vag ecou dadaist își fac simțite prezența. Imaginea poetică încearcă, și la el, sinteza vis-realitate, dar reveria e mai degrabă melancolică și uneori barochizantă, iar feeriile spectrale neagă intențiile programatic polemice, așa cum se întâmplă, spre pildă, în Mărturisiri II („Un ceas va dezghioca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288647_a_289976]
-
îi asigură într-o și mai mare măsură reprezentativitatea: itinerarul său creator se identifică, în esență, cu cel al avangardei înseși, de la primele deschideri (realizate prin gruparea Contimporanul) spre un program care, sub dominantă constructivistă, admitea elemente expresioniste, futuriste sau dadaiste, până la tot mai evidentele apropieri de suprarealism. Pe acest drum, „sinteza modernă” promovată între anii 1925-1928 în revista Integral va însemna nu numai un moment din propria evoluție a poetului, ci unul întru totul definitoriu pentru specificul demersurilor avangardiste românești
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
argumentul necorespondenței cu actualitatea. Căci, după ce i se minimalizează forța înnoitoare („suprarealismul nu cuprinde nici un aport propriu”) și după ce este redus, în fapt, la un soi de epigonism („realizările de artă suprarealiste se reduc la o neschimbată repetare a cercetărilor dadaiste”, „Suprarealismul e însă șca dinamicăț inferior dadaismului. Suprarealismul e în analiză feminin expresionist”), urmează acest adaos: „Și apoi esențialul: Suprarealismul nu răspunde ritmului vremei. Acest caracter trebuie subliniat. E singurul care ne interesează”. Iar câteva rânduri mai departe: „La glasul
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
cu promovarea noului; creație și invenție opuse imitației sterile a convențiilor (cu implicații mai generale, ținând de o estetică antimimetică), distanțare de „gramatică” și „logică” (în înțelesul de limbaj convenționalizat, dar și în cel propriu, în prelungirea sloganurilor futuriste și dadaiste): „Artistul nu imită artistul creează. / Linia cuvântului culoarea pe care n-o găsești în dicționar. INVENTEAZĂ INVENTEAZĂ / Arta surpriza / Gramatica logica sentimentalismul ca agățătoare de rufe”. În fine, această frază care măsoară patosul angajării în înfruntarea convenționalului și afirmarea absolutei
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
întregului său itinerar de militant al avangardei. Este de precizat însă că poetul se arată de la început conștient de imposibilitatea unei totale rupturi de trecut. Din acest punct de vedere, poziția sa e mai nuanțată, îndepărtându-se evident de nihilismul dadaist. El amendează, astfel, opinia după care „arta nouă e o artă de revoluție, lipsită de suportul continuitate în timp”. După el, momentele revoluționare sunt rezultatul unui „proces de dezagregare a unei stări de fapt și de cristalizare lentă a unei
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
avangardă. La 75 H.P., foarte tânărul poet aflat în faza primelor, entuziasmante revelații ale ideilor înnoitoare, se aliniază, încă impersonal, la programul constructivist schițat de Contimporanul, nu fără a reține însă elemente ale energetismului futurist și ale radicalismului, în negație, dadaist. Participarea la revistele Punct și Integral aduce, inevitabil, amprenta mai puternică și mai limpede conturată a doctrinei constructiviste, scoțând în relief ceea ce s-ar putea numi disponibilitatea integralistă, în sensul (valabil, cum s-a observat, pentru întreaga avangardă românească) unei
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
că acestea urmau să ia naștere nu în virtutea inerției unor limbaje moștenite, ci ca rezultat, niciodată sigur, mereu amenințat cu eșecul, al unei proprii experiențe vitale, trăită în regim prin excelență interogativ. Suntem departe, în acest moment, de orice nihilism dadaist; faza pur destructivă a atitudinii avangardiste e de mult depășită, - și ea nici n-a însemnat la Voronca decât un scurt popas, cu urme în textele antipoetice tipărite în 75 H.P. Ceea ce rămâne din negația inițială este însă, în continuare
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
inițiază, alături de pictorul Victor Brauner, revista 75 H.P. (al cărei „redactor” e și Stephan Roll), Voronca pare a-și fi însușit principalele repere ale programului constructivist, în direcția propusă de Contimporanul, cu anumite reminiscențe, cum am remarcat deja, futuriste sau dadaiste, încât e în stare să propună el însuși, în câteva articole-manifest (Aviograma, 1924) scrise cu destul aplomb, soluții de înnoire a limbajului poetic. În ce privește practica poeziei, momentul 75 H.P. înseamnă totuși pentru el mai curând un stadiu preparator: textele publicate
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
fapt, atenția asupra redundanței parazitare a „poeziei”, demascată ca simplu bavardaj superficial. Pe aceeași pagină, alte texte trimit în chip și mai evident la futurista „distrugere a sintaxei” ori la rețeta oferită de Tristan Tzara „pentru a face un poem dadaist”: alăturare hazardată de cuvinte și sintagme, încadrate într-un foarte lax tipar formal: stadion crasmic debleiat meridiany intestin afiș cântă în mi bemol amiral numără inevitabil & Co. pian cauciuc împarte salariu submarin avion subt umbrelă oferit în gradație miracol intermediar
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
deopotrivă cu inevitabile căderi de tensiune. Într-un cuvânt, Ulise e un fel de „poem total”, de o acută modernitate a limbajului în contextul liricii românești a momentului și care nu putea să nu șocheze, până la descumpănire, critica. „E futurist, dadaist, suprarealist?” - se întreba, de pildă, contrariat, G. Călinescu, răspunzând imediat, nu foarte decis: „Toate și nici una”. „Poezia lui Ilarie Voronca - adăuga autorul Istoriei literaturii române... - este un impresionism ordonat în punctul inițial, dar sfărâmat cu voință prin procedee tipografice și
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
român propune o definiție a imaginii suficient de laxă pentru a fi umplută, în momente diferite, cu conținuturi variind între „plăsmuirea abstractă” constructivistă și „scânteierea în argint a neprevăzutului”, de ecou suprarealist. E loc aici și pentru ceva din hazardul dadaist și pentru libertatea cuvintelor din futurism. Și ni se pare că în multe pagini ale lui Voronca, luxuriant acoperite de „ecuatoriala floră” a imaginilor, putem descoperi urma fertilă a spuselor unui Louis Aragon din Le paysan de Paris despre „viciul
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]