KorAP: Find »[drukola/base=daimon & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...19 >

469 matches

Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256

trei accepțiuni diferite ale aceleiași noțiuni. Înainte de toate, cea care stabilește o identitate Între daimoni și suflet 3: daimonii ar fi, de fapt, suflete căzute În ciclul generațiilor, iar Empedocle se vede pe sine Însuși ca fiind unul dintre acești daimoni „izgoniți de la zei”4. Urmează grupul daimonilor funcționali, personali sau psihopompi, unii (cel bun și cel rău5) fiind Însărcinați să Însoțească sufletul pe toată durata incarnării sale, iar ceilalți având Îndatorirea să-l călăuzească În Infern. Cea de a treia

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
toate, cea care stabilește o identitate Între daimoni și suflet 3: daimonii ar fi, de fapt, suflete căzute În ciclul generațiilor, iar Empedocle se vede pe sine Însuși ca fiind unul dintre acești daimoni „izgoniți de la zei”4. Urmează grupul daimonilor funcționali, personali sau psihopompi, unii (cel bun și cel rău5) fiind Însărcinați să Însoțească sufletul pe toată durata incarnării sale, iar ceilalți având Îndatorirea să-l călăuzească În Infern. Cea de a treia accepțiune, după interpretarea lui Detienne, care se

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
să Însoțească sufletul pe toată durata incarnării sale, iar ceilalți având Îndatorirea să-l călăuzească În Infern. Cea de a treia accepțiune, după interpretarea lui Detienne, care se bazează pe o mărturie a lui Porphyrios 1, va fi cea de daimon ca „putere supranaturală” nedeterminată, sens pe care Îl Îmbracă termenul cam peste tot la Homer. Exemplul lui Empedocle este revelator pentru ambiguitatea fundamentală a daimonului. După Louis Gernet, „daimonul se află În același timp În afara individului și În el Însuși

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
Detienne, care se bazează pe o mărturie a lui Porphyrios 1, va fi cea de daimon ca „putere supranaturală” nedeterminată, sens pe care Îl Îmbracă termenul cam peste tot la Homer. Exemplul lui Empedocle este revelator pentru ambiguitatea fundamentală a daimonului. După Louis Gernet, „daimonul se află În același timp În afara individului și În el Însuși”2. Obiectivarea daimonului, existentă Încă de la Hesiod 3, Începe cu introducerea unei distanțe Între el și ceilalți termeni ai clasificării, „zei, daimoni, eroi”. Astfel, daimonul

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
pe o mărturie a lui Porphyrios 1, va fi cea de daimon ca „putere supranaturală” nedeterminată, sens pe care Îl Îmbracă termenul cam peste tot la Homer. Exemplul lui Empedocle este revelator pentru ambiguitatea fundamentală a daimonului. După Louis Gernet, „daimonul se află În același timp În afara individului și În el Însuși”2. Obiectivarea daimonului, existentă Încă de la Hesiod 3, Începe cu introducerea unei distanțe Între el și ceilalți termeni ai clasificării, „zei, daimoni, eroi”. Astfel, daimonul se Înscrie pe verticală

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
supranaturală” nedeterminată, sens pe care Îl Îmbracă termenul cam peste tot la Homer. Exemplul lui Empedocle este revelator pentru ambiguitatea fundamentală a daimonului. După Louis Gernet, „daimonul se află În același timp În afara individului și În el Însuși”2. Obiectivarea daimonului, existentă Încă de la Hesiod 3, Începe cu introducerea unei distanțe Între el și ceilalți termeni ai clasificării, „zei, daimoni, eroi”. Astfel, daimonul se Înscrie pe verticală Între zei și oameni 4. Definiția daimonului ca metaxy, intermediar Între muritor și nemuritor

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
ambiguitatea fundamentală a daimonului. După Louis Gernet, „daimonul se află În același timp În afara individului și În el Însuși”2. Obiectivarea daimonului, existentă Încă de la Hesiod 3, Începe cu introducerea unei distanțe Între el și ceilalți termeni ai clasificării, „zei, daimoni, eroi”. Astfel, daimonul se Înscrie pe verticală Între zei și oameni 4. Definiția daimonului ca metaxy, intermediar Între muritor și nemuritor, așa cum o găsim formulată În celebrul pasaj din Banchetul lui Platon (202 e-203 a), unde dragostea este prezentată

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
daimonului. După Louis Gernet, „daimonul se află În același timp În afara individului și În el Însuși”2. Obiectivarea daimonului, existentă Încă de la Hesiod 3, Începe cu introducerea unei distanțe Între el și ceilalți termeni ai clasificării, „zei, daimoni, eroi”. Astfel, daimonul se Înscrie pe verticală Între zei și oameni 4. Definiția daimonului ca metaxy, intermediar Între muritor și nemuritor, așa cum o găsim formulată În celebrul pasaj din Banchetul lui Platon (202 e-203 a), unde dragostea este prezentată ca un „mare

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
individului și În el Însuși”2. Obiectivarea daimonului, existentă Încă de la Hesiod 3, Începe cu introducerea unei distanțe Între el și ceilalți termeni ai clasificării, „zei, daimoni, eroi”. Astfel, daimonul se Înscrie pe verticală Între zei și oameni 4. Definiția daimonului ca metaxy, intermediar Între muritor și nemuritor, așa cum o găsim formulată În celebrul pasaj din Banchetul lui Platon (202 e-203 a), unde dragostea este prezentată ca un „mare demon”, are serioase precedente pitagoreice 5. Pe de o parte, chiar

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
a), unde dragostea este prezentată ca un „mare demon”, are serioase precedente pitagoreice 5. Pe de o parte, chiar teoriile pitagoreice ale proporției și armoniei au ca punct de plecare mesos-ul6. Pe de altă parte, Pitagora Însuși fusese considerat un daimon 7, cel prea-secret triton allo8, care se plasează Între muritor și nemuritor și care numai el, singur, poate fi totodată prieten al oamenilor și al zeilor, pentru că numai el se Împărtășește și din unii, și din ceilalți 9. Ideea de

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
allo8, care se plasează Între muritor și nemuritor și care numai el, singur, poate fi totodată prieten al oamenilor și al zeilor, pentru că numai el se Împărtășește și din unii, și din ceilalți 9. Ideea de intermediere le-a asigurat daimonilor, mai mult ca orice altceva, locul În gândirea filosofică, ceea ce nu Înseamnă Însă că, În cadrul acestei gândiri, daimonul e cu totul lipsit de credințe și reprezentări mitico-folclorice. Dimpotrivă, o asemenea poziție intermediară se află la originea localizării sale pe lună

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
oamenilor și al zeilor, pentru că numai el se Împărtășește și din unii, și din ceilalți 9. Ideea de intermediere le-a asigurat daimonilor, mai mult ca orice altceva, locul În gândirea filosofică, ceea ce nu Înseamnă Însă că, În cadrul acestei gândiri, daimonul e cu totul lipsit de credințe și reprezentări mitico-folclorice. Dimpotrivă, o asemenea poziție intermediară se află la originea localizării sale pe lună, ea Însăși văzută ca mese, „mijloc”. Plutarh, În De Defectu Oraculorum, 416 d-e, consideră că luna este

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
sale pe lună, ea Însăși văzută ca mese, „mijloc”. Plutarh, În De Defectu Oraculorum, 416 d-e, consideră că luna este de fapt un corp amestecat și o imagine daimonică. La această alegere a lunii ca loc de ședere al daimonilor a contribuit, de asemenea, o foarte bogată și veche tradiție folclorică ce cuprindea credința În existența pe lună a unor locuitori cu mult mai puternici decât oamenii. Câteodată, Plutarh lasă impresia că s-ar face el Însuși ecoul credințelor populare

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
pe lună a unor locuitori cu mult mai puternici decât oamenii. Câteodată, Plutarh lasă impresia că s-ar face el Însuși ecoul credințelor populare, dar fără a și le asuma neapărat; este ceea ce face atunci când vorbește despre zeii și despre daimonii de care e plină atmosfera de sub bolta cerească 1 sau, În Viețile paralele, când prezintă Într-un mod destul de neclar demonul personal, fie binevoitor, fie de temut, distinct de personalitatea de care este legat sau confundându-se de-a binelea

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
atmosfera de sub bolta cerească 1 sau, În Viețile paralele, când prezintă Într-un mod destul de neclar demonul personal, fie binevoitor, fie de temut, distinct de personalitatea de care este legat sau confundându-se de-a binelea cu ea2. Plutarh despre daimoni: referințe din Vieți și din Moraliatc "Plutarh despre daimoni \: referințe din Vieți și din Moralia" Cu excepția acestor remarce presărate În scrierile sale, găsim idei „demonologice” mai consistente În Viața lui Dion, unde Plutarh Își pune pentru prima dată Întrebări În legătură cu

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
când prezintă Într-un mod destul de neclar demonul personal, fie binevoitor, fie de temut, distinct de personalitatea de care este legat sau confundându-se de-a binelea cu ea2. Plutarh despre daimoni: referințe din Vieți și din Moraliatc "Plutarh despre daimoni \: referințe din Vieți și din Moralia" Cu excepția acestor remarce presărate În scrierile sale, găsim idei „demonologice” mai consistente În Viața lui Dion, unde Plutarh Își pune pentru prima dată Întrebări În legătură cu existența reală a daimonilor răi, care ar fi confirmată

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
și din Moraliatc "Plutarh despre daimoni \: referințe din Vieți și din Moralia" Cu excepția acestor remarce presărate În scrierile sale, găsim idei „demonologice” mai consistente În Viața lui Dion, unde Plutarh Își pune pentru prima dată Întrebări În legătură cu existența reală a daimonilor răi, care ar fi confirmată de mărturia „unor oameni serioși, a unor filosofi”, ca Brutus și Dion: fiecăruia dintre cei doi i s-a arătat Într-o viziune o ființă răuvoitoare, anunțându-le sfârșitul apropiat 3. Alte două pasaje teoretice

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
despre demonologia (sau, mai curând, daimonologia) lui Plutarh sunt deosebit de numeroase și se Împart, În general, Între tendința de a i se atribui credințe reale În acest gen de teorii foarte răspândite În vremea sa, mai cu seamă În ceea ce privește intruziunea daimonilor răi În viața umană, și cea de a-l vedea pe Plutarh legat mai degrabă de tradiția acelor „daimones - suflete omenești dezincarnate” (tradiție care evoluează spre asocierea dintre nous și daimon). Aceste direcții corespund, de fapt, existenței - semnalate de Chalcidius

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
răspândite În vremea sa, mai cu seamă În ceea ce privește intruziunea daimonilor răi În viața umană, și cea de a-l vedea pe Plutarh legat mai degrabă de tradiția acelor „daimones - suflete omenești dezincarnate” (tradiție care evoluează spre asocierea dintre nous și daimon). Aceste direcții corespund, de fapt, existenței - semnalate de Chalcidius (In Tim., capitolul 135) - a două concepții despre natura daimonilor care se opun chiar În sânul școlii platoniciene: prima face din daimoni o specie aparte, a doua Îi asimilează sufletelor morților

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
vedea pe Plutarh legat mai degrabă de tradiția acelor „daimones - suflete omenești dezincarnate” (tradiție care evoluează spre asocierea dintre nous și daimon). Aceste direcții corespund, de fapt, existenței - semnalate de Chalcidius (In Tim., capitolul 135) - a două concepții despre natura daimonilor care se opun chiar În sânul școlii platoniciene: prima face din daimoni o specie aparte, a doua Îi asimilează sufletelor morților. Printre exegezele care se alătură mai degrabă primei direcții o putem cita pe cea a lui R.M. Jones, The

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
dezincarnate” (tradiție care evoluează spre asocierea dintre nous și daimon). Aceste direcții corespund, de fapt, existenței - semnalate de Chalcidius (In Tim., capitolul 135) - a două concepții despre natura daimonilor care se opun chiar În sânul școlii platoniciene: prima face din daimoni o specie aparte, a doua Îi asimilează sufletelor morților. Printre exegezele care se alătură mai degrabă primei direcții o putem cita pe cea a lui R.M. Jones, The platonism of Plutarch (pp. 36-40), care, deși precizează că Plutarh nu-și

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
Îi asimilează sufletelor morților. Printre exegezele care se alătură mai degrabă primei direcții o putem cita pe cea a lui R.M. Jones, The platonism of Plutarch (pp. 36-40), care, deși precizează că Plutarh nu-și imaginează totdeauna În același fel daimonii și activitățile lor, se sprijină pe texte ca De Defectu... (414 f-415 a) sau ca mitul din De facie... (mai ales 944 c-d)1 pentru a susține ideea unei acțiuni daimonice aidoma celei descrise de Platon În Banchetul (202

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
că felul În care Cleombrotos este „taxat” de către unii exegeți ai lui Plutarh (În special F.E. Brenk, citat mai sus) este Întru câtva nedrept. Cleombrotos e, Într-adevăr, contrazis În afirmațiile sale de către interlocutori, dar nu cu privire la discursul său despre daimoni, ci În legătură cu povestea sa despre lampa din sanctuarul lui Ammon (410 b-411 e). Apoi, acuzația de „plagiat” este adresată de către Lamprias (422 d-e) „barbarului inspirat” (al cărui discurs Îl relatează doar Cleombrotos) care ar fi găsit teoria despre pluralitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
știrbind astfel ceva din demnitatea și măreția acestuia. Iată de ce Cleombrotos Își „lansează” teoria ca pe un mijloc de a ieși din Încurcătură și ne arată că multe și grele dificultăți au fost depășite de către „cei care au Închipuit specia daimonilor, intermediari Între zei și oameni, pentru a sluji drept punct de joncțiune sau drept legătură În raporturile noastre cu divinitatea” (415 a, 1-3). Credem că personajul Cleombrotos, departe de a fi o „caricatură”, Întrupează, În afara unor idei aparținând fie lui

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
chip rațional (411 d). Întâlnim și alte istorioare ciudate, mult mai credibile Însă, În partea de dialog dominată de Cleombrotos. Nu este Întotdeauna el cel care le povestește (Filip, istoricul, ne vorbește despre „moartea Marelui Pan”, iar Demetrios, gramaticianul, despre daimonii din Britania), dar teoriile sale suscită astfel de paranteze. La paragraful 421 a, Înainte de a-și depăna povestea despre vizita la barbarul inspirat, Cleombrotos spune: „Avem În mijlocul nostru un vas mare plin cu născociri și cu adevăruri amestecate” (mython kai

[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]