503 matches
-
De altfel, deși discipol al lui Macedonski, va lua în derâdere anumite experimente propovăduite de maestru. Înrâurit de Edgar Allan Poe și Maurice Rollinat, își ia o înfățișare cumplită sau răvășită de disperare, gesticulând amenințător, convulsiv și sarcastic. Este poetul damnat, muncit de „un duh satanic”, bântuit de viziuni macabre sau de coșmaruri, populate de strigoi, schelete, siniștri corbi și împânzite de morminte lugubre. Sub afectările acestea există totuși o exasperare, o oboseală adevărată. Poezia erotică e palidă și convențională, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289520_a_290849]
-
domnesc. Boala nu-l cruță, deși se tratează la Viena și la băile din Ischia. Moare încă foarte tânăr, de tuberculoză osoasă. În 1837 C. Negruzzi i-a publicat traducerea dramei Antony a lui Al. Dumas, în al cărei erou damnat, fatal, însingurat H. se regăsea. Prin grija familiei, un volum, Poezii (traduceri și originale), este editat în 1843, cu o prefață de M. Kogălniceanu. Mai receptiv față de spiritul timpului ca traducător, H. se orientează, printre primii în epocă, spre literatura
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287460_a_288789]
-
acest articol se reduc la jumătate. Art. 5. - Dezertarea în țară, în timp de pace, se pedepsește cu închisoarea corecțională de la 6 luni la 2 ani. Pedeapsa va fi dela 1-3 ani închisoare corecțională, dacă evreul a mai fost con damnat pentru dezertare, indiferent dacă a executat sau nu pedeapsa. Dacă evreul a fost anterior de două ori condamnat pentru dezertare indiferent dacă a executat sau nu vreuna din pedepse, va fi pedepsit cu închisoare corecțională dela 2-5 ani. Art. 6
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
apărut fiare sălbatice. Lângă mine era un leu. Îmi era groază și mă rugam mereu. Am zărit-o pe Lena T.H. de la bancă, era răvășită, cu părul murdar și pete negre pe față. Deprimată, se învârtea într-un cerc de damnați. Eram în lumea lui Dante? Vrând să scap de prezența leului, m-am ascuns într-o cămașă de noapte, albă, brodată de mama. Mergeam ca un rulou, cel din Ezechiel, în cămașă, îmi era teamă că pânza se va deșira
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
se terminau și apoi continuai restul drumului pe o scăriță de lemn. Aici m-am întins pe patul scund și am rămas acolo zile în șir, bolnav. Dacă Tertullian ar fi venit la fereastra cerului să se bucure de priveliștea damnaților, cum a promis, mi-ar fi zărit poate piciorul intersectându-se cu raza sa vizuală în lumina soarelui. Iată cum mă simțeam. Iggy venea și-mi ținea companie. În cameră se afla un scaun cu picioare scurte pe care ședea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
43 CE S-A ÎNTÎMPLAT MAI DEPARTE..................................................631 Personajele acțiunii (lat.). Formă dedusă din „N’s Town” - „Orașul lui N”. Strada marilor ziare din Londra. Ceaiuri dansante (fr.). Cu atît mai mult (lat). Tineret de aur (fr.). Diamant (engl.). Sufletul damnat (fr.). Bătălia finală (fr.). Ce-i de făcut? (fr.). Lucrătură de nasturi ornamentali din lemn sau fildeș, închipuind diverse figurine. Excesivă, exagerată (fr.). Referire la celebrul-tablou al lui Manet. Henri Pirenne (1862-1935), istoric belgian, cunoscut îndeosebi prin lucrări de istorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de vaiet și decântece și nu așteaptă decât prilejul de a fi hrănit cu sânge omenesc, pentru a crește falnic, într-o noapte. Prinții trufași ai legiunilor demoniace, își înalță, rând pe rând, cu semeție, frunțile smolite. Cei Patru Călăreți damnați ai străfundului tenebrelor, avangarda hoardei nelegiuite a puterilor malefice, galopează și aceștia întracoace. Peste tot teamă, spaimă, disperare, trădare și groază, violență, vrajbă, hulă, desfrânare, erezie, ură, păgânism. Întrebarea este... Putem salva ceva? Pot fi opriți cei răi? Și cum
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și plin de gunoaie, hrănindu-se cu excrementele în care se bălăcește. în bestiarul filosofic, porcul e condamnat să rămână legat de pământ, de lumea aceasta, de realitate, de imediat. Conform perspectivei neopitagoriciene a unui Platon, în cursul reîncarnărilor, sufletele damnate - într-un fel, cele ale libertinilor, ale amatorilor de plăceri, ale celor care s-au folosit de trupul lor ca de un prieten complice - vor merge să țină tovărășie unui animal vestit pentru necumpătarea lui: porcul. Timaios detaliază chiar felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
faceți celălalt set de poze, În care v- ați fi permis să vă arătați așa cum erați pe sub uniforme: sfidători, suferind de teribilisme nevindecate suficient, testosteronici, veseli, vulgari, exagerați, imponderabili, plini de atribute care definesc o vîrstă scurtă și, se pare, damnată. Sau spre examenul pe care urma să-l dai peste cîteva săptămîni și care ar fi trebuit să-ți asigure poate nu o carieră profesională strălucitoare, căci singurele lucruri care aveau voie să strălucească În epocă erau creierele Conducătorilor, dar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
e democrație. Originală. Sau nu e nici, una nici alta, ci e pur și simplu un alt fel de prezent, În care trecutul s-a deghizat sau a mutat Într-un mod parșiv (ca un virus sau ca o ereditate damnată), Își Întinde ghearele după noi să ne strîngă de gît. Nu prea știu ce ar trebui să Înțeleg din toate astea, iar noi oricum nu sîntem acolo unde au fost făcute pozele (În continuare nu sîntem acolo), În inima prezentului
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
vinovăție colectivă. Această culpă traducea neputința de a se fi ridicat la înălțimea imaginii de sine, bazată și ea, din păcate, pe valorile celuilalt 108. Avem de-a face cu fenomenul autovictimizării, în care subiectul își atribuie voluntar condiția unui damnat: găsește în ea o justificare, o sursă a respectului față de propria persoană, „câștigurile secundare“, micile profituri ale stigmatizatului 109. Simplificând lucrurile, romantismul era o trăire acută a prezentului, dar exprimată artistic 110. Obiectul urii și al batjocurii nu putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
pe noi. Imperfecțiunea lumii sale va fi dată în primul rând de nevolnicia umană, de expunerea omului în fața răului și a ispitei existente peste tot în viața și în sufletul său. Omul căzut este, în același timp și un om damnat și condamnat. Pentru că viața din rai nu va mai fi aceiași cu viața din propriul său iad. Omul matricei primare așa cum a fost creat de către Dumnezeu, ar fi trebuit să fie o ființă asemenea Creatorului său și nu una chinuită
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
condiția de copil orfan a lui Camil Petrescu și constată că frustrarea produsă de inferioritatea socială e surmontată de ascendentul libertății omului lipsit de tutelă. Lumea, societatea, sunt considerate ca un cumul de obstacole și, depășindule, scriitorul devine iremediabil un damnat al libertăților absolute. Idee, s-o recunoaștem, foarte apropiată de cea a lui Jean-Paul Sartre, în filozofia căruia sintagma "Sunt condamnat la libertate" joacă un rol determinant. Marian Popa nu ezită să pună în discuție "condiția bastardului" și, dacă ar
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
viața voi fi trăit cu sentimentul că am fost alungat din adevăratul meu loc” (II, 25). Dar disprețul și rușinea de sine, consecință a neputinței de a fi în istorie și a căderii sale, e dublată de un orgoliu luciferic, damnat. Cât orgoliu, în fond, în asumarea căderii, anonimatului, absenței! Un orgoliu care nu poate elimina, însă, momentele de cruzime față de ceilalți și față de sine. Un hedonist pe dos, lui Cioran nu-i place decât „retragerea în umbră, cu orgoliul pe
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
se poate de orgolios, dar uneori, chiar adesea, când mă aplec asupra mea, îmi vine să vomit” (I, 141) notează Cioran. În totul, disprețuiește orgoliul care îi stârnește dezgustul de sine. Există, însă, și excepții: „Nu suport orgoliul decât la damnați, la dezmoșteniți, la infirmi” (idem). Să se considere oare el însuși un damnat, un dezmoștenit, un infirm? Oricum, orgoliul său e al unui sceptic, însoțit, deci, de retractările de rigoare. Deși, în cazul său, nu poate să nu asocieze orgoliului
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
îmi vine să vomit” (I, 141) notează Cioran. În totul, disprețuiește orgoliul care îi stârnește dezgustul de sine. Există, însă, și excepții: „Nu suport orgoliul decât la damnați, la dezmoșteniți, la infirmi” (idem). Să se considere oare el însuși un damnat, un dezmoștenit, un infirm? Oricum, orgoliul său e al unui sceptic, însoțit, deci, de retractările de rigoare. Deși, în cazul său, nu poate să nu asocieze orgoliului mistificarea: „Murind, mi-ar plăcea să spun: «N-am făcut tot ce-aș
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
critici care arată că un mare număr de galicisme apare în poemele lui Rowley, trecînd pesemne neobservate de Keats (Groom 1999). În legătură cu motivul lui Keats pentru care îl asocia pe Chatterton cu toamna, Roe (2012: 142) observă relevant: Geniul acela damnat își înfruntase uitarea, învingînd-o, memoria sa continuînd să înflorească precum niște frunze ce mijesc sub un soare de toamnă. Într-o altă interpretare (Bloom & Trilling 1973: 556 ns), prin asocierea lui Chatterton cu toamna și oda dedicată toamnei, Keats poate
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
s-a mutat la Bristol în anii 1790, și s-a însurat în 1795, nunta lui avînd loc în biserica St. Mary Redcliffe. (Fairer 1999: 230-231)] Chatterton a ajuns astfel să fie privit de romantici ca un simbol al "poetului damnat" (doomed poet, poète maudit); pentru Keats, el a fost un model "endymionic" de urmat în creativitate: la compunerea poemului Endymion, dedicat lui Chatterton, Keats mărturisea (într-o scrisoare datată 9 octombrie 1818) că plonjase "cu capul înainte în Mare", încercînd
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
și plin de gunoaie, hrănindu-se cu excrementele în care se bălăcește. în bestiarul filosofic, porcul e condamnat să rămână legat de pământ, de lumea aceasta, de realitate, de imediat. Conform perspectivei neopitagoriciene a unui Platon, în cursul reîncarnărilor, sufletele damnate - într-un fel, cele ale libertinilor, ale amatorilor de plăceri, ale celor care s-au folosit de trupul lor ca de un prieten complice - vor merge să țină tovărășie unui animal vestit pentru necumpătarea lui: porcul. Timaios detaliază chiar felul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
viața devine în absența ei un chin asemănător celui din iad: „Singurele personaje cu care cavalerul în negru își compară durerea sunt Sisif și Tantal, amândoi chinuindu-se pentru eternitate în iad. Durerea pierderii iubitei pare comparabilă cu supliciul celor damnați.”670 Man in Black (cavalerul în negru) trimite și la poezia lui Dante, care se simte cu totul neconsolat în absența Beatricei. Naratorul se trezește din reveria sa, cu povestea nefericiților eroi ovidieni în mână, cea care anticipase narațiunea de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
această etapă, personajul blecherian consideră universul în care trăiește multidimensional. Blecher ridică un prim semn de întrebare asupra a ceea ce în mod normal numim realitate. Este ceea ce percepem la un moment dat al existenței noastre și real? Reportajul Berck. Orașul damnaților va sta la baza romanelor Inimi cicatrizate și Vizuina luminată. Textul este explicativ, o amplă introducere în lumea pe care Blecher o va descrie în scrierile de mai târziu. De altfel, titlurile capitolelor Ceva despre ghips, Un oraș orizontal, Ce
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
celor doi autori nu ne-o dă lumea în care aceștia se situează, ci dimpotrivă, ,,lumile" pe care le creează odată cu traversarea propiilor limite, ,,nivelurile de realitate" și de ,,percepție" în care aceștia se situează. Literatura universală abundă în personaje damnate, claustrate în spațiul îngust al celulei din care pot evada doar prin crearea unor lumi imaginare. Și E. A. Poe, în una dintre narațiunile sale, Hruba și pendulul, prezintă situația unui condamnat la moarte, în timpul Inchiziției care creează astfel de lumi
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
mea, sfetnicele înalte se cufundară în neant, flăcările se stinseră cu totul; beznele întunericului năvăliră; orice simțire păru înghițită de prăvălirea aceea bezmetică a sufletului în Hades. Iar lumea fu numai liniște, și noapte, și tăcere 395. În cazul personajelor damnate ale lui Poe, ca și a tuturor celorlalte personaje (exemple similare pot fi date și din proza lui Stendhal și Malraux, și nu numai) se poate vorbi de o dorință psihologică de eliberare, de evadare dintr-un spațiu în care
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
mai multor niveluri de percepție, determinând o trans-percepție"453. Prin intermediul ,,trans-percepției" se poate cunoaște și înțelege în profunzime ,,ansamblul nivelurilor de realitate". Aceasta este și provocarea operei blecheriene. BIBLIOGRAFIE A. Surse primare Opere de Max Blecher Blecher, Max, Berck, orașul damnaților, în Vremea, An VII, n. 558 din 7 octombrie 1934, p. 9. Blecher, Max, Buțu, în Adevărul literar și artistic, An XII, Seria a II-a, n. 661 din 6 august 1933, p. 2. Blecher, Max, Don Jazz, în Bilete
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
10 Gheorghe Glodeanu, op. cit., p. 42. 11 Max Blecher, In-Mix-Fix, în Frize, An I, n. 6-7 din august-septembrie 1934, p. 5, apud Gheorghe Glodeanu, op. cit., p. 42. 12 Gheorghe Glodeanu, op. cit., p. 43. 13 Ibidem. 14 Max Blecher, Berck. Orașul damnaților, în Vremea, An VII, n. 558 din 7 octombrie 1934, p. 9, apud Gheorghe Glodeanu, op. cit., pp. 44, 45. 15 Max Blecher mai puțin cunoscut. Corespondență și receptare critică, ediție îngrijită de Mădălina Lascu, prefață de Ion Pop, București, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]