245 matches
-
fost un istoric al teatrului: a scris o documentată istorie a Teatrului intitulată O privire retrospectivă asupra teatrului moldovenesc, publicată în 1925, la Editura Goldner din Iași. După moartea actorului și profesorului Mihail Galino, l-a succedat la catedra de declamație a Conservatorului ieșean (1901-1905), împreună cu prof. State Dragomir și Gh. Ionescu. În această calitate a cultivat linia realistă de interpretare, moștenită de la renumiții actori Matei Millo și N. Luchian. A fost membru în Consiliul Comunal și reprezentant al primarului N.
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
George Enescu”, Iași, 1985 p.85-86. -ARISTIZZA ROMANESCU, Amintiri, E.S.P.A., București, 1960, p.88 -BURADA, T. TEODOR, Istoria teatrului în Moldova, Editura Minerva, București, 1975, p. 79, 588, 592, 599, 604, 609, 709,710. -AURESCU, AL., Conservatorul de muzică și declamație, Iași Ed. H. Goldner, 1906, p. 511, 601 ARTICOLE: -RUSU, CONSTANTIN LIVIU, Manoliu A. Emanoil, Curriculum vitae, Iași, 2003, 2p. mss (în arhiva autorului) -ZĂSTROIU, REMUS, Manoliu Emanoil (1855-1931), Iași, 2003, 1p. mss (în arhiva autorului) MĂCĂREANU, INOCENȚIU (1924-2002) PROFESOR
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
trei decenii. S-a născut la 15 iunie 1911, la Vaslui, unde a urmat Școala primară și Liceul de Fete al Societății Ortodoxe Române, pe care îl absolvă în 1928. În toamna aceluiași an se înscrie și urmează Cursul de declamație al profesoarei Agatha Bârsescu, la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași (1928-1932). Fiind eleva preferată a Agathei Bârsescu, Ion Sava a adus-o în Teatrul Național Vasile Alecsandri Iași, în 1929. A impresionat de la început prin interpretări profunde și enigmatice
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
realizării le este proprie maniera estetizantă. Motivele sunt mai ales din lumea Orientului Apropiat și Îndepărtat, dar și din mitologia greacă (Centaurii), nelipsind (mai cu seamă în Eternități...) priveliștile de metropolă occidentală (Sonete pariziene), iar procedeul constă în descripția și declamația romantică bine poleită cu numiri care amintesc în permanență că e vorba despre un „muzeu”: „În nor de fum și flăcări se năruie și piere/ Khanat, regat, imperiu din Tibru la Baikal./ Pe urma noastră crește neghină și tăcere,/ Și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
iar atmosfera nu suferă acut de artificialitate. Succesiunea tablourilor arată dorința de evidențiere a spectaculosului: nuntă țărănească, divan de judecată, ceată de haiduci în pădure, revoluția lui Tudor la București. Compunând febril situații care să legitimeze exaltarea sentimentului eroic și declamația ieftină, autorii neglijează personajele, care rămân neindividualizate. Parada patriotismului a gustat-o publicul și la spectacolele cu Peneș Curcanul, „dramă războinică” în patru acte, jucată cu mare succes la Teatrul Național din București (1901), scrisă tot în colaborare cu Vasile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286922_a_288251]
-
vodeviluri care s-au jucat pe scenele bucureștene (Un cap romantic, La sânul mamei, 1875). Piesele Post scriptum, Copila schimbă dinții, Cireșica în închisoare sunt prelucrări. Pentru elevele Azilului „Elena Doamna” din București, unde a fost un timp profesoară de declamație, a scris mici scenete cu teme morale. A tradus din E. Scribe comediile Rebeca, Armele femeii, Ministromania. Limbajul său e greoi, cu multe franțuzisme și barbarisme. SCRIERI: Poezii și proză, București, 1871; Situațiunea Teatrului Național sub direcțiunea d-lui Ion
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287018_a_288347]
-
impulsul căreia acționează aproape orbește. Acțiunea stă sub semnul destinului eroilor, iar impresia pe care o produce este puternică. Condusă foarte strâns, fără scene de prisos, intriga face totuși concesii spectaculosului, ca, de altfel, întregul limbaj al piesei, orientat către declamația pompoasă. A doua tragedie, Amilcar Barca, generalisim al Cartaginei (1894), a împrumutat subiectul din romanul lui Flaubert, Salammbô. Încercând să compună o piesă de meditație, autorul nu realizează decât o firavă însăilare de monologuri. Ceva mai reușită, Silvina Doamna (1897
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285698_a_287027]
-
când avea doar opt ani și a apărut pentru prima dată pe scenă la vârsta de 11 ani. Într-o carieră de peste cinci decenii de actor care a jucat roluri Dan, a influențat profund toate domeniile artei scenice, interpretarea muzicală, declamația, coregrafia, muzica clasică, costumația și machiajul, formându-și un stil artistic propriu. În 1919, o trupă condusă de el a efectuat un turneu în Japonia. A fost prima prezență a Operei Beijing peste hotare. În 1930, turneul trupei conduse de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
retrage anume credite; în primul rând creditul acordat celor care au decis că spectacolul să nu se cânte în limba originală în care și-a gândit compozitorul sonoritățile, sonorități împlinite la nivelul relației determinate, stabilite dintre verbul francez și muzica. Declamația intonata în limba în care autorul și-a imaginat opera tine și aceasta de actul creației; originalul nu poate fi violat. Este condiția respectului operei, a respectului datorat publicului meloman și nu în ultimul rând condiției de muzician performer al
Simbol efemer by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/15431_a_16756]
-
Atena, voiajor comercial prin Marsilia, Paris și Londra. Se întoarce acasă în 1848, intră pentru o vreme în trupa de teatru a lui Costache Caragiali, joacă la București, la Craiova și la Iași, unde devine, în 1864, primul profesor de declamație al Conservatorului. Concesionându-i-se în 1866 Teatrul cel Mare din București, parcurge o etapă dificilă, din care iese ruinat, cu nervii zdruncinați. Se retrage din teatru în 1880, după ce se mobilizase totuși spre a înființa, împreună cu alții, Societatea Dramatică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286773_a_288102]
-
minată de unele disensiuni între membrii de vază, societatea și-a încetat activitatea în cursul anului 1838. S.F. și-a propus, în primul rând, să sprijine înființarea unui teatru în limba română. Prin cotizări s-a deschis Școala de literatură, declamație și muzică vocală. Printre elevi s-au aflat Costache Caragiali și Ștefan Mihăileanu. Deschisă la 20 ianuarie 1834, această școală este cea dintâi, în spațiul românesc, unde s-au format actori după un program sistematic. Se predau muzica, arta dramatică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289756_a_291085]
-
aici decât niște triste maghernițe. Țăranul valah e departe de a fi fericit, dar e de o sută de ori mai puțin de plâns decât bieții oameni din valea Bârladului. Fie ca vorbele spuse aici să nu fie luate drept declamație zadarnică și să ni se arate recunoștință că nu insistăm asupra acestor realități sfâșietoare. Ni s-a întâmplat să vorbim cu persoane de seamă; întrebam de ce nu se gândește nimeni să aline atâtea nefericiri și prin ce capitulare a conștiinței
by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
moștenit de la ambii părinți - mama, Irina Andriescu, tatăl, Gheorghe Bogdan, fiul unui postelnic. În 1874, rămâne orfan și își întrerupe studiile la Liceul Național din Iași, începând să lucreze ca funcționar. Între 1879 și 1882, frecventează Conservatorul de Muzică și Declamație, fiind angajat la Teatrul Național din Iași (1880-1889), dar jucând mai mult cu trupe ambulante. Din 1889, va fi funcționar (urcând până la gradul de ajutor de primar) la Primăria ieșeană. A debutat înființând propria publicație periodică, „Scrieri amusante” (1875-1876), și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285786_a_287115]
-
la Academia ioniană din Corfu. Luîndu-și diploma, A., după câteva popasuri la Roma și Paris, se reîntoarce în București, fiind numit profesor de limba greacă (1830) și franceză (1831) la „Sf. Sava”. De asemenea, i se încredințează și catedra de declamație de la școala Societății Filarmonice, societate la întemeierea căreia a luat parte. Primul nostru mare actor, cu studii în străinătate, el a creat o adevărată școală actoricească, având printre ucenici pe C. A. Rosetti, C. Caragiali, care îl va depăși, pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285453_a_286782]
-
gândirii”. Marile cuceriri culturale italiene triumfă pe întregul continent. Barocul lui Bernini și al lui Borromini, creat la Roma, este asimilat din nordul rusesc până în Spania, care-l trimite apoi dincolo de Atlantic. O altă invenție epocală, opera, născută din ideea declamației muzicale a Cameratei Fiorentina, devine prin creația lui Claudio Monteverdi, o dramă muzicală, replică sonoră a barocului arhitectonic. Ea constituie cea mai specifică întruchipare barocă a spiritului de inventivitate și virtuozitate, de artificialitate și sinteză, în care, ca și în
Pianofortele, o crea?ie a geniului italian, la dou? secole de la descoperire by Lavinia Coman () [Corola-journal/Journalistic/84197_a_85522]
-
viu tocmai datorită acestei ștafete trecute din generație în generație și, nu în ultimul rînd, a muncii pe brînci a acestei secte ciudate și nerăsplătite a editorilor săi, cărora li se cuvin adăugați criticii, adică bunii cititori. Tot restul e declamație festivă a unor oameni care-și fac din Eminescu o icoană dată jos din pod de două ori pe an.
Cultul lui Eminescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/18191_a_19516]
-
Aceștia din urmă l-au contrariat, după mai bine de cincizeci de ani, pentru că au declanșat pe vremuri o campanie împotriva scriiturii lui Vasile Pârvan. Așa procedase și zelatorul marelui istoric, G. Călinescu, care vorbea de aceleași cusururi, de "lungile declamații" ale lui Pârvan, de "divagații imposibile, de "solemnitate găunoasă și gongorică". Replica lui N. Steinhardt ("pârâș" își spune) dată trioului amintit este mult prea aspră, aproape o diatribă, dacă n-am ști că sub cuvintele înțepătoare se află un suflet
Sărbătoarea lecturii by C. Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7244_a_8569]
-
impresia de retorică stearpă, presărată cu tropi paroxistici, care e tipică eseisticii galice. De fapt, gînditorii francezi de după al Doilea Război Mondial au cîteva trăsături care descind toate din același tipar spritual. Mai întîi, e vorba de tonul emfatic, de declamație apodictică care promite rostirea unor adevăruri definitive, cînd de fapt tăria sunetului are menirea de a ridica pulsul unor idei dezamăgitor de comune. În al doilea rînd, folosirea etimologiilor ca paravan de prestigiu menit a ascunde banalitatea gîndurilor și’în
Lumea ca simulacru by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5228_a_6553]
-
imediat pe Tzara. Într-o seară, l-a adus cu el pe Vladimir Ilici. Lui Marcel Iancu nu i-a venit să-și creadă ochilor - confirmă, de altfel, vizita în Jurnalul său: Prin fumul des, în atmosfera plină de zgomot, declamații și cîntece, se prefirau apariții neașteptate, precum impresionantul chip mongol al lui Lenin, înconjurat de un grup.5) Ba chiar i s-a atribuit lui Karl Radek ideea de a le fi «suflat» tinerilor de la Cabaret cuvîntul Dada (în rusește
François Buot: O biografie a lui Tristan Tzara by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13478_a_14803]
-
o impresionantă experință privind arta cântului, de o cultură profesională condiționată de pătrunderea lumii spirituale a versului în relația acestuia cu muzica. Și aici, în această partitură, Vlad Budoiu se dovedește a fi artistul care știe a pune în valoare declamația melodică în spiritul verbului german; dispune de o sensibilitate de natură intelectuală ce orientează sensul cuvântului. Terenul de acțiune oferit de compozitor dispune de o impresionantă vastitate spirituală. Mahler convertește viziunii sale postromantice lumea poeților chinezi, o asociază meditației sale
Muzică de larg consum și muzică by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5102_a_6427]
-
cel despre distincția dintre iubire și dragoste (pp. 234-236) - care ar merita lectura cît mai multor perechi de ochi. Așa însă, înecate cum sunt în pasta cleioasă a verbozității neînfrînate, autorul face figura unui incontinent scrib. Furat de iureșul unor declamații în al căror sunet se pare că se contemplă narcisic, autorul nu poate lua distanța de trebuință pentru a sesiza malefica proliferare lexicală la care se dedă. Iată un fragment intitulat: "Mirare și sens": "Aduc în lumina proaspătă și filtrată
Malefica proliferare lexicală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7078_a_8403]
-
muzica! Mai clar spus, habar n-au de muzică! În cazul de față, există lungimi în unele scene la Puccini (aflat pe un drum al căutărilor, după ce scrisese capodoperele Boema, Tosca, Madame Butterfly); nu aria e în prim plan, ci declamația, cu nuanțe impresioniste, influențată parcă de Debussy; pe deasupra, scenele de cor nu sunt o reușită. Un regizor familiarizat cu muzica ar fi putut atenua asemenea neajunsuri. Alte puncte slabe ale montării de la Deutsche Oper din 27 septembrie se găsesc la
Jurnal muzical berlinez (redeschis) by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/10207_a_11532]
-
clasic NÜ, kabuki este teatrul popular ce reprezintă spiritul japonez, cu o evoluție extrem de interesantă, într-un joc permanent între inovație și tradiția abia coagulată, cu amalgamul de elemente artistice diverse: muzică și dans, costume și decor, text literar și declamație, "tablouri vivante" și scene pline de mișcare. Cât despre covoarele persane, "Nota autoarei" de la sfârșitul romanului Sângele florilor dezvăluie documentarea serioasă privind spiritualitatea încifrată în modelele și culorile acestora, simboluri legate de credințele vechiului Iran. Și aici se întrevede așadar
Teatru Kabuki și covoare de Isfahan by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7695_a_9020]
-
și B, la a doua cei cu inițialele C și D și alfabetizarea merge mai departe. Cinema-ul este noua curte a miracolelor, atrași de flacăra sa apar și actori de teatru, precum celebra Aristizza Romanescu, divina diva, profesoară de Declamație la Conservatorul de Artă din București, al cărui recital în ploaie, șarjat dramatic se desfășoară fără știrea ei în fața unui aparat care nu funcționează. Pelicula care-l fascinează pe Leon prin fragilitatea ei, topindu-se lejer în flăcări stă sub
Umbre mișcătoare pe pînză by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8663_a_9988]
-
al primei părți. Am regretat că pe alocuri a lipsit susținerea, tensionarea discursului, e drept compensată printr-o pianistică foarte tactilă. Iar atunci când suflul interior sau amploarea nu o ajută, pianista se refugiază în alt teritoriu stilistic, cel lisztian al declamației exterioare. Mai degrabă peisaj în culori vii decât lumină crepusculară à la Turner, cu care Chopin a fost asemănat adesea. Dan Grigore în recitalul său a reluat câteva Studii, într-o viziune proprie, exploatând ceea ce la Chopin este vitalitate energică
Chopin, o "fata morgana"? by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/17397_a_18722]