8,208 matches
-
o, aprig jocul vieții, gureș, Cum e obiceiul de prin Maramureș. Liguriei II Ce aș putea să-ți scriu ce nu s-a scris, Pământ puțin și stâncă peste goluri, De unde-și iau puterea, tragic vis, Crestatul golf și asprele decoruri? Liguric țărm, ca un arici se strânge În sine însuși numai țepi și spăngi, De aici plecă spre glorie și sânge, Barcazul, cei o Mie, plumb și lănci. Pe Garibaldi l-ai împins din spate, Nu vântul care bate dinspre
Poezii by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6573_a_7898]
-
din a fi iar gura lumii otova, pe-aflatu-n treabă, cu dinții rămași în gardul virtual, de după care mai părea leopard. (Onești, vineri, 5 ianuarie 2001) Unde ănclin creduliu S-a ridicat o cortină, ține-te bine, că scena lipsind, nici decorul nu-i cu cine joacă, actorii atârnă de rol în regie proprie, în fine, pură improvizație să ai de unde pleca, fie și-n derivă, la scara pe roți. (Onești, sâmbătă, 6 ianuarie 2001) S-amprentez aceastî clipî Mi-e azi
Poezie by Constantin Th. Ciobanu () [Corola-journal/Imaginative/7639_a_8964]
-
de minarele, în palate cu mii de încîntări"? Structura eminamente barocă a operei înclină cumpăna spre varianta secundă. Extrag în treacăt din Adrian Marino (Dicționar de idei literare, I, 1973) cîteva trăsături ale barocului: echilibru instabil, mobilitate, metamorfoze, predominare a decorului și iluziei, tendință spre disonanță și contrast; conștiință estetică; intuiția corespondenței artelor, imaginilor, senzațiilor; efecte de surpriză, noutate, varietate; hedonism estetic, anticipări ale ideii de "joc" și "gratuitate"; creație intelectuală, lucidă, opusă inspirației; noi genuri literare, tendință spre deschiderea, elasticizarea
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8123_a_9448]
-
tînărului Eugen Ionescu? Răspunsul se construiește pe trei planuri: imaginea interbelicului Eugen Ionescu din jurnalele congenerilor săi, așadar contextul biografic, în al doilea rînd contextul cultural și în fine contextul operei, care la Ionescu traduce fidel obsesiile vieții. Schimbare de decor Fără îndoială că aventura conștiinței identitare se cristalizează pentru Eugen Ionescu o dată cu prima mare schimbare de decor din piesa personală: mutarea de la Paris la București. Se simte exilat va spune mai tîrziu ("la-bas, je me suis senti en exil", apud
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
așadar contextul biografic, în al doilea rînd contextul cultural și în fine contextul operei, care la Ionescu traduce fidel obsesiile vieții. Schimbare de decor Fără îndoială că aventura conștiinței identitare se cristalizează pentru Eugen Ionescu o dată cu prima mare schimbare de decor din piesa personală: mutarea de la Paris la București. Se simte exilat va spune mai tîrziu ("la-bas, je me suis senti en exil", apud Matei Călinescu). Dacă citim mărturiile oamenilor trecuți prin această experiență fiecare are o definiție proprie a exilului
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
grav, iar eventuala criză identitară se resoarbe rapid: limba o știe, familia e cu el (ba mai mult, se face o încercare de regăsire a tatălui, chiar dacă dezamăgitoare), problema singurătății nu se pune. Unicul lucru care se schimbă radical este decorul: Bucureștiul în locul Parisului. Într-o piesă de teatru schimbarea de decor este spectaculoasă, plăcută sau supărătoare, dar nu traumatizantă, nu creează doar prin ea însăși drame puternice. Așadar față de celelalte "sentimente ale exilului", Ionescu îl trăiește pe cel mai puțin
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
familia e cu el (ba mai mult, se face o încercare de regăsire a tatălui, chiar dacă dezamăgitoare), problema singurătății nu se pune. Unicul lucru care se schimbă radical este decorul: Bucureștiul în locul Parisului. Într-o piesă de teatru schimbarea de decor este spectaculoasă, plăcută sau supărătoare, dar nu traumatizantă, nu creează doar prin ea însăși drame puternice. Așadar față de celelalte "sentimente ale exilului", Ionescu îl trăiește pe cel mai puțin grav. Mai mult, dacă în Franța copilul era considerat român ba
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
în rolul de francez, și ei pot să adopte ad hoc identitatea aceasta. Concluzia este așadar că tînărul Eugen Ionescu își asumase probabil un anume rol de "francez" printre români, ceea ce nu-l împiedica să fie "la el acasă" în decorul deja de mult învechit al Bucureștiului. Iar dacă decorul nu-l mai înstrăina, nimic nu mai avea de ce să-l facă să se simtă în exil. Devine profesor de franceză. Problema identitară era închisă sau, măcar, suspendată. Contextul favorabil Împotriva
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
ad hoc identitatea aceasta. Concluzia este așadar că tînărul Eugen Ionescu își asumase probabil un anume rol de "francez" printre români, ceea ce nu-l împiedica să fie "la el acasă" în decorul deja de mult învechit al Bucureștiului. Iar dacă decorul nu-l mai înstrăina, nimic nu mai avea de ce să-l facă să se simtă în exil. Devine profesor de franceză. Problema identitară era închisă sau, măcar, suspendată. Contextul favorabil Împotriva ideii de conflict identitar în această perioadă vorbește nu
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
să fi rezolvat DE CE-ul morții, problema vieții lui. Aceasta e cea care-l sfîșie. Acesta e mitul pe care-l știe pe dinafară și-l zidește la temelia pieselor lui. Față de această obsesie și sfîșiere, oscilațiile de identitate, de decor, de nume, du-te-vino-ul româno-francez sînt, toate, derizorii. Nu cred că l-au preocupat vreodată altfel decît în treacăt și de circumstanță. Adevărata problemă identitară a lui Eugen Ionescu este cea de om. Ioana PÂRVULESCU 1 Se pot consulta jurnalele lui
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
poate datorită subiectului - copiii orfani din România - subiect ce continuă să intereseze Occidentul), dar nu a surprins pe nimeni că nu a obținut premiul, acesta mergând pe bună dreptate la excelentul scurt-metraj “L’escalier”: o efemeră iubire adolescentină, având ca decor casa scării de la un bloc. Mult adevăr în observarea unei vârste și a trăirilor aduce Frederic Mermoud în acest scurt-metraj, ce a reprezentat, deja, Elveția în multe competiții internaționale. Filme demne de interes, trădând temperamente regizorale autentice și multă prospețime
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
al II-lea) - a fost neinspirat tratat, rezultând o poveste lipsită de orice interes pentru un spectator contemporan (măcar, să fi fost mai multă muzică de Bach!). Dar, își motivează juriul alegerea: “Filmul convinge mai ales prin stilul său (actori, decor, montaj) și juriul a avut realmente impresia că vede un film de cinema”. De gustibus... Oricum, indiferent cum sunt filmele de la Festivalul de la Solothurn, frumos e în ianuarie în Elveția!
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
de șoc, un șoc existențial, atenuat de percepția care, ținută tot timpul la nivel acut, își pierde noțiunea propriei intensități. Naratorul traversează năuc și apatic orașul, coboară scări, cumpără ziare, înregistrează mecanic vorbele celor din jur - simpli figuranți ai unui decor fără scenograf -, intră în metrou și ajunge la serviciu, după ce trece prin tot soiul de accidente fără noimă. Realitatea din proza lui Răzvan Petrescu e fotografică și picturală, atît doar că realismul imaginii e... à la manière de Magritte ori
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
unui personaj ce ține de o istorie oarecare, apoi, treptat, cu minime excepții, el devine: „un unchi al tatei” sau „un prinț loren” sau, și mai rău, „un personaj de epocă”, „un invitat”, „o rudă”, „un turist”. Și doar după decoruri și îmbrăcăminte mai putem fotografiile/ portretele să le datăm. De nu cumva, cînd au pozat, erau deja în costum de carnaval... Căci totdeauna, peste tot, carnavalescul e o punte peste timpi și spații. Retrodatarea și retrolocalizarea unui carnaval e cvasiimposibilă
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
modelul poate să lipsească o vreme (ne amintim că și cele din Harry Potter mai dispar, din cînd în cînd, din cadru, ca să-și mai rezolve și alte treburi). Este perioada în care pictorul lucrează la cîte un detaliu din decor; atunci are nevoie în atelier doar de „un corp” (care să aibă numai sexul și carura aproximativă a modelului adevărat) menit să umple golul. Într-un astfel de caz, modelul-substitut este îndreptățit să afirme că „stă într-o pînză de
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
și redescopăr scene, gesturi, zîmbete, concentrarea teribilă a actorilor... văd peretele imens, ca o cortină, plin cu rafturi cu jucării, un perete care se ridică după prolog și ne lasă să intrăm în lumea păpușilor mecanice imaginate de Gabor, în decorul lui Dobre-Kothay Judit, scenografa cu care Tompa a lucrat la multe dintre montările sale. Văd familiile Smith și Martin îmbrăcate ca niște imense păpuși de porțelan, cu gesturi ticăite ca ale mașinăriilor cu arc, ce trebuie învîrtite din cînd în
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
trag și o mînuiesc în toate direcțiile, neputința personajului căpătînd reverberații tulburătoare pentru orice spectator, pentru orice om, și nici peștele pe uscat, din final, prizonier și el într-un acvariu, al singurătății, al morții. Obiectele trăiau, ca și accesoriile, decorul însuși se însuflețea, neliniștitor, așa cum își imagina teatrul Ionesco... Toate trei, căci al treilea este chiar premiera despre care vreau să vă povestesc, Jacques sau supunerea, aduc publicul pe scenă, îl așează pe gradene, foarte aproape de actori și de tensiunea
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
perete, la loc de cinste, într-o ramă onorabilă tronează o bucată de slănină, ancorată ca un trofeu. În mijlocul unui fel de laborator straniu în care se experimentează complicata problemă cu slănina și cartofii, se află piesa de greutate a decorului lui Bartha Joysef, un pat-catafalc-masă de disecție, cadă, element care poate stîrni iluzii, deziluzii, minciuni, vrăjitorii. În spate, un perete dintr-un capăt în altul al scenei, și înalt pînă sus, format parcă din zeci de borcane cu tot felul
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
inscripția Hier Himmel - Aici cerul. Mirat, străinul îl întreabă pe cel aflat sub apă: Cum adică cerul? Bătrînul dă din umeri și arată inscripia de pe tăblie... Filmul cineastului german începe însă cu imaginea grotescă, macabră, a unui monstru-dragon, scos din decorul iarmaroacelor, imagine proiectată pe un fundal soror, un leit-motiv, reamintindu-ne deopotrivă de muzica din manej și de melodiile flașnetarilor de odinioră... Și dintr-o dată, pe micul ecran apare Aglaja, filmată de sus, stînd ghemuită pe treptele unei scări în
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]
-
copiat în virtutea undelor propagate, sau un nou latent, poate pregătit cu ani în urmă și nicicând înfăptuit, dar un nou al schimbării, eliberat din rigide angrenări social-culturale. Spre limpezirea cititorului și întru stabilirea unei relații directe, vom începe să numim decorul și personajele inițiale: doi arheologi și un muzicolog - doi bărbați și o femeie, de vârste diferite, cu trecuturi culturale și chiar politice diferite - se încumetă și transformă o subinstituție atașată Institutului de Arheologie din București și controlată, pare-se, de
Tema distrugerii (cu variațiuni) by Saviana Diamandi () [Corola-journal/Journalistic/13231_a_14556]
-
fi nedrept și anticreștin să vorbesc despre o coincidență oricât de mică, apropo de raza revelației divine care mi-a născut în suflet o imagine pe care, orice superlativ, ar descalifica-o făcând-o să semene cu Maica Domnului din decorul emisiunii „Deschide ușa, creștine”, din ziua de Crăciun.
„Deschide ușa, creștine!” (cu atenție!) by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13250_a_14575]
-
puternică care se naște din acest contrast între înăuntru și afară; absența de repere tulbură și încântă. Pentru că acest loc de estetism intim este suspendat și plutește într-un spațiu precar. Unde este adevărul acestui oraș? În fidelitatea față de aceste decoruri vechi inspirate din interioarele pline de liniște ale bisericilor bizantine sau în urâțenia indiferentă a acestor construcții rapide, rău terminate și neîntreținute?” (p.44). În această carte, istoria orașului este mai ales cea a locuitorilor săi, cu iluziile, speranțele, angoasele
Privirea celuilalt by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/13271_a_14596]
-
trebuie mers și văzut, despre valurile inepuizabile de situații comice, parodice care se revarsă frenetic din imaginația lui Alexandru Dabija, sensibilă profund la cuvînt, la funcția lui. Și nici despre o lume creată din obiecte, într-o absență inspirată a decorului. Obiectele și lumina nasc cel mai potrivit decor pentru această feerie în termenii lui “azi”. Ca un fel de Harry Potter. Și nici despre contrapunct, despre pledoaria neașteptată a unui ciudat și resemnat Zmeu al Zmeilor, despre apariția “fatală” a
Ce zic bobii? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13309_a_14634]
-
situații comice, parodice care se revarsă frenetic din imaginația lui Alexandru Dabija, sensibilă profund la cuvînt, la funcția lui. Și nici despre o lume creată din obiecte, într-o absență inspirată a decorului. Obiectele și lumina nasc cel mai potrivit decor pentru această feerie în termenii lui “azi”. Ca un fel de Harry Potter. Și nici despre contrapunct, despre pledoaria neașteptată a unui ciudat și resemnat Zmeu al Zmeilor, despre apariția “fatală” a vrăjitoarei, baba Vraga à la Angelica Huston, de
Ce zic bobii? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13309_a_14634]
-
spunea „structura unei existențe”), la o definire a comunității umane. Tot jocul limbajului se reazemă pe polimorfismul femininului lume. X X X Spre finalul volumului, scriitorul Alex Cetățeanu a adăugat câteva proze poematice de o frumusețe aparte. Sunt schițe de decor, impresii despre o realitate fluvială, despre păsări și plante - toate anunțând, de ce nu?, un viitor volum, de data aceasta, de proze. Găsim, de pe acum, afișată o sensibilitate pentru lumea celor care nu cuvântă, ca și pentru grandoarea peisajului canadian. Algonquin
Trăitor în Canada, gândind românește. In: Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_318]