193 matches
-
adevăr. în alt limbaj, abia matul dă sensul unui joc de șah. Inițiatic vorbind, abia moartea luminează sensul vieții, iar mistic, abia apocalipticul ne scoate din (apoca)lipsa destinului. Așa grăit-a, după Mateiu, asfințitul Crailor, magii împărați decrepiți ai decrepitudinii însăși a timpurilor. E finalul, adică noul început, cum numai Ion Barbu a putut înțelege: " Da, asfințitul Crailor, dar în cealaltă parte, odată cu stelele Scorpiei, răsăritul unui sens tragic și nou...". Vecernia de apoi, slujită de cei trei magi de la
Inițierea Crailor by Ioan BUDUCA () [Corola-journal/Journalistic/6650_a_7975]
-
de-a-ndaratelea, fluturînd o năframă neagră, Pirgu. Și ne topeam în purpura asfințitului...". Binecuvîntată limbă: "Și ne topeam..." ar fi fost descrierea a tot ceea ce se întîmplase înaintea vecerniei de apoi. Mateiu descrie aceste întîmplări ca și cum ar fi o inițiere în decrepitudine și îl înfățișează pe viitorul deputat Pirgu ca hierofant al desacralizării radicale, dar și hierofantul paradoxal care, cu spatele la transcendență, va fi și cea din urmă călăuză spre transcendent. Destinul Crailor nu are de-a face cu Orientul istoric din Balcani
Inițierea Crailor by Ioan BUDUCA () [Corola-journal/Journalistic/6650_a_7975]
-
inspiratoare, educatoare, iubită, mamă, îngrijitoare, Gala adaugă nebănuite competențe "manageriale", o aprigă activitate impresarială și cîteva nebănuite și foarte lucrative strategii de marketing. Dacă începutul relației matrimoniale a scandalosului cuplu stă încă sub semnul avangardei suprarealiste, finalul este umbrit de decrepitudinea jalnică, de conformismul burghez, atestat și de convingerile politice de dreapta și extremă dreaptă ale celor doi, deja în timpul războiului civil din Spania. Ce ar fi fost Dali fără Gala - este greu de spus. Gala oricum avea deja la activ
Viața muzelor by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11939_a_13264]
-
părea lui Ioanide), semnala fără greș firele noi de păr alb. - Domnule Ioanide, îl prevenea, ca și cum era cu putințăsă ia măsuri grabnice până nu se prăbușea, îți albește părul. Ioanide se indispunea nu de nuanța părului, ci de insinuarea de decrepitudine, detesta pe "dobitoc" și privindu-se în oglindă constata că arăta neschimbat și că acele câteva fire de păr alb într-o parte unde îl avusese totdeauna cărunt erau accentuate de lumina solară. Și în definitiv, ce are de a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
-i dădea șic și un aer mai tânăr. Expunerea gâtului constituia o problemă gravă pentru madam Farfara, din cauza încrețirii excesive a pielii. Acoperirea cu gulere pe balene era un procedeu perimat, recomandabil cel mult pentru octogenare în ultimă fază a decrepitudinii. Madam Pomponescu-mamă folosea acest truc. Madam Farfara, eliminând decoltajul, începu a purta coliere scurte, de mai multe ori învălătucite, din bile de os, fildeș, chihlimbar, după nuanța rochiei. Ca să nu atragă atenția asupra prăbușirii mamelelor, își acoperea umerii cu colerete
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
administrația comunelor încredințată pe mâna unor oameni netrebnici, corupți și venali, a căror singură țintă este de a se înavuți pe nedrept din averea administraților lor. Iată, în lineamente generale, binefacerile realizate pe socoteala țării de regimul actual. Cum vedem, decrepitudinea morală și intelectuală de care suntem izbiți merge în paralel cu degenerarea fizică; una servește de complement celeilalte. Astfel, tot progresul de care ni se împuiază urechile există numai la suprafață; fundul este o adevărată mocirlă. Pe când droaia satisfăcuților și
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
care a plătit cu bani voturile ce i s-au dat acum? Vilacrose - ales de Simulescu - individ cretinizat în templele Venerei vulgivage? Dioscurii emancipați Epurescu - fundescu? Dolichodactilul milionar Costinescu? Aceste vase prin care o societate coruptă își scurge urâciunea și decrepitudinea morală au ele măcar o umbră de înțelegere pentru adevăr, o umbră de apreciare în materie de drept și de morală? Locul de reflecție ce li se cuvinte acestora este, după cuvântul sfânt al d-lui Dimitrie Brătianu, pușcăria pentru
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
Mitropoliei; căci te trec fiorii când vezi menajeria ce se crede chemată a modifica legea fundamentală a țării și care în realitate n-a fost înjghebată decât pentru a se opera o lovire de stat. Mulți roșii sunt de-o decrepitudine fizică vădită; mulți n-au două dramuri de creieri veritabili în cap; dar pentru cei mai mulți cretinismul moral e semnul distinctiv al existenței lor. Nu avem deloc de gând de-a ne supăra pentru asta. Nimeni nu se mai supără pe
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
uzanța liberului arbitru, majoritatea oamenilor sunt damnați și că, indiferent de ce-ar face, ei nu vor putea niciodată să-și obțină mântuirea. Dar asta nu înseamnă defel ca oamenii trebuie să-și petreacă viața într-o stare de umilă decrepitudine, confundîndu-se cu animalele. Nu! Cetatea pământească, deși este doar un răgaz vremelnic în drumul spre Cetatea Cerească, trebuie să fie dominată de legi clare, iar oamenii trebuie să-și asume un conducător, fiindcă scopul ultim al oricărei societăți omenești este
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Fiecare are gazete în mînă, pe care le vor citi la moment. Să se înțeleagă faptul că personajele au vîrste diferite de la un moment la altul și chiar de la o replică la alta, trecînd de pildă de la relativa tinerețe la decrepitudinea totală. LEONIDA (rar): Cît... crezi... că... a... durat... toiul... Re....voluției? EFIMIȚA (repede): Întreabă-mă să te-ntreb. LEONIDA (conformîndu-se apelului): Cît... crezi... că... a durat toiul... Re...voluției? EFIMIȚA (repede): Întreabă-mă să te-ntreb. LEONIDA (fulgerător): Cît-crezi-că-a-durattoiul... (rar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
zilele În tăcere. Cu mult timp În urmă, pe vremea cînd povestea mea de dragoste cu oamenii se afla abia la Început, dădusem, În timpul lecturilor mele, peste diverse aparaturi auxiliare, menite să contracareze tendința naturală a speciei către dereglare și decrepitudine : membre artificiale, proteze dentare, tije metalice, aparate auditive și ochelari. Așa că, destul de timpuriu, mi-a venit ideea de a-mi corecta deficiența din naștere cu un soi de aparat mecanic. CÎnd am dat prima oară peste cuvintele mașină de scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
mai tras la față, cu mersul mărunțit și nesigur. Are 81 de ani. "E teribil, îmi spunea Monica la telefon acum o jumătate de oră, cum nu avem imaginația corpului. Mereu ni se pare că am atins un apogeu al decrepitudinii, dar dacă aș mai trăi zece ani, starea fizică pe care o am și care mi se pare lamentabilă aș găsi-o pesemne paradisiacă." Monica e sub impactul lecturii Laviniei Betea, a cărei carte despre Lucrețiu Pătrășcanu a apărut recent
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
urbane, voința absolută a unui salt istoric, discontinuitatea prin revoluție ca o manifestare vitală - sânt elemente care fac din Rusia o țară vitalizantă. Obiectiv vorbind, realitățile sociale de la noi, atmosfera generală a României se aseamănă enorm cu Rusia țaristă. Aceeași decrepitudine și aceeași inerție. Decât, idealurile care au însemnat pentru Rusia o întărire, pentru noi ar putea fi o prăbușire. Viziunea de viață a bolșevismului, universalismul pretențios, într-o țară cu rezistență interioară atât de minoră și cu o conștiință națională
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
De ce nici fetele nu mai reușesc să-l satisfacă? Pielea le e netedă și fermă. Ar trebui să-i dea sentimentul puterii și al plenitudinii. Doar e stăpân pe viața lor. Dar când le atinge devine și mai conștient de decrepitudinea care l-a cuprins. De mușchii lăsați. De carnea care se fleșcăie pe zi ce trece. Se întâmplă ca nici măcar amândouă la un loc să nu mai reușească să-l stârnească. Sunt atât de prostuțe și neîndemânatice! Uneori și-ar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
încrederea. Cine știe dacă, în taină, nu jinduiește și el după faimă, dacă nu se crede, cumva, cel mai bun? Așa cum ședea, prăbușit pe bancă, moale, masiv, dărâmat, cu obrajii puhavi, cu ochii roșii de nesomn, părea o întruchipare a decrepitudinii umane. Stai, ia loc, te rog, domnișoară. O apucă de încheietura mâinii și o trase spre el. Era umed, lasciv, privirea cu care o învălui, voit provocatoare era atât de artificioasă încât o cutremură. Îi plăcea să se dea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
poate fi însă ma savuros decât punerea în paralel a bucăților de poezie formală din cele două scrieri? Romanul lui Murasaki abundă în distihuri lirice, circumscrise mai ales unor teme grave de meditație, precum evanescența vieții, melancolia trecerii timpului, iminența decrepitudinii, dar și unor stări fulgurante, de natură sentimentală sau erotică. Multe dintre aceste versuri au ca hipotexte creații ale unor poeți mult mai vechi sau compuneri prezente în antologii celebre (precum Manyoshu sau Gosenshu). Compozițiile lui Murasaki se disting printr-
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
puhave ale mamei de atîta spălat părînd niște barbuni fierți... Discursul său În fața mormîntului deschis era pe alocuri Întrerupt de icnetele isterice ale bătrînelor curve (căci cine altele dacă nu ele presimt mai viu sfîșietoarea descărnare și primejdia fatală a decrepitudinii), ca și de tusea Înfundată și smiorcăielile docherilor, că Bandura nu mai știa ce să creadă, dacă era chiar tuse sau bocetul amarnic al marinarului, un surogat de plîns bărbătesc, precum erzațul său de oftături și lacrimi cu care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
împrejurarea că, fie și în sângeroasele zile ale anului 1946 se trăia totuși, nu totul era jaf, viol, moarte. Ca să nu mai vorbim că, în timp, regimul, odată asigurat, și-a pierdut din ferocitate, a îmbătrânit prematur, pierind într-o decrepitudine ce l-ar scuti de vreo condamnare. în Parlamentul României, condamnarea crimelor comunismului s-a produs cu prelungite tropăituri de copite în podele. Conțin vreo exagerare asemenea rânduri, vizând atmosfera din 1946?: Am lăsat curând în urmă cartierul rezidențial, elegant
Libertatea - preț și folosință by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9027_a_10352]
-
intra În anul țapului, și care În zilele acelea avea o frumusețe feciorelnică minunat de delicată, era foarte Îmbătrânită și Încărunțită. Se lățise În șolduri. Semăna acum cu o femeie ultrareligioasă epuizată de atâtea nașteri, care Își accepta cu resemnare decrepitudinea. Camera răspândea un miros Închis, pătrunzător, de covoare groase și mobilă antică, masivă și scumpă, care respiraseră ani Îndelungați propriul lor aer, iar Fima Își aminti că mirosul acela domnise acolo dintotdeauna și că sub nici o formă nu era mirosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
sosirea muzicanților. în realitate 233 se gândise la intrarea penibilă a prințului într-un public străin proa numeros. Elena îi primise cordial. Nu arătase nimic din uimirea ei pentru schimbarea nenorocitului Maxențiu. In afară de impresia pe care i-o făcuse decrepitudinea, prezența lui nu-i pricinuise nici o emoție. Ieșise cu totul din ciclul de existență care cuprindea pe Maxențiu; intrase in ciclul muzicei de Bach. Maxențiu, dimpotrivă, fusese de îndată năpădit într-o formă poetică de trecut. Episodul fostei logodne proiectat
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
grănicerii, Înainte atât de atenți să nu calce picior de om sau de câine peste fâșia arată, să tragă În aer vreun foc de armă. De fapt, granița nu mai tenta pe nimeni. Satul de dincolo era la fel de căzut În decrepitudine precum cel de aici. Rând pe rând, tinerii părăsiseră Brodina, se aciuaseră mai Întâi În orașul din apropiere, apoi plecară mai departe, se risipiră prin lume, care Încotro. Ce rost mai avea să păzești acum fâșia de pământ ce despărțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
puhave ale mamei de atâta spălat părând niște barbuni fierți... Discursul său În fața mormântului deschis era pe alocuri Întrerupt de icnetele isterice ale bătrânelor curve (căci cine altele dacă nu ele presimt mai viu sfâșietoarea descărnare și primejdia fatală a decrepitudinii), ca și de tusea Înfundată și smiorcăielile docherilor, că Bandura nu mai știa ce să creadă, dacă era chiar tuse sau bocetul amarnic al marinarului, un surogat de plâns bărbătesc, precum erzațul său de oftături și lacrimi cu care‑și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
trei romane de dragoste: toate cuplurile au murit; nu le-am lăsat posibilitatea să îmbătrânească, mai bine zis. Le-am ferit de ură și de minciună. De ceea ce urmează după iubire. De povara obișnuinței, de pierderea respectului, mai ales. De decrepitudine. De moartea naturală, care, oricum, l-ar fi ajuns. Le-am oferit un sfârșit decent, ce a fost rău în asta? Am fost acuzat de către critici că nu las personajelor nici o șansă! Dar faptul că le-am gândit nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
goliciune simplă, dar mort. Un singur lucru trebuia să facă romanul inedit: personajul să poată găsi soluții pentru a muri matematic și din sacrificiul său să se nască o temă existențială care să conțină toți atomii copilăriei, tinereții, maturității și decrepitudinii în așa fel încât să-i poți determina să zburde prin spațiul cu n dimensiuni (complexe), adică în el să existe un sistem de n elemente liniare, independente, orice element fiind o combinație liniară a acestor n elemente. Spațiul soluțiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
iar acum, realizând prostia de a nu putea dispărea la timp, greșeala de a nu fi renunțat la lumea aceasta atunci când încă mai puteam, în gloria existenței mele, nu-mi mai pot decât contempla cu uimire propriile-mi vârste ale decrepitudinii, precum și grandoarea eșecului meu de om care nu s-a putut sinucide la timp... dar poate că nici acum nu e prea târziu, poate mai bine mai târziu decât niciodată, așa cum o spune nu mai știu care proverb al neamului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]