180 matches
-
parte structural din câmpul semantic al contem- poraneității și anume temporalitatea, iar cea de-a doua, neașteptată, ține de un efect perspectivă cu o focalizare privilegiată. În primul caz, contemporanul se definește în relație cu timpul la care aderă prin defazaj și anacronism ca modalități intenționate de a ieși în afara lui. Paradoxul pe care-l generează filozoful italian poate fi enunțat și astfel : se poate numi contemporan doar cel care nu apar- ține (exclusive) timpului său. „Celui qui appartient vérita- blement
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
este contemporanul ?“. Filo- zoful îl considera contemporan pe acela care reușește să se extragă din epoca sa pentru a-i privi obscuritatea. Într-o primă instanță, a fi contemporan presupune sustragerea din tumultul epocii, ieșirea din timpul tău, invocarea unui defazaj, a unei exteriorități care să permită contemplarea acestui timp. „La contemporanéité est donc une singulière relation avec son propre temps, auquel on adhère tout en prenant ses distances ; elle est très précisément la relation au temps qui adhère à lui
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
adhère à lui par le déphasage et l’anachronisme.” „Prin urmare, contemporaneitatea presupune o relație spe- cială cu propria ta epocă, la care aderi nu fără a păstra distanța, aceasta este relația cu timpul care aderă la el însuși prin defazaj și anacronism.” (trad. mea, A.M.) În al doilea rând, a fi contemporan presupune sesizarea întu- nericului, a obscurității în ceea ce secolul are luminos, înregistrarea unui negativ, a zonei de nebulos unde iau naștere ambiguitățile. În opinia Elishevei Rosen, acest tip
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
al tiraniei. Coriolan este prea mare în raport cu niște evenimente nesemnificative, cu un context politic care nu-i poate oferi o scenă istorică pe măsura vocației sale revoluționare. Deficitul nu ține de absența disponi- bilității și a înzestrărilor eroice, ci în defazajul acestuia față de context, sau chiar în absența contextului potrivit. Însă acest tip de grandoare căreia îi este refuzat contextul adecvat, în măsură să o întrețină basculează numaidecât în grotesc. Hybrisul nu ține doar de inoportuna investiție revoluționară a lui Coriolan
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
identitară și în măsura în care ea nu survine accidental, nu caracterizează atât limbajul, cât pe utilizatorul lui, personajul, și societatea din care face parte, iar această caracterizare vizează întregul. Această deformare nu repre- zintă efectul îndelung utilizat în comedia clasică a unui defazaj între esență și aparență recuperabil în practica socială a unor indivizi cu un clasament cultural diferit. Deformarea se naște dintr-un transfer defectuos, bruiat al limbajului fabricat la Centru. „Or, la Caragiale, deformate cum sunt, cuvintele nu mai sunt la
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
oneste, care dau naștere poemelor produse precum niște manevre de resuscitare. După mai multe astfel de renașteri asistate, poetul constată că se zbate ireductibil, în fond, între o hiperluciditate dureroasă derulată în ralenti și o tranchilizare hipnotică accelerată, problema fiind defazajul dintre cele două tipuri de trăiri, care se concurează prin mecanisme de fascinație egală, având ca rezultat, finalmente, nevoia de trezire, care va duce, însă, la o nouă traumă: conștiința literară post-hipnotică, din care va irumpe poezia poeziei, ca ființă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
de esteți în care Mateiu însuși s-a înscris prin poză, iar invertitul său personaj, prin natură. Ca și Remember (așa cum e înțeles în optica simbolică din eseul lui Cornel Mihai Ionescu), Hermă pentru Aubrey de Vere (eseul în care defazajul e postulat) are trăsăturile unei proze fără început cronologic și fără final determinabil. Luați repede, n-am putea rezuma intențiile argumentative ale atât de elaboratelor studii, necum eventuale traiecte. Dificil în grad maxim, limbajul vrea să acopere fiecare firidă care
Ce rămâne din iubirile noastre by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8747_a_10072]
-
răsturnări care nu se întâmplă. Ploieștiul luptă singur într-o revoluție care s-a suspendat, întocmai cum câte un personaj, în piesele lui Caragiale, e lăsat în urmă de evenimente și pricepe mai greu deznodământul la care, cu un mic defazaj, va lua, oricum, parte. De ce, atunci, preferă Caragiale momentul 11 februarie? Fiindcă februarie e luna carnavalului. Cad măștile, dar nu e cu supărare. Despărțindu-se de țară, Cuza spune, patetic, Să trăiască România! În manifestul lumii noi, care se adapă
11 februarie by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5768_a_7093]
-
bombastic, dar remarcabil pentru contrapunctul ironic al diferitelor situații dramatice. În final, un Zero devenit dl Moustafa va remarca en passant că domnul Gustave era croit după măsura și cu stofa altei epoci decât la belle époque. Efectul acesta de defazaj nu ar trebuie să ne scape, începutul celui de-al Doilea Război Mondial e deviat printr-un anacronism, soldații poartă uniformele și au comportamentul celor din Primul Război Mondial. Prin acest defazaj subtil, timpul este abolit în filmul lui Wes
Marele hotel de marțipan al istoriei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2697_a_4022]
-
epoci decât la belle époque. Efectul acesta de defazaj nu ar trebuie să ne scape, începutul celui de-al Doilea Război Mondial e deviat printr-un anacronism, soldații poartă uniformele și au comportamentul celor din Primul Război Mondial. Prin acest defazaj subtil, timpul este abolit în filmul lui Wes Anderson. În fapt, chiar Zubrowka, țara invocată de către personaje, nu există, ca și Polonia lui Alfred Jarry din piesa sa Ubu roi. Dar ea delimitează foarte bine spațiul Mitelleuropean, o Kakanie în
Marele hotel de marțipan al istoriei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2697_a_4022]
-
Luiza Textoris este o prizonieră a intermundiilor, dorind să își ia sub control partea necunoscută (dar și să afle de ce mama sa nu a dorit-o, aspect despre care se spune că e germenele schizofreniei), și sfârșind prin atingerea unui defazaj punitiv: „Avea sentimentul fiului de împărat care, după ce a străbătut ținuturile mirifice ale celeilalte lumi, vede într-o oglindă magică locurile unde a copilărit. Iată, se întorsese o clipă în viața ei de dinainte și descoperea că lumea se schimbase
Lumea narcolepticilor by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/4263_a_5588]
-
mai sus poetul că au desjugat bălaurii și le-au poruncit să meargă în treabă-ș'"). Suntem, se pare, într-un context fantastic: în interiorul acestui spațiu nu există, așa-zicând, limitări de viteză. Pe margine, da. Cum se motivează, așadar, acest defazaj? Muntenia }iganiadei are un contur bizar. Dar omologabil științific. în secolul al XIX-lea, încercând să măsoare lungimea țărmurilor Marii Britanii, topografii englezi au ajuns în situația de a obține rezultate din ce în ce mai mari, o dată cu îmbunătățirea preciziei scării. Fiecare denivelare a vreunui
Patimile cititorului-model - note despre topografia Țiganiadei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/11791_a_13116]
-
doi capi de serie ai ultimelor generații de artiști, ci mai ales fiindcă realizarea unui asemenea transplant poetic devenise în anii din urmă aproape o urgență. Deși mai la îndemână ca oricând - cu ajutorul enormei bibliografii deschise care este internetul - redresarea defazajelor mentalitare și tehnice în materie de poezie este, în continuare, strict necesară. Problema Charles Bukowski a fost - cum-necum - rezolvată. Rămân Allen Ginsberg, Ted Berrigan, Andrei Codrescu, Jim Carroll, Anselm Hollo, Ron Padgett, Ishmael Reed, David Shapiro. și, cu siguranță, mulți
Treizeci de ani de agonie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9304_a_10629]
-
fel de măsură egală de bășică desumflânduse monoton. În momentul în care actorul încearcă acutele emotive, vocea devine cu adevărat paralelă cu scena și creează fără voie un fel de cădere de tensiune de efect comic, ca în cazul unui defazaj între scenă și subtitrare. Încă o dată, miza adaptării acestui gen de roman ține de construirea treptată a tensiunii, a unei atmosfere care acompaniază surescitarea eroticomacabră, a acelor sinapse emoționale care instalează anxietatea ca stare generală. Putem lua ca exemplu adaptarea
Siropuri, pomezi și alifii – despre frizeria cinematografiei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3146_a_4471]
-
una latentă, corozivă, aproape tandră. Felicia, al cărei nume invocă în mod paradoxal și trist fericirea, se află în căutarea afecțiunii familiale și nu întâmplător prima scenă este una a trezirii în patul probabil al copilăriei. Numai că seria de defazaje care se declanșează cu această trezire, serie care înaintează într-un crescendo lent către climaxul din aeroport, subliniază insecuritatea emoțională a Feliciei și nevoia ei imensă de afecțiune, afecțiune pe care o dăruiește tuturor cu o generozitate impresionantă. Dincolo de replicile
Felicia, în cele din urmă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6232_a_7557]
-
medic local pentru a opri hemoragia soției sale. În final, intervenția promtă și brutală a poliției locale, forțată și de mîna lungă a Statelor Unite, conduce la uciderea unuia din fii lui Abdullah într-o luptă inegală și stupidă. În paralel, - defazajele temporale și raccourciurile sunt monedă curentă la Ińárritu -, se desfășoară povestea menajerei care are grijă de cei doi copii ai cuplului american pe care-i ia cu ea în Mexic la nunta fiului său. La întoarcere, situația se deteriorează ireversibil
Babel : istoria lumii în 4 capitole by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9925_a_11250]
-
alt mod de a concepe arta actorului. Însă măștile își joacă bine rolurile, Marilyn pe cel de neurastenică, Laurence Olivier pe cel de actor magnetic care-și intră în rol la un pocnet de degete. Sincopele apar din cauza unui clar defazaj nu atât dintre două moduri de a juca, cât mai degrabă dintr-o nesiguranță emoțională a actriței într-un mediu străin. Însă ceea ce descoperă Colin Clark (Eddie Redmayne) este că un actor posedă mai multe măști, că în situații naturale
A fi sau a nu fi Marilyn by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4696_a_6021]
-
Crudu se numește Un american la Chișinău, povestea e mai ales a unui basarabean trăitor în România, Anton Șleahtițchi, poet și jurnalist la un ziar din Brașov. Cum acțiunea se petrece în anii 90, în text persistă mereu impresia unui defazaj, a unui déjà-vu, iar lumea lui Anton, privit cu ostilitate în Moldova, unde e considerat român, și cu suspiciune în România, unde e considerat „kaghebist și om al rușilor“, e într-adevăr cea a „nesfârșitei tranziții“ - despre care vorbește într-
Un basarabean în România by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3109_a_4434]
-
episod al răscoalei din 1907, utilizat la vremea lui într-un alt film al lui Sergiu Nicolaescu ca argument antidinastic, dar și împotriva partidelor istorice, acum menit să facă istorie alături de "realizărilii" nicolaesciene. Ruperea de context creează nu numai un defazaj hilar, cu scene patriotice, de gen, în stilul Povestirilor istorice ale lui Dumitru Almaș, cu cuvinte memorabile, cu un Carol Nicolaescu care scrâșnește din dinți la fiecare replică și cu patrioți de operetă turnați în decor ca în carele alegorice
Carol Nicolaescu Întâiul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7186_a_8511]
-
a evenimentelor și a tensiunilor. De foarte multe ori ai sentimentul că regizorul își uită o clipă un personaj pentru a se ocupa de celălalt, iar atunci când îl reia, îl reia din alt punct. Acest efect al fracturării acțiunii, al defazajelor se simte pe tot parcursul fimului creând impresia unui montaj deficitar. O altă problemă, aș zice deloc minoră, o am cu sunetul și coloana sonoră, sunetul este prost, iar selecțiile muzicale nefericit alese în raport cu situațiile, sunt balade rock care nu
Tablou de familie by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7482_a_8807]
-
afla - dintr- odată - la foarte mare distanță de „tovarășii de drum” de la gruparea Tel Quel, unde făcuse până atunci figură tutelară. În mod paradoxal, discursul teoretic al Noii Critici ajunge să fie subminat din interior. Cum se explică, acest - aparent - defazaj al lui Barthes față de tonul general al criticii momentului? Cum ajung să se înscrie ocolirea programată a dogmelor metodologice, inclusiv cele de el însuși instituite, sau izbucnirile hedoniste ale scriiturii, pasiunea pentru fragmentarism într-o gramatică barthes-iană anti-structuralistă? Într-un
„Ultimul“ Barthes și mistica intermitenței by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/2565_a_3890]
-
număr al revistei clujene TRIBUNA (179 / 16-31 august) ne propune, la rubrica intitulată Cărți în actualitate, o cronică a unui volum de debut apărut în urmă cu cinci ani. Nu-i vorbă, Octavian Soviany discută pertinent placheta Domnicăi Drumea, dar defazajul nu-i ușor de trecut cu vederea. Mai ales că tonul concluziei trimite mai degrabă la verdictul tranșant, chiar dacă filtrat prin sită eseistică, decât la vreo cuvenită revizuire cincinală: Crezând că se iubește cu Revoluția, Domnica Drumea se iubește astfel
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6985_a_8310]
-
imaginat de Stendhal, de care Genette mărturisește că se simte mai aproape decît de Freud, cu o nouă hartă a tandrului, cu relația de afecțiune, în fragmente care ne dezvăluie un Genette de o deosebită delicatețe: „Să accepți, între altele, defazajele temporale presupune o anumită răbdare, pe care o exersez cum pot mai bine și al cărei alt nume, mai pozitiv angajat în relația (bună) cu celălalt, este încredere. Cuvîntul poate să pară slab, dar starea pe care o desemnează, atît
Gérard Genette și jocul de-a epilogul by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2492_a_3817]
-
se expun fără ocolișuri ridicolului. În consecință, dosarul receptării se îngroașă, dar se îngroașă cu pagini, intelectual vorbind, albe. Despre Nicolae Prelipceanu, Nicolae Manolescu scria în Istorie că n-a fost un răsfățat al criticii și punea faptul pe seama unui defazaj de comunicare. „Neprecizarea destulă vreme a formulei lui poetice” e, s-o recunoaștem, o încadrare extrem de elegantă pentru cerbicia orgolioasă a cronicarilor de ieri și de azi. E destul de ușor de constatat (dacă nu din sursă primă, măcar din antologii
Ceva despre speranță by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4780_a_6105]
-
un spațiu consistent. (Chiar și în intervenția Marianei Marin, care se grăbește să declare volumul nici mai mult, nici mai puțin decât „evenimentul anului literar care s-a încheiat”.) E de presupus că la mijloc a fost un anume, onest, defazaj de afinitate. Mircea Cărtărescu, de pildă, își începe articolul recurgând la câteva dintre formulele de politețe din care mai apoi își va face un veritabil stil al inaderenței: „După părerea mea, diferențele dintre poezia tinerilor de naționalitate germană din România
Pact de neagresiune by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4419_a_5744]