133 matches
-
Andrei Pleșu. Acesta era apostrofat, în mod hotărât, asupra pericolului de a-ți rata traiectoria de dragul unui gest sublim. Ce preferi? Un destin cultural împlinit? sau unul care se frânge sub sublimul unei demonstrații de o clipă? 31. Demobilizare și defetism evident. Deloc recomandabile. Dilemă atroce, într-adevăr. Ea poate fi și a și fost ! în mod diferit înțeleasă. Căci o astfel de soluție poate fi diferit interpretată: rigorism sau cedare tactică, curaj sau lașitate, rezistență sau capitulare etc.? Folosind din
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
de sistem socio-economic. Cât timp această situație nu se schimbă, mitul funcționează în mod inevitabil. El confirmă și acoperă de fapt o sumbră realitate obiectivă. Ea apasă în continuare conștiințele românești, le condiționează, le influențează în sensul resemnării, pasivității și defetismului: nu se poate face nimic, nu este nimic de făcut. Nu discut acum de ce o schimbare radicală n-a fost, deocamdată cel puțin, posibilă. Constat doar că noua clasă nomenclaturistă română la putere cu garnitura sa a doua, a treia
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
parte: a demasca, a urî, a lupta, a Înfiera, a stârpi, a combate; În cealaltă parte: a urma, a cultiva, a preamări, a construi, a cimenta, a mobiliza, etc. Dintre substantivele vremii menționăm câteva: bandiții, sabotorii, chiaburii, dușman (de clasa), defetism, deviere, cosmopolitism, uneltire, reacționar, imperialism (anglo-american), manevre, vigilență (de clasă, de partid, proletară), muncitori (de la orașe și sate), canal, plan (economic), descătușare (a inițiativei), ajutor (frățesc), puterea (sovietică), partid, organizație, secretar, clică, eroi, incitare, crimă, pirat, stahanovist, critica (de massă
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Nu numai că poate", răspundea acesta cu pedanterie nedisimulată, "dar și trebuie să fie". Comuniștii chinezi trebuie să combine patriotismul cu internaționalismul. Suntem simultan internaționaliști și patrioți, și sloganul nostru este "Luptă pentru a apăra patria-mamă de agresori". Pentru noi, defetismul este o crimă și lupta pentru victorie [...] o datorie de neocolit. Pentru că numai luptând în apărarea patriei vom putea învinge agresorii și obține eliberarea națională. Și numai prin obținerea eliberării naționale va fi posibil pentru proletariat și alți oameni ai
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
personale? Dacă revenim la exemplul cu domnitorul, multe aspecte ale comportamentului său pot fi înțelese dintr-o perspectivă psihologică. În măsura în care, să zicem, istoria sa personală i-a imprimat o puternică tendință de neîncredere în propriile sale forțe, lipsă de ambiție, defetism, el va judeca, în perspectiva acestor trăsături, situația concretă în care se află: el va tinde să considere într-o lumină mai pesimistă șansele unui război cu turcii, decât un altul, cu un profil psihologic. El poate să nu fie
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de origine colectivă reflectînd sentimentul dominant al țării, ideea de națiune se manifestă deja cu claritate în Franța sub domnia lui Louis al XV-lea. Astfel se întîmplă între 1744-1745, cînd guvernarea cardinalalului Fleury și însuși regele sînt acuzați de defetism de către poporul instruit pentru care Austria trebuie să rămînă inamicul ereditar. În Anglia fenomenul este și mai puternic cînd, între anii 1689-1709, se constituie deja teatrul unei exaltări naționaliste susținute de către whigs ce denunță în același timp căile absolutiste ale
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
în detrimentul monarhiei. Patriotismul ca atare exista dar nu avea legătură cu statul regal ci, mai curînd era îndreptat împotriva acestuia. Tocmai acest patriotism îi determina pe francezi, a căror conștiință națională creștea din ce în ce, să acuze statul de defetism atunci cînd acesta evita războiul, să-i reproșeze că trădează onoarea țării cînd o făcea, în tot cazul să vadă în el un ațîțător al nenorocirilor Franței în raport cu pericolele exterioare. Dintr-un motiv ce contrasta cu situația din Anglia, atitudinea
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
Vichy (1940-1944). După eliberarea Franței, a fost judecat pentru colaboraționism și condamnat la moarte. Printre oamenii politici francezi care de asemenea au aprobat acțiunile puterilor agresoare a fost și Eduard Daladier, unul dintre semnatarii Acordului de la München (septembrie 1938). Datorită defetismului conducătorilor politici ai marilor puteri occidentale, după venirea la putere a lui Hitler, acesta a afirmat deschis politica revanșardă a Germaniei, între altele, pe baza principiului "spațiului vital", precum și printr-o politică economică agresivă de presiuni și de impunere a
[Corola-publishinghouse/Science/1537_a_2835]