596 matches
-
din stânga se află o fântână, într-o curte. Urmărește parterul casei, a cincea fereastră din dreapta este a mătușii Dide. Acolo se află micuțul... Adineauri l-am adus.185 În lipsa datelor complementare furnizate de cotext, acest enunț din discursul direct are deictice care sunt opace pentru cititor. Eventual, doar prin discursul care citează, naratorul îi va permite să identifice persoane, locuri, momente. Referentul deicticelor nu este singurul aspect din discursul citat care trebuie redat prin interpretarea discursului care citează: debitul, intonația, accentul
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
micuțul... Adineauri l-am adus.185 În lipsa datelor complementare furnizate de cotext, acest enunț din discursul direct are deictice care sunt opace pentru cititor. Eventual, doar prin discursul care citează, naratorul îi va permite să identifice persoane, locuri, momente. Referentul deicticelor nu este singurul aspect din discursul citat care trebuie redat prin interpretarea discursului care citează: debitul, intonația, accentul, mimica... sunt supuse aceleiași constrângeri. Fragmentul citat din Zola nu oferă informații de asemenea natură; în schimb, același personaj, câteva rânduri mai
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cea mai vizibilă consecință a traducerii unui act de enunțare în conținut. "Vii?" devine, de exemplu: "L-a întrebat dacă vine", ceea ce este o aserțiune. Mai mult decât atât, toate nivelurile subiectivității enunțiative sunt afectate de această pierdere de autonomie. Deicticele personale și spațio-temporale sunt plasate sub dependența discursului care citează. Ceea ce pune problema integrării unei situații de enunțare în alta. Cât privește persoanele, există reguli de traducere pentru formele discursului citat în forme dependente ale discursului care citează: (1) dacă
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
tradus ca "El a declarat că mă iubește"; în acest caz, eu din discursul citat devine "non-persoană" (regula 1) și tu devine eu (regula 2), de vreme ce tu a devenit enunțătorul discursului care citează. Găsim același principiu de conversiune și la deicticele spațio-temporale: cele care figurează într-un citat din discursul indirect sunt reperate prin raportare la discursul care citează. Astfel, în enunțul Paul mi-a afirmat că Luc este aici și că va pleca mâine 186, deicticele aici și mâine pot
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de conversiune și la deicticele spațio-temporale: cele care figurează într-un citat din discursul indirect sunt reperate prin raportare la discursul care citează. Astfel, în enunțul Paul mi-a afirmat că Luc este aici și că va pleca mâine 186, deicticele aici și mâine pot sau nu să fie proferate de Paul, însă un lucru este sigur: nu sunt utilizate în acest enunț decât pentru că desemnează locul enunțării discursului care citează (aici) și ziua următoare acestei enunțări (mâine). Cât despre formele
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
locul enunțării discursului care citează (aici) și ziua următoare acestei enunțări (mâine). Cât despre formele în -ait (était, partirait), acestea se explică prin "concordanța timpurilor", consecință a dependenței enunțiative a discursului indirect. Aceste forme în -ait nu au valoare temporală deictică; nu le interpretăm prin opoziție cu "prezentul" sau cu "viitorul", ci în legătură cu verbul regent al propoziției completive. Caracteristicile discursului indirect ridică întrebări cu privire la posibilitatea de a vorbi despre enunțarea celuilalt pentru a găsi un echivalent. Cel mai adesea, enunțătorul discursului
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
discurs direct liber (DDL). În ciuda denumirii, nu este vorba de un procedeu simetric al discursului indirect liber. Se pornește de la "discursul direct liber" pentru că nu există subordonare sintactică (cum este în discursul indirect) și de "discurs direct liber", pentru că reperele deictice rămân cele ale discursului citat. Această "libertate" este o emancipare față de constrângerile tipografice (liniuța, ghilimelele, italicele) asociate prin excelență discursului direct. Iată un exemplu: (a) La ce le servește toată această bogăție, așezată într-un scaun cu rotile? Precum această
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
tot..."), însă în literatura romanescă este folosit la maxim. Discursul indirect liber reprezintă o provocare pentru analiza gramaticală. De fapt, aici se regăsesc amestecate elemente pe care le considerăm, de regulă, disjuncte: absența subordonării, caracteristică discursului direct, și pierderea autonomiei deicticelor din discursul citat, caracteristică discursului indirect. Să analizăm acest fragment de Zola, în care Rosalie, bona, i se adresează stăpânei: Totuși, Rosalie se încăpățâna. Când credea că are o idee bună, nu renunța așa de ușor la ea. Doamna greșea
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
putem opera oarecum negativ: selectăm elementele incompatibile cu discursul indirect și pe cele incompatibile cu discursul direct. Discursul indirect ar pretinde subordonarea și ar exclude frazele exclamative; cât privește discursul direct, el ar fi enunțat cu eu, voi și prezentul deictic... Remarcăm dificultatea gramaticienilor în fața acestei forme de citat pe care nu o putem atribui niciunui singur narator, nici unui singur autor al celor raportate. Chiar dacă, la o primă abordare, ar părea utilă o caracterizare negativă a discursului indirect liber, aici trebuie
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
sau, cel puțin, cu un soi de discurs indirect liber: în orice caz, este vorba despre un fragment din planul secund, scris la imperfect, care exprimă opinia personajului. Acest discurs indirect liber conține o insulă textuală între ghilimele cu un deictic de persoana I ("meu"), precum cel din discursul direct, în loc de "a lui" la care ne-am fi putut aștepta. Este ceea ce justifică și prezența incidentei "îmi spuse", chiar dacă nu este vorba neapărat de un discurs direct autonom. 5.12. O
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
putem vorbi de "anaforă" deoarece, prin definiție, cei doi termeni nu pot fi schimbați între ei; nici unul nu-și are referința în celălalt. Este vorba mai ales de reiterarea substantivelor proprii sau de cea cu Eu și Tu. De fapt, deicticele Eu și Tu (capitolul 1) nu se substituie. Este și cazul substantivelor proprii care suscită din timpuri străvechi mari controverse logico-filosofice; întrebarea este dacă aceste substantive au sau nu un semnificat. Cei care susțin ideea potrivit căreia substantivele proprii nu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
dar și estet. Diferențierea între funcția de desemnare și dimensiunea interlocutivă pare artificială: prin desemnare, sunt desemnate împreună, se acceptă o enunțare. Ne-am putut da seama de acest lucru atunci când am evocat "dubla temporalitate narativă" care permite reperarea anumitor deictice în raport cu scena de lectură. Departe de a dispărea, actul narațiunii contribuie la impunerea coreferințelor. Astfel se face că anafora "sărmanul neofit" are la bază o evaluare asumată de un cititor care ar fi parcurs deja etapele anterioare ale textului și
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
termeni nominali exteriori unul celuilalt și, prin urmare, implică prezența unui alt element în cotext: "călugăr" în (3) sau "rege" în (4). Demonstrativul evidențiază direct un element fără să implice un contrast. În acest sens, demonstrativul păstrează aici o valoare deictică, arată oarecum cu degetul coreferința dintre două grupuri nominale dintre care primul este fizic perceptibil în context. Astfel, în descrierea pe care Huysmans o face bisericii, dacă am înlocui "aceste paie" cu "paiele", coreferința cu "coloanele" ar deveni mai nesigură
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
o să ajute decât să aibă Iosif bani de țigări 277. Folosirea unui "demonstrativ de deschidere" pare anormală, de vreme ce nu există nici un antecedent și, mai mult, nici un mijloc de identificare a calului cu pricina. Cititorul este obligat să găsească un centru deictic (=instanța căreia să îi atribuie mărci de subiectivitate într-un text cu non-persoană), chiar dacă nu dispune de nici o informație pentru a face acest lucru. O asemenea folosire a demonstrativului conduce la crearea unei empatii a cititorului față de centrul deictic, empatie
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
centru deictic (=instanța căreia să îi atribuie mărci de subiectivitate într-un text cu non-persoană), chiar dacă nu dispune de nici o informație pentru a face acest lucru. O asemenea folosire a demonstrativului conduce la crearea unei empatii a cititorului față de centrul deictic, empatie mult mai puternică decât cea cu un simplu articol hotărât, încetinind accesul cititorului la referent, și, mai mult, organizarea universului fictiv 278. Narațiunea clasică nu agreează asemenea folosiri transgresive prin care se consideră că cititorul cunoaște atât centrul deictic
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
deictic, empatie mult mai puternică decât cea cu un simplu articol hotărât, încetinind accesul cititorului la referent, și, mai mult, organizarea universului fictiv 278. Narațiunea clasică nu agreează asemenea folosiri transgresive prin care se consideră că cititorul cunoaște atât centrul deictic, cât și referentul vizat. O modalitate de a păstra efectul de empatie asociat demonstrativului atunci când cititorului i se pun la dispoziție mijloace mai mult sau mai puțin precise de identificare a referentului constă în combinarea substantivului cu un adjectiv, cu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cazul de față, zâmbetul anumitor persoane într-un anumit loc), prezentându-l ca pe un exemplar dintr-o clasă pe care o reconstituie. Empatia ia forma înțelegerii culturale, a împărtășirii unui univers de stereotipuri. evocarea unei experiențe personale: aici, centrul deictic este un personaj bine identificat; alegerea demonstrativului provoacă o puternică empatie, cititorul având impresia că poate ajunge la referenți prin conștiința personajului: Înainte s-adoarmă, s-a gândit la singurătatea lui, la vremea aceea cu Gaubert și Mamèche. Apoi s-
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
observă, aceea nu caracterizează neapărat un anumit referent, ci împărtășește o experiență familiară a personajului. Cât privește cele două utilizări, lingviștii vorbesc despre deixis de memorie: la drept vorbind, nu este vorba nici de o anaforă, nici de o utilizare deictică prin care s-ar viza un referent prezent în context, care să fie și accesibil cititorului. 7.15. Anaforă și text literar Privind operele literare în propria lor economie, înțelegem în ce sens ele exploatează relațiile anaforice. De exemplu, faptul
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
familiar, furnizându-i și mijloacele cu care să îl construiască. În acest fel, cititorul apare ca alter ego, dar și ca ucenic al naratorului. Pe de altă parte, folosirea determinanților demonstrativi, pentru care cititorul nu are acces nici la centrul deictic, nici la referent, este caracteristică unei anumite literaturi narative moderne, care tinde să fie foarte exigentă cu cititorul și să îngreuneze accesul către un univers fictiv pe care-l construiește. Nu se presupune că acest univers ar avea consistența și
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
restul frazei include un tu care trimite la același co-enunțător ca și pronumele "dumneavoastră", folosit inițial. În ceea ce privește determinantul dumneavoastră, el asociază ambreiorul personal dumneavoastră și o relație sintactică interpretată drept posesivă. Reperări temporale: după optsprezece ani nu este un element deictic, căci nu presupune o reperare față de momentul enunțării, ci față de un reper implicit, indicat, în continuare, de cotext (vizita castelului). În schimb, acum optsprezece ani este deictic, având drept punct de reper prezentul enunțării. Reperări spațiale: în al doilea turnuleț
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
sintactică interpretată drept posesivă. Reperări temporale: după optsprezece ani nu este un element deictic, căci nu presupune o reperare față de momentul enunțării, ci față de un reper implicit, indicat, în continuare, de cotext (vizita castelului). În schimb, acum optsprezece ani este deictic, având drept punct de reper prezentul enunțării. Reperări spațiale: în al doilea turnuleț nu este un element deictic, deoarece presupune o reperare față de un element ce aparține cotextului, castelul de Fourchevif. Acolo nu este nici el deictic; enunțătorul evocă o
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
reperare față de momentul enunțării, ci față de un reper implicit, indicat, în continuare, de cotext (vizita castelului). În schimb, acum optsprezece ani este deictic, având drept punct de reper prezentul enunțării. Reperări spațiale: în al doilea turnuleț nu este un element deictic, deoarece presupune o reperare față de un element ce aparține cotextului, castelul de Fourchevif. Acolo nu este nici el deictic; enunțătorul evocă o situație de enunțare trecută (cf. în ordinea temporală "în acel moment"), reperată grație cotextului și explicitată grație adverbului
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
optsprezece ani este deictic, având drept punct de reper prezentul enunțării. Reperări spațiale: în al doilea turnuleț nu este un element deictic, deoarece presupune o reperare față de un element ce aparține cotextului, castelul de Fourchevif. Acolo nu este nici el deictic; enunțătorul evocă o situație de enunțare trecută (cf. în ordinea temporală "în acel moment"), reperată grație cotextului și explicitată grație adverbului aiurea, care nu are nevoie de un reper: referința sa nu variază în funcție de mediul spațio-temporal al ocurenței sale enunțiative
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
referința sa nu variază în funcție de mediul spațio-temporal al ocurenței sale enunțiative și nici în funcție de context. Elemente de morfologie demonstrativă: pentru a simplifica lucrurile, le-am separat de indicatorii spațiali. Inclus într-un fragment în discurs direct, primul cuvânt asta este deictic (chiar dacă referința sa este elucidată în mod indirect de cotext). Cât despre așa ceva, această sintagmă are un statut diferit: ea reia să locuim așa ceva și să ne numim Potard. Același lucru se aplică și în cazul lui cel și asta
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
povestire": ea este raportată la situația de enunțare a naratorului și nu a întâmplării povestite. Ultimul paragraf ține integral de "discurs". Fragmentele de "discurs", specifice perechii interlocutive eu tu includ vocative, imperative, interogații, opoziții temporale între prezent / perfect compus / viitor, deictice (dincolo de mărcile temporale ale verbelor, elemente cum ar fi în prezent sau iată-ne [§ 4]. De notat este și efortul autorului de a facilita tranzițiile între planul ambreiat și cel non-ambreiat. De exemplu, în paragraful 2, conjuncția și unește o
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]