595 matches
-
ar corespunde formei logice, cu care autorii teoriei pertinenței vor opera), 2) dezbaterile privind presupozițiile, implicațiile, implicaturile, 3) aspectele legate de legile discursului, postulatele de sens și de conversație, principiile raționale care guvernează comunicarea verbală, 4) problema conectorilor pragmatici, a deicticelor, a referinței, 5) teorii din domeniul altor discipline cum ar fi teoria alegerii raționale (Rational Choice Theory), dezvoltată Începînd cu deceniul al 7-lea al sec. al XX-lea, și multe altele. 4.2.2.3. Ce aduce nou teoria
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
constata că e mai bine plătit decât mine. Interlocutorul președintelui este persoana care Îi ia interviul. Specifică acestui tip de comunicare (interviuri difuzate prin radio sau TV) este existența a două categorii de receptori: interlocutorul, care, aflându-se În centrul deictic al discursului, este parte activă a dialogului (interacționează cu locutorul) și ascultătorii/ telespectatorii care, neaflându-se În centrul deictic, pot doar recepta și interpreta enunțul, nu și interveni - spre deosebire de convorbirea radio din timpul zborului, unde există mai mulți receptori, dar
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
de comunicare (interviuri difuzate prin radio sau TV) este existența a două categorii de receptori: interlocutorul, care, aflându-se În centrul deictic al discursului, este parte activă a dialogului (interacționează cu locutorul) și ascultătorii/ telespectatorii care, neaflându-se În centrul deictic, pot doar recepta și interpreta enunțul, nu și interveni - spre deosebire de convorbirea radio din timpul zborului, unde există mai mulți receptori, dar toți, fără nici o restricție, pot deveni emițători. Din această a doua categorie, emițătorul Își alege o subcategorie Țintă unde
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
1. Studiul corpusului 3.1.1. Comportamentul sintactic Ambii constituenți pot fi modificați prin adjective. De multe ori alegerea este relativ liberă, adjectivele calificative și unele adjective categoriale însoțind fie primul component, fie pe cel de-al doilea 4. Adjectivele deictice și cele posesive se asociază cu N1: Becali e o jigodie agramată de machidon care a crezut că dacă pune un alt machidon la Steaua o să ia Cupa Campionilor (www.ziare.com, 2007) Deci cum să-ți spunem noi ție
[Corola-publishinghouse/Science/85004_a_85790]
-
utilecopii.ro/forum, 2007) Dar ea, amazoana, vexată că mizeria mea de Passat "secandhendî" cerșește un loc în fața-i, dă bice la caii-putere (AC, 14, 9-15 aprilie 2008). Dacă N2 este un nume propriu de persoană, adjectivul calificativ și adjectivele deictice însoțesc automat elementul din prima poziție: Oare dobitocul ăsta bețivan de Voronin a auzit de Pactul Ribbentrop Molotov? Un nemerinic comunist jigodia asta împuțită de Voronin (www.ziare.com, 2007) Dacă până și fripturistul ăla mitocan de Arhire a ajuns
[Corola-publishinghouse/Science/85004_a_85790]
-
fonemele pe care le distorsionează sau nu le pronunță deloc, Ilinca are mari dificultăți în coarticulare. Nu există un tipar al greșelilor de exprimare, acestea fluctuează aleator. Un alt fenomen evidențiat în exprimarea orală este eludarea sau folosirea eronată a deicticelor, a elementelor „tactice” ale limbajului. De cele mai multe ori omite conjuncțiile, prepozițiile, articolul este greșit. Sunt afectate și elementele prozodice ale limbajului, în special ritmul, accentul și intonația. VI. Diagnostic logopedic Pe baza evaluărilor complexe și a evoluției copilului s-a
LOGOPEDIE. In: CAIET DE LUCRĂRI PRACTICE LOGOPEDIE by IOLANDA TOBOLCEA () [Corola-publishinghouse/Science/473_a_777]
-
acest cadru teoretic, uzurile pronominale actuale într-un corpus semnificativ, voi schița câteva elemente de gramatică discursivă a pronumelui românesc în limba română actuală. 1. EVOLUȚIA PRONUMELOR SPRE ANAFORICITATE/DEICTICITATE DIFUZĂ La nivelul sistemului, pronumele sunt pro-forme care funcționează ca deictice/anafore discursive, luându-și referința din contextul situațional, respectiv de la un antecedent sau de la un subsecvent din discurs. Lucrările de cultivare a limbii încadrează multe dintre uzurile deictice printre fenomenele de oralitate și insistă asupra preciziei în desemnarea anaforică (relație
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
ANAFORICITATE/DEICTICITATE DIFUZĂ La nivelul sistemului, pronumele sunt pro-forme care funcționează ca deictice/anafore discursive, luându-și referința din contextul situațional, respectiv de la un antecedent sau de la un subsecvent din discurs. Lucrările de cultivare a limbii încadrează multe dintre uzurile deictice printre fenomenele de oralitate și insistă asupra preciziei în desemnarea anaforică (relație clară, nonambiguă cu un antecedent/subsecvent plasat cât mai aproape de pronume; cf. Avram 1986: 176). Analiza corpusului de limbă vorbită a demonstrat însă că, adesea, în interacțiunile colocviale
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
plasat cât mai aproape de pronume; cf. Avram 1986: 176). Analiza corpusului de limbă vorbită a demonstrat însă că, adesea, în interacțiunile colocviale, pronumele personale, demonstrative, relative nu trimit cu precizie la antecedenți/subsecvenți din discurs sau la entități ușor accesibile deictic în situația de comunicare; fenomenul se întâlnește în vorbirea persoanelor cu diverse grade de instrucție și de vârste diferite. Anaforicitatea/deicticitatea difuză a pronumelor este o particularitate culturală în conversația spontană, determinată de gradul ridicat de dependență contextuală a semnificației
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
vorbitorii îl evocă prin pronume un timp relativ îndelungat, fără a simți nevoia reactualizării prin substantiv (și determinanți); trecerile rapide și frecvente de la narațiunea la persoana a III-a la citarea unui vorbitor dintr-un alt cadru discursiv îngreunează decodarea deicticelor de persoana I și a II-a: A: și bu:n↓ <R trece chestia asta mă întorc acasă># îți dai seama ce distracție↓ <R l-am întîlnit și pe el îți dai seama că îmi căzuse: exact pe invers↓> acuma
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
gura lupului>↓ nu. zice <IM chiar nu mai vrei să mai vii? că noi nu sîntem supărați pe tine> păi dumneavoastră să fiți supărați pe mine? (xxx) din contră că eu stăteam mai mult (IVLRA: 57-58) Dacă pronumele personale ancorează deictic sau anaforic referentul prin raportare la instanțele discursive (eu, tu, el), pronumele demonstrative ancorează referentul într-o manieră mai complexă, prin raportare la două axe semantice: proximitate - distanță, respectiv identitate - diferențiere spațio-temporală și cognitivă. De aceea, accesibilitatea discursivă a demonstrativelor
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
și scrie dedesupt (xxx) A: <ȘOP nu-s normali. nu-s normali> # și au băgat chestia cu certificatele↓ cînd alea mai puteau să mai aștepte↓ deci important era materialu cu evaziunea fiscală nu cu certificatele de trezorerie. (IVLRA: 121) Adesea, deicticele românești funcționează ca deictice intradiscursive: vorbitorul folosește demonstrativul fără a trimite la un antecedent sau la un subsecvent din discurs și fără a indica un referent accesibil deictic. Prin intermediul deicticului intradiscursiv, vorbitorul: (i) conferă relevanță discursivă unor elemente situaționale ale
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
A: <ȘOP nu-s normali. nu-s normali> # și au băgat chestia cu certificatele↓ cînd alea mai puteau să mai aștepte↓ deci important era materialu cu evaziunea fiscală nu cu certificatele de trezorerie. (IVLRA: 121) Adesea, deicticele românești funcționează ca deictice intradiscursive: vorbitorul folosește demonstrativul fără a trimite la un antecedent sau la un subsecvent din discurs și fără a indica un referent accesibil deictic. Prin intermediul deicticului intradiscursiv, vorbitorul: (i) conferă relevanță discursivă unor elemente situaționale ale discursului, pe care le
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
materialu cu evaziunea fiscală nu cu certificatele de trezorerie. (IVLRA: 121) Adesea, deicticele românești funcționează ca deictice intradiscursive: vorbitorul folosește demonstrativul fără a trimite la un antecedent sau la un subsecvent din discurs și fără a indica un referent accesibil deictic. Prin intermediul deicticului intradiscursiv, vorbitorul: (i) conferă relevanță discursivă unor elemente situaționale ale discursului, pe care le convertește, prin simpla evocare, în fond comun de presupoziții: B: în rest CE faceți. A: < L uite am făcut o gripă de-asta uRÎtă
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
evaziunea fiscală nu cu certificatele de trezorerie. (IVLRA: 121) Adesea, deicticele românești funcționează ca deictice intradiscursive: vorbitorul folosește demonstrativul fără a trimite la un antecedent sau la un subsecvent din discurs și fără a indica un referent accesibil deictic. Prin intermediul deicticului intradiscursiv, vorbitorul: (i) conferă relevanță discursivă unor elemente situaționale ale discursului, pe care le convertește, prin simpla evocare, în fond comun de presupoziții: B: în rest CE faceți. A: < L uite am făcut o gripă de-asta uRÎtă: de-abia
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
dus am orbecăit noi și-am ajuns în altă parte↓ B: uau A: c-aveau multe că[mine↓ B: [nu. ăștia ne-au zis că ne așteaptă. (IVLRA: 39) Clișeele existente în uz întăresc, prin frecvența lor, valoarea slab anaforică/deictică a demonstrativelor: chestia aia, treaba aia, problema aia, aia e, d-asta, d-aia, asta e! Spre un grad scăzut de anaforicitate tinde și cel mai frecvent pronume relativ, care. Uzul său actual se caracterizează prin: slăbirea mărcilor cazuale (omiterea
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
persoane educate. 2. ATRAGEREA PRONUMELOR SPRE FUNCȚIA DE MĂRCI LINGVISTICE ALE UNOR PROCESE DISCURSIVE Câteva particularități structurale ale limbii române sunt valorificate pragmatic prin atragerea pronumelor în mecanisme de contextualizare a semnificației care le îndepărtează de rolul lor tipic, de deictice/anaforice discursive, și le conferă rolul de mărci lingvistice ale unor procese discursive . 2.1. Mecanisme pragmatice generate de parametrul pro-drop Tipologic, limba română este o limbă pro-drop, în care subiectul pronominal nu este exprimat, ci recuperat din flexiune (ca
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
și trăsăturile structurale ale românei, pe de altă parte, indică tendința limbii actuale de gramaticalizare a unor opoziții pragmatice. 3.1. Lexicalizarea categoriei vide pro Lexicalizarea categoriei vide pro este în limba actuală nu doar un mijloc de atragere a deicticului/anaforicului în mecanisme ale implicitului (vezi supra, 2), dar și cel mai frecvent mijloc de tematizare/focalizare a subiectului 10. În poziție tematică, focalizată sau nonfocalizată, subiectul este antepus verbului; în poziție nontematică focalizată, subiectul pronume este postpus verbului. și
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
pronumele complement direct în acuzativ - vi-l demontez și vi-l împachetez (121), să ți-l ții să nu se-ncaiere (76), ți-i faci scurți (126), să nu mi-i uit (92) - în care proeminența discursivă a beneficiarului desemnat deictic/anaforic este amplificată de nonreferențialitatea cliticului acuzativ. Procedeul de focalizare a individului prin "dativ posesiv" s-a extins și la situații în care relația de posesie s-a abstractizat, iar individul și obiectul sunt puși în relație pe baza unei
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
reciprocă dintre interlocutori, tema de discuție sunt variabile care lasă interlocutorilor libertatea de a negocia gradul în care "se formalizează". Câteva diferențe dintre discursul formal și cel informal sunt marcate și prin selecțiile lexicale operate în clasa pronumelor: frecvența anaforelor/deicticelor, utilizarea celor două serii paralele de demonstrative, tendința de reorganizare a sistemului politeții pronominale, constituirea unor opoziții discursive între diverse forme pronominale. 4.1. Opoziția de frecvență în utilizarea deicticelor/anaforicelor Folosirea pronumelui în locul numelui este o modalitate de simplificare
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
și prin selecțiile lexicale operate în clasa pronumelor: frecvența anaforelor/deicticelor, utilizarea celor două serii paralele de demonstrative, tendința de reorganizare a sistemului politeții pronominale, constituirea unor opoziții discursive între diverse forme pronominale. 4.1. Opoziția de frecvență în utilizarea deicticelor/anaforicelor Folosirea pronumelui în locul numelui este o modalitate de simplificare a operației de numire a obiectelor, atunci când acestea sunt direct accesibile din universul de discurs. Ca deictice/anaforice, pronumele joacă un rol important în negocierea cantității de informație partajate de
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
opoziții discursive între diverse forme pronominale. 4.1. Opoziția de frecvență în utilizarea deicticelor/anaforicelor Folosirea pronumelui în locul numelui este o modalitate de simplificare a operației de numire a obiectelor, atunci când acestea sunt direct accesibile din universul de discurs. Ca deictice/anaforice, pronumele joacă un rol important în negocierea cantității de informație partajate de interlocutori și în ancorarea discursivă și situațională a semnificației. În situațiile de comunicare dintre cunoscuți, cu grad scăzut de formalism, interlocutorii tind să asume un univers comun
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
larg, sprijinindu-se în comunicare pe cunoștințe pe care le consideră în mod tacit partajate. În mare măsură, semnificația nu este elaborată prin cuvinte referențiale, ci este recuperată contextual prin aluzie la istoria conversațională comună a interactanților și prin evocarea deictică și anaforică a entităților din domeniul de discurs. Folosirea frecventă 14 a pronumelor personale, demonstrative și relative semnalizează, pe de o parte, relația strânsă de comunicare dintre interlocutori, pe de altă parte, complicitatea lor discursivă. A: io┴ și pă dinu
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
-și asuma explicit aserțiunile, evitând marcarea lor ca puncte de vedere personale, vorbitorii apelează la una dintre următoarele strategii ale pasivității comunicative: (i) prezintă puncte de vedere personale ca adevăruri universale, atemporale, marcate în plan textual prin alunecarea dinspre valoarea deictică a pronumelor spre valoarea generică (inclusiv a pronumelui de persoana I), prin folosirea unor substantive generice, a metaforei sau a proverbului: B: [și-atuncea dumneavoastră cum puteți să să-mi să-mi demonstrați mie +A: și <F tot în sănătate
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
toată lumea știe că o mașină funcționează pe bază de benzină, de motorină sau de gaz), dar și lingvistice și retorice (de exemplu, cunoașterea normelor literare și de argumentație dintr-o limbă) sau legate de situația de comunicare (este vorba despre deicticele care privesc interlocutorii, momentul și spațiul enunțării). Am definit ansamblul acestor cunoștințe drept „cunoașterea Împărtășită”, expresie pe care am preluat-o de la Galisson. Alte implicite, ca tropii, dimpotrivă, provin din transgresarea anumitor norme conversaționale. Această transgresare poate avea rațiuni lingvistice
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]