193 matches
-
acestei clarificări e dezolant: după risipirea negurilor dătătoate de mister, în locul vrăjitorilor care ne-au înfiorat imaginația rămîn niște arătări inofensive care dezamăgesc prin platitudinea vieții pe care au dus-o. Nu știu dacă acesta e efectul oricărui demers de demistificare a trecutului, dar în cazul volumului lui Jean-Louis Brunaux, impresia e de subțiere a temei pînă la banalizare. Brunaux se comportă ca un anatomopatolog care diseacă trupul spre a-i afla secretul, pentru ca în final să se pomenească cu o
Menhirul cu ramuri de vîsc by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6798_a_8123]
-
era de lapte osul/ și evaporat cu dinți de lapte/ dar nu-i de lapte moartea lor...". Krampack este o carte care se vrea șocantă, în concluzie, cu cîteva experimente la nivel de limbaj care și reușesc pe alocuri, cu demistificări ale universului și temelor poetice care ne coboară în mîzga de la limita pornografiei, dar cu versuri care merită reținute. Ionel Ciupureanu - Krampack, Scrisul Românesc, Craiova, 2002, 120 p., f.p.
O carte care se vrea șocantă by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15166_a_16491]
-
care este mai teluric decât oricare altă parte a corpului și care îl obligă pe "vânător" să se târască pe pământ, ca un șarpe. Privirea poetului străbate repede valurile care acoperă povestea iubirii, dar nu dintr-o banală dorința de demistificare, ci pentru a ajunge la sensul tragic și etern al relației dintre bărbat și femeie. Un cunoscut filosof nihilist i-a anunțat cândva cu o satisfacție de diavol meschin pe semeni că sărutul nu reprezintă altceva decât un transfer de
Poet român, afirmat la sfârsitul secolului XX by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17691_a_19016]
-
aproape și lumea literară, surprinsă de forța autenticismului unui foarte tânăr poet. Astfel că apariția romanului Iepurii nu mor (2001) aducea un plus de neobișnuit, bine primit de critică. Cărțile de proză ale lui Baștovoi sunt un amestec de autobiografism, demistificare, autoironie și parabolic. Cel mai recent roman, Fuga spre câmpul cu ciori: amintiri dintr-o copilărie ateistă nu face excepție de la paradigmă. Metafizicul țâșnește din narațiuni, făcând loc unei istorii decojite, în care universul sovietic este sancționat prin madlene strategice
Literatura basarabeană. Tainele rațiunii by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4489_a_5814]
-
în Statele Unite. Interesant e faptul că, deși romanul urmează linia demitizării, tiparul basmic nu își pierde valabilitatea. Există două stadii prin care trec personajele: stadiul bovaric, cel premergător plecării, când iluzia face din fiecare personaj o posibilă Cenușăreasă și stadiul demistificării, când Cenușăreasa imaginară se vede metamorfozată într-unul din multele personaje nenorocoase ale aceluiași basm. Este momentul când visul devine realitate, iar realitatea nu este, totuși, cea visată. Aparent, totul este O.K.: emigrantul român lasă în urmă iadul comunist
Țara tuturor posibilităților by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14744_a_16069]
-
este azi. Cine nu-și mistifica existența are dreptul (moral, dar și artistic) de a demistifica existența celor din jur. Portretele pe care memorialista le face unor contemporani ai săi (unii dintre ei monștri sacri ai literaturii) sunt exerciții de demistificare, care nu alunecă niciodată într-o satiră ieftină. Imaginile convenționale își pierd convenționalismul și se însuflețesc. Este ca și cum cineva ar șterge o oglindă aburita. Istoria unei angajări politice După cum reiese din aceste pagini de memorii, scrise cu o fervoare intelectuală
Exercitii de demistificare by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17480_a_18805]
-
Zic că trecură anii, repetă acela cu glasul înalt. - Trec,...trec!... zice nu știu de ce e vesel colonelul, dând o dată cu sapa. - Ei, atunci noroc bun, face milițianul; se întoarce, și pleacă mai departe. Îl chema Mardare și era de la Gorj. Demistificarea. Deziluzia curajoasă. A accepta deziluzia. Contra iluziilor cotidiene. A nu o mai întreține... A privi fățiș jocul aspru al existenței. A pune în paranteză morala și explicațiile nobile, liniștitoare. A nu mai crede în fraze, ci în realitatea dură. Un
Secvențe 1959 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7571_a_8896]
-
lui J.P. Sartre și al Simonei de Beauvoir de către emulii de stânga ai scriitorului-filosof și de către feministele convinse de valabilitatea adagiului care i-a adus autoarei celui de„ Al treilea sex” o tristă celebritate - „nu te naști femeie, devii femeie”. Demistificarea se referă atât la viața personală a celor doi, cât și la atitudinile lor publice. În ce le privește pe cele din urmă, una a fost deseori pomenită și anume antifascismul lui Sartre și Beauvoir în anii de imediat înainte de
AntiSartre și AntiBeauvoir () [Corola-journal/Journalistic/3976_a_5301]
-
semnat de politologul Vladimir Tismăneanu ("Etica neuitării"): "O spun cu deplină responsabilitate - în cultura românească a ultimelor cinci decenii, Monica Lovinescu a fost cea mai bună cunoscătoare, exegetă, analistă a fenomenului comunist. A pledat ca nimeni altcineva pentru demontarea și demistificarea pretențiilor ideologice ale totalitarismului comunist. A surprins legăturile de adîncime, infraraționale, dintre comunismul românesc (și nu numai) și variile încarnări ale fascismului. Cînd regimul comunist a îmbrățișat temele, fantasmele și obsesiile extremei drepte interbelice, făcîndu-le ale sale, Monica Lovinescu și
Actualitatea - In memoriam Monica Lovinescu by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8346_a_9671]
-
și muntean prin adopție, făcînd parte din grupul restrîns al unei originale ,familii de spirite" reunite sub acoperișul Școlii de la Tîrgoviște. Pentru cititorii atrași de jurnale inedite cărțile acestui arcimboldian autohton sînt toate, fără excepție, delicioase Confesiuni paralele, mistificări și demistificări în cascadă ale unei biografii întoarse pe toate fețele. Pentru că scrie și rescrie de atîtea ori ,completări"și ,completări la completări" pentru una și aceeași biografie, fără discuție literară, autorul se decide să lase la vedere trucurile sincerității și nodurile
Iulie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/11502_a_12827]
-
labirintul păcii ce se-așterne/ Iști fețe mohorîte, rele, terne,/ Roboți de stradă asmuțind secrete/ Alcovuri pentru diletanți și midinete" (Ființa mitologică). Pentru a-și sublinia procedeul, autoarea își azvîrle nu o dată deriziunea asupra personajelor Olimpului, victime tardive ale unei demistificări operate cu programatică statornicie, ca o exasperare a antiidealizării: "În noaptea asta Pan cerșea în cer/ O linguriță neagră de piper/ Și apostolicele frunți cedară/ Prînz gratuit nebunului o vară" (Noaptea cărăușilor). Sau: Și ce plictis era pe mare/ Dormea
Despărțirea de mitologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15885_a_17210]
-
sau perimat. Romanul Cubul de zahăr este, în bună măsură, altceva. Utilizează resursele oniricului, dar se bazează pe un solid suport realist al narațiunii. Autorul mizează pe un joc estetic între construcție și deconstrucție, mistificare (prin inserturile de fantastic) și demistificare (prin analiza rațională, distructivă, a ficțiunilor misterioase). Rezultatul este un produs narativ postmodern, cu un moderat caracter ludic. Cubul de zahăr, niciodată perisabil sau dizolvabil, e un fel de obiect magic, ce trece de la narator (prozatorul însuși, așa cum se prezintă
Postmodernismul de peste Prut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11605_a_12930]
-
rezistă doar în regimul ambiguității, al incertitudinii, al imaginarului, farmecul survine din această vânătoare obscură a dorinței care înconjoară ca o bulă magică pe acest efeb intangibil ca și frumusețea sa care face dispensabile orice conținuturi afective. Un exercițiu de demistificare, de dezvrăjire are loc când una dintre dansatoarele care au lucrat pentru tatăl său apare la o petrecere și ulterior face un scurt excurs în biografia lui Nicolas, o biografie lipsită de spectaculos. Nicolas a împrumutat din mediul feminin în
Chagrins d’amour by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5846_a_7171]
-
să treacă dincolo de aparențe, să înțeleagă o sintaxă baletată și să-l tîrască pe demonul analogiei afară din labirintica-i peșteră? Cum poți reabilita un teoretician? Extrăgînd, de pildă, un citat insignifiant odată, la modă astăzi (mai ales ultima frază). „«Demistificarea», ca să folosim încă un termen care începe să se uzeze, nu este o operație olimpiană. Vreau să spun că nu mă pot preta la credința tradițională care postulează un divorț natural între obiectivitatea savantului și subiectivitatea scriitorului, ca și cum unul ar
Fântâna barthesiană by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5608_a_6933]
-
de boi/ forfecînd prin pulbere/ timp umed și timp uscat totuna/ în iubire și în uitare carnea gîfîie/ o luminiscență în iarba grasă cu excremente de gîște/ vuietul morții și frica" ( ceva profund imoral). Evident, într-un asemenea context al demistificării pe cît de neostentative pe atît de sistematice ( poetul nu are deloc aerul unui rebel, ci al unui ins care se desparte cu regret de clișeele grandilocvente ori numai calofile, care oftează făcînd acest pas), autoironia e binevenită. Ioan Moldovan
Epic și antiepic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13660_a_14985]
-
Fikl trage cu ochiul la Francis Bacon, atunci când acesta își făcea portretul între două carcase de vițel, înspăimântat și înspăimântător totodată, la gândul că în depărtările mitice s-ar putea să fi fost supus unui idol, precum Vițelul de Aur. Demistificarea la Bacon este evidentă, plasticitatea imaginii refuză să cadă în obscen. În ceea ce îl privește pe celălalt artist, la care ne-am referit mai sus, Hermann Nitsch, acesta oficiază la propriu sacrificiul în public, într-o încercare de a hrăni
Abator sau loc de sacrificiu? by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5729_a_7054]
-
să se autodefinească. Surprinzătoare afirmație pentru cine, curios a-i pune pe hârtie toate numele citate pe parcursul "jurnalului" descoperă o adevărată lume față de care își arată un atașament mai mult sau mai puțin entuziast, într-o neobosită verificare de valori. Demistificări, opțiuni lipsite de echivoc, accentuat subiective ale unui om despre care nu știu cât era de sociabil decât după cum descria felul de a suporta viața istoricește determinată. În schimb, reiese fără echivoc, după hârtiile păstrate în dosarul său de epocă, scrisori, invitații
"Singurătatea mea populată de cărți" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14799_a_16124]
-
un plebeu din naștere. Biografia pare a-i fi favorizat conștientizarea unui asemenea profil. Copilăria și adolescență nescutite de traume, inca insuficient cunoscute, tinerețea aventuroasa, așezarea gospodăreasca tîrzie s-au conjugat cu o mentalitate de autodidact, înclinată spre circumspecție și demistificare. Desigur, adeziunea să, din anii senectuții, la ideologia comunistă nu reprezintă decît un act de oportunism (asupra explicațiilor căruia vom reveni), dar nu putem a nu discerne un sîmbure "proletar", prezent mereu în concepția poetului, care s-a simțit dator
Psihologie argheziană (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18099_a_19424]
-
structură clară și determinată, și că muritorii puteau ajunge s-o cunoască și s-o stăpânească“. Cu alte cuvinte, că nu era nimic misterios în natură, că “secretele” și “puterile” ei ascunse îi erau accesibile omului. Iar acest proces de demistificare a avut o importanță enormă în ceea ce privește apariția și maturizarea filosofiei grecești căci, prin ceea ce făceau, arhitecții “au contribuit la o transformare a mentalității publice... așa încât comunitatea din care ei făceau parte a ajuns să fie tot mai bine pregătită să
Anaximandru și Arhitecții by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/13144_a_14469]
-
nu este, ca la înaintași, poetizarea realității umile a lumii, ci demitizarea realității lumii poeziei ca "joc secund", mai pur: ŤPoezie, tîrîtură de cuvinte,/ Numai soarele nu poate să mă mintă,/ soarele nu minteť (Cîntec de lehamite). Altă cale a demistificării juvenile, abandonată și ea repede, este pastișarea ironică a butaforiei simbolist romantice din poeme-joacă scrise în timpul cursurilor din primii ani. Mai interesantă aici este tehnica, reluată ulterior, a "loviturii cozii de balenă", să-i spunem, (nu degeaba mărturisea poetul că
Nichita Stănescu - Debutul poetic by Alexandru Con () [Corola-journal/Imaginative/11843_a_13168]
-
Deși secundar și episodic, personajul interpretat de Mihai Dinvale, depravatul dramaturg Cue, și îndeosebi relația directă cu Humbert - Ștefan Iordache, reușește să aducă acea stare specială și bizară a unei lumi cu care protagonistul se ciocnește nas în nas, tensiunea demistificărilor și năuceala care îi cuprinde, deopotrivă pe cei doi, din pricini diferite: Humbert caută răzbunarea cu orice preț și în numele ei ucide, este criminal cu acte în regulă. Cue, zăpăcit de droguri, beții, orgii orchestrate cu știință și rafinament, nu
Fantastica aventură a lui Humbert Humbert și a iubitei lui, Lolita by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14287_a_15612]
-
un "comitet de urgență" și alcătuiește o listă în finalul căreia, "cu voia dumneavostră..." Iar parabole? De ce nu? La mânia, indignarea și radicalitatea proceselor intentate în noua dramaturgie insurecției din '89, o comedie bine urzită chiar parabolică face cît zece demistificări oneste. În piesa Mephisto comediantul îl lasă pe dramaturg să intre în scenă, joaca încetează, stilul devine sobru și echilibrat și încă o dată trebuie spus: Horia Gârbea scrie teatru cu multă lejeritate. În centru se află figura unui actor, Hendrik
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
fantastice, unde, ca într-o joacă nebună, se deschid orizonturi, iar imaginația o ia razna înspre lumi-limită. Pe de o parte, teza pe care o propune Teorema ține de orientarea lui Pasolini către „valorile“ comunismului. Scrierea e o alegorie a demistificării burgheziei, clasă socială anacronică, lipsită de miez și de viață, într-un context politic nou. Nu întâmplător, personajul responsabil cu seducerea fiecăruia dintre „burghezi“ are o apartenență socială incertă. „Altceva - umanitatea, lumea, clasa lui socială - este palid în el“, scrie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
rupturii eului este însoțit de neliniște sau nostalgie ironic-dezabuzată, în vreme ce textele lui Tzara sînt mult mai combinatorii, mai agresive, mai dinamice și mai extravertite, compasiunea tandră fiind depășită înspre un histrionism subversiv și iconoclast, dominat de voința rupturii și a demistificării („am scos visul vechi din cutie cum scoți o pălărie, „Îndoieli“), a dezertării și a fugii dintr-o „provincie” sufocantă. În poemele românești ale lui Tzara, „provincialismul” include atît recuzita sămănătoristă, ruralistă, cît și pe cea simbolistă sau intimistă: parcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai puțin de o jumătate de secol. Doream să arătăm ceva mai mult: logica și măreția concepțiilor lor despre Lume, a comportamentelor, simbolurilor și sistemelor lor religioase. Când trebuie să înțelegi un comportament straniu sau un sistem de valori exotice, demistificarea nu este de nici un folos. Este o copilărie să afirmi, în legătură cu credința atâtor "primitivi", că satul și casa lor nu se află în Centrul Lumii. Numai în măsura în care accepți această credință, în măsura în care înțelegi simbolismul Centrului Lumii și rolul acestuia în viața
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]