449 matches
-
tu observi foarte bine că nu poți să reziști prea mult, ca artist, În lumina asta orbitoare a creației, total rupt de celălalt, și ai mereu nevoie să te Întorci printre oameni, printre muritorii de rând. Nu cred În autosuficiența demiurgică. Dimpotrivă, cred că artistul tinde cel mai mult spre celălalt, spre semenii săi. Cornel Vâlcu: Din punctul meu de vedere, creativitatea, cu cât este mai puternică, cu atât este mai, n-aș spune solitară, ci are, cum să spun, o
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
lumii. Numele său? Apikoros - Epicurianul... Rabinii consideră ca ateu pe oricine afirmă inexistența unui judecător, și deci imposibilitatea unei judecăți. Prin urmare, astfel de opinii ar demonstra caracterul înșelător al religiei. în mod evident, negarea Providenței - și nu a puterilor demiurgice - ține de epicurismul ortodox... Folosirea termenului în patrologia greacă și latină discreditează un om sau o gândire. Este cazul gnosticilor Simon și Carpocrat în lucrarea Contra ereziilor a lui Irineu din Lyon sau al lui Tertulian care în Căsătorie unică
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
consecința logică a sentimentului său de unicitate, datorat necunoașterii Mamei și, prin aceasta, a Pleromei pe care Mama o reprezintă, ne-am putea aștepta ca majoritatea variantelor mitului să specifice că el Își ignoră complet originea. Exemplul clasic de ignoranță demiurgică este pus În evidență de Ialdabaot, Demiurgul ofiților lui Irineu 1, a cărui Înfățișare este de leu (potrivit lui Celsus)2. Există unele aparente excepții de la această regulă. Astfel, În scrierea Despre originea lumii, primul Arhonte se ivește În Întunericul emanat
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
s-a conformat 171. Valentinienii despre care relatează Ipolit 172 arată mai puțină grijă față de demnitatea Demiurgului și Îl definesc drept un „avorton” (ektroma) al Sophiei 173, „stupid și nebun”174, situîndu-l Însă pe acest intermediar de foc (asemenea „focului demiurgic” al stoicilor 175) Între Pleroma spirituală și Vrăjmașul Beelzebul 176. El este convertit de către Sophia și astfel se pune capăt ignoranței sale177. Același happy end se regăsește și la basilidienii lui Ipolit 178, pentru care Demiurgul este dedublat În Marele
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
viziuni negative a lumii: toate componentele naturii Înconjurătoare provin din stîrvurile necurate ale puterilor răului”51. Este cu siguranță o judecată pripită; vom vedea În curînd de ce anume (vezi, În continuare, secțiunea 5). După ce Spiritul Viu și-a Încheiat misiunea demiurgică și Lumea a luat ființă, fiecăruia dintre cei cinci Fii ai Spiritului i se alocă o funcție În cadrul sistemului. Marele rege de Onoare devine supraveghetorul ceresc. Splenditenens strunește hățurile celor „cinci zei strălucitori”, care sînt cele cinci elemente pure sau
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
care validează propria imagine în defavoarea celei adverse, prin cultivarea unei atitudini funciarmente morale. "E poate absurd, însă m-am obișnuit să n-am orgoliu și nu-mi atribui darurile ce mi se acordă." În chip contrastant, autoportretul liric supradimensionează eul demiurgic "(...) zămislit ca-n basme / cu șapte frunți și șapte / Grumazi și șapte țeste", un sine neînțeles de egoul obișnuit, căruia i se substituie miraculos, generând impresia stranie că "altcineva scrie cu mâna mea, și poate să scrie uneori chiar foarte
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ceva fundamental, ceva care scapă privitorilor din afară, oricât de pătrunzători, oricât de dotați cu cea mai modernă instrumentație. Intră în discuție tot felul de indicatori. Întrun ambițios Curs de poezie generală, polivalentul Heliade își axa argumentarea pe ideea de demiurgic: "În limba hellenică, poet va să zică creator, și poezia nu este decât o a doua creație, ca toate artele: creația universului este creația realului. Poezia este creația idealului..." În momentul apariției acestui cel dintâi Curs de poetică la noi (1868), Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
inaccesibil, de a trimite sonde dincolo de orizont, sfârșește prin a da inefabilului dacă nu un corp și o carnație, cel puțin o vibrație de neuitat. Tehnicile argheziene sunt, în fapt, interferente, împletite, complementare, făcând ca incandescența vizionară (sau în accepție demiurgică logosul) și slova făurită, adică travaliul artistic, să acționeze convergent, amplificând la maximum forța de reprezentare. Înainte de a ne referi pe scurt la I. Barbu, să ne întoarcem o clipă la Paul Valéry, care descoperea în Mallarmé un precursor excepțional
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în lumi născânde, embrionare, în ceea ce Ion Barbu numea increatul cosmic. Dacă admitem că poezia e un fenomen hipercomplex, felurime de agregări și convergențe, de conotații asigurând transcendența, admitem implicit că ea e, totodată, o imensă succesiune de re-începuturi. Actul demiurgic, tensiunea în care se așază poetul având în minte un punct de mirum îmbietor, punct care se îndepărtează perpetuu, e în fapt un act de cunoaștere. Un mod de gnoză în care unii văd o co-naștere, câtă vreme poetului i
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
acestei lumi trăiesc elementele propriului său spațiu de gândire" (Orfeu și tentația realului, 1974). Expresie a unei lumi purificate, spectrale, universul lui Doinaș aliaj de memorie și prezentificare ține de mentalul unui călător mitic solitar, pornit spre Țara Făgăduinții. Logosul demiurgic (Cuvintele poetului), crede el, vizează un "timp esențial / ce scaldă pulsul unor clipe în strălucire și durată". Izbește la Doinaș intelectualizarea sistematică a emoției de unde o poezie intens gânditoare, un lyrisme à froid, un discurs liniar asumându-și întrebările filozofiei
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Pseudokyneghetikos) se înscriu într-un cod energizant prezumțios: Când fiarele cutează să te-nfrunte, / să nu te-ntrebi de unde vin, ce vor: / lovește-le cu-o lacrimă în frunte, / Apoi purcede-n sus..." Ca la André Malraux din Antimemorii, actul demiurgic e un antidot al tragicului; drept urmare, destinul suferit poate deveni un destin dominat. Insul fremătător, "bolnav de faptă" un demonic în sens goethean opune "devorantului Cronos" înfăptuiri demiurgice. Intră în joc un vădit orgoliu răsturnător, creatorul fiind "un microcosm în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
frunte, / Apoi purcede-n sus..." Ca la André Malraux din Antimemorii, actul demiurgic e un antidot al tragicului; drept urmare, destinul suferit poate deveni un destin dominat. Insul fremătător, "bolnav de faptă" un demonic în sens goethean opune "devorantului Cronos" înfăptuiri demiurgice. Intră în joc un vădit orgoliu răsturnător, creatorul fiind "un microcosm în macrocosm", un fel de Eu atotcuprinzător în care se oglindește Umanitatea. Ca atare, la nivelul expresiei operează hiperbola, paradoxul, fabulosul reacții prefigurând insurgența. A trăi plenitudinar în clipă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
steme de aur: acestea din urmă sunt chiar Empedocle. O declarație din Marea Înfățișare sună de-a dreptul trufaș: "Eu sunt măsura / cuvintelor, verbum verborum" (Povestea dragonului). Căutarea esențelor, deziderat al oricărui creator, e totuna cu mirajul absolutului tentație vădit demiurgică. Cele câteva notații repezi, capitale însă, dintr-un microeseu al poetului (Navigatorul sau Balada literaturii) nu sugerează căi de acces; configurează însă un credo: "Oricum, nu ideile fac literatura. Ele fac, eventual, filozofia. Dar nici cuvintele. Acestea fac dicționarele. Literatura
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
asupra impulsurilor onirice. Teză preluată întocmai de către oniricul de la București. La fel, teza lui Paul Valéry "Primul vers îți vine de-a gata, restul îl săvârșesc la masa de lucru" e și a lui Dimov în a cărui viziune "forța demiurgică, relevată mistic (...), într-o fracțiune de secundă" e valorificată "cu luciditate în clipa fără durată a creației". Cu propriile-i cuvinte, visul ar fi compatibil cu anumite convenții. Pentru că poetul oniric nu descrie visul, el nu se lasă stăpânit de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
La sfârșitul fiecărui cuvânt / începe marea tăcere, / turnul timpului se înclină, / inima lucrurilor nu se mai aude" (Geneză). Imperios selectate, "necesare ca pâinea și aerul", cuvintele întemeiază spații și chipuri; miracolul lor ține de o rafinată ars combinatoria, aceasta apanaj demiurgic: Dacă ar fi avut trup, aș fi zidit cu ele un nou univers..." (Ghitare la Contrescarpe"). Se discern analogii cu Blaga; stări de grație, extatice, alternează cu viziuni solemn-metafizice (Universală, Întoarcerea lui Cain); obsedează pythagoreica nostalgie a supremei armonii cosmice
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
culoare suprapuse platitudinii. Nimic mai rebarbativ decât mimesis-ul. Fotografiile ne înjosesc amintirile stricându-le / ca murăturile în borcane" (Odaie cu semnal de alarmă), în timp ce sufletul tinde spre sublimități, căutând programatic revelații în universal. În esență, se năzuiește spre înalt și demiurgic, aspirând spre o poezie inventivă, transorizontică, amplitudinară, poezie care să imprime latențelor ceva din logosul primordial. Un poem în zece trepte, Podul lui Edvard Munch, se constituie într-o declarație fermă, proclamând oroarea de pozitivitate, "împotrivirea la căderea limbajului"; Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în încărcătura carismatică, suflul creator se transmite direct imaginii fabricate, fără o mediere intempestivă. Proximități fericite ale corpului, intimități fervente ale Sinelui. Frumoasele și îndreptățitele laude aduse artizanatului și iscusinței manuale materializează, fără a o altera, vechea noțiune de grație demiurgică. Ele nu fac decât să scoată mai bine la lumină libertatea pură care dă formă materialelor naturale în intemporalitatea tehnică a Actului creator. Focillon spune adevărul: "Omul care visează nu poate genera o artă: mâinile lui somnolează. Arta se face
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
asimilat, ca și poetul, tagmei imitatorilor, una inferioară, apare la el pe treapta cea mai de jos a artizanilor, ca aparținând de tehnicile iluziei, nu ale priceperii. Plagiat la pătrat, un pictor copiază o copie a Ideii. De aceea, technè demiurgică, ca fabricarea de paturi sau de mese, este totuși peste technè mimetică sofistica, retorica sau poezia -, cu care se învecinează, ca rude sărace, sculptura și pictura. În ierarhia sufletelor din Phaidros, "imitatorul" este pe treapta a șasea, în fața muncitorului și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
-o. Care este deci morala acestei povestiri? Ce dorește de fapt autorul ei să transmită prin aceasta? Răspunsul este unul firesc, analogia cu domeniul religiosului fiind cât se poate de îndreptățită. Astfel, "Rappaccinni nu acceptă să fie doar un imitator demiurgic miniatural, ci se vrea chiar Dumnezeu. Ipotetic și intențional, creația sa nu sugerează, ci substituie opera divină. Din această perspectivă, textul lui Hawthorne se citește mai curând ca intertext parabolic al primei cărți biblice Facerea. Protagonistul devine un echivalent reprezentațional
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
tot mai accentuat de secularizare a societății. Această reorientare a discursului creator a putut fi surprinsă și din perspectiva reprezentării vizuale a sacrului, descrierea mecanismelor specifice creației artistice cunoscând interpretări ce au oscilat în trecerea timpului între definițiile de factură demiurgică și metafizică, potrivit cărora creatorul se exprimă în litera voinței divine, în calitate de interpret al acesteia, respectiv cele de factură psihologică, imaginativă sau fantezistă, care împrumutând anumite caracteristici ale teoriilor lui Leonardo da Vinci, au transformat actul creației artistice într-o
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
devorat de complexe dostoievskiene, Arhip e un suflet care nesuportând existența reală, simțindu-se neînstare a se integra social, adoptă „minciuna” ca mod al izolării de lume. Se instalează în ficțiune ca într-o altă realitate, asupra căreia exercită puteri demiurgice. Dar în sens invers, demonic. Își creează stări de beatitudine, comițând, în imaginație, răul. Cultivă sordidul, profanează suavul. Practică sadismul cu efecte masochiste. Sfidează frumosul și etalează urâtul, programatic. Stilistic, această opțiune se exprimă în cruzimea relatării. Sunt descrise minuțios
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286325_a_287654]
-
devenise acum una cu stihia învolburată. Ceea ce, până mai adineauri, fuseseră mângâieri din partea ei, se transformă pe dată în biciuiri de tentacule prehensile ce-l trăgeau îndârjit înspre larg. În ochi nu-i citea deloc neputință și disperare, ci puteri demiurgice și așteptări lipsite de măsură. Nimerise într-o curbură a spațiului în care, odată momit, prădătorul devine pradă, într-o zonă cu nisipuri mișcătoare, a cărei pasivitate aparentă drenează irezistibil energia agentului. Vârtejul vijelioasei întâmpinări îi pleoști dintr-o dată saltul
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
ce amenință major statutul social individual constituie aici exemple de asemenea cadre existențial-complicate. Un astfel de context definit drept complicat poate fi înțeles ca unul dintre labirinturile existențiale în care destinul necruțător ne aruncă precum o piesă dintr-un joc demiurgic glacial. Prezent în arhitectură, mit și alte forme de creație ale umanității, labirintul a fascinat meditația contemplativă omenească prin ascunderea de sine, prin structura sa de închidere lăuntrică a propriilor resorturi, de floare ce nu mai înflorește întru deplină deschidere
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
divină forță de izbândă, o trăsătură-putere, o capacitate miraculoasă care ne poate aduce eliberarea, ea fiind darul testamentar sădit drept moștenire în inimile noastre de zeul ce ne-a rostuit dintr-un capriciu de iubire absolută sub constelații de melancolii demiurgice. Dar pentru a descoperi un asemenea înalt potențial lăuntric și a-l activa, trebuie mai întâi, să ne amintim, precum Tezeu, de chipul iconic al acestei divinități privindu-ne din Olimpuri sacerdotale și să optăm pentru forța acțiunii refuzându-ne
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
lipsă de control, o enigmă nestăpânită, imprevizibilă. Aici este resimțită absența unui Creator, a unei Prezențe divine care poartă și menține întreaga creație, creație ce apare neîmplinită, nerostuită deplin și aruncată în hazard, fără confirmarea existenței în preajmă a zeului demiurgic. Golul zeului absent cheamă și provoacă, neliniștește și înfioară. Spre deosebire de exemplul eclipsei, aici nu se oferă garanția empirică sau rațional-demonstrată a unei prezențe ce s-a retras, s-a ascuns, inducând nevoia de-a o descoperi. Existența acestei prezențe întru
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]