27,984 matches
-
Botezătorul... În anul mântuirii 2005, in această zi de luni spre seară, spre amurg, a trecut un alt mare mărturisitor și apologet al dreptei credințe creștine - Arhiepiscopul și Mitropolitul Dr. Antonie Plămădeală de la Sibiu, după ce și-a purtat cu toată demnitatea și încrederea în Dumnezeu crucea suferinței vreme de mai mulți ani... De aceea, pentru noi, din acest an, această zi va comemora cel puțin aceste două evenimente, aceste două treceri!... De ce? Fiindcă noi creștinii ortodocși români și nu numai, am
Semnal editorial şi Publicistic – Nicholas Buda şi Anastasia (Ana) Buda, Mitropolitul Antonie al Ardealului. Rugul aprins al conştiinţei neamului, [Corola-blog/BlogPost/94341_a_95633]
-
Mi-au venit în minte, aduse de un gând răzleț, următoarele versuri despre demnitate scrise în urmă cu peste o sută de ani: . Din zei de-am fi scoborâtori, C-o moarte tot suntem datori! Totuna e dac-ai murit Flăcău ori moș îngârbovit; Dar nu-i totuna leu să mori Ori câine-nlănțuit. (G
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94351_a_95643]
-
este dominată de imensul fundal - stop-cadru al unui prag de infern: perdeaua celor 9 brazi despuiați de veșnicia verde a frunzelor pârjolite de un suflu incendiar trecut că fulgerul prin pântecul pădurii seculare. Brazii aceștia, dezbrăcați de orice urmă de demnitate, fără crengi și cu vârfurile retezate, au culoarea alb-gri. Nu este acel gri-șobolan (gri-jeg, gri-antijeg), pe care destui proprietari comozi de automobile îl preferă, ci gri-rinocer - avertisment straniu, insă nedescifrat și neluat în seamă de cei ce ocupă vremelnic scenă
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
să înțelegem că Biserica se substituie Statului în relația acestuia cu societatea și nici nu își asumă funcțiile proprii ale acestuia, însă ea trebuie să îndeplinească o misiune esențială și totodată imperativă și anume: alinarea suferințelor tuturor oamenilor și protejarea demnității umane - lucru ce scoate în evidență gândirea și slujirea socială a Bisericii, așa încât ea nu poate fi în afara problemelor sociale cu care se confruntă omul. Ea nu poate fi un spectator indiferent, pasiv și superficial, fără participare directă și substanțială
„Statul român nu este un stat laic” – despre viziunea Domnului Victor Opaschi – Secretar de Stat pentru Culte, cu privire la raporturilor dintre Stat, Biserică şi Culte religioase, în România contempo [Corola-blog/BlogPost/94253_a_95545]
-
că de-a lungul timpului am creat legături chiar personale cu majoritatea liderilor cultelor religioase din România și nu numai, că am organizat și mediat pentru Președintele Ion Iliescu diferite activități cu incidență în sfera religioasă, mă susțin pentru acestă demnitate publică. Mai mult decât atât, după numirea mea ca secretar de stat la Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, una dintre responsabilitățile mele a fost coordonarea activității Secretariatului de Stat pentru Culte, ceea ce m-a ajutat să mă familiarizez cu activitatea
„Statul român nu este un stat laic” – despre viziunea Domnului Victor Opaschi – Secretar de Stat pentru Culte, cu privire la raporturilor dintre Stat, Biserică şi Culte religioase, în România contempo [Corola-blog/BlogPost/94253_a_95545]
-
moderne și post-moderne, că singurătatea și boala macină bătrânii care locuiesc în sate având copiii plecați la oraș sau, și mai rău pentru ei, în străinătate. În această situație comunitățile religioase sunt singurul loc în care oamenii își mai regăsesc demnitatea umană, în care se întâlnesc, se cunosc și se recunosc ca aparținând aceleiași comunități. Parohiile îndeplinesc funcția de coagulare a comunității, sunt un antidot împotriva singurătății, sunt mijloace de întrajutorare spontană a cetățenilor. Statul este obligat nu numai să vadă
„Statul român nu este un stat laic” – despre viziunea Domnului Victor Opaschi – Secretar de Stat pentru Culte, cu privire la raporturilor dintre Stat, Biserică şi Culte religioase, în România contempo [Corola-blog/BlogPost/94253_a_95545]
-
judecate în pripă în cărțile de rugăciuni sunt și eu de față. VREME DE IARNĂ Ochiul minte urechea înșeală vedenia își achită datoria față de arta de a fi sau a nu fi lângă portretul lui hamlet în umbroasele păduri ale demnității de frica lupului ori a altor lighioane zloată guturai vreme de iarnă. SEMNUL EXCLAMĂRII Încă un sfârșit de iarnă omul din fereastră s-a mutat în cartea de botanică de clasa a opta curvia e tot mai inocentă iubiții împrăștie
Poezie by Petru Cârdu () [Corola-journal/Imaginative/3669_a_4994]
-
că, dacă dai un sestert, nu poți lua zece în afară de cazul că restul de nouă ar fi fost furați de la alții. Ceru să i se explice în detaliu mecanismul și hotărî, în regim de urgență, interzicerea acestei escrocherii incompatibile cu demnitatea de provincie romană. Supărat peste măsură de lucrurile grave auzite, latinul renunță la ideea de a-l ierta pe făptaș. Mai ales că arăta ca un african zbîrcit. Decise despărțirea lui de femeia care era atît de frumoasă, că-i
Proză by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/6593_a_7918]
-
ridică gustarea neatinsă. Eu sunt din dispozitivul tovarășului, îmi spune în timp ce eliberează scaunul de lângă Zoia, scăzut, ca un ventriloc. Lucrez direct cu el. Stați jos. După care se îndepărtează cu tava, iar Zoia Ceaușescu spune scăzut, cu un fel de demnitate neagresivă, plăcută: nu te mai pune cu el, n-are rost. Continuă să vorbească, ca să spargă gheața: știu ce s-a întâmplat cu tinerii care ascultau concertul după zid. A scris azi dimineață în ziarele din Vest. Da, eram chiar
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
o abordează orice provincial nimerit într-o societate selectă îi face probabil să mă ia de american și de vreo câteva ori îmi oferă diverse servicii. Îi refuz tipic americănește. (Un cetățean sovietic nu circulă prin lume ca să-și stropească demnitatea cu martini-urile lor la gheață, mai ales că trebuie să le plătești cu valută-forte...) Cinez singur. N. nu e de găsit. (E încă lumină. La picioarele fortului Moro, de cealaltă parte a canalului de acces în port - se vede
În căutarea pierderii de timp by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Imaginative/7273_a_8598]
-
noi așadar totul * și-am umblat pe unde șuiera vîntul unde sclipeau cuțitele și se spărgeau valurile pe pietre, am frînt pîinea și-am băut cu ei și-n ochii fiecăruia, adînc, o anume lumină și-n vorbe o anume demnitate a timpului și morții lor și-am vegheat mereu acolo, unde cumințenia declara întunericul cîndva, fiecare va cădea în genunchi * meleag ciuruit de surghiun, unde fiecare patimă ascunde-n miezul ei o tragică splendoare, blîndețea rar pătrunsă de dîrzenie milenii
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/7866_a_9191]
-
dimineți de aprilie. Omoplatul lui Cico se oprește o secundă și apoi se aruncă din nou în marșul scrisului, se vede dintr-o ochire că acum scrie fraza de încheiere, precipitat, avântat, triumfal, punând, în sfârșit, punct. Lumina intră cu demnitate prin ferestrele încăpătoare, în timp ce doi băieți se ridică în același timp din scaunele negre de plastic, părând adormiți, învăluiți în indiferență, inofensivi, doi băieți care se îndreaptă alene spre camera lor întunecată și caldă ca un cuib. Iar deasupra lor
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
această aventură a sculpturii noastre de for, de multe ori dramatică și hilară în același timp, semnalează prezența exemplară și, de multe ori patetică, a artistului în Oraș; ca o condiție a existenței Orașului și ca o garanție deplină a demnității sale. Faptul că imaginea creatorului în spațiul public este acum destul de precară și de incoerentă nu înseamnă, însă, că Artistul nu este la locul lui, ci doar faptul cu mult mai banal că Orașul nu este încă pregătit să-i
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
papagal. Valorile în care crede el sînt spiritul de gașcă, amicițiile suspuse, automobilul 4 x 4 care consumă benzină cu găleata, banchetul sub formă de chef pe deșelate, riscul sintetizat în formula „ce-am avut și ce-am pierdut”. Simțul demnității băiatului de cartier are două repere: „Ce, bă, faci mișto de mine?” și „Bă, nu te lega de mama, tu-ți morții mă-ti, că te termin!” Îi place să fie popular printre cei care au același cod al onoarei
Fenomenul Becali by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13202_a_14527]
-
Niki de absolut toate valorile fizice, morale și spirituale care constituie sistemul său de referință (din nou microcosmosul reproduce macrocosmosul: nu asta se întîmplă, în bună parte, cu lumea românească de după ’89? -n.n.), imaginea despre sine, sau conștiința propriei demnități, cum o numește Dostoievski”. Expresia lui Victor Rebengiuc, cel de acum, din finalul lui Niki Ardelean, îți amintește, o frîntură de secundă, de imaginea aceluiași actor, la o altă masă, în finalul Pădurii spînzuraților... O stranie acoladă peste decenii, strîngînd
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
Eyal Arad, cetățean israelian, în operația de „înălbire”, cum o numește Andrei Oișteanu într-un excepțional articol publicat în ziarul „Ziua”, nu complică, ci simplifică lucrurile. Se dovedește, în felul acesta, că atunci când există interese financiare și politice, onoarea și demnitatea nu valorează doi bani. Eșecul lui Vadim provine tocmai din faptul că a ales un israelian alcătuit după chipul și asemănarea sa: un aventurier împotriva căruia s-au ridicat toți evreii raționali, așa cum împotriva lui Vadim se ridică orice român
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
pe care îi apără îl numesc „arhiepiscop judiciar”, dar cel mai frecvent revine la echivalarea identității lui de avocat neprofitor cu identitatea misterioasă a unui călugăr alb. Autodefinirea sa e memorabilă și această fantasmă judiciară plutește, ca o întruchipare a demnității, a curajului și a onoarei, pe deasupra tuturor paginilor: „Eu sunt călugăr alb, fără instituție, fără pitoresc, în zdrențele lamentabile ale libertății de conștiință și luptând pentru libertatea civică, toleranță confesională și rasială. Eu rămân în viforniță și lapoviță, în fluviul
Justițiar cu orice risc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13215_a_14540]
-
ei să fie pentru că sînt incompetenți, mentalități noi cu mentalități vechi, parveniți care au dat tunuri și construiesc biserici, cerșind iertarea lui Dumnezeu, îmbogățiți peste noapte care fac dezacordul între subiect și predicat, șnapani cu schelete în dulap, care cumpără demnități de Stat ca să scape de codul penal, alții ca să capete pedigree, e un fel de harababură, ici-colo cu oaze de profesionalism indiscutabil, dar puține (...). Am New York University, deci am valoare, radiez profesionalism. Sînt o scrimeră perfectă a sexului, deci controlez
Cherchez l’homme! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13256_a_14581]
-
mele față de aparatul de represiune totalitară -, are la origine ceva mult mai simplu, un soi de «dandysm» provocator, izvorît din revelația că «ei» sînt mult mai fragili, mai proști, mai înspăimîntați decît se crede, și că un elementar gest de demnitate le încurcă toate ordinatoarele care afișează existențele noastre. Un om e liber cînd hotărăște să fie liber”... În altă parte, cînd amintește, cu o recunoștință neamortizată de timp, de rolul jucat de Monica Lovinescu într-un moment hotărîtor, Pintilie spune
Wonderful by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13268_a_14593]
-
antipatic femeilor pentru că apăra menținerea legii. Argumentele lui erau foarte variate. Cele mai multe, evident misogine și de aceea sortite eșecului, apelau la bărbăția senatorilor, a căror slăbiciune a încurajat îndrăzneala femeilor. Prin iscusite artificii retorice, Cato îndemna senatorii să-și apere demnitatea, autoritatea și importanța de soți și stăpâni ai familiei, profesând, sărmanul orator, iluzia unei lume esențialmente masculine, a patriarhatului. Era contrazis de circumstanțele imediate. Deși pledoaria lui e în sine desăvârșită logic și organizată cu știința dialecticii discursului, gândită să
Retorica, legea și luxul by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/13261_a_14586]
-
timp, Creatorul lui Borges este primul teoretician al culturii simulacrului. Trăind cu „spaima de a multiplica gesturile inutile” - căci „a inventa înseamnă a descoperi” - argentinianul spulberă credința într-un Creator omnipotent și original. Maurice Blanchot spune: „Borges înțelege că primejdioasa demnitate a literaturii nu constă în a ne face să presupunem că în lume există un mare autor, absorbit în mistificatoare visări, ci în a ne face să simțim apropierea unei puteri stranii și impersonale.” 6) Noua religie este asumarea iluziei
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
universitar este de cele mai multe ori un autor doar formal pentru că nu-l interesează deloc audiența textelor publicate - poate doar una limitată la un mai mult sau mai puțin variabil și legitim cerc științific de colegi și cerc instituțional furnizor al demnităților academice. În general, profesorul de lingvistică, de pildă, nu simte nevoia să se adreseze cititorului decît printr-un discurs codat care-și ignoră posibila funcție estetică sau chiar culturală. Profesorului de medievistică nu-i pasă dacă ceea ce scrie are vreo
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
fiecare scut trebuia reîmpărțit. Prin consens, s-a renunțat la diagonala trasată din colțul din stînga sus în cel din dreapta jos, dat fiind că păstrarea ei ar fi produs o monotonie obositoare în ceea ce privește blazoanele celor vii și o lipsă de demnitate a monumentelor funerare ale celor decedați. Fabricanții de trăsuri, șomeri de zeci de ani, au fost smulși din pasivitatea senilă a pensiei ca să repare spițele și obezile diligențelor și să supravegheze înlocuirea arcurilor care ieșiseră prin piele. Armurierii au reînvățat
John Steinbeck: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/13311_a_14636]
-
un câne!” (de preferință o corcitură Pitbull-Rotweiler)...; când Ana lui Manole, cu stimă și respect față de profesia și funcția constructorului șef al Mănăstirii Argeșului, murea bocind: „Manole, Manole/ Meștere Manole,/ Zidul rău mă strânge,/ Țâțișoara-mi frânge...” I-auzi! Ce demnitate de folclor! Nici urmă de revoltă, sau de vreun reproș cât de mic, pe când în zilele noastreeee... Ana s-ar numi Andreea, numele tatălui din fruntea lui Manole ar fi pocnit fără prejudecăți cu o cărămidă, Doamnă-sa fiind în
Din basmele românilor by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13373_a_14698]
-
antice. Gustul pentru grandoare, pentru șocurile dramatice formidabile în străvechea anchetă criminală sunt în ființa spectacolului de acum. Varietatea sentimentelor, de asemenea. Bogăția psihologică, mai puțin. Din toată această masivă desfășurare de forțe s-ar putea desluși fragilitatea izbânzilor omenești, demnitatea omului care își învinge cu sacrificii destinul. Unele tablouri își ating ținta: finalul tabloului 1, moartea lui Lajos, Oedip și Sfinxul, scena încoronării. Actul 3 este acut-dramatic. Lăsată jos în fosă (dirijorul Erich Märzendorfer, la premieră) simfonia în care stă
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]