371 matches
-
București fantastic, datorită comprimării spectaculoase a timpului, în maniera nuvelei La țigănci de Mircea Eliade. Placheta Poeme (1989) este un experiment exercitat asupra ideii de text: autorul conservă specificul narativ al discursului în paralel cu încercarea de dizolvare a caracterului denotativ al comunicării. Imaginile converg în conturarea personajului Mozart (compozitorul), lăsând impresia unui film mental, în care sunt incluse fragmente de pastel. Performanța prozatorului o constituie romanul În căutarea miresei pierdute, comparabil în parte cu Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov
VELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290481_a_291810]
-
a curriculumului educațional: o abordare diacronică și hermeneutică a întemeierii ca știință teleologică Cuprinstc " Cuprins" Precizare propedeutică 11 Introducere. Aventura epistemologică a unui concept exotic 15 Cacophony of voices 15 Decriptarea și arheologia semnificațiilor curriculumului 17 Clarificări etimologice 17 Sensul denotativ 18 Sensuri conotative 19 Hermeneutica mitologică a sensurilor conotative 20 „Predestinarea” științifică și responsabilitățile cercetătorului, designerului și managerului de curriculum educațional 23 Sensuri și semnificații operaționale 24 Definiții și înțelesuri antice 24 Definiții și înțelesuri medievale 24 Definiții practice moderne
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
curriculÄrum. Prin urmare, când vorbim sau scriem despre componentele mai multor curricóla ar fi mai bine să nu folosim această exprimare, ci locuțiunea elementa curriculÄrum. Dar exprimarea aceasta ar fi, iarăși, pedantă. Străbunii latini foloseau cuvântul acesta în două sensuri: denotativ și conotativ. Sensul denotativtc "Sensul denotativ" Sensul denotativ al lui curriculum este cel de „cursă”, „întrecere” - dar nu orice „cursă” sau „alergare”. Romanii subînțelegeau că este vorba de „curse de cai și care de luptă în Circus Maximus”. Aceste jocuri
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
scriem despre componentele mai multor curricóla ar fi mai bine să nu folosim această exprimare, ci locuțiunea elementa curriculÄrum. Dar exprimarea aceasta ar fi, iarăși, pedantă. Străbunii latini foloseau cuvântul acesta în două sensuri: denotativ și conotativ. Sensul denotativtc "Sensul denotativ" Sensul denotativ al lui curriculum este cel de „cursă”, „întrecere” - dar nu orice „cursă” sau „alergare”. Romanii subînțelegeau că este vorba de „curse de cai și care de luptă în Circus Maximus”. Aceste jocuri erau extrem de îndrăgite nu numai la
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
componentele mai multor curricóla ar fi mai bine să nu folosim această exprimare, ci locuțiunea elementa curriculÄrum. Dar exprimarea aceasta ar fi, iarăși, pedantă. Străbunii latini foloseau cuvântul acesta în două sensuri: denotativ și conotativ. Sensul denotativtc "Sensul denotativ" Sensul denotativ al lui curriculum este cel de „cursă”, „întrecere” - dar nu orice „cursă” sau „alergare”. Romanii subînțelegeau că este vorba de „curse de cai și care de luptă în Circus Maximus”. Aceste jocuri erau extrem de îndrăgite nu numai la Roma, ci
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
astfel, o distincție subtilă între „întrecerea năucă (rotundă) între cai” și „întrecerea (dreaptă) între oameni”. La Roma se organizau diferite tipuri de curricula - cu doi, patru sau șase cai; cele mai îndrăgite erau cursele cu patru cai, numite quadriga. Sensul denotativ al lui curriculum era derivat de la currus, care însemna, literal, „car”, cu subînțelesul de „car triumfal, zgomotos”; rădăcina acestor cuvinte pare să fi fost verbul curro, -re, cucurri, cursum, care avea și el două sensuri. Însemna, mai întâi, „a fugi
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
evidente analogii fonematice cu clotho. Closma este „destinul împletit și țesut” riguros din care nu se mai poate ieși. Nu trebuie să ne surprindă acest discurs aluziv și alegoric. Vechii greci foloseau sensurile conotative la fel de mult ca și pe cele denotative, reușind în acest fel să transmită mai mult decât reușesc textele „strict logice” sau „strict științifice”. „Ideea de a toarce sau a țese destinul apare în Odiseea în legătură cu zeii care țes destinul oamenilor și cu urzitoarele care torc trama, împletitura
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
antrenat grave probleme terminologice. Autorii au adoptat fără nici un fel de reținere numeroase concepte cărora le-au conferit funcții descriptive și prescriptive. Nu de puține ori au recurs, în același scop, la expresii metaforice, eufemisme, sinonime și paronime derutante. Sensurile denotative ale unor termeni diferă de la un autor la altul; sensurile conotative ale acelorași termeni au, aproape întotdeauna, încărcături semantice extrem de subiective. Definițiile operaționale sunt rare și înțelesurile exacte ale conceptelor nu pot fi decriptate decât din contexte delimitate. Astfel încât cacophony
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în această viziune coerentă, ideile lui Dewey și Bobbitt de la începutul secolului XX. Desigur, cu o anumită prevalență progresivistă, alimentată de repulsia pe care Dewey o exprimase în pamfletul The Child and the Curriculum (1902). Cheia decriptării multora dintre expresiile denotative adoptate de discursurile moderniste ale curriculumului se află în acest scurt eseu. Dewey constatase - așa cum am arătat în capitolul anterior - anacronismul planurilor și programelor din învățământul secundar american la sfârșitul secolului XX. Școlile americane ale acelor vremuri își desfășurau activitatea
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
28) II. Trăsăturile stilului științific 1. Funcțiile limbii Într-o excelentă lucrare consacrată stilurilor funcționale ale limbii române, profesorul ieșean D. Irimia (1995) amintește celebra clasificare a funcțiilor limbii, datorată lui Roman Jakobson: a) funcția referențială, numită și cognitivă sau denotativă, ce are În vedere realitatea obiectivă, extralingvistică, față de care emițătorul Își manifestă o atitudine rece, neutră; b) funcția expresivă sau emotivă, care se manifestă prin exprimarea din partea emițătorului a unei atitudini afective față de realitatea extralingvistică; c) funcția conativă, care se
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
românește; - prezența structurilor enumerative; - dezvoltarea, transformarea atributelor În atributive, ajungându-se la fraze lungi, arborescente, cu multe subordonate (așa cum sunt, de pildă, textele lui Odobescu). 2.5. Nivelul lexical - cuvintele trebuie folosite fără nicio funcție expresivă, așadar cu sensul propriu, denotativ, care să nu poată genera niciun fel de ambiguități. Un enunț precum „Adi Mutu o vrea pe Monica Bârlădeanu”, potrivit În stilul literar sau jurnalistic, nu are ce căuta În textul științific. În urmă cu mulți ani, am colaborat, În cadrul
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
să rămână un element dintr-o mulțime care nu cuprinde acel element. Ideea este valabilă doar în fizica clasică, citim în C. Noica, Logica lui Hermes. Iată la "blîndul" Ibrăileanu o ruptură semantică. O altă decodare se impune, nu una denotativă, ci contextual funcțională. Autorul atrage atenția asupra funcției, asupra spațiului habitudinal în care partenerii își proiectează substanța umană. Amorul înseamnă instinct, ne amintim din alte aforisme. Cultivarea lui în afara familiei antrenează o serie de defecte care vor ucide și iubirea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Un caz diferit, de epuizare ontologică a simbolismului, e ilustrat de către G. Bacovia, un captiv al periferiei: „poza” bacoviană, vizibilă deja în volumul Plumb (1916, editat de Ion Pillat), exhibă - pînă la caricatură - stereotipiile/convențiile curentului; limbajul alienării întîlnește „proza” denotativă, de notație a cotidianului pe linia unui expresionism genuin. În moduri diferite, atît Bacovia, cît și Minulescu exprimă „vîrsta” teatral-ironică a curentului (ilustrată în Franța de Jules Laforgue și, mai înainte, de „zutiștii” Charles Cros, Alphonse Allais și Alfred Jarry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vremii care moare”), „Subiect“, datat „1916” (anul debutului Dada), pornește de la „pretextul” comentării revistei Cabaret Voltaire: „Emmy Hennings a scris:/«fata pescarului din Batavia»/(Prin vreme de război simplă veste/de la prietenii mei din Svițera/1915 data cabaret Voltaire)”, reportajul denotativ alunecînd repede către reveria lirică tulbure, fantastă și nostalgică. Textul e plasat în vecinătatea unui poem în limba germană, autor: ex-dadaistul Hans Arp (Zürich). Cel mai adesea, decorul și pretextele „depoetizante” sau hipermoderne sînt măști ale unei - după expresia fericită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
textului, capabile să-l autogenereze”. Acționînd asupra sintaxei și „deplasînd-o”, Urmuz țintește, așadar, „descoperirea modalităților absurde de dezagregare și diseminare a limbajului, voind să demonstreze cum, prin transformări pe axa sintagmatică sau pe axa paradigmatică, textul poate accepta toate combinațiile denotative și conotative posibile”. Personajele urmuziene — non-persoane — sînt „compuse”, literal și în toate sensurile, evoluînd pe o schemă narativă stereotipă și elementară. O observație esențială privește „recuperarea materialelor lingvistice nefolosite”, a „zgurii” limbajului comun, odată cu dispariția „tramei” narative (înlocuite prin „descrierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
posibilitatea realei comunicări” și determinisme de genul: „Asumîndu-și tragedia, Urmuz a ajuns la sinucidere, criza culturală declanșînd, în cazul său, una existențială”. Este evidențiată modernitatea centrării pe „text” și pe evitarea sugestiei în favoarea numirii directe: „Sfera conotativă... este preferată celei denotative, vizarea permanentă a textului fiind simptomul cel mai clar de modernitate”, însă e speculată abuziv intenționalitatea auctorială („efectul grotesc scontat de autor”). „Morala fabulei urmuziene” — consideră Mircea Scarlat — stă în „renunțarea la semnificatul tradițional”. Mai puțin convingătoare sînt însă propoziții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
evenimente decât era prevăzut. Cum putem realiza acest lucru este clar demonstrat de dezvoltarea limbilor. Una dintre modalitățile prin care o limbă se poate adapta la schimbări este utilizarea cu sens figurat a unor termeni care aveau inițial doar înțeles denotativ. Sensul figurat reține doar o trăsătură caracteristică aspectului concret și poate fi apoi aplicată altor cazuri concrete care împărtășesc acest atribut. Aceeași metodă e folosită de predicatorii care recurg în textelor lor la fragmente narative din Biblie. De asemenea, o
Epoca failibilității. Consecințele luptei împotriva terorii by George Soros [Corola-publishinghouse/Science/1960_a_3285]
-
pornind de la constatarea că toate sunt deopotrivă spații ale denotației și ale conotației („Denotația și conotația caracterizează deopotrivă vorbirea cotidiană, proza, poezia, limbajul științific”200), criticul selectează mai cu seamă acele argumente care par a da câștig de cauză valorilor denotative. În realitate, toată această discuție capătă relevanță tocmai prin jocul imprevizibil al raporturilor dintre cei doi termeni, prin capacitatea lor de a se substitui unul altuia, de a-și prelua reciproc funcțiile. Îndată ce părăsim zona „de frontieră” și ne aventurăm
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
fiind rezultatul unei intenții de potențare - conotația nu are ce căuta în poezia „depoetizată”, lipsită de tropi ș.a.m.d. Dar, din moment ce - după cum precizează autorul - ea este prezentă în limba uzuală (nici măcar, „performanța”, în termenii lui Chomsky, nu este strict denotativă, iar „competența lingvistică” rămâne o fantasmă a dicționarelor), avem toate motivele să admitem că valențele conotative pot să nu fie nici în poezie rezultate cu necesitate dintr-o intenție auctorială și cu atât mai puțin din simpla utilizare a tropilor
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
receptare. Până și la lectura unei poezii de tipul celei intitulate Cunosc un om a lui Robert Creeley (pe care o citează Gh. Crăciun și pe care o reproducem mai jos), deși toate cuvintele își păstrează sensul lor propriu, literal, denotativ, ușor se vor naște, chiar împotriva voinței noastre, o mulțime de asociații semantice, de sugestii fonice confuze, de conotații incodificabile și arbitrare, amestecate cu ipoteze asupra vocii care rostește mesajul, asupra împrejurărilor în care acesta a fost rostit ș.a.m.
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
punct de vedere lingvistic, iar poezia avea misiunea de a tematiza, în contrast, insolitul, obscuritatea, inexprimabilul, astăzi, în prezența unei realități care se dovedește ea însăși incoerentă, haotică, imprevizibilă, poezia nu are nimic de pierdut dacă se reorientează către valorile denotative ale limbajului, exploatându-i la maxim valențele mimetice. Dintr-un instrument al dezumanizării, al defamiliarizării (sau, mai precis, al familiarizării cu „obstacolul”), ea devine o modalitate eficientă de a redescoperi farmecul comunicării, punctele de contact, articulațiile dintre Sine și Celălalt
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Poezia realului nu înseamnă, cum ar putea crede cineva, transcrierea aseptică, neimplicată, a ceea ce se vede, înregistrarea banală a faptelor banale, nu înseamnă nici transcriere fidelă sau naturalistă a cotidianului. Fidelitatea își are și ea subtilitățile și strategiile ei (literare). Denotativul, în modestia lui asumată, poate fi profund (și într-un mod mai rafinat), conotativ, eludând, cu bună știință (sâc!) arsenalul de simboluri, trimiteri, sofisticare metaforică. Nu înțeleg prin această poezie colectarea de recuzită contemporană (televizor, tramvaie), de decoruri și obiecte
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
începe, inevitabil, de la sonoritățile numelui. Constatăm, mai întâi, că această creație onomastică recognoscibil ivănesciană are, în mod evident, asociații sonore simpatic-comice, că în jurul său stăruie un fel de ambiguitate provenită tocmai din imposibilitatea de a-i stabili conexiuni etimologice sau denotative imediate. Singurul lucru care pare în afara oricărui dubiu este că, probabil datorită repetării ușor modificate a celei de-a doua silabe în final, cuvântul pare un soi de diminutiv sau hipocoristic și, în tot cazul, ne invită să ne închipuim
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
se întrevadă acea voce dublă a poetului, care dă tonul inconfundabil al multor pagini din La Lilieci. O încântătoare ambiguitate își face simțită prezența, în ciuda limbajului prozaic, a replicilor colocviale, în care aproape toți termenii își păstrează sensul propriu, literal, denotativ. În plus, faptul că intervenția „regizorală” este aproape inobservabilă, iar comentariul, minim, contribuie la întărirea senzației de autenticitate. E vorba, în primul rând, de o autenticitate psihologică și comportamentală, de o naturalețe a gesturilor și a replicilor care nu își
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
că, mai cu seamă în cazul celei din urmă (Mimicry) - înrudită îndeaproape cu ficțiunea - potențialul iluzionistic al ludicului devine și mai evident. În aceste condiții, este aproape de prisos să mai insistăm asupra faptului că, nici măcar așa-numita poezie „directă”, „transparentă”, „denotativă” a ultimelor decenii nu se poate sustrage medierii „cadrelor teatrale”, chiar dacă își disimulează caracterul de joc normat, de iluzie supusă unor reguli. S-ar putea invoca, desigur, contraargumentul „poveștii adevărate”, al întâmplării trăite, care neagă prin definiție caracterul de ficțiune
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]