1,919 matches
-
personalități - profesori, scriitori și oameni de cultură din întreaga lume cu o altă opinie (în amintiri, eseuri și monografii). Să se fi înșelat chiar toți? Să avem de-a face cu o fire duplicitară? Opera literară a lui Eliade e derizorie și insignifiantă? Dl Cătălin Avramescu e dator să ne indice sursele documentare. După știința noastră D-sa nu a avut relații personale cu Eliade. Numele nu îi este menționat în Jurnal. Cine și când i-a vorbit despre lacunele lingvistice
În preajma Centenarului Mircea Eliade - Rectificări necesare by Mircea Handoca () [Corola-journal/Imaginative/9946_a_11271]
-
Ceaușescu, care avea apanajul unei forțe supreme capabile să susțină Întreaga existența a cetățeanului. Pasivitatea exercitată de noua forță determină confuzie, fiecare personaj zbătându-se În problemele insignifiante (dar atât de acut percepute de fiecare dintre ele) ale unei existențe derizorii. De asemenea, indiferența acestui Dumnezeu denaturat de societate condiționează acceptarea de către locatari a mutării lui Simion În ascensor, În scurt timp ajungându-se chiar la a-l privi ca pe un potențial salvator, capabil să rezolve orice problemă socială sau
ALECART, nr. 11 by Oana Bălan () [Corola-journal/Science/91729_a_92874]
-
prin amestecul de „scârbă și lăcomie, de frică și febrilitate” cu care mânca Întotdeauna cartofi, amintire a foamei cronice suferite În lagăr; În bunică - prin adorarea acordeonului fiului ei, mort pe front; În bunic - prin completarea În derâdere, cu cantități derizorii, a chitanțierelor pentru mărfare de la fabrica de cereale pe care o administra Înaintea colectivizării. Lupte pe care fiecare le duce cu propriul sine, Într-o tăcere deplină, a gândurilor care nu pot fi fixate În cuvinte. Singura posibilitate de a
ALECART, nr. 11 by Herta Muller () [Corola-journal/Science/91729_a_92307]
-
în dirijorul de duzină, Constantin Țurcanu, care l-a șicanat cât a putut de mult. Întreaga bogăție de angajamente, venite ca un potop, imediat după debutul său la Scala, se află în scrisorile/document ale dirijorului nostru. Comparația cu mentalitatea derizorie a instrumentiștilor și cântăreților bucureșteni ocupă un loc preponderent în aproape toate scrisorile, când Ionel Perlea descrie climatul artistic excepțional întâlnit în teatrele din Italia. Admirația sa pentru orchestră a fost totală (doar formațiile din Viena și Berlin - scria maestrul
Muzicieni români în texte și documente (XX) Fondul Ionel Perlea by Viorel COSMA () [Corola-journal/Science/83155_a_84480]
-
de "da". Obîrșia cuvîntului e slavă: răspund afirmativ la întrebări, prin acest "da", bulgarii, sîrbii, rușii. În paranteză fie spus: Tristan Tzara, în primu-i Manifest, amintește dubla afirmație, "da, da", din rusă și română, drept o posibilă semnificație fortuită a derizoriului cuvânt dada, pescuit cu coupe-papier-ul din Larousse. — Or, cum dadaismul e o culme a nihilismului în artă, sensul acestei "duble afirmații" nu poate fi decît un contrasens... Limbă de "da", româna nu-i, totuși, una slavă, — tot astfel cum n-
OUI-DA by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/12912_a_14237]
-
a cărui existență ne este povestită de Daniel, tînărul hotărît să se dedice bisericii și lui Dumnezeu) capătă nenumărate justificări. Prilej de reflecție experiențele descrise creează o lume, nu atît diversă, cît, mai ales, complexă. Nici o undă de superficialitate sau derizoriu, totul, la o tensiune foarte înaltă. Sintaxa însăși, cu multe elipse, într-o curgere neobosită întreține această tensiune a unei lumi aflate într-o mișcare necontenită. Deși asistăm și la drame exterioare (orbirea pictorului, de pildă, cu toate disperările ce
Comentarii critice by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Imaginative/13302_a_14627]
-
e, nu-i așa, ce al “transportului în comun”- se asociază aici înclinației deja atestate de restul operei spre fantazarea grotescă, cu conștiința statutului degradat al teatrului mundan, văzut esențialmente sub semnul carnavalescului ironico-parodic și implicând o marcată conștiință a derizoriului. “Personajul” Sam (scris cu literă mică) - poate ipostază schițată la mijlocul drumului dintre Samuel-ul biblic, legat de revelația morții, și mai contemporanul nume generic “american”, banalizat, - este aici masca (masculinizată) a eului precar, “handicapat”, scos din principiu din poziția de protagonist
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
căutătorului de absolut, “metafizică”, îi este ca și interzisă, - și dacă un Blaga se putea întreba cândva, cu accent tragic, “Unde ești Elohim?”, la noul personaj, care e cel mult un clovn trist, interogația e coborâtă în registrul banalului și derizoriului: “sunt un cimpanzeu părăsit / n-am vești de la tine / nu-l găsesc pe elohim / nu știu unde l-am pus / în cutia cu scule n-a rămas / decât un cui ruginit”. Orice altă atitudine suspectată de patetism și sentimentalitate emfatică este, de
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
americani) și de crudă mărturisire de sine, alături de tandre apropieri de lucruri. O luciditate exigentă, neconcesivă față de răul din lume și din sine, o ținută etică afirmată fără nici o emfază dar cu o gravitate decisă, într-un univers asediat de derizoriu și pândit de spectrele spaimei, conferă discursului poetic demnitatea la care aspiră ori s-ar cuveni să aspire orice poezie autentică.
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
sînt însă mai vechi și ele vin nu numai din partea autorilor de fișe de Securitate, ci și a celor de fișe de istorie literară. Dacă ar fi să ne luăm după Marian Popa, episodul grevist e nu numai ilegal și derizoriu, dar și motivat de un pragmatism în totală discordanță cu...etica și toleranța autorităților vremii: "În vara lui 1978, Monciu-Sudinski face greva foamei...la domiciliu, protestînd contra internării într-un spital psihiatric a unui fost coleg de facultate și vagabond
Pe urmele lui Monciu-Sudinski by Ion Manolescu () [Corola-journal/Imaginative/13772_a_15097]
-
Caragiale este astfel primul care demitizează copilăria idilică, impusă de Creangă ( " Hai mai bine despre copilărie să vorbim, că numai ea..."). Copiii lui Mitică au deja griji, doar că grijile și preocupările lor sînt, la fel ca ale taților lor, derizorii. Eugen Ionescu aduce cu totul alt tip de mici oameni mari. În poemele lui, "ființele mici" au toate grijile ființelor mari, în speță pe ale lui Eugen Ionescu însuși și ale generației sale. Copiii sînt niște mici existențialiști, confruntați, de
Păpușile lui Eugen Ionescu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/14017_a_15342]
-
1931, mișcau mîna dreaptă și piciorul stîng ale păpușii cu tărîțe. Mai mult, sînt sforile destinului care fac din om jucăria sorții, marionetă care joacă așa cum îi comandă păpușarul invizibil, ca și cum n-ar avea decît tărîțe în cap. Un om derizoriu, trist, extrem de departe de cel exaltat de clasici ( frumos și sănătos) sau de romantici ( damnat întrucît genial), un om cu gura strîmbă și pupila bleagă, un om bătrîn, căci, imaginea păpușii înainte de sfărîmare este o caricatură a bătrîneții. Păpușa din
Păpușile lui Eugen Ionescu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/14017_a_15342]
-
repere e bun de versificat pentru muzică rock. Sadoveanu, Pillat, niște papă-lapte care habar nu au "ce e aia viață la țară." Jul face deconstrucții postmoderne, analizează practica discursului. E și fin psiholog, intuiește motivații ascunse. Totul la o scară derizorie, bine înțeles. Intuiesc faptul că stilul de scriere al lui Sorin Stoica vine din pregătirea sa jurnalistică , cu exerciții de redactare. Eliminarea balastului informațional, descriptiv, enunț clar, simplu, democratic. Și că realismul brutal, buruienos uneori trădează atașamentul față de specia reportajului
LECTURI LA ZI by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Imaginative/14082_a_15407]
-
fi chiar denumirea de "mic Paris" care se dădea Bucureștilor de odinioară (ne bucurăm că, un autentic vorbitor de limbă română, dl Mihai Sorin Rădulescu scrie "Bucureștii" și nu "Bucureștiul"). "Astăzi, scrie dânsul, când totul este aruncat cu repeziciune în derizoriu și valorile sunt foarte adesea supuse discreditării prin ridiculizare, ne este greu să înțelegem câtă acoperire a avut reputația Bucureștilor de "mic Paris", de capitală înfloritoare în această parte a Europei, cu toate diferențele dintre centrul orașului și marginile sale
La umbra arborilor genealogici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/14427_a_15752]
-
am văzut-o și eu. Dar nici această formulă nu a fost scutită de contestări. Supraviețuitorii Holocaustului au acuzat lipsa de de relevanță a grupului statuar, alții s-au plâns că punerea laolaltă a atâtor categorii de victime aruncă în derizoriu memoria fiecăreia. Și de data aceasta, Neue Wache a supraviețuit contestărilor, iar statuia sculptoriței Käthe Kollwitz, care, am aflat între timp, se numește “Mamă cu fiul ei mort”, spune și astăzi cui vrea s-o asculte povestea victimelor. O poveste
Jalea de bronz by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82382_a_83707]
-
e pe cale să ardă și vă doresc vizionare plăcută la fărâmarea țării al carui pașaport îl purtați.. cu sau fără merit. Îmi doresc o replică din partea dumneavoastră, sau cel puțin un răspuns, insă sper din toată inima să nu fie derizoriu și lipsit de orice legătură cu realitatea prezentată de prea puțini oameni care vă împărtășesc talentul. Doamne ajuta. Domnule Irineo, dacă îmi urmăriți activitatea, știți că sunt foarte implicat în campania #unitisalvam împotriva proiectului minier de la Roșia Montană și că
Nu în numele meu! by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82375_a_83700]
-
Așa că ideea că mă ocup doar de “floricele” mi se pare din start jignitoare. Apoi, vă spun drept că m-am săturat să aud argumentul asta - când cineva nu mai are nimic de zis împotriva unei idei, o aruncă în derizoriu: “Da, sigur, aveți dreptate, dar astea sunt probleme?! Când copiii mor în Siria? Când tsunami-ul lovește în Asia? D-voastră va pierdeți vremea cu nimicuri din astea?” Da, domnule Irineo, astea sunt probleme pentru 20% dintre români. Și dacă
Nu în numele meu! by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82375_a_83700]
-
problematizare a dihotomiei implicite dintre "realitate" și "ficționalitate", care deși nu pare a exclude cu totul unele asumpții metafizice, sugerează totuși că Logosul celebrat de moderniști nu poate supraviețui decât sfărmat și risipit în diferențe. Esențial rămâne aici jocul aparențelor derizorii, spectacolul carnavalesc al măștilor comic-serioase, susținut, în planul texturii, de un limbaj căzut în profan și, tocmai de aceea, mai permisiv, mai accesibil și mai dispus să se lase remodelat, fără a păstra impresiile fixe. Mircea Ivănescu pare să încerce
Poezia lui Mircea Ivănescu by Catrinel Popa () [Corola-journal/Imaginative/10105_a_11430]
-
public cititor?), cică mă vrea așa, în afara canoanelor, a ceea ce se poartă acum, a noilor generații de iepșoare puse pe scris înainte de a trăi. Dă-i drumul, hai, primele cuvinte, după atâta vreme, primele atingeri stângace, stânjenitoare. Nimic nu e derizoriu, nimic nu e ridicol (că de asta ți-e frică), dă-i drumul. Pe urmă faci un dus, vezi să nu cazi în baie, să nu te dezechilibrezi când îți închei cu un ultim efort sandalele, când pui punct. }ine-te
Euroscripta by Daniela Crăsnaru () [Corola-journal/Imaginative/11412_a_12737]
-
sfârșitul Opere-lor (totate demne de atenție), Al. Cistelecan oferă o penetrantă ,concluzie" asupra întregii creații: ,Poemele lui Mazilescu vorbesc, cu afectată plictiseală și dezinteres, cu lehamite și oboseală, despre angoase și spaime, ascunzându-și încărcătura existențială sub ostentația nesemnificativității și derizoriului. Dar nucleul lor germinativ este, de fapt, unul spasmatic, iar poemele fac, în fond, operă de exorcizare." Recitind scrierile lui Virgil Mazilescu, îți pui, aproape involuntar, o întrebare: cum de a reușit el să ignore atât de total regimul în
Frumosul greu explicabil by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/11075_a_12400]
-
-așa-i omătul pururi, ori cade-ncetinel, ori hohotește amplu în leagăn de vîntoase. E și făina dulce, și lamă de oțel în care se retează dorințe dușmănoase. Parodia, în fine, după Maiakovski obligă fanfara tumultuosului poet să celebreze un eveniment derizoriu - cumpărarea unui bec electric: De dorul luminii cu sufletul plin pășesc prin mulțime discret în al "Victoriei" vast magazin (cîndva "Galeries Lafayette"). Nu trebuie vreme-ndelungă să cați - săgeți sînt în orișice colț - "Dați-mi un bec de 40 wați
De la A. Mirea la Maiakovski by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/11702_a_13027]
-
de aspirațiile lui, să le spunem poetice, unde intervine artistul, condeierul, omul literei incitante, chiar șocante adesea, tributar contemporaneității din care nu se poate sustrage, dovedindu-se totodată capabil s-o depășească. Atunci surprinzi la el ironia, simțul parodic, blamul derizoriului, mușcătura plină de orgoliu și de superioară compasiune. Este ipostaza în care ironistul din el se umanizează, cu înălțări și căderi, cu bune și rele, cu sublimări și alunecări în păcat, în dublul înțeles al acestui ultim cuvânt: de regret
George Radu Bogdan versus Pavel Șușară by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/11728_a_13053]
-
pentru rezolvarea "cazului", dar încă nimic nu s-a clintit din inerție. "Lucrarea", constând dintr-o plăcuță de marmură ce s-ar putea insera în spațiul dintre două locuri funerare (aparținînd domeniului public) ar necesita infime cheltuieli chiar și pentru derizoriul buget ce se alocă anual culturii. Plecând într-o călătorie în străinătate, Filimon trece cu diligența prin Călugăreni (mergând spre Giurgiu) unde constată stupefiat că locul unde s-a desfășurat "faimoasa bătălie dată de creștinul principe Mihai Bravul" nu e
Fotografia unei posterități întristătoare by Constantin Mateescu () [Corola-journal/Imaginative/11860_a_13185]
-
Eminescu, celălalt dinspre Caragiale. Ploieșteanul s-ar fi jucat poate ingenios mai departe de-a "rîsu'plînsu'", ca în poemele sale "băcăonice" unde recicla în registru ironic sentimentalul kitsch al cîntecelor de lume și de mahala. Dar nu lumea acestora, derizorie și agramată, era ținta ironiei tînărului poet nonconformist și iconoclast, cu tot aerul său "îngeresc". Ceea ce viza el, deloc inocent, era prejudecata persistentă (în pofida gesticulației avangardei), a poeziei sublime, cu limbajul ei postromantic, "deliricizată" într-o manieră șocantă, ca într-
Nichita Stănescu - Debutul poetic by Alexandru Con () [Corola-journal/Imaginative/11843_a_13168]
-
vis trei dinți". Poantele acestor parodii erau menite, în gîndul poetului, să contracareze gravitatea obosită a poeziei înaintașilor și să contrarieze orizontul serios al așteptării contemporanilor. Ca și tablourile naturalist-sordide din Argotice. Realizate minuțios, cu grijă pentru detaliul verist și derizoriu al mediului periferic ploieștean și bucureștean, demn de evocarea "eroului liric François Villon" și de faimosul motan răzvrătit și în răspăr cu lumea din baladele vagante ale boemei sale studențești, acestea trebuiau să șocheze obișnuințele cititorului timpului. Versurile sale din
Nichita Stănescu - Debutul poetic by Alexandru Con () [Corola-journal/Imaginative/11843_a_13168]