857 matches
-
Mă întreb, însă, ce-o fi fost în sufletul colegului meu din adolescență, Chiribucă, pe care părinții voiau să-l boteze Marcel, dar un funcționar beat de la primărie l-a transformat în... Măricel? Sau cum s-o fi simțind purtătorul derutantului nume Brutus Imbroane? Dar atâția alți oameni decenți nenorociți de nebunia unor părinți ce i-au înzestrat cu poveri onomastice pe care nu-ți vine să le pronunți, darmite să le porți?! Există, mai ales în Oltenia, obiceiul de a
V-ați gândit vreodată să vă schimbați numele? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7195_a_8520]
-
ne-a atras în multe împrejurări renumele de țară și oameni nesiguri. Marele nostru defect constă în incapacitatea de a duce până la capăt un proiect. Nu există consens asupra nici unui set de valori și, din acest motiv, avansăm în enervante, derutante zig-zag-uri, dintr-o hârtoapă în alta. Rare au fost momentele istorice în care să fi luat cu maturitate decizii favorabile. Aș spune mai degrabă că am fost extrem de norocoși, că sintagma lui Gheorghe I. Brătianu aplicată nașterii poporului român - "o
Arta de a admira literatura by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7216_a_8541]
-
coincideau foarte mult cu mine, cari uneori erau scoase din sufletul meu. ( 1, 92 ). Deși tot el, și numai cu un an înainte de a-și proclama această afinitate sufletească și, anume la 5 ianuarie 1857, formulase o judecată de o derutantă asprime la adresa viitorului său obiect de adorație: o biografie a lui Goethe ce o cetii îmi făcu o impresie foarte neplăcută, om curios a fost Goethe cât a trăit și toate vorbele frumoase din operile lui mi se par acum
Goethe și Schiller - ecouri românești în primele decenii ale sec. XIX by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/8713_a_10038]
-
scrie pe pagina de titlu a primului număr, și Foița de istorie și literatură, tot la Iași, în 1860. Ambele reviste au fost tipărite, la datele amintite, în alfabetul de tranziție, pentru cititorul mai puțin inițiat putând fi astăzi, deseori, derutant, literele chirilice îmbinându-se, în același cuvânt, cu literele latine. De aceea, transliterarea textului original a implicat o maximă competență lingvistică, de care I. Oprișan a făcut o ireproșabilă dovadă. Prima revistă, Foaea de storiă română, a fost scrisă în
Revistele lui B. P. Hasdeu by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/8760_a_10085]
-
compensație. De la comunism la consumism soarta poeziei se schimbă, s-a schimbat neliniștitor, locul ei s-a diminuat drastic în sfera publică a literaturii. Lăsând acum la o parte transformările majore legate de poezie și de proză, un alt fenomen derutant merită să ne rețină atenția. Conflictul dintre neomodernism și postmodernism s-a acutizat în perioada postdecembristă. Forma lui cea mai vizibilă este ostilitatea dintre scriitorii șaizeciști și cei optzeciști. E un fenomen major, simptomatic. Toate acestea se petrec pe fondul
Ce s-a întâmplat cu literatura română în postcomunism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8755_a_10080]
-
confuzia valorilor, atitudinea antiestetică, predominant politică sau morală, contestarea marilor scriitori ai perioadei anterioare, dislocarea modernismului întâi de către proletcultism, iar mai recent de către postmodernism, revizuirea canonului etc.) încât nu poți să nu accepți ideea că istoria se repetă, în forme derutante. Există un ritm al perioadelor faste și al celor nefaste în literatura română. Șanse de redresare semnificativă ar fi cam după două decenii de la evenimentul major (sfârșitul războiului în 1945 și Revoluția din decembrie 1989), dacă judecăm mecanic. Au contat
Ce s-a întâmplat cu literatura română în postcomunism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8755_a_10080]
-
deconstructivist, reprezintă primul pas în jocul substituțiilor, un joc pe care Utterson și-l asumă integral atunci cînd se identifică cu "dl. Investigație". El este poeticianul disimulat, care încearcă descifrarea semnelor unui sistem indistinct, personalizat, depersonalizat și repersonalizat, într-o derutantă mișcare de structuri. Procesul acesta este sui-generis și nu altceva ne invită doctorul Jekyll să vizualizăm în legătură cu propria sa dedublare. În final, domnul Hyde scapă de sub controlul compoziției chimice și, implicit, de sub tutela "arhetipului" - Henry Jekyll -, luînd contur singur, prin
Deconstrucție postmodernă by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/8827_a_10152]
-
stilistică. Nu e necesară o competență deosebită de istoric literar pentru a face expertiza acestui text și a stabili clar că nu aparține în nici un caz lui George Topârceanu. În final, avem dezlegarea enigmei privitoare la autor, deși explicația e derutantă într-un adaos de subsol, cu litere mici: "de G. Topârceanu, culeasă și revizuită de Runzu. Autor: Runzu, 21 februarie 2005". Am transcris exact informațiile secundare din josul paginii, inclusiv scrierea cuvântului "autor" cu bold și sublinierea numelui Runzu. Avem
Topârceanu pornograf? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8841_a_10166]
-
din altă parte, definiția de dicționar a iconoclasmului nu i se mai potrivește. Locul e gol. În Tânărul Eugen Ionescu, un studiu pe cât de substanțial, pe atât de incitant, Eugen Simion încearcă să desfacă lacătul acestei personalități ascunse, cu suprafețe derutante, mereu imprevizibilă în atitudini și reacții. Întâlnirea criticului cu scriitorul pe care îl citește și vrea să-l înțeleagă pare aproape imposibilă. Fiindcă, la antipodul lui Eugen Ionescu, Eugen Simion e un comentator literar pentru care adevărul există. Fiind, în
Punctul pe i by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9793_a_11118]
-
muncii, precum și formarea/exersarea de deprinderi legate de luarea deciziilor și managementul carierei. Elevii de liceu se găsesc în perioada de explorare a carierei, în care încercările de autocunoaștere se realizează într-un ritm intensiv, adresea cu rezultate contradictorii și derutante, generând sentimente de îndoială și o atitudine autocritică exagerată. Acestea pot fi atenuate prin împărtășirea lor și normalizarea lor în cadrul grupului. Elevii vor înțelegere nu doar faptul că aceste frământări sunt normale pentru vârsta la care se află, ci și
CONSILIEREA PROFESIONALĂ DE GRUP. In: Ghid de bune practici in orientare si consiliere profesionala by Ana Maria Hojbota () [Corola-publishinghouse/Administrative/1125_a_2374]
-
deși istoricul își manifestă o anumită reticență. Supralicitarea originilor intră însă în orice program tradiționalist. S-ar părea că Ion Rotaru își începe istoria literaturii deghizat în Ion Gheorghe. Deși Ion Rotaru nu e protocronist decât în declarații confuze și derutante de conveniență. O spusese destul de alambicat, în 1987, în postfața volumului din prima versiune: "protocronismul este, la urma urmei, o variantă - ce-i dreptul întoarsă, cumva ciudată - un efect al propensiunii sincroniste, un soi de bovarism ce ar putea fi
Tristetea istoriei by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8936_a_10261]
-
dentiștii au un stol întreg de păsărele la mansardă" (eugenol.ro/forum). În genere, nebunia este explicată prin surplus (de păsărele, sticleți, lilieci, pitici pe creier etc.) sau prin lipsă (a unei doage, de exemplu). Contaminarea celor două structuri e derutantă: "Nu-mi plac oamenii care au păsărele lipsă în mansardă chiar dacă sunt deștepți" (ankootza.wordpress.com). Eufemismul se abstractizează și mai mult atunci cînd mansarda e asociată, pur și simplu, cu problemele, în structurile cele mai banale - a avea probleme
"Lilieci la mansardă" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8964_a_10289]
-
că dincolo de vorbele mele rămâne ceva care nu poate fi exprimat." (p. 256). Regăsesc în Calomnii mitologice (volum pe care autorul nu a mai apucat să-l revadă și să-i dea, cu obișnuita scrupulozitate, formă definitivă) felul complex și derutant al lui Octavian Paler de a gândi. Raporturile în care el așează elementele palpabile și bine cunoscute ale autobiografiei sunt mai mereu neașteptate, surprinzătoare. Când crezi că ai pus degetul pe un punct nodal, pe un vector al personalității și
Ultimul Paler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9003_a_10328]
-
originar al "minimalului": "să mergem în kristal cu ciocate și cu freză de minimaliști ca sa fim shukari și să ne spargem în figuri" (pgl.ro/forum). Definiția propusă pe site-ul 123urban.ro pentru substantivul minimalist e sarcastică, vagă și derutantă: "Un om, transparent de fel, care își dorește din tot sufletul să fie băgat în seamă, care încearcă să iasă în evidență prin vestimentația sa de prost gust." Se pare că termenul a devenit pentru unii un simplu epitet depreciativ
Minim, minimal, minimalist... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9008_a_10333]
-
Azi, când spunem așa, ne gândim mai întâi la un ins ale cărui calități întrec posibilitățile obișnuite. Mai poate fi și un alt înțeles... Din chinul, literar, al unei limbi încă neformate, ca scris, se nasc astfel de expresii concise, derutante, stângace în aparență, însă încărcate de o surprinzătoare putere de sugestie... Așadar, dacă turcii și muscalii, războindu-se, ar fi pierit cu toții (et la bataille cessa faute de combatants) nu ar mai fi rămas nici un supraviețuitor care să nareze cele
Aerul Europei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9032_a_10357]
-
identificarea unor tendințe specifice. Cărțile rămân să se reprezinte singure, în unicitatea lor, fără a fi înregimentate pe nici un fel de posibile sau probabile afinități. Peisajul literar rămâne să se înfățișeze cititorului, așa cum i-a apărut și criticului: atomizat și derutant. Nu dă certificate de genialitate, dar nici nu face cuiva reproșuri grave. Toți scriitorii și toate cărțile sunt în egală măsură îndreptățiți sau îndreptățite să existe. Cu duhul blândeții, criticul îi înțelege și îi acceptă pe toți. Efectul e de
O cititoare profesionistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9053_a_10378]
-
adică fără nicio urmare. E o lecție de naratologie și un exemplu de virtuozitate a analizei psihologice infinitezimale, un capitol excepțional (cel mai bun din roman) care clarifică până în cele mai mici amănunte relațiile dintre personaje. Romanul are o complexitate derutantă. A te opri la portretul - memorabil, fără îndoială - al Vicăi Delcă, mahalagioaica nostalgică și revedicativă, pragmatică și bine dotată cu instinctul de supraviețuire, înseamnă a aduce grave prejudicii romanului, simplificându-i subiectul și viziunea. Alexandru George a remarcat faptul că
Fandare până la 1900 by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9230_a_10555]
-
sau mai ales dacă) se aplică unui adjectiv cu semantism pozitiv: grozav de bun, teribil de interesant. În cazul adjectivului groaznic, tocirea sensului nu este completă și definitivă: trăsăturile negative persistă, ceea ce face din groaznic de frumos o îmbinare destul de derutantă și contradictorie. Folosirea adverbului rău ilustrează și o altă caracteristică a românei populare: marca intensității se poate plasa nu doar înaintea unui adjectiv sau adverb (foarte bun, tare bine), ci și în urma acestora: structurile învechite de tipul bun foarte continuă
Bun rău by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9276_a_10601]
-
simbolică de făptură cu viață: cea de fluture. Volumul întâi, care a conturat Aripa stângă (1996) și volumul al doilea, Corpul (2002), au desfășurat o mulțime de fire, au pus în mișcare o mulțime de roți și articulații literare, multe derutante. Volumul al treilea, cu miza cea mai mare, așadar cel mai dificil, Aripa dreaptă (2007), urma să probeze că firele, roțile și articulațiile trilogiei sunt coerent prinse unele de altele și că vietatea sau mașinăria poate să zboare. După primele
Zborul cărților by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/9463_a_10788]
-
Opere Petru Dumitriu, 2004). E o pagină antologică, de virtuozitate a piruetelor ideologice ale scriitorului, practicate în anii 1956-1959. Ar merita analizată pe îndelete, ca un eșantion simptomatic al unui mod de a gândi esteticește în condițiile dogmatismului, prin oscilații derutante de la stânga la dreapta, adoptând sindromul nevrotic al animalului sălbatic în cușca de la grădina zoologică. Agitația e un simptom al dorinței de eliberare. Cronică de familie e rezultatul acestei concepții de realism socialist, triumfător că a scăpat de proletcultism. Se
Sindromul de captivitate by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9494_a_10819]
-
diferă mult, dacă nu sînt chiar diametral opuse. Și amîndoi se opun părerilor formulate de Ovid S. Crohmălniceanu, D. Micu și Virgil Ierunca, apropiindu-se în anumite puncte de poziția călinesciană, pe care n-o acceptă nici unul în totalitate. Extrem de derutantă, această divergență face necesar un studiu mai îndeaproape al cazului Paul Sterian, mai ales că informațiile noi acumulate sînt suficient de multe 9. Pentru început, vom reveni și noi la aserțiunea călinesciană din Istoria literaturii..., nu însă pentru a o
Cazul Paul Sterian - Ortodox și futurist by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9429_a_10754]
-
tare atribuindu-mi-l." Cu nimic mai încurajatoare ideea despre epoca în care viețuia: Cred că Gide și Valéry sunt creierele cele mai captivant lucide pe care le-a dat secolul nostru de prăbușire a oricăror forme sociale și de derutantă disoluție a personalităților". Un text întrutotul asemănător s-a găsit într-un papirus din Egiptul antic, unde preatârziul fusese cunoscut cu patru milenii mai înainte. Ca și Emil Ivănescu, cronicarul egiptean nu mai credea în nimic. Care vor fi fost
Finis coronat opus by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9512_a_10837]
-
neprihănite. Pe măsură ce se strîng datele unui transfer dinspre ficțiune spre realitate, lectura devine investigație, Walter detectiv, ficțiunea prinde corp și iese la plimbare și, deodată, Walter Sparrow se trezește într-o lume de semne, semne care explodează într-o polisemie derutantă, iar el trebuie să învețe să citească "pe dedesubt". Tocmai acest melanj dintre lectura genuină care tinde spre o identificare dezirabilă a lumii cu lumea romanescă, unde sunt atribuite rolurile fascinante ale eroilor și hermeneutică, deschizînd spre o zonă inițiatică
Strigarea numărului 23 by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9528_a_10853]
-
218), rezultatul poate fi decepția: nu are miez și "după ce ai dezbrăcat-o te face să plângi". Explorând-o sau secționând-o ca pe un fruct (despre pielea apetisantă de piersică e vorba de câteva ori), descoperă sâmburele dur și derutant al sexualității. În sfârșit, operațiunea de dezasamblare în părțile componente poate lua aspectul desfacerii progresive a unei păpuși rusești, în care se ascunde o figură interioară din ce în ce mai mică și mai ciudată, derizorie, care pare să fie secretul întregii alcătuiri. Leontina
Savoarea impudorii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9543_a_10868]
-
și a detașării de regimul comunist. Bufonul arborează nepăsarea, dar numai el știe că sub o asemenea mască se ascunde "codificata noastră biografie burlescă" (p. 286). Provincialul rebel, farsorul, frivolul iritant "se parodiază pe sine" (p. 247), până ce acest eșafodaj derutant se ruinează. Asistăm la proliferarea măștilor și a înlocuitorilor, ca un semn al falsității generalizate: "Toți purtăm măști, toți suntem înlocuitori" (p. 273), constată dezgustat și obosit Tolea. Norman Manea lucrează în filigran picturalitatea acestui coșmar străbătut de un bufon
Disperarea clovnului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9566_a_10891]