283 matches
-
pentru teologi și nu numai. Am pus Între paranteze, cu bună știință, evoluția figurii Magdalenei, prin pictură, În imaginarul occidental: de la „păcătoasa pocăită” la sex symbol-ul modern și suprarealist. Erotizarea personajului se datorează În primul rând evoluției subiectului În pictură, desacralizării treptate a artei și autonomizării unor motive biblice. Interesantă mi se pare asumarea personajului de către literatură și metamorfozele sale. Mă voi opri doar asupra câtorva mostre. Într-o piesă de teatru, Jesus der Christ, terminată În 1855, dar reprezentată abia
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
A crede În Isus nu Înseamnă a crede În fiecare conjuncție sau prepoziție a Noului Testament, dat fiind că, așa cum am văzut, acestea pot fi altele de la manuscris la manuscris. A nu se Înțelege că aș milita pentru banalizarea ori desacralizarea textului Noului Testament. Nici vorbă! Însă oricine este familiarizat cu textele „sacre” ale școlilor filozofico-religioase din Antichitatea târzie știe că pentru un neopitagorician, de pildă, „cărțile sfinte” erau De vita pythagorica sau Viața lui Apollonios din Tyana, pentru un neoplatonician
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
nici un fenomen religios nu a fost cruțat. În sfârșit, prin opoziția dintre "sacru" și "profan", am înțeles să subliniem mai ales sărăcirea adusă de secularizarea unui comportament religios; dacă n-am vorbit despre ceea ce omul a avut de câștigat din desacralizarea Lumii este pentru că am socotit că subiectul este mai mult sau mai puțin cunoscut cititorilor. Există o problemă pe care nu am atins-o decât prin aluzii: în ce măsură "profanul" poate deveni în sine "sacru"; în ce măsură o existență radical secularizată, fără
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
este o descoperire recentă a minții omenești. Nu ne propunem să arătăm prin ce procese istorice și în urma căror schimbări ale comportamentului spiritual omul modern și-a desacralizat lumea și și-a asumat o existență profană. Ajunge să constatăm că desacralizarea este proprie experienței totale a omului nereligios al societăților moderne, căruia îi este prin urmare din ce în ce mai greu să regăsească dimensiunile existențiale ale omului religios al societăților arhaice. Două moduri de a fi în Lume Vom vedea cât de adâncă este
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
experiența spațiului, așa cum este ea trăită de omul religios, de omul care respinge sacralitatea Lumii, asumând doar o existență "profană", purificată de orice presupoziție religioasă. Această existență profană nu se întîlnește niciodată în stare pură. Oricare ar fi gradul de desacralizare a Lumii la care a ajuns, omul care a optat pentru o viață profană nu reușește să abolească total comportamentul religios. Până și existența cea mai desacralizată păstrează încă urmele unei valorizări religioase a Lumii. Ne vom mărgini deocamdată să
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
unei alte realități decât aceea la care participă prin existența sa de zi cu zi. Iată un exemplu demn de reținut de comportare "criptoreligioasă" a omului profan. Vom mai întîlni și alte dovezi ale acestui mod de degradare și de desacralizare a valorilor și a comportamentelor religioase, a căror semnificație profundă o vom putea înțelege mai târziu. Teofanie și semne Pentru a evidenția lipsa de omogenitate a spațiului, așa cum este ea trăită de către omul religios, putem recurge la un exemplu cât
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
schimbată tot atât de des ca și bicicleta, frigiderul, automobilul. De asemenea, omul poate pleca din orașul sau din ținutul în care s-a născut, fără alt inconvenient decât cel impus de adaptarea la altă climă. Nu ne propunem să scriem istoria desacralizării treptate a locuinței omenești. Acest proces face parte integrantă din uriașa transformare a Lumii, asumată de societățile industriale și înlesnită de desacralizarea Cosmosului, prin acțiunea gândirii științifice și mai ales a răsunătoarelor descoperiri ale fizicii și chimiei. Ne vom putea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
născut, fără alt inconvenient decât cel impus de adaptarea la altă climă. Nu ne propunem să scriem istoria desacralizării treptate a locuinței omenești. Acest proces face parte integrantă din uriașa transformare a Lumii, asumată de societățile industriale și înlesnită de desacralizarea Cosmosului, prin acțiunea gândirii științifice și mai ales a răsunătoarelor descoperiri ale fizicii și chimiei. Ne vom putea întreba mai târziu dacă această secularizare a Naturii este într-adevăr definitivă, dacă omul modern nu mai are nici o posibilitate de a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
buchet de flori, o pasăre.30 Este semnul iminentei reînvieri a vieții vegetale, care arată că taina s-a împlinit și că primăvara este aproape. Aceste rituri au loc în cea mai mare parte înainte de ivirea primăverii, ca "fenomen natural". Desacralizarea Naturii După cum am arătat, Natura nu este pentru omul religios exclusiv "naturală". Experiența unei Naturi radical desacralizate este o descoperire recentă, fiind accesibilă doar unei minorități a societăților moderne, în primul rând oamenilor de știință. Pentru ceilalți, Natura mai are
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
am oprit asupra unui exemplu din China, din două motive, mai întîi pentru că aici, ca și în Occident, deasacralizarea Naturii este opera unei minorități, aceea a învățaților, și apoi pentru că în China, ca peste tot în Extremul Orient, procesul de desacralizare nu este totuși niciodată dus până la capăt. "Contemplarea estetică" a Naturii mai păstrează, chiar și pentru cărturarii cei mai rafinați, un prestigiu religios. După cum se știe, începînd din secolul al XVII-lea, amenajarea grădinilor în bazine a devenit o modă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
lumea nu este niciodată desacralizată în întregime, deoarece, în Extremul Orient, ceea ce se cheamă "emoție estetică" mai păstrează, chiar și pentru învățați, o dimensiune religioasă. Exemplul grădinilor în miniatură ne arată însă cum anume și prin ce mijloace are loc desacralizarea lumii. Dacă ne imaginăm cum a evoluat o asemenea emoție estetică într-o societate modernă, putem înțelege de ce experiența sfințeniei cosmice s-a diluat, s-a schimbat, devenind o emoție omenească și nimic mai mult, cum ar fi arta pentru
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Adonis (Saturnalii, I, cap. XVii-XXiii). În tratatul Despre Soarele Rege, al împăratului Iulian, precum și în Imn Soarelui, al lui Proclus, hierofaniile solare sânt treptat înlocuite de idei, iar religiozitatea dispare aproape cu totul în urma acestui lung proces de raționalizare.34 Desacralizarea hierofaniilor solare se numără printre multe alte procese asemănătoare, în urma cărora Cosmosul întreg este în cele din urmă golit de conținutul său religios. Cum am mai arătat însă, secularizarea definitivă a Naturii nu este un fapt împlinit decât pentru un
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
lipsită de măreție. Acest om areligios descinde însă din homo religiosus și este, fie că vrea sau nu, opera acestuia, adică s-a constituit datorită unor stări asumate de strămoșii săi, fiind în cele din urmă rezultatul unui proces de desacralizare. Așa cum "Natura" este un produs al secularizării treptate a Cosmosului, lucrare a lui Dumnezeu, omul profan este rezultatul unei desacralizări a existenței umane. Aceasta înseamnă însă că omul areligios s-a constituit, spre deosebire de predecesorul său, străduindu-se să se "golească
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
adică s-a constituit datorită unor stări asumate de strămoșii săi, fiind în cele din urmă rezultatul unui proces de desacralizare. Așa cum "Natura" este un produs al secularizării treptate a Cosmosului, lucrare a lui Dumnezeu, omul profan este rezultatul unei desacralizări a existenței umane. Aceasta înseamnă însă că omul areligios s-a constituit, spre deosebire de predecesorul său, străduindu-se să se "golească" de orice urmă de religiozitate și de semnificație transumană. El se recunoaște pe sine în măsura în care "se eliberează" și "se purifică
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ritmuri, trăind într-o altă "istorie". Majoritatea celor "fără religie" nu sânt de fapt eliberați de comportamentele religioase, de teologii și mitologii, fiind uneori prinși într-un adevărat hățiș magico-religios, degradat până la caricatură și, prin urmare, greu de recunoscut. Procesul desacralizării existenței umane a dat naștere adesea la forme hibride de magie trivială și de religiozitate de fațadă. Nu ne gândim nicidecum la nenumăratele "religii mici" care au răsărit precum ciupercile în orașele moderne, la biserici, secte și școli pseudo-oculte, neospiritualiste
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
spațiu de afirmare a unor simboluri și de asumare a responsabilităților în vederea transmiterii încrederii și siguranței în valorile unei societăți? Deși în prezent este lesne de observat că funcțiile muzeului sînt destul de ambigue, că apar direcții care converg către ideea desacralizării spațiului muzeal și orientarea acestuia către divertisment, saturarea de semnificații și "goana omului modern" după nou, după "stimulări", ca omogenizare a societății contemporane, sau autosuficiența individului, sîntem încredințați că muzeul păstrează și promovează martorii civilizației culturale și materiale, recuperînd nevoia
Muzeul contemporan: programe educaționale by IULIAN-DALIN IONEL TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
neîntrerupt de vizitatori care obturează vizibilitatea colecțiilor un grad de inconfortabilitate sporită și care "găsesc" soluția ieșirii din această situație prin importul de reproduceri tip carte poștală, pe care le vor studia cu siguranță, acasă, în liniște și iată "efectul desacralizării care operează la Beaubourg"22. Dacă ne întoarcem cu un secol în urmă, tot la Paris, descoperim un public al expozițiilor temporare despre care E. Zola nota că "nu va putea fi niciodată vindecat de spaimele sale. Publicul nici măcar n-
Muzeul contemporan: programe educaționale by IULIAN-DALIN IONEL TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
și să vedeți ce bine o să vă fie. Căci viața este cel mai mare dar pe care l-a primit omul de la Dumnezeu. Viața are propriile legi lăsate de Dumnezeu nouă prin Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. Când are loc desacralizarea vieții și legile sunt încălcate de oameni apare un dezechilibru, ceea ce duce la boală, la probleme. Era interesant un mail pe care l-am primit. Acolo se spunea ceva de genul: Dumnezeu se roagă de oameni să respecte niște legi
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare =. In: Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
-i ridica la nivelul său, sau să îi propulseze mai departe, spre atingerea unor realizări mai înalte, superioare. Degenerarea artei este semnalată de unii gânditori precum Max Nordau, începând sfârșitul secolului al XIXlea, perioadă care coincide în mare parte cu desacralizarea artei, a societății, ruperea legăturilor cu divinitatea, situație concentrată în cuvintele filosofului german Friedrich Wilhelm Nietzsche, care chiar dacă exclamă Dumnezeu a murit!<footnote Friedrich Nietzsche, Așa grăita Zarathustra, Ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 1996, p. 68 footnote>, o
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
ă este, în fond, reflexul disperat al unei nevoi de autodefinire radicală, de identitate „nouă” și „esențială”, în condițiile în care identitatea/reprezentarea tradițională - destabilizată - își pierduse legitimitatea de facto. O pasiune absolutistă, o mistică a imanentului - reacție compensatorie la desacralizarea existenței și a artei, la dizolvarea fundamentelor/reperelor stabile - animă, într-un cerc vicios al excesului, radicalismele artiștilor moderni: pe urmele naturaliștilor, vitaliștii antiintelectualiști exaltă esența biologică a naturii umane, eliberarea „plebee” a instinctelor, puritatea impurității; pe linia cultivării unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Un exemplu de lucrare este Sacrul și profanul de Mircea Eliade. Teoria care stă la baza lucrării Sacrul și profanul se referă la faptul că nicăieri în lume nu există un om în totalitate areligios. Oricare ar fi gradul de desacralizare a Lumii se păstrează totuși urmele unei valorizări religioase. Spațiul profan păstrează locuri „privilegiate”, calitativ deosebite de celălalte, cum ar fi ținutul natal, strada copilăriei, locul primei iubiri. Aceste spații devin Locuri Sfinte pentru că determină o schimbare în universul de
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
închie gotic, en arc-boutant une voûte, cu proiecția imaginii orașului păcii: Ierusalimul cel de Sus. Invenția seculară și seducția puteriitc " Invenția seculară și seducția puterii" Fidel metodologiei sale „arheologice”, John Milbank caută de la bun început să deslușească raportul dintre fenomenul desacralizării și cel al secularizării, a căror coincidență face din Europa locul de naștere al modernității. Se știe mai puțin despre geneza modernității prin conjuncția mai multor idei din teologia naturală și teologia politică, pe care autori ca Hugo Grotius (1583-1645
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a creat un vacuum moral”1. Această mentalitate, cu pretinse legitimități teologice, a consacrat conceptul de „secularitate” în experiența bidimensională al lumii: ca „timp” (saeculum) și „spațiu” (dominium)2. Ajunși în acest punct, putem reflecta din nou asupra relației dintre desacralizare și secularizare. Deși istoria Europei sincronizează aceste fenomene, ele nu se acoperă, nici nu se justifică reciproc, întrucât orizontul secular al experienței omului modern (căci numai al lui poate fi) nu este neapărat intrinsec unul profan. Urmând cercetării morfologice și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ale constructivismului, apariție editorială aproape simultană cu studiul La construction de réel chez l'enfant (1937) a lui Piaget. Astfel, celebrul capitol "o epistemologie non-carteziană" contestă primatul metodologic al reducționismului în elaborarea cunoașterii, iar prin această descoperire se realizează practic desacralizarea carteziano-pozitivismului, care era de mult timp instituționalizat. Formula lui Bachelard: Nimic nu este dat. Totul este construit", dă marca noului spirit științific, unde orice cunoaștere este un răspuns la o întrebare. Această definiție descrie mijlocul și intenția de cunoaștere, ceea ce
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
cât „nu există fapt religios În stare „pură”. El este totdeauna simultan și fapt istoric, și sociologic și cultural și psihologic”. ( /39). Revenind la relația sacru-profan, la funcționalitatea sa În lumea modernă, Eliade face o observație de o remarcabilă profunzime: „Desacralizarea lumii moderne... ascunde, totuși... singura creație religioasă... Adică o perfectă camuflare a sacrului În profan. Nu se mai poate distinge, este o identificare și mulți cred că această identificare a sacrului În profan este o desacralizare și o ignorare totală
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]