173 matches
-
a creaturii din fața lui Ștefan tremură de emoție: lumea avea să fie a lui. Dar ce se va întămpla cu cel care avea să o aibă pe asta?Știe oare căt de tristă este slujba sa?Dintr-un impuls își descleștă limba însă nu suficient de repede ca să întrerupă discuțiile lui Roșul cu cele ale lui Ștefan. Și nici destul de repede ca Griul să nu îl înhațe în colțul camerei. Nu fi prost, Gavril. Îmi pare rău de tine îngere bastard
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
din pîntecele buzunarului, ca și cum ar fi fost singurul lucru ce-l mai ținea ancorat și fără care, dacă i-ar fi dat drumul, ar fi zburat după după pungile cu apă. Ce-ai acolo? a spus Radu, încercînd să-i descleșteze degetele. Nu, s-a împotrivit Cornel. Dă-l încoa'! a șuierat Radu. Radu i-a strîns cu putere degetele, strivindu-i-le. De durere, Cornel a dat drumul supereroului din pastic. Și-a frecat degetele dureroase. Radu a învîrtit pe
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
ajuns la cap. Trebuie să te fi îndoit vreodată în viața ta de ceva. Reamintește-ți acea situație, ca să văd ce espresie va lua fața ta". Ieronim își rechemă în minte scrisoarea bătrânului Euthanasius și o zâmbire rece, sceptică, îi descleștă puțin buzele. O, de ar fi înmărmurit astfel! Era o durere mândră în fața lui, și bietei Cezara îi ieși o lacrimă în ochi. Da, da! Asta-i espresia! Zise Francesco inspirat. Ochii lui se entuziasmară și penelul său schță în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
adăugând că "[o]trava lucrează". Lăpușeanu își iese din minți; își conjură foștii adversari să-l înjunghie sau, măcar, să-i dea ceva de băut. "Atunci, Stroici îl apucă și-l ținu neclintit; iar Spancioc, scoțând cuțitul din teacă, îi descleștă cu vârful lui dinții și îi turnă pe gât otrava ce mai era pe fundul păharului". Bizar este că răzbunarea, teoretic dreaptă și aducătoare de echilibru în tulburarea elementelor pe care o săvârșise Lăpușneanu, are, în sine, aerul unui asasinat
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
se ferească. Cu o fentă moștenită probabil de la strămoșii lui sălbatici, a scăpat de colții lui Blegu, s-a furișat sub el și l-a prins de beregată; era aruncat de ici colo, bușit în toate părțile, dar n-a descleștat fălcile. După vreo cinci minute, Blegu s-a lăsat binișor la pământ, a mai mișcat de vreo două ori din picioare și și-a dat duhul. Plin de sânge pe bot, satisfăcut și simțindu-se oarecum vinovat, a căzut și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
metalici care străluceau, fără expresie, pe fața-i întunecată de cal, apoi a ridicat mâna. Cu aceeași privire neclintită m-a apucat de buza de jos, mi-a răsucit-o fără grabă, aproape smulgându-mi carnea, și, fără să-și descleșteze degetele, m-a silit să mă învârt pe călcâie, împingându-mă de-a-ndaratelea până în mijlocul încăperii, m-a tras de buză până m-a făcut să cad în genunchi, nebun de durere, cu gura însângerată, apoi mi-a întors spatele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cîte-un clinchet de armă. În fața lui pășea un soldat mărunt, iar peste casca soldatului zărea silueta lui Varga, mai neagră decât bezna. Mereu atingea cu botul cizmelor călcâiul soldatului și mereu voia să-i ceară iertare, dar nu-și putea descleșta fălcile să vorbească. De altfel nici o șoaptă nu mai șoptea nimeni ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat și nici nu se va întîmpla. Numai când deslușea silueta locotenentului, în sufletul lui Apostol scotea capul veșnic același cuvânt, ca un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vorbă, dar peste puține minute somnul îl amorți și pe el. Trupurile lor istovite aveau nevoie de odihnă. CAPITOLUL IV În zilele celelalte avură noroc să nu-i lovească simunul decât o dată. Nu era încă vremea când furia vântului se descleștează toată ca să răscolească deșertul fără întrerupere câte cincizeci de zile. Acum Auta tăcea întruna. Neavând încotro, începu să tacă și Iahuben. Călătoria lor ajunsese istovitoare. Soldatul avea sufletul liniștit. Cele din urmă temeri ale sale, stârnite de muțenia sclavului și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tot întrebau ce țară este Ta Nuter și eu nu știam ce să răspund. Numai că n-or să mai aibă pe cine întreba copiii mei despre Ta Nuter. Vâslașul își încleștă din nou fălcile și nu și le mai descleștă apoi decât de puține ori, doar ca să-și scuipe sângele scurs din buze. Cheful de vorbă îi pierise și lui Iahuben. Nici Auta nu mai vorbi. Puntea se umpluse acum și de alți oameni decât corăbierii. Iahuben ascultă șuierăturile de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-i repezi un pumn în tâmplă soldatului care-și ținea mâna grea pe umărul lui. Soldatul se clătină și se retrase de-a-ndărătelea, cu mâna la cap. Alți patru se repeziră la Auta și-l înșfăcară de mâini. Încercă să se descleșteze, dar nu mai putu. Încercă să se uite în partea dincotro strigase cârmaciul. O mână puternică îi întoarse capul înapoi. Apucase să zărească între tufe lucind ceva argintiu; poate erau străinii cu Nefert, poate numai lumina lunii. Dar auzi dintr-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
feciorului... îl pândea doar, cu coada ochiului... El îi zări fața chinuită... și, se amărî. Ar fi vrut să-i spună ceva, să-l încurajeze... dar nu putea; ar fi vrut, chiar, să plângă... să facă ceva care să-i descleșteze gheara care i se înfipsese în gâtlej. Dar, nici o lacrimă, măcar, nu-i venea. E groaznic când nu poți plânge...! Amintirile se depănau cu repeziciune... îi era rușine de feciorul lui... „am îmbătrânit în viața de pădurar, n-am cunoscut
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
îl privea lung în ochi pe insul drept și înalt, pus la sacou și cravată. Era probabil nesfârșit de comic totul, toți cei din jur se țineau cu mâinile de burtă de râs, dar eu înghețasem și nu-mi puteam descleșta fălcile. Ce-mi spunea Lulu? Era o hieroglifă, dar ce anume, fără să știe, reprezenta? Era o cheie, dar pentru care cameră interzisă din subterana plină de carcere a minții mele? Culoarele acelea nesfârșite, cabină lângă cabină, zgomotul apei șopotind
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Bobby De Witt. Poate că ești prea mândru ca să-mi ceri ajutorul că să-l îndepărtezi de femeia la care ținem amândoi. Poate că ar trebui să lăsăm Biroul să bifeze el moarta în contul lui Laurie Blanchard. Lee își descleștă pumnii și se întoarse cu spatele. L-am urmărit cum se răsucește pe călcâie, sperând să sară la mine, să facă bancuri sau orice altceva, numai să nu fie supărat, și-apoi, într-un în sfârșit, i-am văzut fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cuvânt. — Te-ai așezat? N-o să-ți vină să crezi. Dumnezeu mi-e martor că nici mie nu-mi vine să cred. — Henry, spuse ea calm. Te rog. — Tocmai am vorbit cu Jesse Chapman... Oh, slavă Domnului, se gândi Leigh, descleștându-și în sfârșit mâinile. Mă sună doar să-mi spună că Jesse și-a ales un editor. Știa că ar trebui să-i pese dacă el alesese sau nu editura Brooks Harris, dar se simțea mult prea ușurată. —... și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Emmy atentă. Dar sunt sigură că nu ai de gând să spui cuiva ceva dureros numai ca să te descarci pe tine. Adică, dacă nu-ți ajută cu nimic să știi, mai bine să nu afli? Leigh își impuse să-și descleșteze pumnii și să se calmeze. Nu vroia fie atât de supărată pe Emmy, dar îi venea tot mai greu să se ascundă. Firește că se gândise la toate și că lucrurile erau cu mult mai complicate decât bănuia Emmy. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
ei de fotografii dinaintea căsătoriei, imagini dintr-un film Încîntător, În care ea juca rolul surorii lui mai mari. — Jamie! Să nu mai spui niciodată așa ceva... N-ai s-o omori pe doică și nici pe altcineva. Tatăl său Își descleștă mînile, iar Jim Își dădu seama cît de epuizat era. Adesea, lui Jim i se părea că tatăl său se străduia să rămînă prea calm, sub povara amenințărilor aduse firmei sale de către sindicatele comuniste, a activității sale la Asociația Rezidenților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
în ultimele minute? Dacă m-aș fi putut relaxa, nu aș mai fi avut nici o problemă. Și-n afară de cazul în care avea în buzunar niște Valium de administrat intravenos, nu posedam nici un mușchi pe care să-l fi putut descleșta. Mă durea și când clipeam. Hai, acum, mă avertiză ea. Trapul era într-adevăr ceva îngrozitor. De fapt am refuzat să cred că merg la trap. În mintea mea, eram prinsă de o forță centrifugă omnipotentă care îmi expedia toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
și fără să mă solicite cineva, spusei dintr-odată „abece”. Problema era dezlegată. Se vede treaba, că ochii îmi erau prea sticloși și dădeau de bănuit, căci maica mea, răcnind ca o leoaică lângă puiul nimerit în plin, mi-a descleștat fălcile cu toate cele zece degete ca să mi se uite în gură. „Ai băut otravă?” plânse mama, în vreme ce Gloria nu știa cum să-mi intre în voie. Ca să-mi facă plăcere, spunea că e gata să se despartă de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Instinctiv și-a încordat picioarele ținându-le cât a putut de strâns de corpul Bătrânei. Din acel moment s-a simțit în siguranță și a avut curaj să privească înainte, în lungul drumului. Privirea i s-a înseninat. Și-a descleștat maxilarele pe care le strânsese tare la începutul trapului și a început să zâmbească. Se simțea bine și toată teama îi dispăruse ca din senin. Era în culmea fericirii. Ar fi vrut să strige, ar fi dorit să fie auzit
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
de acaparat, încât iubirea lor sau ce-o fi fost între ei se alterase sub impactul acelor desfășurări sociale, împotriva voinței sale, gândind că trebuie nu numai să-i spună toate astea, ci să și explice, străduindu-se să-și descleșteze buzele, reușind să spună un cuvânt, dar exact în acel moment Ioana Sandi dispărând ca un fum, de parcă ar fi fost risipită de șuierul vorbei sale sau nici n-ar fi fost, ci un vis în vis, din moment ce Ileana Roman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-se. Discutând fleacuri. Privindu-se cu încordare. Aruncându-se de gâtul lui, încolăcindu-i grumazul și umerii cu brațele-i subțiri peste care i se revărsau pletele blonde, șoptindu-i „nu sunt în stare acum nici măcar să fac dragoste“, apoi descleștându-se brusc și ținându-l la distanță, frământându-și mâinile, stăpânindu-se, mergând agitat prin camera îngustă, stăpânindu-se. Așezându-se iarăși pe marginea patului, alături de el, întinzând mâna și atingându-i cu buricele degetelor obrazul, zicând: „Nu vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nimic. Pe urmă buzele lui au început să se miște rar și am privit cu atenție și am înțeles vorbele pe care le repeta necontenit: «Vezi că-mi poți purta sufletul în mâini?Ă. Atunci m-am destins, mi-am descleștat în sfârșit tălpile goale din nisipul umed, am început să merg, m-am învârtit odată sau de două ori cu vasul în brațe, și el râdea înăuntru, și dintr-odată am auzit și vuietul mării, care nu existase până atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
încleștate îi zvâcneau nervos și arăta rău și dur și abia atunci ea l-a privit cu atenție și a izbucnit în lacrimi, în timp ce deschidea ușa coborând valvârtej pe scări. Și pe urmă lui îi venea să urle, i se descleștaseră fălcile în sfârșit, dar nu mai avea cui să-i vorbească. A fumat un pachet de țigări, își simțea gura amară ca o rană. N-a lucrat nimic. Avea o sticlă de votcă și a început să bea. N-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
eu. Aiurea, mai degrabă neștiutoare de modă. Bun venit Înapoi În lumea civilizată. Am strâns-o la piept Într-o Îmbrățișare Înfocată care mi s-a părut că a durat zece minute Întregi și abia m-am Îndurat să mă descleștez. Îmi fusese destul de greu când plecase la facultate la Stanford și mă lăsase singură cu părinții la vârsta de nouă ani, dar Îmi fusese Încă și mai greu când plecase după aceea Împreună cu prietenul ei - care acum Îi era soț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
adidașii și șosete Îmbibate de transpirație și am azvârlit totul sub biroul meu. Piciorul drept a intrat ușor, dar nu reușeam sub nici o formă să deschid cu unghiile mele scurte catarama de la cea stângă, până când - gata! am reușit să o descleștez ușor, mi-am strecurat piciorul, iar bretelele au Început imediat să-mi intre În carnea deja umflată. Câteva secunde mai târziu am Închis catarama și mi-am reluat poziția verticală În scaun exact În clipa În care Miranda intra pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]