166 matches
-
o îmbătrîneau. Uită că are 33 de ani și Lică 39, deși tocmai în ziua aceea vârsta era mai bine gravată pe fața lui accentuată de asprimea expresiei și lipsită de umbra juvenilă a musteții. Ada simți un fel de desperare anticipată de femeie matură și voluptuoasă. Urcă pe scara a doua a palatului. Un fecior era acolo pe săli: - De vine domnul să mă anunți îndată! zise. Mai vioi, înțelese repede și se înclină. Pentru servitori acum Maxențiu, acolo, departe
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
senzorial al făpturei, e mai zgomotos decât cel perceptibil auzului, și transmisibil altor receptoare senzoriale, altor urechi ale sensibilităței. Glasul deslușit al limbii de bronz, care bătea acum un alt sfert, onest, clar, cumpătat, satisfăcea pe Mini, pe când stridențele acelei desperări, pe nedrept zise mute, îi scrijeleau auzul interior; liniștea măreață a coardelor de bronz din pianul mare de abanos era și ea cuviincioasă. Lucrurile participau azi cu un tact și cu o inteligență nespusă la împrejurările zbuciumate ale oamenilor. Tabloul
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
acum să lege cu Mini și Nory conversația cuvenită. Se vorbi de secetă și de cai; dar Hallipa, socotind lucrurile mai liniștite decât erau, spuse că a pus caii cei răi la trăsură, ca să sperie pe Nory, ce protestă cu desperare. Pentru a-și întări tachinerea, adaogă că cei blegi, cei de noapte, au plecat cu Mika-Le - care ar fi vroit să dea bună seara, dar n-a mai turburat pe mamă-sa bolnavă. Diplomația fusese împinsă prea departe. La pomenirea
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
în adevăr, era Cetatea vie. Mii de lumini mici punctau întunericul. Mini se scula, se așeza nerăbdătoare, deranjând pe cele două, amorțite pe perinile trăsurei. Pâcla deasă, din care ieșeau acele scântei, era orașul. Mini fu deodată cuprinsă de aceeași desperare ca la plecare: de ce lipsise o zi întreagă din Cetatea vie? Timpul ca și spațiul îi păreau, dimpotrivă, mai lungi, pentru că oameni și împrejurări n-o distraseră de la gândul acela aspru de oameni și locuri. în plimbarea asta urâtă se
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
vrea să sară-n barca lor. Fetele încep să țipe. Zănescu ridică un picior în sus, își ia avânt, dar bărcile împinse de valuri se depărtează pe nesimțite și el calcă... în apă! Pleosc! sar stropii de doi metri, spre desperarea lui Costel Manolescu! Noroc că apa nu era adâncă; ajungea până la brâu. Ca să nu se facă de râs prea de tot, Zănescu își ia poziția și o pornește voinicește înot spre debarcader, în hohotele noastre și mai ales în hazul
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
s-a executat îndată. Clasa avea aspectul, original și ciudat în același timp al unei bande de gangsteri în fața unui uriaș revolver imaginar! Și totuși broscuța și-a continuat orăcăitul obsedant, care semăna mai mult a cârâit de pasăre, spre desperarea profesorului! Ce se întîmplase? Cum eu renunțasem să mai manevrez broasca, de teamă să nu fiu prins, Löbel mi-a luat-o înciudat, șoptindu-mi: ― Dă-o, mă, încoace! O pun sub talpă și-o apăs cu piciorul! Când a
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
spune cumplita mea durere, Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor, Căci mie mi-a dat soarta amara mângâiere O piatră să ador. Murindului speranța, turbării răzbunarea, Profetului blestemul, credinței Dumnezeu, La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea, Nimic, nimica eu. Nimica, doar icoana-ți care mă învenină, Nimic, doar suvenirea surâsului tău lin Nimic decât o rază din fața ta senină, Din ochiul tău senin. {EminescuOpI 21} Și te iubesc, copilă, cum repedea junie Iubește-n ochi de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
raclă la pământ, Căzuți în cap sunt ochii. C-un zâmbet trist și sfânt Pe buzele-i lipite, ce vinete îi sunt, iar fața ei frumoasă ca varul este albă. Și lângă ea-n genunche e Arald, mândrul rege, Scânteie desperarea în ochi-i crunți de sânge, Și încîlcit e părul lui negru... gura-și strânge; El ar răcni ca leii dar vai! nu poate plânge. De zile trei, își spune povestea vieți-ntrege: Eram un copilandru. Din codri vechi de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
de copile nu gîndea". El începe să plângă și intră la tocmeală cu boala spunîndu-i: "Lasă copilele/, Că mi-s dragi ca soarele/ Și-mi ia [mie] zilele". Holera cea puternică nu s-a îndurat de lacrimile românului. Vâlcu, în desperare îi oferă toate bunurile sale, carul, boii, oile, tot, numai să scape copilele, "care-i sânt dragi ca soarele". Dialogul cu Holera se curmă însă, ea făcând semne cu mâna la portiță unei copile bălăioare, și balada se încheie fără
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
acolo. A găsit locuitorii înspăimîntați, bogătașii și-au părăsit casele, ba chiar și funcționarii publici, iar bolnavii părăsiți se găseau lipsiți de orișice ajutor; nimeni nu se apropia de ei, situație care agrava starea lor, nefăcând decât să le crească desperarea, și prin urmare ravagiile boalei. Măria Sa Principele domnitor, aflând de aceasta și dorind să se convingă în persoană cum stau lucrurile, a sosit la Slatina, la 19/31 august, și a găsit acolo pe doctorul Estiotu în plin exercițiul funcțiunii
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
alunecau anevoie pe limbă, râdeam sarcastic la vreo afirmație de a ei, o priveam îndelung cu dispreț pentru făptura ei mică, ceea ce o făcea să se îngălbenească. Tot timpul, de la început, m-a chinuit dragostea ei arătată fățis, lacrimile și desperările, frămîn-tările care îmi împiedecau munca. Apoi, tot timpul de mai târziu, m-a durut că nu plânge destul, că nu se mai arată complect nenorocită, că nu se mai agață dureros de mine. Și acum mă tem ca lipsa mea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ca studentă într-o cameră din București, rudele fiindu-i în provincie. După un an, Viky, ajunsă și ea studentă, a venit să locuiască cu dînsa.) l-am vorbit, am consolat-o, i-am explicat, până ce într-un moment de desperare de a nu ști ce să fac și din pricina nervilor încordați, am început să plâng; și atunci s-a dat cu tot corpul, cu tot sufletul și niciodată nu i-a mai părut rău de asta, oricâte lupte ar fi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și plecările grațioasei Viky, căreia îi e dor de noi pentru o clipă și apoi se duce iar pe plajă, prin apă, impregnați de atmosfera miraculoasă ce ne împresoară, de marea în perpetue transformări), schimbând împreună, amestecat cu fericire sau desperare, momente din trecut și prezent sau presupuneri pentru viitor, începe viața mea de om singur pe lume. Mai întîi merg cu Ioana la izvor să mai beau, pentru ultima oară pentru ziua aceea, apă proaspătă. Plimbare în noapte, de-a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
sofisme în care mintea noastră însăși nu crede. Este viața care vrea să ne facă să credem că ea are totuși o valoare, chiar dacă în fond n-ar avea vreuna. Există o filozofie a iubirii, una a sărăciei, alta a desperării - iar pe lângă aceasta mai are fiecare om una a sa, caracteristică. Relativitate - relativitate vizionară -, asta e tot! - E. Cunoașterea procesului prin care se formează ideile este și cheia pentru a cunoaște modul cum au luat naștere teribilele contuzii numite "spiritul
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
nepoți de emigranți. Strănepoți nu sunt. În a treia generație vine neapărata desecare și pieire. Omul apăsat aspiră, cel liber, într-o natură ca a Americei, ajunge adesea la culmea dorinților lui, acolo lâncezește și desperă. Aspirația este caracterul apăsaților, desperarea a celor liberi. Legi liberale duc la națiuni bunome (cum sunt în genere cele romanice), la domnia celor răi. Elementul rău e izvorul voinței, energiei, puterei - el ajunge la guvern căci vrea s-ajungă, ceilalți, înșelați prin succes și fraze
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
în sufletul ei simțirea, fiecare din aceste orașe mari, mașini uriașe ale distrugerii generațiunei, are câte un fluviu care îneacă în undele sale adânci și fără răspuns simțirea adevărată și neputința de a fi realizată în asemenea stare de lucruri - desperarea! Înmulțirea sau mai bine numărul populațiunii și raportul dintre acesta // și suma mijloacelor de hrană, iată izvorul tuturor cestiunilor din viața publică. În mic: înmulțirea unei clase și suma de mijloace materiale destinată subzistenței lor (romînii și amploaiații). Însuși blazarea
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
ridicați în suflet gigantici vijelii Și sfărâmați c-o mândră strigare triumfală {EminescuOpIV 63} Ordinea cea nedreaptă, șireată, infernală, Ce proștii și șireții, unii-nșelați, iar alții Înșelători susțin că de Dumnezeu e pusă În lume. O Satan! geniu al desperării! Acum pricep eu gîndu-ți, căci svîrcolirea mării Trăiește-acum în mine. Pricep gândiri rebele Când ai smuncit infernul ca să-l arunci în stele, Desrădăcinași marea ca s-o împroști în soare, Ai vrut s-arunci în caos sistemele solare - Da! ai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mare, prea mândru spre-a fi mic 60Viața-mi, cum o duce tot omul de nimic, Supus doar ca nealții la suferințe grele, Unind cu ele știrea nimicniciei mele. O, pârghie a lumii, ce torci al vremii fir, Te chem cu desperare în pieptu-mi - cu delir, {EminescuOpIV 300} Răspunde-mi cine-i suflet al lumii? Dumnezeul? Orbirea? nepăsarea? e binele - e răul? Tu taci!... și piatra tace... și tu ești piatră... Bine, Mi-oiu chinui dar mintea - să răspund pentru tine. Orbirea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
încarcă iar alt an Spre vecinică-mplinire... Și în ureche-mi bate: Că sâmburele lumii e-eterna răutate!! {EminescuOpIV 302} Cîntați-o dar, popoară! În glasu-adînc al stranei Voiu mesteca legenda cea vechie a Satanei. O, Satan! geniu mândru, etern, al desperării, Cu gemătul tău aspru ca murmurele mării... Pricep acum zâmbirea ta tristă, vorb-amară: Că tot ce e în lume e vrednic ca să piară"... Tu ai smuncit infernul ca să-l arunci în stele, 150Cu cârduri uriașe te-ai înălțat, rebele, Ai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o ramură de fag - Plutind cu repejune sub palida lumină A lunei... pe-nmiirea a undelor senină. Se pare cum că este al mării Dumnezeu, Blând îngînat de lebezi în mândrul visul său. Din insulele sfinte străbat cântări ferice, Noroc și desperare le văd unite-aice... Acum pe-un stan de piatră din luntre el coboară Și barba lui cea albă pe piept se desfășoară Și-n două despicată de vânt e răscolită... S-aude glasul CĂLUGĂRULUI (basso) Răsai din a ta noapte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
iasă afară, țeapăn cum era. Ceea ce trebuia să se întîmple se întîmplă atunci, tocmai când erau foarte aproape de intrarea cimitirului. O ploaie de bolovani și de bucăți de gheață se abătu asupra echipajului. Cioclii auziră sfărâmarea geamurilor și bătură cu desperare caii, dând să intre pe poarta de fier a Străuleștilor, dar în fața clopotniței se izbiră de un zid de oameni. 221 Erau milogii, vreo cincizeci de bărbați bărboși, numai zdrențe, care începură să huiduie și să lovească cu picioarele în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
oricărui seamănă. Ceirii Din acea vale inima-ți frământă. Nu sta în ea. De te - nchinași iubirei, Te du de-o cată și-n a ei fereastă, De-o vezi deschisă, svîrle floarea astă, 105Dar să nu stai în valea desperării Ce-n a ta cale tu vei trece-o sigur. El iar porni în lumea întîmplărei, Bolnav de dor și de-a iubirei friguri. Dădu de-o vale -n asfințitul serei, 110Prin crenge negre umbre se configur. Întunecoasă-i, cum
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
tine - sboară Cu calul tău, unde norocu-ți crește. Când ai vede frumoasa ta fecioară Că plânge, - atunci dă drum paserei iește. 135Tu dorul ți-l ajungi, deși te ticăi. Ea-ți fie tot, ce-ai suferit nimică-i. Trecând prin valea desperării - astupă A lui urechi, să n-o audă-n șopot; În van se-ncearcă calea-i s-o-ntrerupă 140Vuiri, murmure, s-o oprească n-o pot. O umbră sboară, pân se vede după Atâta mers, c-aude svon de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
dat, urmăritorii aveau doar baionete. Profitasem de întunericul și vegetația locului, ne-am oprit lângă un copac bătrân, ne-am lipit, ținându-ne strâns de mâini, în jurul tulpinii groase, sperând să nu fim văzuți. Nemții ne-au înconjurat, noi, în desperare de cauză, am încercat să le opunem rezistență. Nu-i de mirare că eu am fost rănit de baioneta unuia. Urmarea, după spitalizare (rana fusese serioasă), m- a așteptat iar detenția!“ Îl privea pe când urca în tren. Fără a fi
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
stea de vorbă cu mine! Până să se întoarcă jandarmul din fundul curții, Boiangiu se adresă mai domol celorlalți: ― Mă, spuneți care ați furat! Spune, mă, cu binele, că vă băt până storc și sufletul din voi! Țăranii tăgăduiau cu desperare. Atunci șeful, mai întărîtat, strigă lui Mogoș: ― Aide tu, ăl mai țanțoșul... Poftim înlăuntru! ― D-apoi că pe mine să mă și omori, don' plutonier, căci mâna dumitale mi-e viața, dar dacă n-am furat, cum să zic c-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]