377 matches
-
la 1,1% ca urmare a crizei și cucerește astfel, pentru prima dată, două locuri în Parlament. Să subliniem, instalarea unei conduceri sau mai degrabă a unui om, ca pretutindeni în Europa occidentală, care va asigura parcursul complet pînă la destalinizare. De asemenea, în 1933 în Irlanda se (re)creează un partid comunist al Irlandei, la început format din grupuri desprinse în 1921 din partidul socialist și cunoscut sub diferite nume. În Grecia, un partid cuprinzînd și elemente mic-burgheze, complexat de
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
CIA și va justifica la cel de al VIII-lea Congres al PCI, în decembrie 1956, intervenția sovietică. Cu toate acestea, dincolo de această întoarcere, opțiunea din iunie 1956 nu va fi anulată. Dacă PCI se angajează într-un proces de destalinizare, fie și pe bîjbîite, PCF alege calea opusă. Desigur, chiar dacă comitetul central admite la 22 martie violarea principiului leninist al conducerii partidului comunist sovietic și declară că fuseseră aduse grave atingeri democrației partidului și însăși legalității sovietice, nu este mai
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
din ce în ce mai clare contradicțiile cu care se vor confrunta noii conducători sovietici: critica cultului personalității și a funcționării staliniste a partidului comunist, ce se răsfrîng asupra conducătorilor comuniști occidentali care aprobaseră și ei aceste practici. Ezitările conducerilor explică în parte timiditatea destalinizării întreprinse în rîndul partidelor comuniste occidentale. Adesea, ele se mulțumesc cu cîteva autocritici formale ale liniei, fără a încerca o analiză în profunzime a cauzelor răului care măcina comunismul mondial. Partidele comuniste vor purta, de acum înainte, stigmatele acestei destalinizări
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
destalinizării întreprinse în rîndul partidelor comuniste occidentale. Adesea, ele se mulțumesc cu cîteva autocritici formale ale liniei, fără a încerca o analiză în profunzime a cauzelor răului care măcina comunismul mondial. Partidele comuniste vor purta, de acum înainte, stigmatele acestei destalinizări ratate. Analiza situațiilor naționale dovedește urmările nefaste pentru comuniști al celui de al XX-lea Congres al PCUS, ale raportului lui Hrușciov, și, mai mult încă, evenimentele din Polonia și intrarea trupelor sovietice în Ungaria. Pentru unii, dacă acest conținut
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
personalității sale și a sistemului stalinist nu este deloc apreciată la Pekin. Cu ajutorul a două texte teoretice, "Despre experiența istorică a dictaturii proletariatului" și "Încă o dată despre experiența istorică a dictaturii proletariatului", conducerea PCC indică limitele pe care le impune destalinizării. Acceptînd greșelile experienței staliniste, ea consideră totuși că, dacă punem în paralel greșelile lui Stalin cu ceea ce a realizat, greșelile vor ocupa locul al doilea 10. Pentru conducerea PCC, nu atît sistemului îi trebuie aduse corecții, cît funcționării sale. Comuniștii
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
program care acceptă calea pașnică spre socialism, preconizînd reunificarea irlandeză și independența față de controlul imperialist britanic. Interesant de remarcat sînt și evoluțiile divergente pe care le cunosc două partide clandestine, aflate pradă unei situații asemănătoare: partidul comunist spaniol și portughez. Destalinizarea a favorizat o evoluție strategică a PCE. Partidul insistă asupra necesității recrutării de noi membri și acceptă aderările individuale fără atașamentul la o singură celulă. El își stabilește, de asemenea, o nouă structură conducătoare. La cel de al VI-lea
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
n-au Împiedicat reproducerea decalajelor dintre țări sau În interiorul câmpurilor universitare naționale, așa cum o arată poziția dominată a școlii românești În acest spațiu. Poziția științelor sociale În Învățământul de partid este marcată de momentele de criză politică: primele tentative de destalinizare (1956) și abandonarea forțată a reformelor economice (1968), internaționalizarea politicii economice Începând de la mijlocul anilor ’70. Această periodizare corespunde schimbărilor de statut al școlilor de partid - recunoaștere universitară, spre mijlocul anilor ’50, constituirea academiilor de științe sociale, În jurul lui 1970
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
categorii de conducători, era determinat și de cel al economiilor naționale, de raportul dintre sectorul industrial și cel agricol, de dezvoltarea serviciilor, a mijloacele de comunicare În masă etc. Divergențele politice apărute În mișcarea comunistă internațională, urmând inițiativelor reformiste și destalinizării de dupa 1956, apoi apariția conflictelor naționaliste Între statele socialiste au marcat În aceeași măsură evoluția școlilor superioare ale partidelor comuniste, separându-le pe cele rămase mai mult integrate În rețeaua internațională (sovietică, est-germană, bulgară) de cele care au căutat o
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
support ideologic al modernizării („revoluția științifică”) și favorizase dezvoltarea (modestă de altfel) a cercetărilor În sociologie. 2. Recunoașterea academică a Învățământului de partid Perioadă care Începe după cel de-al XX-lea congres al PCUS (1956) este marcată de Începutul destalinizării și de eșecurile acesteia (Budapesta, 1956; Praga, 1968; București, 1971). Din punct de vedere organizațional, ea corespunde unei perioade Înfloritoare pentru școlile și institutele de partid. Explicațiile sunt multiple: mai Întâi, creșterea efectivelor partidelor comuniste și supradimensionarea propriilor aparate. Epurările
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
este de luat În considerare și implicarea membrilor școlilor de partid În confruntările ideologice și științifice, pentru a putea Înțelege sensul transformărilor care au avut loc din momentul consacrării istorice a școlilor de partid până la Închiderea lor. În perioada primei destalinizări, criticile adresate Învățământului de partid după 1956 În RDG erau formulate În esență pe două tipuri de obiecții: din partea oamenilor de știință, permanent expuși acuzației de pozitivism, filosofia marxist-leninistă devenise un obstacol pentru cercetarea empirica În științe specializate; și din partea
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
Încadreze mai bine proprii intelectuali și să constituie În același timp avanposturi față de contestarea din exterior - venind din partea elitelor intelectuale „burgheze” sau a contrapropagandei din Vest. Istoria „academică” a școlilor de partid este astfel În mod direct un efect al destalinizării: cel de condamnare a violenței autodistrugătoare a lui Stalin, practicată Împotriva propriului partid, dar și de organizare a proceselor intelectuale „neostaliniste”, care aveau să pună capăt reformelor. Impunerea În procesele ideologice a „cadrelor intelectuale” (activiștii filosofi) semnifică dispariția intelectualului militant
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
semnifică dispariția intelectualului militant, a cărui formă desăvârșită fusese cea consacrată de partidele comuniste, conducând la conturarea unei figuri alternative, afirmate În deceniile următoare, intelectualul disident. Consacrarea academică a școlilor de partid după 1945 coincide cronologic cu primele tentative de destalinizare - dezghețul (cf. titlul românului lui Ehrenburg) - de la mijlocul anilor ’50. Partidele comuniste au trebuit să facă față unei contestări intelectuale puternice, inclusiv În interiorul propriilor rânduri, contestare asociată mișcărilor de revoltă populară În Polonia, RDG și Ungaria. Punerea În discuție a
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
epurări care au afectat În mod diferențiat aceste partide. În România și RDG, echipele aflate la putere au reușit să se mențină, contrar celor din Polonia sau Ungaria. Dacă anul 1956 a fost un an determinant În istoria acestor țări, destalinizarea, chiar si parțială, nu s-a produs În același moment În fiecare dintre ele și n-a angrenat aceleași forțe. În politica internațională au intervenit schimbări importante, atât În ceea ce privește depășirea primei faze a „războiului rece”, precum și amorsarea destinderii, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
din plin loialitatea, unii dintre, precum Havemann, ei declarându-se chiar, „staliniști”, dar care ajunseseră să conteste filosofia aparatului de care depindeau din punct de vedere politic. Principalul protagonosit al unei Încercări de schimbare a orientării partidului (ȘED) În contextul destalinizării prin Înlocuirea echipei de la putere a lui Walter Ulbricht a fost Wolfgang Harich, tânăr filosof de excepție, autorul unui program politic ce propunea o „cale specific germană” În construirea socialismului (vezi Harich, 1993, pp. 111-160). „Comunist național”, a cărui ortodoxie
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
de abandonarea oricărei luări de poziție ideologică, consacrarea literară «pură» au existat și În cazurile unor scriitori și intelectuali din Est, În două momente istorice distincte: după cel de-al XX-lea Congres al PCUS În 1956, la Începutul unei destalinizări care nu a fost dusă până la capăt, și după 1989. Numeroși autori, reputați Înainte pentru angajamentul În favoarea realismului socialist, au luat poziție pentru o autonomizare a câmpului literar și intelectual și au devenit critici ai regimului său «disidenți». Pentru perioada
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
a depășit literaturile occidentale prin noutatea subiectelor ei”. La puțin timp după aceea, teroarea stalinista și războiul aveau să facă multe victime printre scriitori, al doilea congres al Uniunii neavând loc decât 20 de ani mai târziu și anunțând Începutul destalinizării. Ca organizație, Uniunea scriitorilor diferă mult de PEN. Numărul de cărți publicate necesare admiterii (două), și susținerea candidaturii de către alți membrii ai asociației erau aproape peste tot la fel, cooptarea de noi membrii În Uniune amintind de procedură recrutărilor În
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
RDG, față de Kurt Hager, principalul responsabil cu ideologia, secretar al ȘED la Începutul anilor 1950; cf. Havemann (1978, p. 11). Printre ei, fizicianul Robert Havemann (1910-1982), unul dintre disidenții cei mai importanți din RDG În anii 1970. Cărțile acestei prime destalinizări folosesc sintagme precum „revoluția Își devorează copiii”. Prioritatea acordată victimelor „din interior” (comuniști) este și o modalitate de a ascunde responsabilitățile politice față de alte victime. „Socialismul de cazarma” era considerat o moștenire a tradiției de disciplină prusaca. În ordinea punerii
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
să le înțeleagă rostul, să le susțină, dar mai ales să se supună comandamentelor ideologice (nu ne referim la intelectualitatea angajată), cercurile intelectuale au fost poate categoriile cele mai sensibile la schimbările care au intervenit în atitudinea puterii față de societate. Destalinizarea și relaxarea terorii au creat speranțe, înlocuite la scurt timp de deziluzii, tăceri și spaime. Recuperarea vechii intelectualități a fost interpretată ca un semn de bunăvoință a puterii față de aceasta. Tudor Arghezi, supus, în 1948, unei campanii mediatice distrugătoare, cu
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
stalinismului". În opinia sa, modelul stalinist este definitoriu și determinant pentru formarea sistemului de putere, construcția instituțională și politica ideologică a regimurilor comuniste instaurate în țările intrate în sfera de influență sovietică la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Destalinizarea și distanțarea de Moscova a accelerat procesul de adaptare a regimurilor comuniste din Europa Central-Orientală la realitățile locale fie de pe poziții liberale (Polonia, Ungaria, Cehoslovacia), fie conservator-naționale (China, Albania, România). În ceea ce privește regimul Ceaușescu, Cosmin Popa distinge două perioade: prima, de
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
party officials' censorship, some approached the authorities for personal reasons, while the smallest number contested the "national unanimity" around the General Secretary. Keywords: communist regime; letters to the power; Romanian writers; propaganda apparatus; censorship. În 1955, în plin proces al destalinizării, sociologul Mihail Ralea, fost titular al Departamentului Artelor în guvernul dr. Petru Groza, înainta conducerii de partid o amplă anchetă în care analiza în detaliu modul în care evoluase relația dintre intelectuali și puterea comunistă pe parcursul primului deceniu postbelic 1
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
după aproape un deceniu, societatea românească traversase cu succes etapele unei revoluții culturale și se înlăturase tot ceea ce era "reacționar, retrograd, antipopular în operele științifice sau literare"10. În spatele ușilor închise, conducerea de partid avea de rezolvat problemele spinoase ale destalinizării. Vântul liberalizării a alimentat speranțele celor mulți că vor interveni schimbări în atitudinea puterii față de societate. Relaxarea timidă a terorii a însemnat și debutul procesului de recuperare a intelectualității reprimate. Operele scriitorilor interziși au fost repuse în circuitul public (Octavian
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
fost sancționate pentru erezia lor și reduse la tăcere 15. Partidul nu intenționa să slăbească controlul asupra lumii literare, iar excluderile care au urmat evenimentelor din 1956 trasau limita între ceea ce era permis și ceea ce era interzis. Eșecul procesului de destalinizare a coincis cu un nou îngheț ideologic, mediile intelectuale fiind aruncate din nou în prima linie a represiunii. Demascările publice au ținut capul de afiș al anului 1959, universitățile și uniunile de creație fiind curățate de "elementele ostile regimului"16
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
arestarea sa în 195924. "Epigramele sale glumețe", după cum singur avea să recunoască în timpul anchetei, i-au adus acuzația de uneltire contra ordinii sociale, fiind condamnat la șase ani închisoare corecțională. Din versurile răspândite de scriitor în cercul său de apropiați, destalinizarea părea să nu aducă nimic bun: "Îl plâng pe Stalin și vă jur!/ C-am să vă spun secretul:/ Mă tem că vom pupa în cur/De-acum tot comitetul"25. Eliberat în 1962, Păstorel Teodoreanu s-a văzut obligat
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Raportul de activitate al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român prezentat de Gheorghe Gheorghiu-Dej", în Congresul al II-lea al Partidului Muncitoresc Român, 23-28 decembrie 1955, Editura de Stat pentru Literatură Politică, București, 1956. Tudor Alina, Cătănuș Dan (eds.), O destalinizare ratată. Culisele cazului Miron Constantinescu-Iosif Chișinevschi (1956-1961), Editura Elion, București, 2001. Anton Mioara, Constantiniu Laurențiu (eds.), Guvernați și guvernanți. Scrisori către putere. 1945-1965, Editura Polirom, Iași, 2013. Beniuc Mihai, Sub patru dictaturi. Memorii (1940-1975), Editura "Ion Cristoiu", București, 1999. Bâftoi
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
regimului nu este o preocupare a profesorului de estetică și, într-un fel, este explicabil, întrucât avem de-a face cu un volum precumpănitor memorialistic. Și totuși există, indirect, o tentativă de clarificare în legătură cu natura sistemului politic: a existat o destalinizare, reală în URSS, mai mult mimată la București 46. Ianoși adoptă și pentru regimul de la București eticheta de stalinist. A fost (și) totalitar? Ion Ianoși nu ne spune explicit, mai degrabă cititorul deduce că da. Cert este că memorialistul evită
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]