156 matches
-
propriu) și care îl constituie pe Celălalt tot prin timporizare, dar în așa fel încât acesta capătă propriul său timp, poate fi socotită, în termeni judicativi, drept ființarea reflexivă și, totodată, deschisă către Celălalt, în sensul unei reciprocități cu acesta. Determinativul "conștient" nu are în mod direct drept referință vreo facultate, vreo capacitate specială a unei ființări, ci doar faptul "dublu" al timporizării (prin care ea se constituie ca timp al său, iar Celălalt se constituie el însuși, prin același act
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
el însuși, prin același act constitutiv al timporizării, ca timp al său), adică al reflexivității și deschiderii sale, fapt care îi dăruiește sensul de ființare ce știe despre sine și despre Celălalt. I-aș fi spus simplu, "ființare reflexivă", dacă determinativul din această expresie nu ar fi avut un sens opus față de celălalt sens fundamental al acestei ființări, acela al deschiderii și reciprocității. 203 Cf. Aristotel, Despre interpretare, 16 a 17 a (reamintesc acest context datorită importanței sale pentru problema relației
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și etnometolodologia și interacționismul simbolic sunt tratate mai curând ca perspective complementare explicației sociologice, decât ca abordări în sine. În schimb, așa cum am încercat pe larg să argumentez în „Incertitudinea. O abordare psihosociologică”, trăsăturile proceselor cognitive reprezintă unul dintre factorii determinativi ai socialului. În consecință, am inclus din această carte modelele de raționalitate ale proceselor decizionale. Culegerea de față cuprinde, în principal, Structurile gândirii sociologice (1987), o carte apărută într-un tiraj destul de redus la acea vreme și din cauza opoziției violente
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
realizarea unei liste de cauze a căror combinare este responsabilă de producerea fenomenului efect. Multicauzalitatea ridică o serie de probleme specifice, puțin analizate până în prezent. Aici mă voi opri asupra a trei asemenea probleme: structura listei cauzale, mecanismele și circuitele determinative și mărimea contribuției fiecărui factor cauzal. Structura listei cauzale. Dacă privim listele cu factori determinanți utilizate în explicarea diferitelor fenomene sociale, vom fi surprinși de eterogenitatea elementelor invocate. În cazul delincvenței vom găsi adesea factori ca: posibilități „legate” de atingerea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
mai puțin operațională. Pe măsură însă ce se va dezvolta explicația teoretică a procesului de producere cauzală a diferitelor fenomene sociale, listele factorilor determinanți vor trebui să fie tot mai structurate, precizându-se contribuția diferențiată a acestora. Mecanisme și circuite determinative. Factorii determinanți nu acționează, de regulă, toți în mod direct și independent unii față de ceilalți. Acțiunea lor este adesea complexă, realizându-se prin intermediul altor factori, printr-o mulțime de circuite determinative. Pentru ilustrare voi utiliza relația cauzală nivel școlar/calitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
precizându-se contribuția diferențiată a acestora. Mecanisme și circuite determinative. Factorii determinanți nu acționează, de regulă, toți în mod direct și independent unii față de ceilalți. Acțiunea lor este adesea complexă, realizându-se prin intermediul altor factori, printr-o mulțime de circuite determinative. Pentru ilustrare voi utiliza relația cauzală nivel școlar/calitatea vieții (Zamfir et al., 1984). Nivelul școlar contribuie substanțial la variația calității vieții, dar influența sa este complexă și multiplă,realizându-se printr-o mulțime de circuite determinative mai simple (figura
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
mulțime de circuite determinative. Pentru ilustrare voi utiliza relația cauzală nivel școlar/calitatea vieții (Zamfir et al., 1984). Nivelul școlar contribuie substanțial la variația calității vieții, dar influența sa este complexă și multiplă,realizându-se printr-o mulțime de circuite determinative mai simple (figura 2.1). Astfel, el acționează prin tipul de profesie (de care este în mare măsură responsabil), iar acesta determină nivelul veniturilor, tipul de muncă, statutul social asociat cu profesia, modul de viață complementar cu profesia. Nivelul școlar
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
calității vieții. În explicarea cauzală nu este suficientă alcătuirea unei simple liste cu factori determinanți. Este nevoie să se dezvolte, pentru fiecare factor cauzal în parte, un model teoretic care să evidențieze circuitele multiple prin care se realizează contribuția sa determinativă. Figura 2.1. Circuitele prin care nivelul școlar determină calitatea vieții Mărimea contribuției factorilor determinanți. Multe cercetări se mulțumesc să argumenteze, teoretic și empiric, că X este unul dintre factorii determinanți ai lui Y; că el aduce o contribuție semnificativă
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
social important, un proces global, un parametru structural al organizării sociale în care se originează un proces cauzal care, trecând printr-o mulțime de variabile intermediare (efecte cauză), duce în final la variabila efect. Atât multicauzalitatea, cât și dispunerea procesului determinativ sub forma unui lanț cauzal pun cu claritate în evidență faptul că explicația cauzală nu poate fi redusă nici pe departe la un enunț cauzal simplu, ci constă dintr-o teorie explicativă complexă. Structura explicației cauzale ca teorie complexă va
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
componente ale unei anumite realități asupra variabilelor cauzale abstracte. Toate exemplele invocate aici scot în evidență o proprietate a variabilelor contextuale; ele nu sunt legate de variabila de explicat printr-o relație simplă, ci mediată, cel mai adesea prin circuite determinative multiple. Contribuția globală a unei variabile contextuale la explicarea variabilei efect reprezintă rezultanta unui fascicul complex de relații de determinare. În consecință, ea poate varia semnificativ de la un context social la altul. Relația variabilă contextuală/variabilă efect nu poate constitui
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în ultimele decenii s-au cristalizat, devenind destul de influente, o serie de orientări care încearcă să reediteze, într-un context științific nou, abordările idealiste tradiționale: sociologia fenomenologică, interacționismul simbolic, etnometodologia. Ceea ce caracterizează aceste orientări este încercarea de a transfera mecanismele determinative de la interacțiunea obiectivă a fenomenelor sociale la nivelul subiectului uman, autor al vieții sociale. Există o largă varietate de asemenea abordări. Unii reprezentanți ai acestora acceptă existența unor determinanți obiectivi, dar limitează obiectul cercetării lor la investigarea contribuției factorilor subiectivi
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de producție”. Conștiința ca intermediar strict determinat. Această poziție poate fi figurată în felul următor: Conștiința este considerată a avea o funcție activă în constituirea fenomenelor sociale (a comportamentului individual și colectiv), fără însă a aduce la însăși o contribuție determinativă proprie, independentă. Ea este doar o luare de cunoștință a situației obiective, a factorilor care acționează asupra comportamentului, mediind însă această acțiune. Conștiința este deci o verigă în lanțul de determinare, exprimând adecvat determinismul obiectiv. Paranteza în care este pusă
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
raționalității conștiinței asigura caracterul strict determinat al acesteia. Ne putem însă întreba dacă nu cumva conștiința nu-și aduce nici o contribuție la modelarea fenomenelor sociale. Este necesar aici să distingem cu claritate între caracterul activ al conștiinței și contribuția sa determinativă independentă. În explicarea fenomenelor sociale, Marx și Engels afirmau cu claritate în Ideologia germană că trebuie să se pornească de la oamenii reali, cu configurația lor fizică și biologică specifică, cu activitățile lor materiale de producere apropriei vieți. Pe lângă dimensiunea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
relație cauzală. Starea prezentă este determinată, într-o oarecare măsură, de starea trecută. Dacă vrem să înțelegem cum suntem în prezent, trebuie să știm cum am fost în trecut. În cazul societăților stabile, între momentele temporale nu exista nici o relație determinativă. Structura reprezenta o matrice care se reproducea în mulțimea evenimentelor și a condițiilor particulare. Ceea ce s-a întâmplat ieri nu are nici o legătură cu ceea ce se petrece astăzi. Dimpotrivă, într-o societate dinamică, evenimentele încep să se lege între ele
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
monogamă, cetatea antică grecească, organizarea feudală, sistemul economic capitalist etc. - nu sunt produse conștiente, programe ale colectivității. Ele sunt produse ale unei activități colective, desfășurate pe generații, în care intențiile fiecărui participant sau chiar ale tuturor nu au o contribuție determinativă esențială. Interacțiunea multiplă și repetată dintre oameni, în condiții obiective concrete, este generatoareaacestor forme de organizare. Cum vom explica, de pildă, organizarea matriarhală a unei comunități? Cristalizarea formelor matriarhale sau patriarhale este cu siguranță un proces întins pe multe generații
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de cultura sa și poate și de starea de spirit particulară în care se află. Nu oferă în fapt explicații. O explicație eficientă trebuie să pună în evidență serii cauzale complete, în primul rând, elementele inițiale care declanșează întregul proces determinativ, și nu numai un moment al acesteia. O știință care s-ar mulțumi să explice ploaia prin existența norilor pe cer, evident, nu este eronată, dar neinteresantă. Problema care merită realmente toată atenția este determinată de evenimentele care generează întreaga
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
neobișnuit. El este pur și simplu o manifestare a structurii, putând fi explicat ca atare. De asemenea, istoria în sine devine neinteresantă. Ea nu este altceva decât expresia aceleiași structuri în condiții diferite. Fiecare eveniment în parte nu are forță determinativă asupra evenimentelor care îl urmează. Pentru a înțelege situația la un moment dat a comunității nu este nevoie să luăm în considerație întreaga istorie parcursă, ci să formulăm modelul structural profund care regizează comportamentul comunității, în situații variabile. Cele două
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
două strategii sunt fundate pe scheme deterministe distincte. Explicația evenimențială se bazează pe schema cauzalității. Cauzalitatea conține în ea însăși perspectiva istoristă. Ea presupune mereu o relație dintre două evenimente, unul fiind cauza, iar celălalt, efectul. Relația dintre ele este determinativă: cauzadetermină (produce) efectul. Relația are, după cum se vede, o orientare temporală strictă: cauza precedă în mod absolut efectul. Există un decalaj în timp între cauză și efect. A explica un eveniment înseamnă a căuta, în timpul care îl precedă, un alt
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
introducere în studiile teoretice, tradiționale și contemporane, conturează atât deschiderea nelimitată a sferei noționale, cât și restrângerea conceptuală excesivă. Excursul exploratoriu îi ajută să contureze "genul proxim și diferența specifică" a problematicii comice. Creația lui Caragiale trece examenul "tuturor formulărilor determinative ale comicului", exemplificând pregnant aspecte divergente. Five o'clock se mulează pe definiția comicului, formulată de Benedetto Croce, încât pare a fi fost conștient gândită în acest scop. Respectiva schiță exemplifică "fie teoria contrastului, fie pe cea a superiorității, fie
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
acestui gen pe baza unor trăsături estetice revelatoare. Opera unui comediograf prin structură, așa cum a fost Caragiale, despre care Paul Zarifopol nota memorabil că deține "vocația râsului ca artă și simțul comicului, ca instinct fundamental"49, suportă examenul tuturor formulărilor determinative ale comicului, ilustrând la fel de adecvat cele mai divergente aspecte examinate, ca dovadă a polivalenței elementelor de construcție a textului său. Mai mult decât atât, o astfel de încadrare a operei sale în șabloanele multiforme ale definițiilor date comicului, constituie o
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
facile, îmi dezvăluia tocmai prin asta, automatismele limbajului, ale comportamentului oamenilor, "vorbirea pentru a nu spune nimic", absența de viață lăuntrică, mecanica vieții de zi cu zi, omul scăldându-se în mediul său social, nemaideosebindu-se de el"111. Traseul determinativ FlaubertCaragialeIonesco își găsește în acest fragment o justificare convingătoare în similitudinea viziunii critice asupra conformismului universal. În ceea ce privește nivelul superior al parodiei, denigrarea limbajului însuși, "vorbirea pentru a nu spune nimic" este o formulă ce caracterizează perfect tipul de conversație noncomunicativă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lucrului în sine", un cățel de usturoi, o statuetă ce reprezintă un popă (ardelenesc) ținând în mână o sintaxă și... 20 de bani bacșiș... Restul nu prezintă nici o importanță.120 Observăm că eclipsarea sensului se produce treptat, culminând cu aprecierile determinative ale "mesei", un termen care presupune o rapidă selecție mentală din cauza omonimiei implicate și a încrengăturilor de sensuri principale, secundare și figurate. Dacă selecția este cataforică, adică pornește de la datele contextuale anterioare, termenul "masă" denotă automat "un obiect de mobilier
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
față de divinizarea eroilor. Mai apoi Însă, chiar În timpul regatului semitic de la Akkad (2334-2154 Î.Hr.), s-a ajuns la divinizarea regelui Încă din timpul vieții, iar numele său Începe să fie precedat În scris, ca În cazul zeilor propriu-ziși, de determinativul divin (d i n g i r, În sumeriană, și ilum, În akkadiană). Primul rege divinizat a fost, În timpul dinastiei akkadiene, marele Nar³m-Sinxe "Sin" (2254-2218 Î.Hr.). Desigur, nu este vorba despre o divinizare În sensul că regele ar avea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la ideea de „lumină/cer”; În luviană mașșana-; În hatică (a) ș¿app/w; hurrită eni; dar grafia cea mai curentă este cea ideografică sumeriană D I N G I R. Această ideogramă precede și numele personale ale zeilor, funcționând ca determinativ. Izvoarele scrise trimit la un imens număr de zei, dintre care mulți rămân pentru noi simple nume. Hitiții Înșiși erau conștienți de acest mare număr de zei, având În vedere că, atunci când Își desemnau panteonul, vorbeau despre „miile de zei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ziua și noaptea, vânturi, ploi, nori -, realități geografice, luate În grup sau individual, cu nume propriu - munți, râuri, izvoare, marea. De asemenea, mai sunt divinizate și anumite obiecte sau locuri. Numele acestor divinități impersonale nu sunt de obicei Însoțite de determinativul „zeu” (Steiner, 1966). Complexul de divinități mai era desemnat și cu expresii rezumative ale unor grupuri aflate În antiteză din punctul de vedere al ierarhiei („zei mari și zeii mici”), al genului („zeitățile masculine și feminine”), al sistemului cosmogonic („zeii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]