188 matches
-
solda, pe care Statul mi le servise după putere. La nouă dimineața, neamțul ne-a trimis carta de vizită prin țeava unui obuzier. - Dreissig Komma fünf, anunță radios locotenentul, care cu o zi înainte executase sonatinele la pian. Curentul și detunătura infernală ne trântiră la pământ. Obuzul căzuse la vreo zece pași în dreapta noastră. Un bulgăre de țărână izbise în piept pe căpitanul rezervist, înspăimântându-l în așa măsură, încât omul începu să plângă în hohote, implorându-ne să intervenim la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să nu primesc un răspuns urgent, mă face să șovăi. Dar sergentul Lămâie mă întreabă liniștit, ducând mâna la port-pistolul agățat de centiron: - Izicuți? Cu degetele tremurătoare, caut elementele. - Tun, foc! Se aude comanda sublocotenentului cu un genunchi la pământ. Detunătura m-a trezit din somn. Întind mâna prin întuneric, să mă conving că nu sunt mort și nu sunt singur. Femeia doarme liniștită, alături de mine. ă Zac neclintit și insul meu se miră. Mă întreb de ce oare nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
altceva decât un vârtej de pulbere albă și deasă. Vulpea dispăru apoi, nevătămată, în adâncul pădurii, în vreme ce maiorul risipea gloanțele în vânt. Se înserase de-a binelea, când trei lupi înaintară către noi. De astă dată, maiorul se cam grăbise: Detunăturile se succedaseră unele după altele, și cel mai mare dintre lupi se răsturnă, lovit de gloanțe. În clipa următoare, însă, fiara se ridică și o luă la goană în urma celorlalte, dispărând în întunericul pădurii. Lăsase doar o dâră de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de fier, a fixat-o pe o muchie de ciment și a izbit-o cu tesla o dată, de două ori. Flacăra care a țîșnit a fost ultima imagine pe care Viorel a văzut-o În viața aceasta. A auzit și detunătura grenadei Înainte de a-și pierde cunoștința. Că grenadă era oul care se ținuse obsesiv pe urmele lui În acea zi, a aflat mai tîrziu de la oamenii mari. Curios e că-și amintește cele mai mici amănunte ale acelei zile de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
rădica În veci de acolo!... Scena aceasta cu tunetele și cu fulgerele au descris-o mulți. Puhoi de lume se adunase Într-o seară În biserică. Dintr-odată, s-au pornit niște zigzaguri de lumini puternice și s-au auzit detunături dinspre altar. Mulți s-au prăbușit cu fruntea la pămînt, țipînd și acoperindu-și fața. Alții au rupt-o la fugă. După care Fecioara, cu Pruncul În brațe, precum o știau cu toții din icoană, dar Învăluită Într-un nor de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Încerce a scăpa cu fuga. Lumina de sus Îi ajuta. Dar cu toată geana lui Dumnezeu asupra lor, cu toate fiarele doborîte, acolo le-ar fi rămas oasele, dacă n-ar fi răsunat din față, nu la mare depărtare, niște detunături de pușcă. Ples neau de trei ori, apoi se lăsa tăcere și iar se auzeau de alte trei ori. Era un semnal, un răspuns la Împușcăturile lor. Trase și Za har trei gloanțe la același răstimp. Răspunsul nu Întîr zie
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
-și amintească că s-ar fi hotărât să se ridice, se trezi în picioare. "Ce oboseală fără rost!... Nu faci nimic... ruinat... fără speranță... să mă sinucid..." Cu totul fără puteri, abia ajunse lângă fereastră, unde aruncă o privire afară. Detunăturile de arme continuau să crească în intensitate. Se auzeau dinspre Mașină. Un fior de spaimă îngrozitoare risipi ceața care-i îvăluia judecata. Mașina era atacată. Sunt un nimic... trebuie să mă sinucid... Toată lumea mă urăște... De ce să mai trăiesc?" Mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
trezi. Soldații înjurau, săreau în picioare, își luau armamentul individual. Venusienii îi asaltau agitându-și bâtele; minutele treceau și numărul acestora creștea necontenit. Planând asupra acestei învălmășeli, armele automate ezitau, nemaifiind sigure de țintele tirului lor. Pe măsură ce sfârâitul suflantelor și detunăturile exploziilor scădeau în intensitate, hărmălaia înjurăturilor, mârâiturilor, gemetelor devenea tot mai distinctă. Stângăcia luptelor, neândemânarea, bâjbâiala combatanților îl lămuriră deodată pe Gosseyn. ― Dumnezeule! ― exclamă el ― lupta asta are loc pe întuneric? Întrebarea era pur formală, căci el percepea acum diferența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
altă siluetă cu miros și mai rău se apleacă peste ea, o lovește, în acel moment simte o durere îngrozitoare, parcă i se spintecă măruntaiele, scoate un urlet de fiară, alunecă în beznă și în gol, departe se aude o detunătură. În dormitorul întunecos se aud bufnituri, înjurături. O grămadă de corpuri se vânzolesc unele în altele. "Îl omor, auzi, îl omor", se aude o voce înăbușită. "Tu ai chemat-o pe lepădătura aia, nici nu e muiere, are bot de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
și din gură, șlagărele savuroase și vetuste ale vremurilor apuse. Greu de închipuit petrecere mai posomorâtă, dezlănțuindu-se în crescendo, tocmai în toiul unor muzici, mereu mai stridente. Lansară focuri de artificii, care înroșiră orizontul Bărăganului. Bătură toba și semănară detunături de petarde, să se audă în satele înecate de zăpada pretimpurie a lunii lui Brumar că magnatul de la Sans-Souci își omenea invitații, îndopându-i pe toți, fără alegere, precum în scrierile utopice și trandafirii ale lui Ilici. Bubuiturile tobei le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cu blana lânoasă, plină de scaieți, năvăli în viermuiala ziafetului, între vâlvătăile focului aprins pentru pârlirea porcinelor măcelărite. Era o pisică despre care Vladimir nu mai află niciodată dacă fusese turbată, dacă fusese ruptă de foame, dacă fusese înnebunită de detunăturile petardelor sau o apucaseră pretimpuriu convulsiile intrării în călduri a felinelor: miorlăia dușmănos, zgâria cu gheare de oțel, încercând să muște parașutele cele mai de aproape de mamele și înfoindu-și a semn de mare spaimă, blana ei bătucită de scaieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
urechea lui Dionysios". Ghizii din Siracuza care conduc astăzi pe turiști în fostele cariere rup în dreptul intrării în conductă o foaie de hârtie tare și zgomotul se aude la capătul celălalt ca o vâjâitură; o scăpărătură de amnar pare o detunătură de pistol. Fenomenele de reflexie a sunetului au o deosebita importanta in spatiile mari destinate spectacolelor sau altor manifestări. Preocupările pentru realizarea unei bune audiții in edificiile publice datează din antichitate (amfiteatrul in forma de potcoavă de la Epidaur). II.3
Acustică muzicală by Aurora Agheorghiesei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/343_a_615]
-
nu mai putea mișca umărul stâng, stătea cu spatele la mlaștină. S-a dat câțiva pași îndărăt, dar Kobayashi a reușit să-l atace din nou cu cazmaua. Respira greu, de i se scuturau umerii. Endō-san! strigă din răsputeri Gaston când auzi detunătura. Picioarele îi rămăseseră înțepenite în mâlul mlaștinii. Vântul unduia apa. În clipa aceea, o rafală de vânt a împrăștiat puțin ceața, suficient ca să-l poată vedea Gaston pe Kobayashi cum îl ataca pe Endō cu cazmaua. Endō era și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
DE FERESTRE ÎNCHISE. CÂND DISPĂREA PATRULA, O TĂCERE GREA ȘI NEÎNCREZĂTOARE RECĂDEA PESTE ORAȘUL AMENINȚAT. DIN LOC ÎN LOC RĂSUNAU ÎMPUȘCĂTURILE ECHIPELOR SPECIALE, ÎNSĂRCINATE PRINTR-UN ORDIN RECENT SĂ UCIDĂ CÂINII ȘI PISICILE CARE AR FI PUTUT SĂ TRANSMITĂ PURICI. ACESTE DETUNĂTURI CONTRIBUIAU SĂ CREEZE ÎN ORAȘ O ATMOSFERĂ DE ALARMĂ. Stând în căldură și tăcere, în inimile îngrozite ale concetățenilor noștri de altminteri totul lua o importanță mai mare. Culorile cerului și mirosurile pământului care marchează trecerea anotimpurilor pentru prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
spune in încheiere că despărțiții nu mai aveau acel privilegiu ciudat care îi ocrotise la început. Pierduseră egoismul iubirii și folosul pe care-l trăgeau din el. Cel puțin, acum, situația era clară, flagelul privea pe toată lumea. Noi toți, în mijlocul detunăturilor care se auzeau la porțile orașului, a ștampilelor care ne pecetluiau viața sau decesul, în mijlocul incendiilor și al fișelor, al teroarei și al formalităților, sortiți unei morți infame, dar trecute într-un registru, printre valurile de fum înspăimântătoare și clopoțelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
să apuci ca să ajungi la acea liniște. \ Da, simpatia. Două clopotele de ambulanță au răsunat în depărtare. Exclamațiile, confuze adineauri, s-au concentrat la marginea orașului, aproape de colina pietroasă. S-a auzit în același timp ceva care semăna cu o detunătură. Apoi tăcerea s-a așternut iar Rieux a numărat două clipiri de far. Briza părea sa capete mai multă putere și în același timp un suflu, venind dinspre mare, a adus un miros sărat. Se auzea acum, distinct, respirația surdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
o așchie de cărămidă. În aceeași secundă, trei agenți au traversat șoseaua fugind și au năvălit pe ușa de la intrare. Aproape îndată, încă trei s-au năpustit într-acolo și tirul de automat a încetat. Din nou au așteptat. Două detunături îndepărtate au răsunat în imobil. Apoi s-a auzit un fel de freamăt și a fost zărit ieșind din casă, mai curând dus pe sus decât târât, un omuleț fără haină și care striga necontenit. Ca prin minune, toate obloanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și bătrânul continua într-o dispoziție neschimbată să-și treacă boabele sale dintr-un vas în altul. ― Au dreptate să se distreze, spunea el, trebuie de toate ca să faci o lume. Și colegul dumneavoastră, domnule doctor, ce e cu el ? Detunături puternice ajungeau până la ei, dar erau pașnice: copiii aruncau pocnitori. ― A murit, spuse doctorul, ascultând pieptul sforăitor. ― A! a făcut bătrânul, nemaiștiind ce să spună. ― De ciumă, a adăugat Rieux. ― Da, a recunoscut bătrânul după o clipă, cei mai buni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
-i însoțesc apoi acasă, să fiu seara asta doar al lor, cu ei... să-i pot aduna, unul și încă unul, să transmitem parola la toți: noaptea asta, noaptea noastră! Noaptea noastră, strânși cu toții într-un uriaș geamăt, care devine detunătură, isterie, râs, râsul nostru, hohotul nostru planetar, infinit, pe care nici cerul nu-l poate cuprinde. Solidaritatea noastră umilă, orgolioasă, incurabilă: oameni normali! Atât, doar atât, noblețea ultimilor bolnavi în stare a înregistra dereglajul lumii, ruptura și scrâșnetele ignorate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
așteptare, în care i se părea că aude până și căderea fulgilor de zăpadă, s-a desprins de trunchiul copacului. A mai privit o dată în urmă și a pornit spre bordei... Când mai avea de făcut doar câțiva pași, o detunătură surdă și o lovitură în umărul stâng l-a cutremurat! În clipa următoare, s-a întors și, cu mișcări fulgerătoare, a descărcat cele două pistoale în umbra din fața lui... Un muget ca de animal înjunghiat a însoțit rostogolirea fantomei în
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
și s-a făcut una cu el... „Dacă-i potera, vor alerga spre mine” - își spunea, în timp ce încărca pistoalele... O durere din ce în ce mai mare în umărul stâng și toată mâneca sumanului udă l-au făcut să-și aducă aminte că odată cu detunătura a simțit și o lovitură puternică în umăr.... Nu s-a oprit, însă, până nu și-a văzut pistoalele încărcate. Atunci le-a înfipt în chimir și apoi a pipăit umărul dureros. „Sunt rănit, dar, dacă pot mișca mâna, înseamnă
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
din jurul lui Mitsuhide urcară, în galop, malul opus, lăsând în urmă o dâră de spumă și clăbuci. De undeva din fața lor se auzeau, sporadic, împușcături înfundate, câtă vreme în depărtare se repezeau spre cer scântei, probabil de la fermele incendiate. Imediat ce detunăturile încetară, însă, focurile dispărură și ele, peste toate lăsându-se, din nou, întunericul. Curând, sosi un curier cu un raport: — Oamenii noștri au împins înapoi o grupă inamică de recunoaștere. În timpul retragerii, au dat foc mai multor ferme. Neluând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
e cu armata lui principală? Pare să-și fi făcut tabăra în regiunea dintre Râul Yodo și Shimoueno, cu Shoryuji în spate și cu Râul Enmyoji în fața lor. În aceeași clipă, dinspre Râul Enmyoji se auziră strigăte de război și detunături. Era Ora Maimuței. Râul Enmyoji, la răsărit de satul Yamazaki, era un afluent al Râului Todo. Zona unde se întâlneau cele două râuri era o mlaștină acoperită cu stuf și papură, plină, de obicei, cu cântecele păsărilor, dar, în ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nu pot nega că omul ăsta e un inamic puternic,“ reflectă el. Contrar, însă, acestui sentiment copleșitor, dinlăuntru-i se răzvrăti un alt fel de putere, împingându-l înainte. Înșfăcându-și lancea lungă, răcni: — La luptă! În depărtare, se auzeau detunături sporadice, de la poala muntelui. Apoi, deodată, răsunară neașteptat de aproape, dintr-o zonă împădurită de pe panta de sud-vest. — Au luat-o și pe scurtături! Din cauza ceții dese, steagurile inamice nu se vedeau clar, ceea ce neliniștea și mai mult forțele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mele prințese. De azi înainte, veți putea să vă jucați cu mine. Și le arătă cu degetul spre nasul său. Sora cea mijlocie râse puțin, poate fiindcă era singura căreia i se părea că semănă cu o maimuță. Dar, deodată, detunăturile și strigătele de luptă zguduiră zona și mai puternic decât înainte, cuprinzând întreaga regiune a castelului. Deasupra începea să apară cerul dimineții. Micile prințese văzură fumul ridicându-se dinspre zidurile castelului și începură să țipe și să plângă, năucite. Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]