384 matches
-
cotei-părți de deținere. În situația în care cotele-părți de deținere nu sunt precizate, se prezumă că fiecare coproprietar deține o cotă-parte egală cu a celorlalți. În cazul transferului unei proprietăți imobiliare deținute în devălmășie, impozitul este datorat de fiecare coproprietar devălmaș în cote-părți egale. În cazul în care sunt transferate mai multe proprietăți imobiliare din patrimoniul personal, printr-un singur act juridic între vii și indiferent de numărul proprietarilor, impozitul este datorat de fiecare proprietar în funcție de valoarea cotei-părți din
HOTĂRÂRE nr. 1.336 din 29 decembrie 2023 () [Corola-llms4eu/Law/277863]
-
în proprietatea obștei, la început, fiind periodic împărțit, prin tragere la sorți, membrilor comunității, care aveau numai dreptul de folosință asupra loturilor arabile, iar pădurile, apele și pășunile erau folosite în comun. Prin urmare, pe de o parte, exista proprietatea devălmașă a obștei, iar pe de alta, posesiunea individuală a membrilor ei. Posesiunea individuală marchează începutul diferențierii sociale în obște ce avea să ducă treptat, într-un timp îndelungat, la destrămarea organizării devălmașe a obștei, prin stăpânirea individuală (personală) a casei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Prin urmare, pe de o parte, exista proprietatea devălmașă a obștei, iar pe de alta, posesiunea individuală a membrilor ei. Posesiunea individuală marchează începutul diferențierii sociale în obște ce avea să ducă treptat, într-un timp îndelungat, la destrămarea organizării devălmașe a obștei, prin stăpânirea individuală (personală) a casei, anexelor, grădinii și uneltelor de muncă, iar apoi la permanentizarea stăpânirii lor, la proprietatea asupra loturilor arabile, fără a mai fi distribuite, prin tragere la sorți, ca până atunci. Dacă la început
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la permanentizarea stăpânirii lor, la proprietatea asupra loturilor arabile, fără a mai fi distribuite, prin tragere la sorți, ca până atunci. Dacă la început, în forma sa primară, secolele IV-VI, obștea teritorială, ca instituție colectivă, se caracteriza prin proprietatea devălmașă asupra pământului, conducerea colectivă, răspunderea comună și organizarea împreună a muncii, în secolele VII-X, forma arhaică de organizare a obștii era abandonată pe întreg teritoriul locuit de români. A persistat doar folosința comună a pădurilor, pășunilor și apelor.9 La
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
marea familie a locuitorilor satului, se regăsește în denumirea satelor cu pluralul unui nume propriu de bărbat. Și mai târziu, până în secolul al XVII-lea, întâlnim în documente conducători de obști cu titluri precum pârcălabi, vătămani ș. a. Organizarea proprietății colective (devălmașe) și a conducerii obștilor dobândește, în istoria românilor, un aspect specific în așa-numitele "sate umblătoare pe bătrâni". În istoria obștilor vechi (antice) și medievale, la toate popoarele, nu doar la români, erau sate care păstrau amintirea unui strămoș comun
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în Muzeul Național, 1, 1974, p. 35-57. 9. Istoria Românilor, vol. III, p. 64-65. 10. Ibidem, p. 66-68. 11. P. P. Panaitescu, Obștea țărănească în Țara Românească și Moldova. Orânduirea feudală, București, 1964; H. H. Stahl, Contribuții la studiul satelor devălmașe românești, vol. I-III, București, 1958-1965; idem, Introducere la istoria culturii românești, București, Editura Științifică, 1969, p. 156-157. 12. P. P. Panaitescu, Introducere..., op. cit., p. 157-159. 13. Ibidem, p. 159. 14. Ibidem, p. 159-160. 15. Ibidem, p. 160-161. 16. Ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Românilor, vol. III, p. 210-212. 11. P. P. Panaitescu, Obștea țărănească în Țara Românească și Moldova. Orânduirea feudală, București, 1964; idem, Introducere la istoria culturii românești, București, Editura Științifică, 1969, p. 174-175. 12. H. H. Stahl, Contribuții la studiul satelor devălmașe românești, vol. I-III, București, 1958-1965; P. P. Panaitescu, Introducere...op. cit., p. 176-177. 13. H. H. Stahl, Studii de sociologie istorică, București, 1972; P. P. Panaitescu, Introducere..., p. 177-178. 14. I. Bogdan, Despre cnezii români, în Scrieri alese, București, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
suferit prefaceri pe măsura celor din societatea românească, dar când oficialitatea ungară a încercat să-l înlăture și să-l înlocuiască cu dreptul feudal, românii au reacționat energic. Dreptul românesc vechi era prezent în întreaga viață a obștilor autohtone: proprietate devălmașă și familială, moștenire și hotărnicire, împărțirea produselor obștilor, folosințe comune (pășuni, păduri, ape), relații între membrii obșei, abateri de la legea străbună (loviri, furturi, omoruri). În toate situațiile menționate, erau respectate legile îndătinate, legile vechi, obiceiul pământului.40 În aceeași vreme
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din 1241-1242 asupra românilor, în SMIM 19, 2001, p. 196-206. Spinei V. și Coraliuc G., Date noi cu privire la circulația unor obiecte de cult din scolele XII-XIII, în SCIVA, 1976, nr. 3, p. 319-330. Stahl H. H., Contribuții la studiul satelor devălmașe românești, I, București, 1958, p. 170-186. Idem, Contribuții la studiul satelor devălmașe românești, vol. I-III, București, 1958-1965. Stănescu E. (coord.), Răscoala și statul Asăneștilor, București, 1989. Stăniloae Dumitru, Contribuția ¨călugărilor sciți¨ la precizarea hristologiei la începutul secolului VI, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și Coraliuc G., Date noi cu privire la circulația unor obiecte de cult din scolele XII-XIII, în SCIVA, 1976, nr. 3, p. 319-330. Stahl H. H., Contribuții la studiul satelor devălmașe românești, I, București, 1958, p. 170-186. Idem, Contribuții la studiul satelor devălmașe românești, vol. I-III, București, 1958-1965. Stănescu E. (coord.), Răscoala și statul Asăneștilor, București, 1989. Stăniloae Dumitru, Contribuția ¨călugărilor sciți¨ la precizarea hristologiei la începutul secolului VI, în M.O., 1985, nr. 3-4, p. 199-244. Stoicescu N., Continuitatea românilor, București
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
solidaritate este întărit de disciplina comunității mici. Într-un astfel de grup relațiile au multiple fațete, datorită absenței rolurilor specializate. Individul nu interacționează cu grupuri distincte de indivizi pentru atingerea unor scopuri diferite. Dominantă este tradiția, individualismul lipsește, proprietatea este devălmașă, iar voința comunității conduce gândirea și comportamentul. Date fiind dimensiunile reduse ale grupurilor, o astfel de solidaritate era eficace în asigurarea coeziunii. Când însă numărul membrilor crește semnificativ, coeziunea nu mai poate fi asigurată de solidaritatea mecanică. Era nevoie de
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
orice organism de pe fața pământului" (Rădulescu-Motru, 1998: 629). La Vulcănescu, acest proces are drept punct de plecare satele în care se ducea mai demult o viață obștească intensă, în care pământul era stăpânit devălmaș, satul fiind un sistem de rude devălmașe, și cel de sosire temporară în cele în care gospodăriile își duc viața mai autarhic. El enunță și o lege aici, gradul de individualizare a gospodăriilor fiind invers proporțional cu distanța de la localitate până la o cale de comunicație mai importantă
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
lăsa lucrurile să se deruleze într-un ritm specific spațiului și momentului istoric. Cum erau nevoiți des să se refugieze în munți, țăranii români nu aveau cum să păstreze proprietatea de tip roman, împrumutând-o pe cea de tip slav, devălmașă, asemănătoare zadrugilor și verfelor sârbilor. Schimbarea regimului proprietății, înrăutățirea situației generale, părăsirea moșiilor în căutarea unor condiții mai bune, legarea de pământ, înrăutățirea datorată Regulamentelor organice, sunt tot atâtea episoade prin care a trecut satul românesc, slăbind treptat. Constantin Noica
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
de a soluționa unele probleme ale indivizilor" (Mihăilescu, 2003: 69). 8. Devălmășie sau zadruga Una dintre cele mai interesante căi de studiere a dezvoltării sociale în Balcani este prin intermediul unei instituții aparte a vieții țărănești în zonă și anume familia devălmașă unită sau "zadruga". Deși nici o singură definiție nu acoperă toate varietățile de zadruga, aceasta poate fi considerată ca o gospodărie compusă din două sau mai multe familii biologice sau familii mici, puternic apropiate prin legături de sânge sau adopție, deținând
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
considerată ca o gospodărie compusă din două sau mai multe familii biologice sau familii mici, puternic apropiate prin legături de sânge sau adopție, deținând în comun mijloacele lor de producție, producând și consumând împreună cele necesare vieții, reglementând în manieră devălmașă proprietatea, munca și în general existența" (Mosely, 1976: 19). Emile Sicard vorbește de comunități domestic-economice, găsindu-le în multe locuri, cu denumiri diverse, apropiate toate de ideea marii familii, a familiei extinse. Vede patru elemente ale acestui tip de grup
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
pădurilor din Balcani. Al doilea motiv a fost persistența insecurității cu privire la viață și proprietate. Al treilea era existența unei puternice economii pastorale. Preponderența pășunilor mai degrabă decât a pământului arabil a fost un factor care stimula păstrarea pământului sub proprietate devălmașă. Totuși, "În România satul ca întreg a fost devălmaș și nu familia extinsă" (Chirot, 1976: 140) În sate, familiile erau considerabil mai mici decât în zadruga. În alte cuvinte, satul românesc devălmaș trebuie văzut ca o alternativă funcțională la zadruga
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
văzut ca o alternativă funcțională la zadruga, iar prin existența sa a împiedicat dezvoltarea zadruga" (p. 142). Chirot evidențiază aici un paradox major. În secolul al XVI-lea, satele românești (se referă doar la Valahia și Moldova) erau libere și devălmașe. Cu excepția locurilor de casă și a loturilor de grădină, pământul era deținut în comun și fiecare folosea cât avea nevoie. Dar între secolele al XVI-lea și al XIX-lea satul devălmaș s-a dizolvat, iar unele sate au devenit
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
și fiecare folosea cât avea nevoie. Dar între secolele al XVI-lea și al XIX-lea satul devălmaș s-a dizolvat, iar unele sate au devenit aservite, iobage. În altele, sătenii au devenit proprietari individuali. În procesul de disoluție, satele devălmașe s-au separat în familii extinse care se puteau transforma în zadruga. Dar acesta a fost un stagiu tranzitoriu către individualizarea proprietății. Instituții zadruga permanente nu s-au format. Maniera în care au fost împărțite pământurile a fost groaznică, generând
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
Astfel, outsiderii dobândeau drepturi asupra proprietății deținute în comun și începeau să exploateze pământurile satului cu ajutorul puterii și bogăției lor" (Chirot, 1976: 149). Și astfel se ajungea la o relativă penurie. "Pentru a se proteja, sătenii trebuiau să rupă solidaritatea devălmașă a satului. Motivul cheie pentru divizarea pământurilor devălmașe a fost protejarea lor față de exploatarea de către nativii bogați sau de către cei din afară" (Chirot, 1976: 149). La fel s-a întâmplat în Vrancea la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
comun și începeau să exploateze pământurile satului cu ajutorul puterii și bogăției lor" (Chirot, 1976: 149). Și astfel se ajungea la o relativă penurie. "Pentru a se proteja, sătenii trebuiau să rupă solidaritatea devălmașă a satului. Motivul cheie pentru divizarea pământurilor devălmașe a fost protejarea lor față de exploatarea de către nativii bogați sau de către cei din afară" (Chirot, 1976: 149). La fel s-a întâmplat în Vrancea la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Și la Golescu întâlnim
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
apoi distruse și arată că era o vină, "Pentru care aș fi pus condei asupra streinilor, de nu aș ști că aceia au avut ajutoare de la pământeni" (Golescu, 1963: 79). Și totuși, care erau motivele absenței zadruga la noi? Satele devălmașe românești par a fi fost de la început bazate mai mult pe teritoriu decât pe familie.De asemenea, în secolele VI-XII populația daco-romană s-a amestecat cu cea slavă. Aceasta a împiedicat posibilitatea unei fundații etnic omogene a satelor și
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
compuse din elemente etnice mixte. Satele românești tradiționale aveau o puternică tradiție endogamă în timp ce slavii din sud una puternic exogamă. Și aceste aspecte sunt argumente în favoarea ideii unei tradiționale existențe a satelor compuse din mai multe familii în România. Satele devălmașe ofereau o soluție alternativă la problema defrișărilor, a economiei pastorale și a insecurității într-o zonă puțin populată. De aceea nu erau motive pentru organizații de tip zadruga. Existau structuri sociale diferite ce îndeplineau cam aceleași funcții. Rămânea de văzut
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
prezentat cu câteva excepții până la începutul secolului în caracteristicile satului arhaic: * Populație restrânsă, formând aproape un "izolat demografic", fără prea multe relații cu alte grupuri biologice; populația satului era organizată pe familii legate prin rudenie. * Deținerea în proprietate și exploatarea devălmașă a unui trup de moșie comun (în cele două sate doar pășunile și pădurile mai erau exploatate în devălmășie la începutul secolului). * Economie autarhică, având prea puține legături cu o piață deschisă. Satisfacerea nevoilor ale comunității se realiza în interiorul satului
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
multă importanță în defavoarea neamului, endogamia dispare aproape complet, reședința nu mai este neapărat virilocală. Obștea ca formă de proprietate funciară nu este astăzi dispărută. După legea nr. 1 din ianuarie 2000, o parte din suprafața de pădure restituită redevine proprietate devălmașă, aflată în posesia obștilor și composesoratelor (vezi articolele 26 și 28 din legea 1/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 8 din 12 ianuarie 2000). Realitatea devălmășiei redevine astfel din nou actuală. Din păcate, deși există cutume și norme la
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
Henri H. 1969. Organizarea administrativ-teritorială. Comentarii sociologice. București: Editura Științifică. Stahl, Henri H. 1980. Teorii și ipoteze privind sociologia orânduirii tributale. București: Editura Științifică și Enciclopedică. Stahl, H. Henri. 1983. Eseuri critice. București: Editura Minerva. Stahl, Henri H. 1998. Sate devălmașe, I, II, III, București: Editura Cartea Românească. Stahl, Henri P. 2000. Triburi și sate din sud-estul Europei. Structuri sociale, structuri magice și religioase. București: Editura Paideia. Stahl, Paul, H. 2005. Case și acareturi din Mărginimea Sibiului: 1953-1958. București: Editura Paideia
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]