281 matches
-
romanului. Repetiția cuvintelor ce configurează câmpul semantic al ideii de calm este obsesivă. În acest context, tabloul devine emblema ambianței de calm și ritm lent al existenței, ce domină acest prim volum. De altfel, construcția dihotomică a universului romanesc se devoalează explicit în poemul filosofic Mondo Cane. Într-un intermezzo suprarealist, câinele Argus clamează dragostea lui pentru Eromanga, "recitându-i" poemul filosofic pe care l-a compus. Cuplul canin reduplică perechea Antiapa-Felicia, în timp ce structura poemului repetă structura romanului Lumea în două
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
la nivelul construcției discursului. Cazul romanului lui George Bălăiță pune în evidență faptul că fragmentul ekphrastic oscilează între impulsul mimetic al reprezentării suprafeței picturale în discurs și tentația organizării subiective a descrierii. Între acești doi poli, descrierea ekphrastică reflexivă se devoalează drept un artificiu auctorial, care incită cititorul să reconstruiască universul romanesc în backgroundul pânzei lui Pieter Janssens Elinga. Așezată în contextul unei comparații cu alte romane inspirate de pânza flamandă, descrierea ekphrastică reflexivă pune în evidență o particularitate importantă a
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
Cneazul Robert" ar fi trebuit să fie vârful de lance al invaziei, însă trădarea generalului Kaspar Rauchen, în loc să reînnoade victoriile istorice de la Robinda și de la Râul de Argint, a readus în actualitate dezastrul de la Rombombarg. Și abia atunci s-a devoalat adevăratul plan al Consiliului Superior de Apărare a Țării: de fapt, generalul Kaspar Rauchen n-a trădat, ci a pus în aplicare un ordin ultra-strict-secret, în urma căruia se spera ca Republica Umanistă Vandana să fie în sfârșit ocupată fie de
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
lumina. Ceea ce strălucește nu e în ultimă instanță lumina, albele undiri, ci umbra pusă în lumină și - mai mult - însăși trecerea de la una la alta, revelând în negativ, prin ricoșeu sau prin refracție, corpul sensibil al cuvântului în care se devoalează - ca într-o cameră obscură - imaginea transparentă care dă de văzut și de înțeles 6: "Numai valuri de lumină trec în undă și dispar" (Peisagiu)7; "s-a risipit în lumină tăcerea" (Lumină vie)8; " Întunecimea aripează alb" sau "Nemărginitul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
văzut și de înțeles 6: "Numai valuri de lumină trec în undă și dispar" (Peisagiu)7; "s-a risipit în lumină tăcerea" (Lumină vie)8; " Întunecimea aripează alb" sau "Nemărginitul se înstelează argintiu" (Cântec de noapte la mare)9. Se devoalează prin corpul scriiturii demantelate, devenită "scriitură spartă" (écriture éclatée, în ambele sensuri: dezmembrată, dislocată, fragmentată, dar și eclatantă, strălucitoare, luminată de ceea ce iese la vedere, proiectându-se pe ecranul ei)10. Ceea ce trece dintr-o stare în alta apare și
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se lasă așteptat, se arată fără să fie? Imaginea nevederii (Alexandru Grigore) Pentru ca inaparentul să facă imagine, să se arate vederii purificate, înălțate până la inegalabilul viziunii, trebuie să existe un negativ sau o cameră obscură unde imaginea sa se poate devoala, precum în poemul [Prea multă noapte] din ciclul Ceremonie despre lucruri de Al. Grigore 39: "Prea multă noapte și numai/ o singură răsuflare de aripi/ prea singur și totuși prea viu/ pentru-a împreuna frumos mâinile". Ceea ce pare să fie
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
este de fapt retragerea în lumina celor nespuse, reașezarea într-o altă structură, în substratul în care lucrurile nu pot fi spuse, ci își rostesc ele însele nespusul, prezintă imaginea întoarsă a transparenței mundane. Sub-înțelese - ba chiar pre-înțelese - revelator, se devoalează numenal în chiar eclipsarea manifestării fenomenale: "se-adună lumea-ntr-o lumină/ ca floarea- ntr-un grăunte viu/ abia atinsă de-o albină/ ce soarbe clipa din târziu...". Lumina în care se adună lumea o înfășoară și o desfășoară totodată; lumea
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
îl închide e semnul care îl semnifică drept prezență ce își luminează orizontul. Orizontul acesta trebuie întunecat, pus în lumina eclipsei, laolaltă cu prezența care se odihnește în el. Se cere arătat pentru a fi desființat, mărturisit pentru a fi devoalat 72. Dezapropriat de semnul autosemnificării, sufletul își pierde nu doar imaginea ci și vederea. El nu se mai vede pe sine, în sfera vizibilului în care se închide; e semnul arătător spre altul care îl deschide. Doar alteritatea infinitului îl
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mult timp, în concisul poem intitulat chiar Increat (în vol. Joc secund, 1930) și într-o viziune mai amplă în Oul dogmatic (1925), unde oul- simbol propune, prin straturile celor "trei atlazuri", revelarea plodului inaparent, vizibil doar în imaginea sa devoalată în perspectiva luminii solare. Nu am putea vorbi în acest caz de o imagine diafană propriu-zisă, întrucât ceea ce se lasă văzut nu luminează de la sine, prin însăși transparența prin care se vede, ci - în sensul platonician al strălucirii adevărului - este
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Despre doctrina adevărului la Platon” (în vol. Repere pe drumul gândirii, Editura Politică, București, 1987) și, bineînțeles, dezvoltările din Sein und Zeit (Ființă și timp) (în traducerile lui T. Kleininger și G. Liiceanu). Adevărul este și pentru Heidegger „ceea ce se devoalează”, „non-ascunderea” (Unverborgenheit), adică a)-lhvqeia (a-létheia). 25. Odiseea, cântul X, vv. 221-223 (textul original) și 305-307 (la Murnu). 26. Apud Dumitriu, op. cit., p. 576. 27. Vezi Pinar et al., op. cit., și nota 4. 28. Vezi hermeneutica la Homer, în paragraful
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
este o educație forțată, însă insesizabilă, care introduce, subliminal, prin tehnici de propagandă, valorile culturii dominante. Promovate prioritar și cu mare frecvență, aceste valori sunt întotdeauna prezentate hiperbolizat pentru a ecrana obiective submerse, tainice. Acestea din urmă nu sunt niciodată devoalate; ele constituie însă esența curriculumului-fantomă. Dar și procesele de aculturație comportă curricula-fantomă. Integrarea într-o comunitate, adică într-o cultură minoră sau chiar într-o subcultură, presupune ecranarea obiectivelor-fantomă ale demersului, prin afișarea exagerată, demonstrativă a valorilor comunității respective. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
mieux. O să înțelegeți mintenaș al opțiunii mele warum. Pentru că acum cînd, anii trecînd ca apa Topologului, Aurel Dumitrașcu se risipește cum excelent formulează Adrian în amintiri, acum cînd fragmentele mnezice se preschimbă și în volumioare de stihuri, amicul nostru își devoalează tot mai limpede structura-i de functor, de sincategorem, de conjunctor. Începusem să-l percep astfel încă de pe la finea lui 1979... * * * ... Atunci voi fi făcut cunoștință cu el, mergînd eu într-o vizită vicinală cătră garsoniera vasiliuană (a lui Lucian
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
omitem două lucruri care s-au mai întâmplat în primii ani de după Revoluție. De tra‑ tatul de prietenie, de bază cu Uniunea Sovietică, când ministru de Externe era Adrian NĂstase, am amintit. Un al doilea moment foarte critic care a devoalat slăbiciunile mersului democrației în România, reversibilitatea cuce‑ ririi libertății a fost puciul de la Moscova din august 1991. Reacția puterii, precum și cea a unor opozanți au fost dezamăgitoare, ca să nu spun altfel. Am fost foarte neplăcut surprinși de poziția foarte moale
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
sursă de profituri necuvenite. Consider că Iliescu avea obligația să se opună. Foarte târziu a deschis gura și a spus că s-a creat un capitalism de cumetrie. V.A. : Știu că înainte de a pierde alegerile era foarte interesat să devoaleze afacerile pe care le făcea guvernul VĂcăroiu. Dar n-a apucat sau n-a îndrăznit s-o facă. De vorbit, a vorbit, dar sotto voce, ca să nu audă presa, să nu audă opoziția. Și același lucru în 2004, cu Adrian
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
devoa- lează. În acest sens, interesantă devine această viață a operei în exercițiul instrumentării sale interpretative fapt care include dincolo de exegeză și punerile ei în scenă. Lucian Pintilie în De ce trag clopotele, Mitică ? reușea o sinteză cinematografică a operei sale devoalând un chip meduzant, terifiant, o urâțenie fascinantă care nu este a operei lui Caragiale, dar pe care oglinda operei o face vizi- bilă. Aceste reflexe pasagere poartă amprenta monstruo- zității, recuperabilă dintr-o zicere nimerită, „simț enorm și văz monstruos
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nu o retorică, o stilistică sau o tematică, Zola dorește să facă sociologie. Caragiale împrumută nu fără un ecart ironic naturalismului efectele, este un mod de a scrie după rețetă, așa cum G. Călinescu scrie romane balzaciene după rețetă. Ictusul ironic devoalează jocul dublu de scriitură în oglinda unui model prestigios, dar și a unei mefiențe față de epistema pozitivistă a sfârșitului de secol XIX. Acest reflex nu face dispozitivul optic invocat mai puțin funcțional, ci ne demonstrează că avem un autor care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
vast de clișee jurnaliere. Aflăm cu stupoare că Nae a colindat toată noaptea de la o cârciumă la alta, fără intenția de a reveni acasă unde consoarta sa se află în chinurile facerii. Acest context deloc inocent constituie fundalul unei intimități devoalate lejer, prim-planul fiind cel al cafenelei, scena performărilor discursive ale lui Nae. Invocarea tiraniei rusești articulează două momente complet diferite, pe care nu le leagă aparent nimic. Primul îl constituie „analiza” pe care Nae o face evenimentelor politice, și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
viziuni deformatoare transferate tehnic unui procedeu care a devenit comun literaturii și picturii, ulte- rior și cinematografiei. Procedeul mise en abîme permite prezența în exergă, la nivelul detaliului a unui element-cheie pentru edificiul hermeneutic al compoziției. Acest detaliu poate fi devoalat numai în logica speculară pe care o pro- pune discret și subversiv deformarea optică pe care o induce reflectarea. Caracterul deformator al mise en abîme-uri lor constituie, de fapt, particularismul viziunii regizorale, iar operațiunea privilegiată a deformării o constituie „kitschul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
să spunem răspicat că micul Ludovic s-a bucurat de o copilărie lipsită de griji și de o educație la cele mai prestigioase școli. Cum? Acesta este un lucru pe care nu-l putem dezvălui pentru că am risca să fie devoalată adevărata identitate a avocatului de mai târziu și nu vrem să le dăm ocazia dușmanilor noștri (atât de invidioși și de parșivi) să ne acuze de publicitate mascată! (Nu vom putea uita celebrul caz Rom J. Rominger, un caz pe cât
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
geniul lui Ludovic L.: celebrul avocat pe care noi l-am numit așa, se folosește de nenumărate nume, iar cel ce ajunge să-l mandateze nu-l cunoaște decât pe cel... pe cel pe care nici noi nu-l putem devoala (din motive de minimă prudență). Abia în fața instanței, nefericitul se dumirește. Dar nu de la început, ci abia după ce maestrul citează vârtos din Seneca, Sfântul Augustin și Borak cel Bătrân (autorul său preferat), abia atunci, parcă... parcă își amintește că lucrurile
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
de nebunie, ceea ce eu numesc Încă din tinerețe „nebunia vicleană sau murdară”. Cea care se ascunde, de frica judecății de bun-simț, cea care se preface și care imită cea mai ortodoxă normalitate, care deliberat „Întârzie” să-și arate, să-și devoaleze adevărata, reala față, pentru a nu fi „scoasă din circulație”, așa cum se Întâmplă cu „nebunii cinstiți, curați” - cei pe care Îi numim „clinici”, care sunt iute izolați și Închiși. De altfel, chiar și În cadrul artelor, nu toți creatorii Își asumă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de viață este definitivă. Îmi amintesc aici un vers din Mazilescu, îl reproduc din memorie: "nu știu cum, de acolo de pe deal privi odată pentru totdeauna...". Tot ce facem e "odată pentru totdeauna". De asta, planurile sînt o neputință. Mai mult, nu devoalez planurile de la masa de scris pentru ca nu cumva neputința să fie și mai mare. A.B.Se spune că scriitorii nu pot trăi singuri, dar, scriu singuri. Dacă ar fi să mulțumiți cuiva pentru ceea ce sunteți, cui ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Nu spusese nimic, preferase să mai soarbă, placid, o gură de bere blondă, în timp ce altul cu pretenții de filozof nedescoperit sugerase cherchez la femme, prietene, nu e muntele mult mai plin de mistere dulci dacă îi adaugi și misterul feminin devoalat încetul cu încetul, de-a dreptul senzual, la lumina stelelor desfășurate provocator pe cerul de sticlă al unei nopți de vară? Pufni încă o dată, la fel de nemulțumit ca și atunci. Problema nu se pune așa, totuși, femeile, în marea lor majoritate
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
publici. E o metodă aproape imposibil de probat. Nu poate nimeni acuza o firmă că a plătit peste prețul pieței reclamă la televizor. E și mai greu de probat că a făcut-o în contul unui politician. Mecanismul poate fi devoalat numai dacă cineva din firmă sau politicianul sponsorizat s-ar autodenunța; 4) Metodele care s-au rafinat în ultimii ani. Ca să evite orice neplăceri, firmele care susțin în mod interesat un politician evită să încheie contractul direct cu televiziunea de
BULVERSAREA VALORILOR by Dan Tãpãlagã () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1337_a_2737]
-
prin lovire cu degetul sau cu ajutorul unui pieptene. Fiecare jucător avea propria tehnică. Loviturile centrale erau ușoare, cele tangente erau spectaculoase deoarece, depinzând de poziția „mingii”, dar mai ales de îndemânarea jucătorului. Fiecare jucător reprezenta o echipă, a cărei denumire devoala caracteristicile fizice, preocupările, locul de baștină sau modul de comportare al acestuia. Încă îmi mai amintesc niște nume de echipe: Niki Bohosievici (Nasos Katovițe) avea un nas ascuțit și era de neam polonez; Nelu Popescu (Ț.K.V.A. Borțozo) era
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]