276 matches
-
un simulacru care conduce la dispariția naturalului sau a organicului, cum sugerează teoria critică de tip Baudrillard, pentru care realul a ajuns să fie considerat doar ceea ce este operațional, situat la interfața calculatorului. În cadrul raportului filosofic artificial-natural, se remarcă, în diacronie, cu precădere două atitudini: una care protejează prevalența naturalului, ca amprentă a esenței sau a adevărului, iar alta care părtinește artificialul, ca glorificare a activității umane. Dacă filosofia în descendență tradițională atribuie naturalului un statut de necontestat, în timp ce artificialul este
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de informație procesabilă. (Knowbotic Research, 1996Ă. Construirea și refigurarea naturii înseși ca o lume artificială, însă cu efecte naturaliste, sunt procese propuse adesea, în contextele simulărilor cibernetice, ca o alternativă, mai confortabilă chiar, a naturalului. Realitatea virtuală este numită, în diacronia utilizării sintagmei, realitate artificială, calificare care atrage după sine echivalarea dintre artificial și virtual, în cadrul realului însuși. Totuși, artificiul cibernetic rămâne un construct uman și nu se vrea situat la polul opus al naturalului sau al biologicului. Dimpotrivă, se urmărește
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
tari” ale promotorilor vieții artificiale. Dacă pentru Aristotel sufletul constituia deopotrivă principiul vieții și mărturia supremației față de mașini, lucrurile s-au schimbat radical pentru susținătorii vieții sintetice: artificiul poate constitui de data aceasta motorul vieții. În timp ce orologiul a marcat în diacronie trecerea de la uneltele simple la mecanisme complexe, creaturile vieții artificiale sunt considerate a trece dincolo de mecanică sau de industrie. Pe când omul a învățat de la mașinile-mecanisme modul funcțional de interacțiune al părților într-un întreg (până la analogia om-ceasornică, din domeniul vieții
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
385). Sau: „La douăzeci de ani, aveam o nesățioasă dorință de glorie” (I, 22). Așadar, privită acum cu admirație, tinereții, ca vârstă a angajării oarbe, i-ar fi urmat retragerea din lume, luciditatea mortificantă, iluminarea neputinței, sau, altfel spus, lașitatea. Diacronia e, însă, numai o aparență. Ce-i drept, poate că anumite accente se schimbă în timp, dar caietele sunt, oricum, expresia contradicțiilor care se dezvoltă în sincronie. Victoria lui Ă care se edifică pe ruinele neputinței de a acționa Ă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
notele 175 și 197). Avem în vedere, așadar, nu atât o evoluție în sincronie niște simple deveniri singulare, care se consumă în cadrul unuia și aceluiași moment istoric, ca să zicem așa "cu circuit închis" -, cât mai cu seamă o evoluție în diacronie, ce străbate epocile, dincolo de diferențele lor specifice. Atunci, de vreme ce nu ignoră evoluția diacronică, istorismul recunoaște implicit și o anumită continuitate. Vom arăta mai jos despre ce fel de continuitate este vorba. Fiindcă încercăm să procedăm inductiv, analizând mai întâi ca
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
în cadrul evoluției culturii" (s.n.)225, fără ca societatea umană în ansamblul ei să conștientizeze aceste "corelații", cu toate că "în realitate, tocmai intercondiționarea (aparent întâmplătoare și incoerentă) dintre indivizi realizează corelația scopurilor, necesară în istoria umanității"226. "Corelația scopurilor" este văzută atât în diacronie, sub forma continuității de acțiune, cât și în sincronie, sub forma conjugării eforturilor creatoare pentru atingerea unui țel comun. Ea apare astfel ca o îngemănare între libertatea individuală și necesitatea impusă de voința colectivității.227 În capitolul III (4) vom
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
pentru a defini raportul dintre parte și întreg, el insistă totuși asupra unei asemenea "relații reciproce", pe care o definește ca "interdependență" (Wechselwirkung) și o urmărește atât la nivelul individului, cât și al colectivității, atât în sincronie, cât și în diacronie. Dincolo de formula în sine pe care o preferăm de dragul conciziei și al pregnanței semnificației ei -, conceptul de pars pro toto are un rol determinant în hermeneutică și sugerează deschiderea filozofului spre o viziune holistă. În același timp, acest concept ne
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
2Bj). "Corelația acțiunilor" e dublată, firesc, de "corelația scopurilor" (Zweckzusammenhang). "Scopurile vieții umane spune Dilthey în Einleitung... sunt forțele constitutive ale societății", iar "ultimul reglementator al acestei finalități raționale în societate este statul"107. "Corelația scopurilor" este văzută atât în diacronie, sub forma continuității de acțiune, cât și în sincronie, sub forma conjugării eforturilor creatoare pentru atingerea unui țel comun. Ea apare astfel ca o îngemănare între libertatea individuală și necesitatea impusă de voința colectivității. Așadar, "corelația scopurilor" are la îndemână
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
rânduite cronologic, alcătuiesc o primă parte (Mersul revoluției), în timp ce restul au fost grupate în secțiunea Istorie și anamneză. Prezent și trecut își țes firele întreolaltă, invitându-ne să privim durata nu doar orizontal, în desfășurări curente, ci și vertical, în diacronia istoriei noastre. Timpul ne apare astfel ca o realitate vie, complexă, indefinibilă până la capăt, una în care nimic nu dispare cu totul, ci se metamorfozează numai. Mișcarea în durată e continuă. Evenimente și figuri din epoca regenerării devin pretexte pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
actuale. "cei puțini" se aflau acolo, la "kilometrul zero al libertății". Mica lor "republică" se putea extinde, prin voință luminată și efort militant, pentru a se identifica cât mai deplin țara. MERSUL REVOLUȚIEI Este o formulă sugestivă numai în cadrul unei diacronii de lungă durată a fenomenului, ca la Bălcescu sau la exegeții mai noi cu privire la ciclul modern al istoriei, dar și când e vorba de segmentul ultim, încă nedefinit al "revoluției române.". Voind să arate că această revoluție nu era un
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
îl hipnotizează pe Vladimir și nici prin execuția "inimitabila", ci prin puterea muzicii ei de a evocă amintiri. În narațiunea acestor amintiri Eliade renunța la povestirea în imagini și acțiuni descriind sentimente, gânduri, trăiri și impresii, toate amestecate într-o diacronie accelerată. Nu mai avem timp să observăm decorul sau amănunte gestuale sau mimica. Ceea ce contează este impresia, retrăirea lor subiectivă de către personaje, nostalgia. Imaginea lasă loc scriiturii. Eliade revine la povestirea filmica în momentul trecerii lui Antim în timpul fantastic. El
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
des modifications profondes de l'organisme sous la pression des milieux et des circonstances" [prefață la ediția a doua a românului Thérèse Raquin]. 78 În acest model, ereditatea și mediul joacă rolul unor mari operatori care actioneaza complementar, primul în diacronie, cel de-al doilea ca factor sincronic. Mediul este delimitat ca spațiu fizic și social. 79 Subtitlul seriei Rougon-Macquart, "Istorie naturală și socială a unei familii din timpul celui de-al doilea Imperiu" precizează că personajul este situat într-un
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
funcție de un principiu uniform, pregătind astfel calea pentru o interpretare coerentă și logică a evoluției gîndirii umane. Cîteva concepte-cheie pot da consistență și claritate acestui principiu: cel de negantropie, opus entropiei, cel de sinarhie, opus anarhiei, cel de sincronie, opus diacroniei, și cel de sinergie, ca asociere de elemente pentru atingerea aceluiași scop sau îndeplinirea aceleiași funcțiuni. Sunt concepte abstracte, metaștiințifice, ce înlătură principiul cauzalității din explicarea relațiilor, căci cauza și efectul reprezintă, fundamental, același lucru, principiul raționalității și logica sa
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
este cu minus (D ≥ R → ). Atunci semnificatul rămâne fără semnificant, puncte suspendate, exterioare unui sistem. Este important nivelul la care se situează elementele reiterate: segmentul de suprapunere textuală poate fi restrâns, totuși semnificativ. Intertextul a primit interpretări diferite, în decursul diacroniei lui, în funcție de accentul pus fie pe autor (J. Kristeva), fie pe lector (M. Riffaterre), fie pe legătura dintre hipotext și hipertext (G. Genette) legătură/legare, în funcție de tipul de relație textuală (coprezență sau derivare). Demersul nostru se introduce cu discuția despre
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și infinitul asemene, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă" (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 34). Atingerea hipertextului de hipotext degajă o tensiune aparte, tama eliadiană. Intertextualitatea proiectează operele / fragmentele în care acțio nează într-o dimensiune în afara diacroniei; istoria nu trebuie citită linear, ci, de o manieră tabulară, au loc avansări și reveniri halucinante. Identificarea unui segment inter-/intratextual comportă și un fel de eliberare de prezentul paginii în care lectorul se găsește, la un moment dat. El
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
se mișca. El puse degetul în centrul lor o voluptate sufletească îl cuprinse [Lectura lineară se pune în mișcare și devine tabulară; în primă instanță, cititorul se simte derutat și încearcă să nu se piardă în acest spațiu în care diacronia este convertită în sincronie. Privirea din nou sugerează faptul că intertextualitatea este dependentă de recitire. O singură lectură nu ajunge pentru a desluși orientarea vectorială a intertextualității. Săgețile înspre hipotext pot fi vectori alunecători sau chiar vectori liberi. Abia recitirea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
tânără, cu vocație culturală autentică, ea a reușit să se informeze interdisciplinar, ajutată fiind de o vie curiozitate intelectuală și cu o capacitate specială de a-și pune câteva probleme esențiale și dificile! privitoare la textualitatea literară, dar și la diacronia literaturii, pe care apoi să le soluționeze. Și-a asumat un orizont ideatic cu numeroase implicații de natură teoretică, ce urma să funcționeze în desfășurarea unui scenariu critic deosebit de interesant, printr-o subtilă analiză a textelor, supuse propriului model interpretativ
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de o asimetrie tranzitivă, generată de poziția Întotdeauna. IV. Pentru o etică a responsabilității Responsabilitatea - principiu fondator al unei noi etici privilegiată a celuilalt În raport cu subiectul responsabil, În timp ce la Jonas asistăm la postularea și demonstrarea unei asimetrii În planul unei diacronii temporale: subiectul responsabil care Își asumă datoria - deci și culpabilitatea - pentru actele comise În trecut nu are aceeași poziție cu cea a celui care Își asumă responsabilitatea repercusiunilor celor mai Îndepărtate În viitor. Consecința, pentru subiectul ce se simte responsabil
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
troian]... erau de proporții reduse, și chiar și acestea care au fost mai renumite... se dovedesc, în fapt, inferioare faimei și părerii actuale formate despre ele datorită poeților"39. Nu este acum spațiul pentru a prezenta (în replică scufundată în diacronia noțiunilor exegetice) concepția cunoscută a lui Aristotel cu privire la raportul istorie / poezie sau adevărat / veridic 40. Din antichitate și până în contemporaneitatea denumită (prin sintagma nedefinită temporal) a "zilelor noastre", romanul și nuvela istorică înseamnă neaparat că istoria preocupă în mod sistematic
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și anume împlinirea progresivă a emancipării complete, atât la nivel social, cât și individual. Această situație se recunoaște în stilul arhitecturii postmoderne, care recurge des la bricolaj, la "citări" din epoci sau stiluri anterioare. Aici "post-" introduce sensul succesiunii, al diacroniei, indicând "ceva asemănător unei conversiuni: o nouă direcție după cea precedentă"156, în timp ce cronologia lineară este o idee tipic modernă (Lyotard afirmând în numeroase rânduri că nu aceasta trebuie să fie interpretarea postmodernismului, în termeni periodizatori). A doua notă vede
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
poată începe: ele coexistă acum"187. Hassan pare să privilegieze această interpretare care așază în conversație liberă și plurală modernismul și postmodernismul, care îi asigură și posibilitatea de a le concepe atât în termenii continuității, cât și ai discontinuității, ai diacroniei și sincroniei. Alături de Leslie Fiedler, Ihab Hassan a făcut cunoscut un tip de postmodernism care a fost apreciat de către majoritatea criticilor drept unul pozitiv, care semnifică un curent distinct, o modificare critică în cultura contemporană. La acest lucru au contribuit
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Cameliei și lui Ionuț Cuprins Cuvânt înainte de Ștefan BORBÉLY / 9 Mulțumiri / 21 Introducere / 23 1. Topografia unui sentiment estetizat. Teroarea, între reflecție și analiză / 33 1.1. O radiografie conceptuală. Distincția dintre "teroare" și "groază" / 33 1.2. Teroarea în diacronie. Evoluția modelului în literatura universală / 41 1.3. Defazări și sincronizări. Alternative ale terifiantului autohton / 68 2. Teroarea în narațiune. Convenții și inovații în literatura română / 101 2.1. Prefigurări. Letopisețul Țării Moldovei de Miron Costin / 101 2.2. Teroarea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
în măsura în care mi-a permis spațiul, să realizez o radiografie conceptuală a terorii scripturale, vă propun, în continuare să fim atenți la subtilele metamorfoze pe care le cunoaște ideea, aplicate tendințelor de dezvoltare istorică a literaturii universale. 1.2. Teroarea în diacronie Evoluția modelului în literatura universală Înainte de a trece în revistă scriitori și opere, trebuie să precizez că generarea unei stări de anxietate în psihicul lectorului prin intermediul narațiunii nu poate fi complet separată de intenția auctorială. Se întâmplă extrem de rar (în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Tragedii mai puțin reușite, dar având în centru același model de răzbunări sângeroase într-o atmosferă terifiantă, se găsesc și la alți dramaturgi din epocă: Cyril Tourneur, Thomas Middleton etc. 21 Pentru o descriere pertinentă a romanului gotic, urmărit în diacronie, cf. Punter, 1980: passim. 22 De altfel, trebuie punctat caracterul excesiv al eului creator walpolian, oglindă a idiosincrasiilor eului biografic. Vorbind despre aceasta în cadrul celebrelor conferințe A. W. Mellon găzduite de National Gallery of Art din Washington, Wilmarth Sheldon Lewis
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
cadrului referențial furnizat de experiență senzorială și, nu în ultimul rând, sunt caracterizate de subiectivitate 57. Toată controversa legată de funcția imaginației provine dintr-o eroare teoretică. Nu rezidă în intenția mea critică să prezint evoluția conceptului de "imaginație" în diacronie, ci doar să facilitez înțelegerea să și a rolului său în cadrul poeziei vizionare. R.G. Collingwood oferă cea mai bună sinteză a celor trei pași parcurși de teoria imaginației în gândirea occidentală: "(1) Celor mai mulți dintre filosofii secolului al XVII-lea le
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]