253 matches
-
o co-construcție, o "realizare interactivă" (Schegloff 1982) care se prezintă nu doar în forma unei succesiuni de "schimburi verbale" (Roulet 1981), ci ca o "structură ierarhică de schimburi verbale" (Remi-Giraud 1987). Putem astfel să ne punem întrebarea dacă un text dialogal nu reprezintă o succesiune ierarhizată de secvențe numite schimburi verbale. În acest caz problema care apare este aceea de a ști dacă această secvență-schimb este cumva unitatea constitutivă a unui text dialogal, așa cum secvențele dintr-o povestire reprezintă unități constitutive
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
astfel să ne punem întrebarea dacă un text dialogal nu reprezintă o succesiune ierarhizată de secvențe numite schimburi verbale. În acest caz problema care apare este aceea de a ști dacă această secvență-schimb este cumva unitatea constitutivă a unui text dialogal, așa cum secvențele dintr-o povestire reprezintă unități constitutive ale acestui gen narativ particular; sau dacă are vreo importanță că această formă de punere în text este poligerată (intervențiile mai multor subiecți) intervenienții succesivi fiind, fie că vor sau nu, angajați
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
și parțial. Dacă această dorință lipsește, relația dialectică se dizolvă în jocul-spectacol al dialogului eristic. (Dispaux 1984: 55) Făcând distincția dintre strategi, experți, ideologi și surzi, analiza lui Dispaux se situează în mod evident la nivel mai curând conversațional decât dialogal. Astfel vom încerca să abordăm în altă manieră această problematică, punându-ne întrebarea dacă am putea imagina un nucleu prototipic comun tuturor formelor de dialog. 3. Organizarea secvențială a prototipului dialogal Așa cum nota Catherine Kerbart-Orecchioni în secțiunea de lingvistică din
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
în mod evident la nivel mai curând conversațional decât dialogal. Astfel vom încerca să abordăm în altă manieră această problematică, punându-ne întrebarea dacă am putea imagina un nucleu prototipic comun tuturor formelor de dialog. 3. Organizarea secvențială a prototipului dialogal Așa cum nota Catherine Kerbart-Orecchioni în secțiunea de lingvistică din primul volum al prezentării de sinteză L'Interaction verbale, teza noastră constă, în esență, în a "repera regulile care guvernează organizarea unei conversații" (1990: 198). Așa cum este firesc, o mare parte
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
după caz, mai mult sau mai puțin suplă sau rigidă" (Kerbrat-Orecchioni 1990: 200). Însă, în loc să fim descurajați de aceste caracteristici flotante și foarte diverse, vom încerca, în cele din urmă, să delimităm nucleul dur prototipic prin excelență al înlănțuirilor secvențelor dialogale. Această schemă prototipică nu are un rol normativ mai important decât cele precedente. Datorită specificului interacțiunii verbale, ea este cu siguranță însă, mai mult decât cele precedente, supusă influenței unor elipse și unor realizări incomplete. Atkinson și Heritage definesc unitatea
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de-a face cu un model ierarhic [Text < Secvență < macro-propoziții < propoziții] sau dacă acest model trebuie restructurat. Dacă sunt necesare câteva restructurări, nu trebuie ca acestea să implice o descriere înglobantă. Specialiștii afirmă de comun acord existența unei macro-unități: textul dialogal pe care o numesc mai curând "interacțiune", "incursiune", "eveniment de comunicare" sau "întâlnire". Textul dialogal poate fi definit ca o structură ierarhică de secvențe numite generic "schimburi". Se impune aici să delimităm două tipuri de secvențe: Secvența fatică, de deschidere
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
trebuie restructurat. Dacă sunt necesare câteva restructurări, nu trebuie ca acestea să implice o descriere înglobantă. Specialiștii afirmă de comun acord existența unei macro-unități: textul dialogal pe care o numesc mai curând "interacțiune", "incursiune", "eveniment de comunicare" sau "întâlnire". Textul dialogal poate fi definit ca o structură ierarhică de secvențe numite generic "schimburi". Se impune aici să delimităm două tipuri de secvențe: Secvența fatică, de deschidere și de închidere, Secvența tranzacțională, care constituie corpul interacțiunii. Ideea de constrângere participativă, delimitată de
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
să definesc secvențele fatice. Începând cu observațiile lui Jakobson și Benveniste (1974: 86-88) care se referă atât unul, cât și celălalt, la teoria pragmaticii limbajului aparținînd antropologului Malinowski (Adam 1990d) se cunoaște că în deschiderea unei interacțiuni (într-un text dialogal) există o etapă ritualică foarte delicată, și în funcție de societate, de o mai mică sau mai mare întindere, R. Jakobson vorbește de posibilitatea unui "schimb destul de intens de formule ritualizate" (1963: 217), chiar "adevărate dialoguri, al căror principal obiectiv este cel
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
interlocutorului, de exemplu, imitând posibilele momente de întrerupere, introducând un simulacru de relație intersubiectivă. O descentrare a tipului dialogic reprezintă cu siguranță baza structurii enunțiative specifice doar scrisorii 32. Pentru a putea face trecerea de la secvență unitatea constitutivă a textului dialogal definit ca cea mai mare unitate dialogală la unitatea constituentă, trebuie ca mai întâi să definim schimbul ca fiind cea mai mică unitate dialogală. Vom spune că perechile elementare: A1 Bună ziua! B1 Bună ziua! Sau, mai mult: Ax La revedere. Bx
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
întrerupere, introducând un simulacru de relație intersubiectivă. O descentrare a tipului dialogic reprezintă cu siguranță baza structurii enunțiative specifice doar scrisorii 32. Pentru a putea face trecerea de la secvență unitatea constitutivă a textului dialogal definit ca cea mai mare unitate dialogală la unitatea constituentă, trebuie ca mai întâi să definim schimbul ca fiind cea mai mică unitate dialogală. Vom spune că perechile elementare: A1 Bună ziua! B1 Bună ziua! Sau, mai mult: Ax La revedere. Bx La revedere. sunt schimburi care prezintă o
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
enunțiative specifice doar scrisorii 32. Pentru a putea face trecerea de la secvență unitatea constitutivă a textului dialogal definit ca cea mai mare unitate dialogală la unitatea constituentă, trebuie ca mai întâi să definim schimbul ca fiind cea mai mică unitate dialogală. Vom spune că perechile elementare: A1 Bună ziua! B1 Bună ziua! Sau, mai mult: Ax La revedere. Bx La revedere. sunt schimburi care prezintă o secvență fatică de deschidere și o secvență fatică de închidere elementare. Faptul că este imperativ necesar să
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
salut B1 conferă unor astfel de perechi așa zise "perechi adiacente" un caracter de unitate determinată de legătura dintre o intervenție inițiativă (A1 și Ax) și o intervenție reactivă (B1 și Bx). Astfel poate fi construită, la nivel minimal, unitatea dialogală de bază Schimbul. Trebuie să ținem seama de faptul că un schimb este "o succesiune de intervenții (notate printr-o literă care identifică locutorul și un număr de ordine care face legătura dintre fiecare intervenție cu fiecare locutor.) Structura unei
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
în pachete, constituiau, în analizele din capitolele precedente, macropropozițiile. Natura specifică a dialogului atitudine atât verbală, cât și mimo-gestuală, de care țin seama chiar și dialogurile literare ne obligă să conferim o valoare particulară acestei unități constitutive minimale a secvenței dialogale. Specialiștii conversației vorbesc în general de "acte". În sinteza sa, citată deja în câteva rînduri, C. Kerbrat-Orecchioni consideră "faptul că, la bază, conversațiile sunt constituite nu din unități informaționale, ci din acte de limbaj" (1990: 211) drept făcînd parte dintr-
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de dominantă a povestirii în raport cu dialogul, în cazul discursului indirect, indirect liber și narativizat. Doar discursul direct își păstrează o anumită autonomie. Inserția este, în general, asigurată de formele verbale cu nume predicativ. Ne rămâne însă întrebarea cu privire la întinderea secvențelor dialogale. Forma dominantă a dialogului apropie romanul mai mult de teatru, forma dominantă a povestirii determină apariția unor fraze trunchiate pentru care scurtul extras citat mai devreme (p. 151) este un exemplu reprezentativ: răspunsul lui Charles Bovary la întrebarea adresată de către
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
întors Borel. Că pe stăpân îl doare ca naiba și înjură de mama focului") la un stil indirect liber, care neutralizează mărcile oralității, subliniind, în italic, doar cuvintele celuilalt. Decizia de a transfera discursul unui personaj din planul principal (secvență dialogală sau incompletă) într-un plan secundar are o funcție extrem de importantă; am putea chiar emite ipoteza unei alegeri destinate a nu acorda o prea mare importanță unui personaj secundar, narațiunea focalizându-se pe Charles care rămâne în continuare tăcut. Ca
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
să reconciliem tradiția retorică cu analiza lingvistică. Monologul narativ în teatru este unul din cele mai importante genuri ale povestirii. El va reprezenta un punct de referință în cadrul prezentei lucrări: este vorba de o secvență inserată într-o altă secvență, dialogală spre deosebire de analiza fabulei lui La Fontaine, studiată în capitolele 2 și 6, în care am întâlnit un model reprezentativ inversat, cel al unui dialog inserat într-o secvență narativă. Pentru a aborda acest gen narativ singular, voi examina mai întâi
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
unei descrieri conversaționale, concentrată pe schimbul de replici care constituie materialitatea verbală a reprezentării. Întocmai lui G. Genette, consider că textul de teatru este format din replici-intervenții36 și mă voi opri cu precădere asupra inserțiilor de pasaje narative din schimburile dialogale. Secvențe precum: " În loc de scene, vom avea povestiri" (prefață la Cromwell). "Una din regulile teatrului este să nu introducem în povestire decât lucruri care nu pot să apară în acțiune" (prefață la Britannicus). trădează lipsa unui consens în stabilirea unui model
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
zone textuale considerate a avea un caracter atât de eterogen (dialog vs povestire), încât clasicii arătându-se împotriva unor excese de forme teatrale, prezente încă înainte de Frondă 37 au considerat necesar să codifice aceste relații. A. Kibedi Varga descrie natura dialogală a textului de teatru: Aceasta presupune prezența a numeroase elemente non dramatice care apar în expozițiune, adică informațiile care au legătură cu evenimentele anterioare acțiunii și pe care autorul le povestește cuiva, în general; evenimentele propriu-zise, reprezentate pe scenă, se
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
romanele realiste, ea este necesară, dar încetinește mersul povestirii. (1988: 84) Deoarece textul teatrului clasic presupune prezența unor secvența narative, se cuvine să arătăm modalitățile de descriere a acestor secvențe mono-logale, și, mai ales, modul lor de inserție în textul dialogal. Pentru o lingvistică textuală, studiul monologului narativ are o dublă intenție: insistă, pe de o parte, asupra problematicii inserției secvențelor eterogene de tip: [conversație [povestire] conversație] și permite, pe de altă parte, o vizualizare a naturii profund dialogice a schimburilor
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
raportează evenimente (legea informației) care nu pot fi reprezentate pe o scenă, aceasta se datorează regulii celor trei unități (de loc, de timp și de acțiune) și regulii convenției. Legea economiei controlează, cu precădere, durata povestirilor: într-un gen dramatic dialogal, materializat, în esență, prin cuvântul care exprimă emoție și trăire pasională, narațiunea monologală apare ca o soluție de compromis la care nu trebuie să apelăm decât trecând direct la subiect și fără prea multe excese. Cu privire la ceea ce numește "povestirea dramatică
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
o anumită "formă" specifică clasicilor, ale cărei componente tip vor fi descrise în cele ce urmează. Povestirea propriu-zisă este încadrată de un anumit număr de "dezvoltări accesorii", legate direct de enunțul povestitorului și de reacțiile auditorului. Aceste dezvoltări, înscrise în schimbul dialogal, prelungesc legea pragmatică a motivației. J. Schérer insistă asupra schimburilor care încadrează povestirea propriu-zisă. El rezumă modul în care povestirea este "foarte bine încadrată" și enumeră mai întâi elementele care contribuie la aceasta: "preambulul, justificarea, întrebările, anunțarea faptelor, exclamațiile și
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
capitolul 1. Însă concepția secvențială pornește de la ideea că cititorul este cel care va da coeziune unei succesiuni textuale, spijinindu-se, în parte, pe operații de clasificare. Pentru a afirma că atare succesiune este mai degrabă descriptivă decât narativă, argumentativă sau dialogală, trebuie să existe scheme prototipice abstracte, transmise pe cale culturală. Cu alte cuvinte, este o operație de lectură-interpretare care asigură discursului o anumită structură compozițională. Avem uneori tendința să separăm lectura de produsul său. Natura textuală a faptelor de limbă are
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
către spațiul interpretativ al tuturor lecturilor posibile, natura secvențială a faptelor de limbă și existența prototipului direcționează și materializează procesul interpretativ al însuși producătorului ei. Am încercat să ofer o descriere unitară a prototipurilor secvențiale. Am văzut că actualizarea prototipului dialogal este cu siguranță mai flexibilă decât celelalte cinci. Spre deosebire de alte forme elementare de compoziție, structura cadru a textului dialogal, în ansamblul său, este foarte bine organizată. Secvențele fatice și tranzacționale care construiesc textul dialogic nu sunt formate dintr-un număr
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
procesul interpretativ al însuși producătorului ei. Am încercat să ofer o descriere unitară a prototipurilor secvențiale. Am văzut că actualizarea prototipului dialogal este cu siguranță mai flexibilă decât celelalte cinci. Spre deosebire de alte forme elementare de compoziție, structura cadru a textului dialogal, în ansamblul său, este foarte bine organizată. Secvențele fatice și tranzacționale care construiesc textul dialogic nu sunt formate dintr-un număr restrâns de macro-propoziții. Fiecare secvență, fatică sau tranzacțională este compusă din schimburi al căror număr nu este întotdeauna previzibil
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
compusă din schimburi al căror număr nu este întotdeauna previzibil. Fiecare schimb care corespunde nivelului macro-propozițional, în general, este compus dintr-un anumit număr de intervenții-clauze date (inițiative, reactive și facultativ-evaluative). Această structură ierarhică, în ciuda caracterului extrem de fluctuant al structurilor dialogale, se înscrie în modelul general prevăzut. Închei prin a-l cita pe Umberto Eco, care rezumă destul de bine filosofia aserțiunii mele, la sfârșitul volumului Semiotica și filosofia limbajului: Codul nu poate reprezenta doar o singură cifră: cu riscul de a
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]