772 matches
-
lui și, pe această linie, de „lectură” și „interpretare”. Așa cum argumentează și școala hermeneutică (Widdershoven, 1993), am descoperit în studiile noastre că orice lectură presupune interpretare și că, de fapt, chiar în etapa obținerii textului, mai cu seamă în actul dialogic de realizare a unui interviu biografic, au loc în mod constant procese implicite și explicite de comunicare, înțelegere și explicare. Iluzia că ar exista un text static care abia apoi este supus unui proces separat de lectură și interpretare este
[Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
întrebare utilă discuției noastre ar putea fi formulată după cum urmează: care dintre acestea ar reflecta identitatea naratorului? Am putea ajunge la concluzia că atât povestea unui om, cât și identitatea lui sunt complexe și multilaterale sau, așa cum scrie Bakhtin (1981), dialogice și polifonice (vezi și Hermans et al., 1993). Ca și poveștile, așa cum am văzut în cazul Sarei și în cel al lui David, identitatea are multe componente și niveluri. Diversele componente ar putea interacționa ca să creeze un tot unitar; ele
[Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
Thousand Oaks, CA. Amir, Y., Sharan, S., Ben Ari, R. (1984), „Why integration?”, în Y. Amir și S. Sharan (eds), School desegregation (pp. 1-20), LEA, Londra. Bakan, D. (1966), The duality of human existence, Beacon, Boston. Bakhtin, M.M. (1981), The dialogic imagination, University of Texas Press, Austin. Bales, R.F. (1958), „Task roles and social roles in problem-solving groups”, în E.E. Maccoby, T.M. Newcomb și E.L. Hartly (eds), Reading in social psychology (pp. 437-447), Holt, New York. Barnett, W.S. (1993), „Benefit cost
[Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
de referință Secvență discursiva de referință va fi schemă analitică construită (SAC) ale cărei condiții de productie le vom analiza prin cele trei scheme: schemă de interpretare, unde există două tipuri de actanți: (1) actanți-participanți [animați], între care există tensiuni dialogice (Marková [2003] 2004: 214-216) implicite și pe care le vom prezenta sub forma careului semiotic al lui A.J. Greimas (1983: 51): Relațiile dintre actanți sunt următoarele: * relații de (sub)contrarietate: EU (candidații) vs Ei (contracandidații); VOI 1 (votanții simpatizanți
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
În sânul unei perspective intersubiective. Ea este, În chiar procesul instituirii sale, răspuns la Celălalt (s.n.Ă În același timp cu afirmarea de sine; și, cum subliniază Lévinas, această intersubiectivitate se găsește deja fixată Într-o sferă excedând pragul registrelor dialogic și reflexiv, găsindu-și rădăcinile În comunicarea infra - verbală, privirea de exemplu.” Remarca este esențială: responsabilitatea nu este rezultatul exclusiv al rațiunii; sentimentele, gesturile care le exprimă, sunt de asemeni Înțelese ca manifestări specifice ale responsabilității, purtând În ele o
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
Janetzke-Dillner, Stuttgart, 1981, 371-383. 158 Jacques Dubois et al., Allgemeine Rhetorik (1970), trad. de Armin Schütz, München, 1974, mai ales 306 ș.u. 159 Distincția lui Jürgen Link dintre "un tip normal de discurs epic" și "un dicurs epic defamiliarizat dialogic" se bazează de asemenea pe modelul deviației, v. Link, Literaturwissenschaftliche Grundbegriffe, 293-304. Propriu-zis, această distincție cuprinde o serie de opoziții: narațiunea la persoana întîi/a treia, reflector/personaj narator, precum și opoziția text narativ/text comentativ a lui Anderegg. La un
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
modele culturale și apoi le cercetează în literaritatea lor intrinsecă, fără să ezite a transforma actul interpretativ în speculație proprie (Marin Mincu). În Omul supt vremi... analiza urmează câteva direcții bine conturate. Comportamentul scriitorului fiind apreciat ca unul prin excelență „dialogic”, Marin Preda este situat în context cultural românesc, prin comparație cu Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu și G. Călinescu, și în context european, prin trimitere la Jean-Jacques Rousseau, Voltaire, S⁄oren Kierkegaard și F. M. Dostoievski. Romanele lui Marin Preda
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
și sistem, VR, 1990, 5; Țeposu, Istoria, 168-170; Tania Radu, Între oglinzi, LAI, 1994, 6; Andreea Deciu, Preda citit de un critic modern, RL, 1994, 6; Laurențiu Hanganu, „Omul supt vremi”, RITL, 1994, 2; Liviu Petrescu, Marin Preda și principiul dialogic, ST, 1994, 7-8; Nicolae Mecu, Marin Preda sau Despre dialog, VR, 1994, 11-12; Ioana Pârvulescu, Lecția citirii, lecția citării, RL, 1995, 14-15; George Munteanu, Eminescu retorul, LCF, 1995, 25; Dan C. Mihăilescu, „Eminescu. O anatomie a elocvenței”, LAI, 1995, 34
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
romanului vizează "pluralitatea vocilor și conștiințelor autonome și necontopite"39, din rândurile cărora se disting, pe de o parte, limbajele/ discursurile parodiate și limbajele/ discursurile parodiante. Importantă rămâne, în fond, distincția celor două tipuri, certificată prin existența gradului de împotrivire dialogică a discursului parodiant. Dialogul intertextual facilitat de lectura unor astfel de opere se transformă, în viziunea formaliștilor ruși, într-un principiu intern de evoluție sau chiar schimbare a formelor literare, deci a literaturii prin extensie. În anii '60, teoria dialogismului
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
observa Sanda Golopenția-Eretescu în articolul "Grammaire de la parodie", "ea poate promova o similitudine, și atunci avem imitații, citate, aluzii sau pastișe; sau poate propune o diferență, și atunci vorbim de parodie, ironie și satiră"49. La rândul său, narațiunea este dialogică pentru că, în interiorul ei, un autor dialoghează cu un altul, un text dialoghează cu un predecesor al său etc. "Căile referențiale ce se deschid în fața cititorilor nu sunt simple capricii de moment, ci opțiuni impuse de structuri ale discursului și anticipate
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
posibil obiective a canonului, recomandând traseul respectiv ca sursă de inspirație și scriitorilor. Punctul de vedere formalist este, terminologic vorbind, un deschizător de drumuri pentru atât pentru teoreticienii literari ai secolului XX, cât și pentru romancierii postmoderni, căci teoria "narațiunii dialogice" pe care cei dintâi au propus-o, iar cei din urmă au aplicat-o ca principiu intern de dezvoltare a scriiturii a apărut înainte de parodiile postmoderne cele mai cunoscute (Iubita locotenentului francez a lui John Fowles, Evanghelia după Isus Hristos de
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
liniștea căminului pentru a începe o aventură amoroasă cu o "inocentă și decentă pâlnie", dar una șlefuită și adusă "pe o superbă cochilie de sidef" de o "duzină de Driade, Nereide și Tritoni". În acest punct, narațiunea capătă un caracter dialogic: Pâlnia și Stamate parodiază celebrele intervenții ale zeilor din majoritatea epopeilor și, ulterior, din poemele eroic-comice. Aventura existențială a prozaicului Stamate se va dovedi una fantastică, extraordinară, care vizează spectaculosul într-un microunivers personalizat, amintind, prin recuzita motivelor și prin
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
aduse părinților lor. Revenind la procedeele parodice amintite mai sus, o importanță deosebită o au, credem noi, dublarea și/ sau multiplicarea începuturilor, finalurilor sau a acțiunilor narate. Dubla codificare din domeniul arhitectural se transferă, în zona literarului, în termenii narațiunii dialogice mare parte din textele postmoderne "dialoghează" cu altele, dintr-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat, așa cum o face Ulysse a lui Joyce cu Odiseea lui Homer și ai intertextualității. Estetica postmodernismului literar e, ca și cea arhitecturală, esențialmente
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
parte a romanului, figura lui Robinson, nu a lui Vineri, stă în centrul atenției narative. De aici și portretizarea sa predominantă drept o replică parodică dată personajului lui Defoe. Căci numai în raport cu acesta îl putem privi în oglinda inversă, dar dialogică a parodiei pe protagonistul istoriei lui Tournier, el însuși instanță narativă în jurnalul pe care-l alcătuiește. Din start, romancierul francez construiește un personaj radical diferit: o dată ce și-a conștientizat condiția solitară de naufragiat, Robinson, departe de a se simți
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
the certainty of similitude is replaced by difference, and Borges' laughter is a "laughter that shatters" (Foucault, 1966) Parody = constestation and distortion (Macherey, 1966) Parody = comic (and modern parody = pseudo-transgression), but carnival (re Bakhtin) = serious transgression (and contributes to the dialogic or intertextual Menippean and polyphonic traditions) (Kristeva, 1966) Parody = critical of reality (Foucault, 1971) Parody = insane (Hassan, 1971) Parody = lack of power, intentionality, and difference (Baudrillard, 1972) Parody = non-mastery (Derrida, 1978) Parody = intertextual but sometimes also crude (todorov, following Bakhtin
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
timp), pronume și adjective pronominale deictice, aserțiuni, reflecții, judecăți de valoare atribuite eului liric etc. - Tipurile de discurs specifice sunt monologul liric (mod de expunere care diferențiază genul liric de celelalte genuri literare), monologul adresat (invocația retorică) sau autoadresat, discursul dialogic, discursul evocator etc., în care există o identitate între eul enunțiator și eul enunțului. Pentru lirica eului, cele mai numeroase exemple pot fi selectate din teritoriile romantismului (M. Eminescu, Sara pe deal, Floare albastră etc.) sau ale simbolismului (majoritatea poeziilor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
a manierei jurnaliere, specifică. Aici se agită de-a valma, surprinși în câte un instantaneu realistic, politicianul, gazetarul, funcționarul, învățătorul, studentul, șeful, slujbașul, soldatul, jandarmul, cârciumarul, primarul, notarul, moșierul, țăranul ș.a.m.d. De fapt, C. schițează rapid, de preferință dialogic, câte un „chip” și un comportament, tinzând să alcătuiască, din fragmente brute, inegale, un fel de mozaic caracterologic: escrocul, arivistul, parvenitul, impostorul, licheaua, nemilosul, descurcărețul, nulitatea, flecarul, netotul, credulul, „speriatul” etc. În momentul apariției acestor proze, a fost remarcată ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286148_a_287477]
-
complexe, asigurînd fiabilitatea întregului. Sistemul se autoproduce și se reorganizează permanent și astfel entropia este continuu eliminată. Cu cît sistemul este mai complex, cu atît îl amenință un grad mai mare de dezorganizare. Raportul dintre ordine și dezordine este unul dialogic. Cele două situații coexistă și evoluează împreună, contribuind la evoluția sistemului. Totuși, trecerea de la dezordine la ordine presupune ca sistemele să fie deschise și să fie menținute departe de starea de echilibru, prin constrîngerile existente în mediu. Mai întîi se
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
dinamică a funcțiilor textuale. În acest caz, examenul mărcilor enunțării începe cu sesizarea reprezentărilor de spațiu și de timp ale persoanei. Studiul vocabularului (cîmpuri lexicale, rețele semantice, izotopii, termeni cheie și stereotipii discursive) oferă imaginea clasificărilor referențiale, iar analiza trăsăturilor dialogice, a intertextualității, a situației de comunicare și a condiției sensului determină producerea sensului în context. Ca atare, producerea sensului este înțeleasă pornind de la semnificația și de la actualizarea discursivă a mijloacelor limbii sau de la paraverbal. Deși nu există o legătură conceptuală
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sau o teorie, situație în care el se concretizează ca un enunț sau ca un șir de enunțuri conexate, ce pot intra în componența unui mare număr de discursuri, între care multe dintre speciile discursului științific, discursului oratoric, polemic și dialogic. Aceasta presupune că, în a n a l i z a d i s c u r s u l u i, se pot identifica asemenea specii, pentru ca apoi să se stabilească structura, mijloacele sau validitatea lor. Prezența argumentelor, ponderea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Într-o accepție extinsă, autonimia este situația creată prin explicarea sau prin precizarea în legătură cu o formă lingvistică (un fonem, un morfem, un lexem, o sintagmă), care are un comportament sintactic și semantic specific. De multe ori, mai ales în discursul dialogic, apar replici precum: "Am spus că mă voi gîndi, iar nu că voi face", prin care se produce o delimitare a semnificației unui cuvînt (a gîndi), dar nu din perspectiva enunțului, ci al conținutului considerat în sine. Altădată, statutul autonimic
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fie reținîndu-l la unul dintre aspectele ce-l concretizează, fie atribuindu-i trăsătura de a reprezenta zona de interferență dintre două sau mai multe tipuri sau genuri. De exemplu, "dialogurile" lui Platon pot fi considerate ca o specie a discursului dialogic specific literaturii, fie ca o specie a tipului filozofic, fie ca o specie amalgamă, adică se află în condiția de binaritate discursivă. V. dialogism, eterogenitate, intertextualitate, polifonie. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004; BUSSMANN 2008. RN BRAHILOGIE. Definită ca
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
VERINE 2001; VARO - LINARES 2004; BUSSMANN 2008. RN BRAHILOGIE. Definită ca procedeu retoric (figură sintactică) prin care se omite într-o comunicare o secvență deductibilă contextual, are diferite manifestări în funcție de tipul de discurs și de scopul lui. În cazul discursului dialogic, de exemplu, se poate produce elipsa unor enunțuri emise de interlocutori: Nu voi veni la conferință! - Nici eu! Ca atare, în vreme ce în mod obișnuit acest procedeu se utilizează în spațiul aceleiași fraze (aceluiași enunț), în cazul discursului se produce dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
rol fundamental în funcționarea enunțurilor, în producerea și interpretarea lor: contextul oferă cheia pentru interpretarea unor ambiguități, pentru decriptarea unor subînțelesuri sau valori indirecte, pentru activarea sau inhibarea unor caracteristici de sens, pentru intervenția în procesele de înlănțuire monologică și dialogică. Nu trebuie să concluzionăm, totuși, că discursul poate fi interpretat numai dacă receptorul are acces la totalitatea informațiilor contextuale, căci pe de o parte, aceste informații nu sînt în egală măsură relevante / pertinente, iar, pe de altă parte, unele dintre
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
unei posteriorități în raport cu argumentul care a fost deja enunțat. În acest caz, dacă argumentul stă la baza argumentării, contraargumentul respinge argumentarea realizată astfel, considerînd-o neîntemeiată sau inadmisibilă. Raportat la discurs, contraargumentul poate fi o parte a lui, dacă discursul este dialogic, sau poate fi chiar discursul, cînd acesta este conceput ca o replică a altuia. Posibilitatea a doua de manifestare a contraargumentului vizează, desigur, nu numai a n a l i z a d i s c u r s i
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]