300 matches
-
de îngroșare expresionistă a detaliilor de univers liric” (Laurențiu Ulici) prefigurează o dimensiune complementară a poeziei lui S. Publicat după aproape două decenii, Îngerul exterminator (2002), sugerează încă din titlu altă viziune, s-ar spune oximoronică. Totuși fără modificări majore, dicțiunea poetică trimite acum la „retorica damnării”. Poemul e conceput ca „arc voltaic”, amintind iarăși de Lucian Blaga. Dominante sunt imaginile care vorbesc despre destrămare, dezechilibru, vinovată maculare și agonie, într-o dramatică încercare de reconciliere a contrariilor, ca în O
SAMPETREAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289455_a_290784]
-
însă de acum și îl impune interesului estetic e un nonconformism propriu modului său poetic. Cartea are drept motto un citat din Gide: „Je parie que vous voyagez sans billet”. Într-adevăr, poetul „călătorește fără bilet”, sfidează, altfel spus, normele dicțiunii lirice. „Înger ascuns într-o piele de drac”, el formulează adesea provocator, recurge la asociații șocante. Asumându-și „logica absurdului”, flagelează sensibilitatea cititorului: „Păsările din cap zboară pe rând / Cu aripi crăpate de sticlă sunând”; „Văd inima odăii / Cum iese
STAMATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]
-
S. nu a ocupat nici o funcție publică până în 1894. Ulterior e funcționar în Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, profesor la Conservatorul din București. Înființează primul conservator particular de muzică și artă dramatică și redactează, pentru nevoile școlii, un Curs de dicțiune, apărut în 1913. S. scrie mult - poezie, proză, teatru -, publicând regulat în „Literatorul” și în „Revista literară”, dar și în „Analele literare”, „Independentul”, „Lumina ilustrată”, unde semna Ermil, în „Românul”, „Adevărul de joi”, „Lectura”. De o verbozitate goală și, nu
STOENESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289941_a_291270]
-
general, dar ambițiile sale rămîn aceleași: de panoramare a unui spațiu ce poate părea copleșitor de vast, prin reducerea sa în categorii construite conform unui aparat teoretic ce reprezintă extensia, deși poate subtil deghizată, a naratologiei sale. În Ficțiune și dicțiune. Introducere în arhitext, precedentul volum al teoreticianului (cel puțin în ordinea traducerilor romanești), există o distincție importantă între abordările care încearcă să definească literatura întrebîndu-se care este esența ei (așa numitele poetici esențialiste), și acele abordări care o definesc constatîndu-i
O estetică pentru contemporani by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17151_a_18476]
-
Escher, sau faimosul Don Quijote al lui Pierre Menard. Analiza textului lui Borges îi prilejuiește lui Genette o polemică strălucită cu Nelson Goodman. De altfel întreg volumul stă sub semnul unui dialog permanent cu Goodman, în chip similar cu Ficțiune și dicțiune. Găsesc foarte interesant acest fenomen al imersiunii unor teoreticieni francezi în tradiția analiticismului anglo-saxon: el apare nu numai în cazul lui Genette, ci și acela al lui Paul Ricoeur, de fiecare dată provocînd o tensiune metodologică și conceptuală primenitoare. Ceea ce
O estetică pentru contemporani by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17151_a_18476]
-
fericită a unui alt poet, Lucian Vasiliu, exprimă adecvat situarea lui S.: el ar fi „poetul autarhic”. Originalitatea îi este definită, pe de o parte, de nonconformism, iar pe de altă parte, de „grandoarea” proiectului, de „excesivitatea” viziunii și a dicțiunii. Programul său poetic este maximalist, vădește aspirații către îmbrățișarea atotcuprinzătoare a omenescului, fără a eșua în vreun fastidios „enciclopedism” liric. Poezia nu este un joc futil, ci o rostire trăită cu intensitate, el fiind cu adevărat un vates, un poet
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
impuls autocritic și convingerii că lectura textului bacovian este una din „probele de foc” ale criticului literar, tot atât cât este lectura liricii eminesciene sau a celei barbiene. Cartea e, de fapt, o tentativă de a defini „bacovianismul”, adică o dicțiune poetică echivalentă - cum s-a mai observat - cu „a doua mare restructurare a poeziei românești după cea eminesciană” (Dinu Flămând). Totodată, în principalele lor teze, „nuanțările” se situează, întemeiat și argumentat, în răspăr cu propuneri critice anterioare, devenite locuri comune
SCARLAT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289537_a_290866]
-
a timpului și stilistica lui Tudor Vianu, „Revistă de filozofie”, 1978, 2; Edgar Papu, Tudor Vianu, Protée ou Le Polymorphisme en critique, CREL, 1978, 4; Crăciun, Confesiuni, 284-288; Al. Husar, Întoarcerea la literatură, Iași, 1978, 176-188; Șerban, Ispita, 239-243; Martin, Dicțiunea, 82-108; Massoff, Teatr. rom., VIII, 252-255; N. Tertulian, Perspective contemporane, București, 1981, 5-12; Petre Stoica, Amintirile unui fost corector, București, 1982, 7-23; Manolescu, Teme, IV, 187-192; Ciopraga, Propilee, 236-252, 335-341; Ecaterina Țarălungă, Tudor Vianu, București, 1984; Emil Manu, Spațiu etern
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
Cum trăsăturile acestea nu se desfășoară succesiv, ci alternativ, ordinea volumelor nu indică neapărat o evoluție programată, ci mai degrabă o continuă fugă experimentală, indusă de teama autopastișării. De aici, străbaterea întregii scale a discursurilor, de la expresia brută, „bolovănoasă”, la dicțiunea oraculară și de la descătușarea directă a emoției la scriitura mediumnică. În ciuda acestei variații, universul tematic rămâne unitar, relevând o atracție magnetică pentru spațiul rural și, implicit, o influență venind dinspre Marin Sorescu. Developate nostalgic prin supratema memoriei, textele lui S.
STOICIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
femei și în lume marchează debutul unui autor egal cu sine, a cărui poezie va urma un traseu ce nu procură surprize. Printre caracteristicile remarcate de critici se află o sensibilitate tensionată și interogativă, note de melancolie captate într-o dicțiune elegiacă.Tema dominantă la S. e erosul, corelat cu sentimentul obsesiv al solitudinii, cu durerea adesea mascată și cu revolta în fața ireversibilului, cu ideea crepusculului. Erotica revelează imposibilitatea comunicării și a comuniunii depline cu o iubită-himeră, întruchipată enigmatic (doamnă, nimfă
SUCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290011_a_291340]
-
sau deschiderea către fluxul vieții imediate, concrete. Multe poeme par însă artificiale, livrești, puritatea lor e strict formală, hieratismul rămâne simplu gest aferat, imaginile își pierd pregnanța simbolică. Deși lirica este, în ansamblu, muzicală, cu un ritm impecabil și o dicțiune ritualică, nu vor mai fi atinse cadențele vrăjite și intensitatea vizionară din Umbria inaugurală. P. este și autorul unor volume de proză, Tânărul Francisc (1992) și Cortegiul magilor (1996), în care reia, în stilul unei hagiografii romanțate, biografia Sfântului Francisc
POPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288922_a_290251]
-
de bucurie și de nesățioasă curiozitate îi stârnește băiețașului din Rogojeni plecarea, împreună cu tatăl său, la Galați. Evocările, îngânând expresii cu binecunoscută pecete („Doamne, mult îmi era drag drumul la bunica”, „dragă Doamne”, „o bătăiță ca aceea”), au ceva din dicțiunea Amintirilor din copilărie ale lui Ion Creangă. Un personaj care revine, într-o schiță sau alta, ca partener de „taifasuri” este moș Gheorghe. Un țăran deștept, circumspect, hâtru, cu un bun-simț ce îl face să-și deschidă urechea la argumentele
POPESCU-23. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288944_a_290273]
-
în mod esențial o formă de comunicare cu lumea, cu celălalt și cu acel Cuvânt primordial (se poate recunoaște aici înrâurirea lui Nichita Stănescu, aspirația sa spre cosmic). Ceea ce caracterizează versul lui P. este o religiozitate vie, interogativă, precum și simplitatea dicțiunii poetice. Cu toate că unele poeme sunt celebrări melodioase ale unor emoții sau întâmplări reale, multe reușesc să ridice evenimentul la nivelul unei epifanii, astfel încât Plâng, nu plâng merită să fie reținut dincolo de calitatea sa de experiment lingvistic „filoromân”. Altă carte, Versuri
PUSLOJIĆ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289071_a_290400]
-
în opinia critică arată că la apariția primului volum de versuri, Cartea de iarnă (Premiul Uniunii Scriitorilor), M. nu a dezamăgit speranțele puse în poezia sa, revigorate cu fiecare dintre poemele publicate, la mari intervale de timp, în presa literară. Dicțiunea blasfemator profetică, energia distructivă, muzicalitatea gravă, aspră, deseori cu inflexiuni psalmice, imagistica de o plasticitate pregnantă, brutală pe alocuri, au fost percepute ca semne indicând „o voce distinctă și penetrantă a tinerei poezii, o voce bogată în accente contrastante, în
MURESAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288306_a_289635]
-
și În ceasul din urmă - profesiune de credință a unui discret, evidențiată și de Pompiliu Constantinescu), în tradiția lui Al. Vlahuță și Panait Cerna. Versurilor nu li se poate nega însă tonalitatea gravă, de oficiere înaltă, după cum sunt evidente distincția dicțiunii și oroarea de trivial, transpuse în obsesia formei. Probabil că în aceste trăsături stă și secretul bunelor sale traduceri din tragedia franceză clasică (Corneille, Racine), din Shakespeare, François Coppée și Alfred de Musset, apreciate de criticii vremii drept „poate cea
NANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288352_a_289681]
-
poezia pe forța imaginilor, pe capacitatea lor de reprezentare, P. scrie poeme de notație fulgurantă și de viziune, rod al unei mari acuități perceptive și al unei remarcabile inventivități, atât în ordinea temelor, cât și în aceea a expresiei. Registrul dicțiunii, al atitudinilor și al stărilor poetice include ipostaze diverse, deseori contrastante, de la cântec la imprecație, de la reverie și rememorare nostalgică la proiecția caricaturală sau la celebrarea solemnă. Căci, în accepția autorului, „poemul e o cutie cu nebănuite corzi/ pe care
PETEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288769_a_290098]
-
generale și îndeobște cunoscute” spre a așeza într-o lumină potrivită nu numai propriile ipoteze, dar și evoluția obiectului său. Această înscriere sistematică ni-l evocă de îndată drept model pe Tudor Vianu. La fel și calmul procedural. MIRCEA MARTIN Dicțiunea sobră, superior didactică, impersonală în subiectivitate, este o modalitate de emisie perfect adecvată conținutului plin de idei al teoremelor și analizelor, ceea ce numim, prin tradiție, stil universitar în critică, având în persoana lui pe unul din cei mai elocvenți exponenți
PETRESCU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288788_a_290117]
-
nu este complet izolată de lirica sa. Există chiar o comunicare secretă între domenii, probată prin transplantarea unor teme și scheme de construcție. Totuși, cele două sectoare se situează pe paliere distincte: pe cât de ferventă e poeta în utilizarea unei dicțiuni nefardate, pe atât de atrasă e eseista de sofistică, de nisipurile alunecoase ale doctrinelor și de împletirea inextricabilă dintre psihoză și idee. Astfel, culegerea Teze neterminate (1991) reunește trei secțiuni relativ independente. Cu o tematică eterogenă, prima parte (Afecțiuni elective
PETREU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
mort în patul său/ fie ars (și pus în urnă)/ și răspândit/ înspre cele patru vânturi”. Un recul aparent în planul poeticii se observă în Scrisoarea femeii urâte (1984) și în Cartea seducției (1986), unde P. pare să revină la dicțiunea oraculară din cartea de debut. Tehnica e, totuși, alta: crisparea metaforică se detensionează aici prin dialogism, teritoriul referințelor suportă o schimbare benefică, iar înscenarea textului torsionează versurile într-o sintaxă de melopee. O nouă etapă anunță volumul Cavalerul din drezină
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
anonim”, e perfect legitimă, numai că autorul însuși își fundamentează analiza poeziei pe un asemenea „supralimbaj”, în funcție de care evaluează producția lirică. De pildă, în Poeți contemporani (1978) lui Marin Sorescu i se reproșează „anecdotismul poetic”, „prozaismul” și „registrul minor” al dicțiunii, lui Nichita Stănescu - „o conștiință artistică nomadă”, „genul hibrid”, „frigiditatea emoțională”, „o impresie de superficialitate și de improvizație”, „absența lirismului”, lipsa „de profunzime și de substanțialitate”, iar lui Mircea Ivănescu - persistența „în imediat, în domesticul posibil și anost”, „lirismul minor
NIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288466_a_289795]
-
tot mai agresivă a lucrurilor maculate, viața e amenințată de fantoma nopții și a morții. Corelativ, notația lapidară, fulgurantă cedează locul compunerilor descriptiv-narative ample, în chip intenționat prozaice, ca și când degradarea lucrurilor și a valorilor ar induce trivializarea discursului liric, denobilarea dicțiunii. Este, cum a observat Victor Felea, o poezie a cotidianului „nefardat”, care o înscrie pe N. în familia lui Petre Stoica, Constantin Abăluță, Aurel Gurghianu și a Norei Iuga. Viața e acum o „sminteală”, un exil într-un teritoriu în
NICOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288447_a_289776]
-
undeva o esență scutită de rumoarea incongruențelor? Polisemia eroului constituie singurul răspuns. Spectacolul ideii, montat cu o inventivă artă a compoziției, e atașant și prin plăcerea vădită a cuvântului presărat cu „mirodenii”, ca și prin farmecul, de subtile unduiri, al dicțiunii. De un pedantism cochet în aria informației, autorul cultivă formularea de efect, cu o slăbiciune pentru mânuirea paradoxurilor. Dramaturgul și poetul intră, în Hamlet sau Ispita posibilului, într-o fericită alianță. Tot astfel în Semnul ironiei (1972), unde sunt analizate
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
cu viță sălbatică (Constantin Țoiu), Lumea în două zile (George Bălăiță), Trei dinți din față (Marin Sorescu), Labirintul (Francisc Păcurariu), Martorii (Mircea Ciobanu), Ficțiune și infanterie (Costache Olăreanu). Eseurile sunt scrise într-un ton colocvial, apelând uneori la calambur, însă dicțiunea critică valorifică enunțul teoretic și referința erudită, ca și aluzia ironică sau observația mulată pe detaliul tematic semnificativ. În cea de-a doua carte, Meșterul Manole. Prozatori ai lumii: Creangă, Sadoveanu, Rebreanu (2001), P. grupează patru eseuri ample, concepute, într-
PECIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288745_a_290074]
-
spiritul ludic și gravitatea, notația seacă, reportericească și expresia rafinată, atent cizelată. Pe de altă parte, „edificiul amintirilor prețioase” se armonizează cu fascinația civilizației moderne, tonul dominant elegiac este uneori disimulat în grațioase caligrafii mizând pe forța de sugestie a dicțiunii studiat-arhaizate (Reverență silențioasă), iar alteori este redus la condiția eliptică a „lipsei de cuvinte”, care devine elocventă prin contrastul provocat de sentința din finalul poemului: „la 26 de ani învățasem/ 26 de cuvinte unul pe an/ combină de recoltat (1951
MIHAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288131_a_289460]
-
se resimt de atmosfera dezumanizantă a ultimilor ani de regim totalitar. În volumul Pasărea de sidef (1990), paradisiacul se întoarce într-o viziune infernală: au „ruginit” „lumina”, „uimirea”, „cuvintele”, „privirile noastre”, „cerul”. Totuși și în această ipostază versurile își păstrează dicțiunea elevată, pe care nimic nu o poate macula. „Poezia e un fel sublim de a rosti adevărul” și de a accede la lucrurile simple și originare sau de a le purga pe cele comune, spune M. în Semne (1983; Premiul
MIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288193_a_289522]