300 matches
-
Nicolae Manolescu, Critică și înțelegere, RL, 1986, 22; Adrian Marino, Echilibrul spiritului critic, TR, 1986, 46; Gabriel Dimisianu, Scrisul - un eveniment, RL, 1986, 51; Călinescu, Biblioteci, 156-161; Titus Crisciu, Dialog cu Mircea Martin, TR, 1987, 9; Florin Berindeanu, Critică și dicțiune, RITL, 1987, 3-4; Mircea Mihăieș, „Singura critică”, CREL, 1987, 3; Crohmălniceanu, Al doilea suflu, 294-300; Negoițescu, Scriitori contemporani, 262-267; Papahagi, Fragmente, 147-152; Lovinescu, Unde scurte, III, 286-290; Dicț. esențial, 498-500; Manolescu, Lista, III, 288-300; Popa, Ist. lit., II, 1118; Dan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288044_a_289373]
-
din ciclul „eroidelor” de Collardeau, lucrare tradusă de C. Versificările, până acum de circumstanță, se transformă într-un discurs patetic, stând sub semnul unei mari intensități a trăirilor intime. Argumente etice, generate de conflictul dintre sentiment și convenția socială, conferă dicțiunii o anume gravitate, nesprijinită însă și de calitatea artistică a limbajului, tributar unui clasicism întârziat. Apropieri, teoretic posibile, s-au făcut între C. și Petrarca, pornindu-se de la nefericirile petrecute în viața sentimentală a celor doi poeți. În lirica meditativă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286353_a_287682]
-
de conștiință subtile, momente sufletești gingașe” (Dumitru Micu), cu frecvente inflexiuni lirice și imixtiuni ale fantasticului. „Prozator al orașului” (Eugen Negrici), autorul cultivă - într-un text care mizează pe notație și pe atmosferă, dar nu ignoră nici perspectiva analitică, nici dicțiunea poematică, nici realismul reprezentării - „farmecul vetust” al unui trecut circumscris lumii vâlcene și bucureștene interbelice. O însemnare a diaristului („atmosfera «retro» mă fascinează”) și romanul Autoportret cu bască (1981) sunt edificatoare în acest sens. Aici protagonistul, bătrânul pictor Șerban Milescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288062_a_289391]
-
spiritul ludic și gravitatea, notația seacă, reportericească și expresia rafinată, atent cizelată. Pe de altă parte, „edificiul amintirilor prețioase” se armonizează cu fascinația civilizației moderne, tonul dominant elegiac este uneori disimulat în grațioase caligrafii mizând pe forța de sugestie a dicțiunii studiat-arhaizate (Reverență silențioasă), iar alteori este redus la condiția eliptică a „lipsei de cuvinte”, care devine elocventă prin contrastul provocat de sentința din finalul poemului: „la 26 de ani învățasem/ 26 de cuvinte unul pe an/ combină de recoltat (1951
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288131_a_289460]
-
și În ceasul din urmă - profesiune de credință a unui discret, evidențiată și de Pompiliu Constantinescu), în tradiția lui Al. Vlahuță și Panait Cerna. Versurilor nu li se poate nega însă tonalitatea gravă, de oficiere înaltă, după cum sunt evidente distincția dicțiunii și oroarea de trivial, transpuse în obsesia formei. Probabil că în aceste trăsături stă și secretul bunelor sale traduceri din tragedia franceză clasică (Corneille, Racine), din Shakespeare, François Coppée și Alfred de Musset, apreciate de criticii vremii drept „poate cea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288352_a_289681]
-
simbolizat prin straniul simbol al „cinei pe mare”, care și dă titlul celui de-al doilea volum, Cina pe mare (1988). Poemele de aici urmează același filon tematic, într-o continuitate aproape programatică, vizând consolidarea perspectivei lirice. Poetul rămâne fidel dicțiunii sale de o „ceremonialitate estetă, sacerdotală” (Ion Pop), ca în Anarhist al melancoliei („Sumbru anarhist al melancoliei rătăcești prin fumul miriștilor lui octombrie / urmată de suita vântului, umbra ta, o făclie / tremurând în odăile învinșilor. / Sub sorii pribegi ai anotimpului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286512_a_287841]
-
fiecare dată, câte ceva cu care nu se mai întâlnește niciodată... Tandrețea și ușoara melancolie a tangourilor, simplitatea și naivitatea lor, alteori verva, franchețea și discreta ironie reprezentau trăsătu- rile caracteristice ale bucureșteanului de atunci, care cerea cântărețului de muzică ușoară dicțiune impecabilă, emisie clară, expresie desăvârșită, dar și prezență scenică plăcută, decentă, chiar elegantă. De acolo a luat-o spre Gara de Nord, pe Griviței, unde o clădire dărăpănată, închisă și uitată de lume i-a amintit de seara când, amețit de băutură
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
primul rând bucurie a lecturii, apoi dialog deschis, lipsit de prejudecăți, cu o conștiință aparținând altor epoci și altor lumi. Literatura devine una dintre cele mai bune lumi cu putință, iar spectacolul cuvintelor călătorind din realitate în ficțiune (și în dicțiune, desigur), amestecându-le fascinant, se imprimă adânc în memorie. Numărul de discipoli o confirmă: Elvira Sorohan a scris nu doar cărți, ci și moduri de gândire lesne de recunoscut. Pe Dimitrie Cantemir l-a preluat Bogdan Crețu, pe I.D. Sîrbu
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
spre construcția aparent inexpugnabilă a primului roman cantemirian și spre mustoasa țesătură "eroicomică" a Țiganiadei lui Ion Budai-Deleanu. Doamna Elvira Sorohan ne-a făcut, cu o strictețe pe care o dă doar responsabilitatea actului modelator, să înțelegem și să prețuim dicțiunea, marca indelebilă a autorului, în aceeași măsură cu fenomenul ancorat în istoria culturală prin care se naște literatura română. Dincolo de condiția scriptică particulară, de finalitatea istoriografică, de existența "întâmplătoare" sau, dimpotrivă, cultivată și livrescă a efectelor estetice, Cronicile ne-au
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
însuși pe eroul cel mai autentic al schițelor, temă asupra căreia va reveni și altă dată. Criticul se numără printre partizanii clasicismului lui Caragiale, recognoscibil în concepția fixă asupra personajelor, în importanța acordată „momentului tehnic”, artei literare, clarității limbajului, compunerii, dicțiunii. Unele idei anunțate aici, precum și altele, noi, vor fi dezvoltate în studii mai succinte, dar nu mai puțin interesante, ce vor constitui prima parte a volumului Nu numai Caragiale, ca, de exemplu, Arta compoziției, Omul-spectacol, Arta monologului, Ipostaze ale eului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286151_a_287480]
-
deși era gras -, poseda o mască mobilă capabilă să înfățișeze cele mai fine nuanțe; gesturile și mișcările măsurate, ajutând admirabil la vivificarea ideilor, niciodată triviale. Vocea-i, deși nu era mare, era destul de puternică - puțin cam tremurată - și bine timbrată. Dicțiune bună. De obicei apărea în frac...“ - p. 27). Ziarul Românul scrie un articol în care pune în vedere faptul că, după secole de robire, Principatele Române pot, în sfârșit, să se manifeste din nou în fața omenirii ca stat de sine
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
principalului canal de difuziune utilizat, cel al circularelor bisericești ce reproduc și explicitează comunicatele oficiale. Citirea acestor circulare În biserici, În fața credincioșilor, aceeași piesă câteva duminici la rând, le facilita intrarea În mecanismele culturii orale țărănești, bazată pe memorare și dicțiune, pe ascultare și repetiție. În plus, autoritatea izvorâtă din caracterul oficial al acestor texte era Întărită, În mod considerabil, de autoritatea spirituală pe care le-o conferea difuzarea În fața altarului. Emise frecvent În intervalul 1793-1815, ele sunt rezultatul unei propagande
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
Roșie, Dan, căpitan de plai) și pe aceea plină de grozăvii, cu crime și monștri (Grui-Sânger). Subiectele sunt desprinse dintr-un Ev Mediu de poveste, cu eroi supradimensionați, așa cum apar ei în închipuirea rapsodului popular. Punerea în scenă e măreață, dicțiunea - grandilocventă. Un retorism solemn, dar monocord trădează lecturi hugoliene. Dar A. nu are, totuși, vocația sublimului. Exotisme de Orient colorează legende cum sunt Hodja Murad Pașa și Guarda Saraiului. Relevând însușiri de picturalitate, Pohod na Sybir conturează un tablou sumbu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285234_a_286563]
-
în defavoarea mai vechilor formații în -țiune/-iune21, analiza efectuată pe DOOM2 indicând că procesul se desfășoară și astăzi în direcția stabilită anterior, adică: (i) Multe modificări de normă propuse de DOOM2 privesc abandonarea formei -(ț)iune; vezi: admisiune, depresiune, detențiune, dicțiune, migrațiune, în locul ei apărând fie o formă unică în -ie (abscizie, admisie, depresie "deprimare", detenție), fie forme variante, dintre care pe pentru loc al preferințelor apare -(ț)ie (dicție, difuzie, migrație). (ii) În raport cu situația de variație liberă din DOOM1 (impulsie
[Corola-publishinghouse/Science/85017_a_85803]
-
creierele în lagărele de refugiați) și readuce în discuție abuzurile epocii lui Gheorghiu-Dej etc. Un roman superior tuturor celorlalte este Muntele catârilor (1980), despre viața călugărilor de la Muntele Athos și relațiile voievozilor și mănăstirilor românești cu acest centru de spiritualitate. Dicțiunea narativă capătă aici ceva din cadența stilului sapiențial-poematic din sadoveniana Creanga de aur. În schimb, piesa de teatru Audiență la consul (1984) se plasează în vecinătatea problematicii din Întâlnire periculoasă (este vorba de istoria unei românce căsătorite cu un străin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
lui Ciuntu, că fiica Vioricăi 180, de la Fălticeni, a avut cinstea de a sta în prezidiu la Cinema, cu cele mai înalte autorități și personalități de frunte: profesori, doctori, academicieni etc. Se pare că e o fată talentată, poetă, cu dicțiune frumoasă. Vă rog să-mi iertați lipsa de ordine în misiva de față, dar scriu sub impresia evenimentelor petrecute și ideile îmi vin în minte ca o avalanșă. Monografia Liceului a fost scrisă de doi profesori. Cuprinde multe evocări și
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
mort în patul său/ fie ars (și pus în urnă)/ și răspândit/ înspre cele patru vânturi”. Un recul aparent în planul poeticii se observă în Scrisoarea femeii urâte (1984) și în Cartea seducției (1986), unde P. pare să revină la dicțiunea oraculară din cartea de debut. Tehnica e, totuși, alta: crisparea metaforică se detensionează aici prin dialogism, teritoriul referințelor suportă o schimbare benefică, iar înscenarea textului torsionează versurile într-o sintaxă de melopee. O nouă etapă anunță volumul Cavalerul din drezină
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
proces de la relatarea genezei zeilor și a lumii pînă la genealogiile unor eroi omenești și a unor principi. În cele din urmă apoi, pe de o parte, sîmburele epic al vechilor mituri se volatilizează în parfumul și grația formei și dicțiunii poetice exterioare, în timp ce, pe de altă parte, imaginația, care se plimbă visător printre miracole, devine înțelepciune de fabulă, primind ca cea mai nobilă sarcină a ei să predice "morala și înțelepciunea vieții"" [148], [20 td]. La p. 243 din aceeași
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
unor poeți al căror destin literar este în plină metamorfoză (Emilian Galaicu-Păun, Ion Stratan, Viorel Mureșan, Andrei Zanca, Liviu Ioan Stoiciu, Dan Damaschin, Bogdan Ghiu, Lucian Vasilescu, Dumitru Crudu, Adrian Popescu, Traian Ștef ș.a.). Cronicarul literar nu și-a schimbat dicțiunea, vădind aceeași expresivitate subtilă și penetrantă. Analizele sale, succinte, „rapide”, includ portrete, situări, ierahizări pertinente, dobândind o densitate puțin obișnuită în exercițiul criticii de întâmpinare. În amplul eseu Celălalt Pillat (2000), C. examinează, cu metodă, „imaginarul apei la un «poet
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286280_a_287609]
-
Univers, București, p. 30 (n. t.) * În original, le prière d'insèrer (n. t.). * În sens propriu, fr. bande-annonce desemnează extrasele dintr-un film, pentru publicitate, înainte ca acesta să fie prezentat (n. t.). * Gérard Genette, 1994, Introducere în arhitext, dicțiune și ficțiune, traducere și prefață de Ion Pop, Univers, București, p. 82 (n. t.). * Umberto Eco, 1991, Lector in fabula, traducere de Marina Spalas, Univers, București, p. 76 (n. t.). * Expresia "moutons de Panurge" (în original) desemnează un grup sau
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
posibilă în domeniul spiritualului. Relația dintre strata și tropii ontologici este una intimă, ce acceptă toți tropii ca fiind entități abstracte. Aflat în acest context simbolic, poemul este deschis interpretării. Utilizarea diferitelor figuri de stil, a elementelor stilistice sau a dicțiunii poetice duce la crearea unor imagini disparate și înțelesuri multiple, făcând din poezie o artă specială ce necesită o analiză particulară. Superioritatea poeziei față de celelalte arte (fine), vine din perioada romantismului, când era interpretată ca arta care "exprima direct pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
singuratic, Piatra Neamț, 1997; Duminica fără sfârșit, Botoșani, 1998; Generația poetică ‘80. Portrete critice, Iași, 2000; Anecdote cu și despre Creangă, Iași, 2002; Cartea urmelor, Iași, 2002; Documentele haosului, pref. Gheorghe Grigurcu, Iași, 2003. Repere bibliografice: Coșovei, Pornind, 228-231; Al. Cistelecan, Dicțiunea melancoliei, LCF,1992, 42; Luminița Urs, Di-sperări poetice, TR, 1992, 44-45; Traian T. Coșovei, Încoronarea cu lacrimi, CNT, 1993, 5; Iulian Boldea, Fața și reversul, VTRA, 1993, 4; Dan Stanca, Răzbunarea poeziei, VR, 1993, 4-5; Vasile Spiridon, Întrebări și lacrimi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286412_a_287741]
-
în domeniul artei devine și condiția sine qua non a competenței critice, G. Călinescu lua în discuție situația complementarității de esență între substanța artistului și cea a criticului. "Literatura" critică a autorului se edifică impetuos, grevată de nerv perceptiv și dicțiune memorabilă. O prezență a vocii potențial creatoare, o manifestare a latențelor operei literare nu fac decît evidentă natura scrisului călinescian. Nuanța că autorul o face într-un fel conștient pînă la emfază, că scriitorul se etalează în tot spectacolul posibilităților
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
traducere de Domnica Sterian și Mihai Spăriosu, prefață de Vera Călin, Univers, București, 1972. Gasparini, Philippe, Est-il je? Roman autobiographique et autofiction, Seuil, Paris, 2004. Genette, Gérard, Discours du récit, Seuil, Paris, 2007. Genette, Gérard, Introducere în arhitext. Ficțiune și dicțiune, traducere și prefață de Ion Pop, Univers, București, 1994. Genette, Gérard, Figuri, selecție, traducere și prefață de Angela Ion și Irina Mavrodin, Univers, București, 1978. Гинзбург, Лидия, О литературном герое, Издательство Советский писатель, 1979. Hamburger, Käte, Logique des genres littéraires
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
Polirom, Iași, 2006, pp. 390-391. 38 Ibidem, pp. 391-392. 39 Pentru G. Genette, criteriul de deosebire a tipului de text (factual sau ficțional) este "statutul oficial al textului și orizontul său de lectură" (G. Genette, Introducere în arhitext. Ficțiune și dicțiune, traducere și prefață de Ion Pop, Univers, București, 1994, p. 136). 40 P. Cornea, Interpretare și raționalitate, ed. cit., p. 392. 41 Gérard Genette și Paul Ricoeur în spațiul francez, Dorrit Cohn în spațiul englez sunt doar câțiva teoreticieni care
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]