564 matches
-
care orice suferință se desfășoară, însuși faptul de a se simți al unei subiectivități și al unei vieți. În acest fel, așadar, oroarea de viață purcede întotdeauna din aceasta, nu dintr-o privire exterioară aruncată asupra aparenței sale obiective, stranii, diforme sau stângace: mai curând în ea însăși, într-una dintre tonalitățile prin care ea trece în mod necesar și care sunt asemenea unor declinări ale esenței sale, se înrădăcinează ideea smintită de a nu mai încerca ceea ce încearcă, de a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
asupra fazelor de eșec, marcate de boli și de rătăciri. Nimic nu trebuie să altereze o imagine a desăvârșirii" (p. 510), în condițiile în care, de o bună bucată de vreme, critica europeană a lăsat deoparte orice reținere în fața "măștilor diformului", Nerval, Nietzsche, Hölderlin, de pildă, sunt supuși, în Occident, unor ample explorări, ce nu le scad din anvergură, ci îi situează, nuanțat, cât mai aproape de adevărata lor condiție, una complexă și tragică. Merită citit subcapitolul La Berlin, care, discutând contribuția
Invitație la dialog by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7088_a_8413]
-
Gogh și al luminii Tanger-ului, Bacon, pictorul agoniei și al disperării, renunță la monocromatismul cenușiu și movurile posomorâte, descoperind - Henrietta Moraes (1966), Triptic în memoria lui George Dyer (1971) - impactul pe care-l poate avea contrastul dintre figuri "lichide", diforme și mari suprafețe pictate în culori saturate: portocaliu, verde, roz... Pasul de la inovație la manieră nu este prea mare. În ultimele decenii de viață, artistul continuă să se repete. Imaginile, în toată grozăvia lor, devin cumva aseptice tocmai pentru că sunt
Centenar Francis Bacon by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/7091_a_8416]
-
sau, așa cum a spus odată memorabil Billy Harrison, chitaristul formației Them - când Morrison începe «să arunce cu cuvinte în melodie» - îți dai seama pentru prima oară că până atunci n-ai auzit nicio vorbă. Brusc, ceea ce fusese haos, o gură diformă, amenințătoare, înfiorătoare, gigantică, larg deschisă - e acum o poveste. S-a ivit un cântăreț care vrea să-ți povestească ceva, ceva despre felul cum s-a plimbat prin vechiul cimitir privind în ochii morților...” Fiecare cântec spune, așadar, o poveste
Van the Man (5) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5929_a_7254]
-
susținuseră până atunci consideră decizia sa ca o trădare a idealurilor avangardiste. Astăzi, amplasate unul lângă altul, alături de desene pregătitoare, tablourile au fost punctul de vârf al expoziției de la Muzeul de Artă Modernă. De mari dimensiuni, intitulate simplu „Femeie”, trupurile diforme cu chipuri feroce sunt inspirate atât de imaginile concepute de Picasso după despărțirea de Olga Koklova, prima sa soție, cât și de expresionismul lui Soutine și forța strigătelor mute ale modelelor sale. Sunt imagini respingătoare pictate însă cu suavitate. „Frumusețea
Între figurativ și abstract: Willem de Kooning by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/4827_a_6152]
-
à la Márquez etc.) și despre sensurile culturale și simbolice ale acestui roman. El mustește de asemenea sensuri, aș spune chiar că este prea încărcat de ele. Povestea - călătoria sălbaticei Amanda spre întâlnirea cu elefantul visat, apoi povestea fiului ei diform, Roro, care va semăna atât de bine cu un elefant și care va avea harul de a coace prăjituri nemaivăzute, vrăjite, călătorind buimac pe urmele mamei și apoi ale elefantului-tată, în căutarea împlinirii destinului său - este povestea unor călătorii, dinspre
Călătoriile pe hârtie ale elefanților by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/5395_a_6720]
-
produce la interferență clasicismului european cu arta orientala, la sfârșitul secolului XIX, si cu arta Africii negre, la începutul secolului XX. G. Călinescu observa într-un eseu publicat doi ani după conferința lui Eliot că arta asiatică este baroca, privilegiind diformul, excesivul și grotescul. Descoperirea Orientului e anticipată cu puțin de estetică uratului, teoretizata de Baudelaire și practicată de Daumier. Clasicismul mai fusese „atacat” și înainte, dar rezistase. A existat, se știe, si un baroc european, ca urmare a Contra Reformei
Oh, les Beaux-Art! by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4794_a_6119]
-
a ultimilor ani de comunism, nici a familiei oarecum înstărite, matriarhale, din satul românesc. Nu este o imagine a tinereții sau, cu atât mai puțin, a iubirii. Parohia este cartea personajului central, e poemul absurd al unei minți spectaculos de diforme. Haosul determină fie situații hilare, fie grotești, ba nu de puține ori, ambele deopotrivă. Episodul în care personajul fuge din cabinetul dentistului, după mai multe zile de dureri insuportabile de dinți, cel în care redactează după dictare un raport pentru
Un pact de lectură pe dos by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/4501_a_5826]
-
ochelari de orb, și seamănă cu Bârlădeanu. în consecință, au făcut toți patru o Fotografie de grup cu doamnă. Iar patrioții ne-ndeamnă să ne iubim țara, Mischia și Menumorutul, cînd nu mai putem iubi nimic, nici măcar Indonezia. Lumea-i diformă. Doar ministrul Sănătății este sănătos, allegro, inteligent. Vrea să demaște doctorii. Tăriceanu nu. Fiindcă-i prieten cu Botoș procurorul și The Oil Man. Prin urmare, țeapăn. Un motociclist din Fanar cu celularul de la miezul nopții, Midnight Caller, cu prefix de
Stejar, extremă urgență! by Răzvan Petrescu () [Corola-journal/Journalistic/11086_a_12411]
-
crezi că ar fi să te trezești într-o zi că poți vedea evoluția intrauterină a fătului, nu prin intermediul ecografului, din afară adică, ci alături de el, de embrion, în lichidul amniotic, privind la transformările în toate fazele informe sau aparent diforme ale unui om în construcție: schița viitoarelor membre mișcînd haotic pe-acolo, urîciunea capului care încă nu folosește la nimic, cordonul ombilical atît de gros și de scîrbos la privit prin care se întîmplă ce știi că se întîmplă, primele
A murit Luki... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11136_a_12461]
-
toată vraiștea asta vitală și, deopotrivă, morbidă, pe multe planuri, nu-i nimic altceva decît reacția la control. Există celule în arhitectură, cum există în biologie. Doar că unele sînt rectangulare, ordonate, fără greș și fără pericol, pe cînd celelalte, diforme față de orice standard votat în vreun congres, își au furiile lor, viețile și morțile la altă comandă. La asemenea celule vii, invizibile vacuole fezandate, la suprafață, de ideologie, dar încă pline cu sucurile lor ,reacționare", rămîne Cela Varlam, încercînd să
A murit Luki... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11136_a_12461]
-
manipularea vinovată a privitorului. Mentalitatea colectivistă, sentimentul de siguranță lașă pe care ți-l dă adăpostul la umbra mulțimii, statutul existențial vag și starea morală ambiguă, generate amîndouă de acea prezență discretă, la limita irelevanței, într-un organism redundant și diform, erau atunci, în tăietură proaspătă, evidențe de-a dreptul traumatizante. Cu atît mai mult cu cît toți artiștii momentului, fără excepție, aveau încă plămînii îmbîcsiți de respirația exclusivă în atmosfera unui propagandism cultural osificat pînă aproape de abstracțiune. Chiar și artiștii
Salonul Oficial, între memorie și proiect by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10690_a_12015]
-
mijlocul fluviului, în ziua aceea fusesem invitat, împreună cu alții, s-o vedem pentru ultima oară, înainte de a fi inundată. Toți se retrăseseră, pe gânduri. Numai eu zăboveam... Și atunci s-a apropiat de mine o fată, o turcoaică, urâtă, strâmbă, diformă, având mințile rătăcite, și borborosind ceva ce cu greu înțelegeam... Fata bătută de soartă, scoțând în cele din urmă un muget lung-lung, a întins insistentă brațul spre mine, cu gestul acela elocvent când ții să dai, să oferi cuiva, ceva
Darul turcoaicei by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10723_a_12048]
-
și Luna, un bec mare, gălbejit care pîlpîie. Privind spectacolul lui Silviu Purcărete m-am dus cu gîndul la Grotowski. Dar am simțit un Grotowski cald, tulburător, irațional, poetic. Am privit cu mare atenție relația dintre Estragon-Chiriac și Vladimir-Flonda. Primul, diform, un Bran la cub, stîngaci, căutînd sprijin în ochii celuilalt, un punct de echilibru în prezența prietenului și un locșor unde să ațipească. Celălalt, Vladimir, uscat, uscat, cu o haină de-un fel și pantalonii de alt fel, vreo cinci
Luna și Godot by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10991_a_12316]
-
jos, În neant, acest efort al rupturii, mă Înalță pe o noua treapta. Eu parcă aș fi Încadrată Într-un paralelipiped de piatră și piatra aceasta gri și murdară Înseamnă ura. Dacă dau jos câte o bucată din acest trup diform În lumea visului, În realitatea minții Înseamnă că am urcat o treaptă. Da, da, am urcat Încă o treaptă! Nu mai sunt În deșert, sunt Într o altă realitate, Într-o altă existență a minții. Ura prin acest trup de
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_214]
-
Convoiul). Aici, în aceste răscumpărări (nici ele definitive, fiindcă în destule episoade un detaliu sordid, aruncat ca poantă, împrăștie vraja abia țesută) stă, cred, diferența semnificativă față de modelul adesea citat, acela al Florilor răului. Frumusețea pe care, dintr-o lume diformă și îndrăcită, o culege Baudelaire, stă, într-adevăr, în felul de a privi. La Arghezi, însă, cât un vârf de creion, frumusețea există. E vorba doar de o disponibilitate anume pentru ea, pentru a etala, ca pe o pânză de
Flori primite by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4013_a_5338]
-
avem a face cu un preambul al epocii care sta să vină. Dacă „pietrificarea” constituia o modalitate reflexă a defensivei, poetul cultivă cu predilecție tablourile sumbre ale unui imaginar ce rima anticipat cu realitățile abia incipiente ale catastrofei totalitare. Imaginile diforme, înspăimîntătoare transcriu avant la lettre infernul în care istoricește intram: „Copacii iadului umbra’n mine-și revarsă,/ Baltă de bitum, miere neagră și arsă./ Copacii iadului cu răni canceroase/ rodesc stele de mare și viermi de mătase”. (Voo-doo). Moartea apare
O restituție emoționantă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4014_a_5339]
-
unul de mare expresivitate. Unele idei vor fi reluate în mult mai cunoscutul monolog al aceluiași personaj, cu care începe piesa Richard al III-lea („Azi iarna dezbinării s-a schimbat...”). 5 Elisabetanii credeau că puii de urs se nasc diformi și își capătă aspectul firesc doar după ce sunt linși de ursoaică. În limba română există expresia echivalentă „ciugulit de bărzoi”, adică adus pe lume (de barză) incomplet sau diform. Expresia fiind mai puțin răspândită, am preferat-o pe cea din
William Shakespeare Henric al VI-lea – Partea a treia by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/3061_a_4386]
-
a schimbat...”). 5 Elisabetanii credeau că puii de urs se nasc diformi și își capătă aspectul firesc doar după ce sunt linși de ursoaică. În limba română există expresia echivalentă „ciugulit de bărzoi”, adică adus pe lume (de barză) incomplet sau diform. Expresia fiind mai puțin răspândită, am preferat-o pe cea din original, cu ursul nelins. Varianta era: „...ca pe pruncul / Pe care ciugulit l-aduce barza.” 6 Margareta de Anjou, soția lui Henric al VI-lea al Angliei, fica lui
William Shakespeare Henric al VI-lea – Partea a treia by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/3061_a_4386]
-
atât mai confuză cu cât se trezește locuind la o femeie de treizeci de ani, cu care are un copil și de care se simte legat mai degrabă prin forța mizeriei decât prin cea a dragostei. Cei trei, această familie diformă, se scufundă în datorii și sunt nevoiți să se mute la Frăsineni, satul prin care Robert și-a petrecut tinerețea vreme de un roman (în Îngerul încălecat), devenit acum un orășel aflat la periferia zonelor industriale. De aici înainte, ce
Povestea continuă by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/4138_a_5463]
-
mișcăm cât să nu facă escare. O porni apoi într-acolo, urmată în tăcere, ca într-o procesiune, de ceilalți. În cameră, singura lumină era cea a veiozei de pe noptiera aflată lângă pat, suficientă însă pentru a desena niște umbre diforme pe capul scheletic al bătrânului care zăcea în așternut, cu fața între două pernițe. Bărbatul părea că doarme. - De cât timp e așa? întrebă accabadora, apropiindu-se de pat. Într-o mișcare spontană ceilalți se așezară în jur. - Săptămâna viitoare
Michela Murgia: ACCABADORA by Gabriela Lungu () [Corola-journal/Journalistic/3884_a_5209]
-
oraș și cei ai înnoirii lui. Observație foarte pertinentă a lui Pippidi în prefață: excesele politicului în sfera urbanității, inaugurate poate de Antonescu, continuate peste limita evidenței de Ceaușescu, au rădăcini adânci în chiar această discuție, constituind în fapt exagerări diforme ale termenilor ei. Temă care în sine ar merita o carte. Dacă Henri Stahl privea cu fascinație și cu un fel de predestinare la trecutul care dispare, București - Istorie și urbanism își propune - explicit, prin Andrei Pippidi - o aproximare a
LECTURI LA ZI by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Imaginative/13591_a_14916]
-
piramidei detașate geometric, bunului Dumnezeu - ucid, cu o putere de nebănuit, totul. Din păcate sau din fericire pentru fiecare dintre noi, participăm cu propria-ne linie a vieții la construirea destinului unor timpuri cu structură vădit aspiritualizantă și cu facies diform, când foamea fizică și deznădejdea pot naște pretutindeni sfinți, dar pot anunța, deopotrivă, pretutindeni, însuși sfârșitul dramatic al Ființei umane ca punct final al Creației divine, o Creație căreia nu i s-a înțeles nici până acum de către omenire sensul
ODRASLELE DIAVOLULUI ŞI CONTRAFACEREA ACTULUI DEMOCRATIC de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1285 din 08 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349179_a_350508]
-
minutele care-ți trec prin epiderme prin trup la toți fluturii care-ți trec prin stomac și prin țeastă femeie sunt îmbătat de acest miros sărat al mușcatelor al parfumului tău de mireasă perenă de mirosul lasciv al copitelor tale diforme ești ființă din vis ești minune te suflu toată să te umpli de țărână îți suflu somnu-ntr-un opaiț comunist la noapte îi dau foc (sursa foto: www.botarga.cat) Referință Bibliografică: ero(t)ică / Daniel Samuel Petrilă : Confluențe Literare, ISSN
ERO(T)ICĂ de DANIEL SAMUEL PETRILĂ în ediţia nr. 2142 din 11 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382602_a_383931]
-
strângă pieptănătura într-un nod în creștet, lăsându-și urechile descoperite. Ia seama la culori, negrul stă bine blondelor, albul oacheșelor, să nu-ți miroase subsuorile sau picioarele, folosește dresurile cu măsură. Ascunde-ți vițiile, piciorul urât, gâtul pătat, pieptul diform, nu deschide gura mare, râzi cu măsură, cântă și dansează gratios” Naso magister erat... A murit în anul 17 d. Cr. la Tomis, plâns de toată lumea. Cea mai tristă dintre „Tristele” lui, de un umanism adânc sunt distihurile care și
PUBLIUS OVIDIUS NASO- UN PETRARCA AL ANTICHITĂŢII de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 2064 din 25 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383843_a_385172]