612 matches
-
ce întrebuințare îi dă Laurence Sterne în Tristram Shandy atunci când lasă să se răsucească undița lui Trim pentru a semnifica libertatea celibatarului, undița șerpuitoare a lui Hogarth care dă imaginea însăși a libertății dorinței. Am putea spune același lucru despre digresiunea care antrenează, prin asociere de idei imprevizibile, personaje și cititori în locurile cele mai neașteptate. Arta varietății, precum cea a grădinilor în stil englezesc care privilegiază linia curbă, dezvăluirea progresivă, gradată și schimbătoare, este însoțită de plăcerea descoperirii și de
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
de regulă printr-o rapidă dar precisă raportare la context, la perspectiva tabloului de ansamblu, ori printr-o scurtă prezentare sintetică a scriitorului comentat (operată în chip agreabil, uneori, ca la E. Lovinescu, cu recurs la anecdotă ori cu scurte digresiuni eseistice pline de „culoare”), după care criticul merge direct la miezul lucrurilor, procedând la descrierea, interpretarea și evaluarea cărții, trasate în linii energice și sigure, cu apel ponderat (dar oportun) la detalii, cu o folosire generoasă (mai ales când e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286505_a_287834]
-
interminabile și inutile, în care oameni fără nici o vină sunt condamnați, ca până la urmă adevărul să triumfe (Adunarea la care totuși s-a fumat). Romanul Mlaștina (1971) prezintă un triunghi de îndrăgostiți, narațiunea fiind împânzită cu prea multe detalii și digresiuni, cu lungi fragmente de dicteu automat, menite să sporească ambiguitatea sentimentală și neliniștea personajului principal. Mai dinamic, O partidă de remi (1974) are în centru aventura unui profesor onest și entuziast, venit să predea într-o școală sătească. El intră
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290731_a_292060]
-
omenesc" Cu toate acestea, rămânea neatins un punct esențial În relația dintre demonologie și divinație: cum transmit daimonii profeților și profeteselor puterea oraculară sau, mai precis, starea de entuziasm profetic? Demetrios, gramaticianul, este cel care pune problema la sfârșitul lungii digresiuni despre pluralitatea lumilor, revenind, astfel, la subiectul principal al dialogului. În răspunsul pe care i-l dă Ammonios (care, deși nu este protagonistul dialogului, se bucură totuși de o mareautoritate) se observă o alunecare către o explicație a influenței daimonilor
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
ales de R. Flacelière), stoice și, de asemenea, datorită unui studiu al lui A. Delatte 6, influențe mergând până la Heraclit și Democrit (de care, de altfel, nu sunt străini nici Platon, nici Aristotel). „Cadrul”, să spunem, rămâne unul platonician. Faimoasa „digresiune despre pluralitatea lumilor”, ce precedă expunerea de care ne ocupăm, confirmă, la rându-i, sub multe aspecte, această orientare a spiritului lui Lamprias. F. Brenk descoperă În „digresiune” mai multe „urme platoniciene”, și anume: 1. Considerațiile asupra naturii cosmosului și
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
străini nici Platon, nici Aristotel). „Cadrul”, să spunem, rămâne unul platonician. Faimoasa „digresiune despre pluralitatea lumilor”, ce precedă expunerea de care ne ocupăm, confirmă, la rându-i, sub multe aspecte, această orientare a spiritului lui Lamprias. F. Brenk descoperă În „digresiune” mai multe „urme platoniciene”, și anume: 1. Considerațiile asupra naturii cosmosului și instaurării ordinii (e vorba despre o interpretare pe care Plutarh o face la Timaios, interpretare dezvoltată În De animae procreatione in Timaeo: crearea „temporală” a lumii echivalează cu
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Chrysippos care, pe de o parte, socotea pământul În centrul universului și, În consecință, Îl considera indestructibil (425 d), dar care, pe de altă parte, admitea, În eventualitatea multiplicității lumilor, existența mai multor Zeuși. Lamprias se opune, de fapt, În „digresiunea” sa, și monismului stoic, și mecanicismului epicureic 1. 4. Însăși ipoteza existenței a cinci lumi și Înlăturarea infinității lor se sprijină tot pe Platon (mai ales pe Timaios). 5. Atașarea clară la Academie: „De altfel, iată un prilej, acum sau
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
aspiră către luminile rampei, dar e împiedicată să iși realizeze visul de autoritara să mama. Temporar numai, pentru că tânăra va reuși în cele din urmă să se dedice teatrului. Text cu propensiuni analitice, Fana are și câteva naive pagini de digresiune. Ț. publică și culegeri de povestiri: Cui îi bate inima (1970), Prea tineri pentru amintiri (1987), Zăpada roșie (1999), măi toate în linia tradițional-ardelenească, românul Desdemona (2000), dar și teatru: Trilogia transilvana (1985), Vinovat e Nobel (1996). Dintre piese, Cetatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290057_a_291386]
-
înainte de Ptolemeu, centrul în jurul căruia el a susținut că totul ar gravita era mult mai circumstanțial; pe mica, dar amețitor de rotitoarea planetă a lui Dedal și Pasife, ipoteza ptolemeică a centralismului universal se confunda firesc cu nenumăratele și elaboratele digresiuni ale preludiului amoros. În virtutea pasiunii pentru experiment, o timpurie și robustă variantă a teoriei relativității refuza cu îndărătnicie să se formalizeze oficial la curtea lui Minos; din decență, imperativul "cercetează fără a crede" era urmat într-o discreție deplină. Înscrisă
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
redactor-șef la Moldova Film. Debutează cu volumul de nuvele Maica Maria (1983), care se impune prin vioiciunea narațiunii, naturalețea dialogurilor și predilecția pentru stilul oral. În romanul Livada cu nuci albaștri (1985) M. încearcă o narațiune mai complicată, cu digresiuni etice, dar fără a face o analiză a tribulațiilor morale ale protagonistului, finalul romanului fiind retoric, declarativ, neconvingător. Este autorul scenariilor pentru filmele Portița (1990), Umbre (1993) ș.a. SCRIERI: Maica Maria, Chișinău, 1983; Livada cu nuci albaștri, Chișinău, 1985; A
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288287_a_289616]
-
intitulat Ana Iacobi, este inclus și în volumul Trandafiri de octombrie și alte surâsuri (1971). Probabil, și alte bucăți de aici datează dinainte de 1945. Cele noi (Sofora de pe Strei, Pădurea omenească etc.) nu relevă o compoziție echilibrată, anumite părți (dialogurile, digresiunile) etalează o vervă impresionantă, muiată în satiră uneori, alteori cu infiltrații lirice. Potrivit mărturisirilor lui D., și Fauna bufonă (I-II, 1972-1975) a fost scrisă într-o primă formă în 1942, fiind remaniată în 1957 și din nou, atent corectată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286761_a_288090]
-
condensarea rămâne uneori incertă (rom. hard și hardware < engl. hardware; rom. vodă și voievod < sl. vojevoda; fr. water și water-closet < engl. watercloset). Soluția care a asigurat dezambiguizarea etimologică a fost, desigur, calcul (rom. apă de colonie < fr. eau de Cologne). * Digresiunea pe care am întreprins-o mai sus cu privire la tipologia cuvintelor compuse a avut menirea să sublinieze că: a) pe de o parte, acestea au, în principiu, aceeași structură ca și sintagmele stabile, deci cele două categorii pot fi analizate și
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
opțiunile. Mai degrabă simboluri morale decât prezențe vii, personajele se dovedesc de multe ori schematice, fără consistență, puțin plauzibile. Textele, notabile când și când prin finețea analizei psihologice, nu par operante scenic. Construite nesigur, cu o intrigă stufoasă, încărcată de digresiuni și episoade parazitare, ele rămân teziste, artificiale. Tensiunea dramatică riscă să se piardă în reminiscențe livrești, în nesfârșite discuții cu pretenții filosofice, fiecare piesă fiind compusă parcă pe o singură arie, în care vocea autoarei se lasă recunoscută în replicile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290227_a_291556]
-
mult mai preocupați cu împărțirea problemei istorice greu de sistematizat pe secțiuni flexibile, bine proporționate. Odată cu o seama de evenimente și cauzele acestora, cititorii renascentiști așteptau să găsească în istorii ornamente retorice constând în eseuri introductive morale, schițe de caractere, digresiuni topografice, evocări ale unor lupte care produceau cel putin entuziasm, daca nu instruire practică, trimiteri la popoare străine și alăturarea unor elemente similare sau contrare. A existat și o așteptare mai mare, si anume ca istoria i-ar putea face
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
lume, grație planului providenței divine; oamenii dintr-o cetate nu sînt altfel decît oamenii din cealaltă: ei trăiesc împreună, dar nu în același mod și nu au aceleași țeluri. O operă atît de întinsă nu e lipsită de prolixitate, de digresiuni și demonstrații greoaie; autorul încearcă să găsească răspuns pentru prea multe probleme în același timp; rezultatul este nesistematic, chiar în mai mare măsură decît în alte opere ale epsicopului de Hippona. Cu toate acestea, ne putem întreba dacă nu este
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nostru este de origine africană și că s-a mutat la Roma după invadarea Africii de către vandali. Arnobiu e autorul unor Comentarii la Psalmi (Commentarii in Psalmos) care conțin o scurtă exegeză alegorizantă a tuturor Psalmilor. Opera e bogată în digresiuni cu caracter doctrinal și polemic prin care sînt combătute diversele erezii și chiar doctrina augustiniană a harului, deși Augustin nu este pomenit niciodată. De aceea Arnobiu aparține largului cerc al așa-numiților semipelagieni: diversitatea de origine și de formație culturală
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
succesorilor săi, Atalaric, Teodatus și Vitiges; stilul acestor epistole este deosebit de îngrijit și conform cu demnitatea socială a destinatarului; se trece de la stilul de cancelarie la stilul căutat, cu multe artificii retorice; lui Cassiodor îi place să insereze în text și digresiuni erudite referitoare la politică sau la morală, la științe sau arte, conformîndu-se astfel idealului enciclopedic ce se afirma în secolul al VI-lea. Variae sînt un document de primă importanță pentru cunoașterea epocii lui Teodoric, chiar dacă au fost supuse unei
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fi rostite în fața oamenilor simpli, ci considera că sînt destinate doar lecturii și meditației; scrierea nu e un adevărat comentariu științific, ci constă într-o serie de considerații cu caracter moral, prezentate așa cum îi veneau în minte, așadar cu numeroase digresiuni, într-un stil destul de prolix. Și totuși, tocmai aceste digresiuni conferă o caracteristică precisă textului gregorian, atît în această operă, cît și în omilii: textul sacru nu solicită numai agerimea criticului, ci și dispoziția spirituală a celui care îl citește
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
doar lecturii și meditației; scrierea nu e un adevărat comentariu științific, ci constă într-o serie de considerații cu caracter moral, prezentate așa cum îi veneau în minte, așadar cu numeroase digresiuni, într-un stil destul de prolix. Și totuși, tocmai aceste digresiuni conferă o caracteristică precisă textului gregorian, atît în această operă, cît și în omilii: textul sacru nu solicită numai agerimea criticului, ci și dispoziția spirituală a celui care îl citește în mod repetat pentru a extrage mereu noi învățăminte. Grigorie
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Ioan i se pare lui Chiril foarte potrivită pentru a reuni în același comentariu expunerea doctrinală și polemica antieretică. El îi atacă în special pe arieni și eunomieni: exegeza asupra Ioan 1, 1 îi oferă ocazia de a face lungi digresiuni pentru a demonstra că Tatăl și Fiul au fiecare în sine o existență personală proprie și că Fiul este Dumnezeu cu aceeași îndreptățire ca și Tatăl. Deși Chiril se distanțează în mod clar de cristologia antiohiană, nu apar aici nici
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
analoagă a lui Ioan de Scitopolis). împărțit în trei cărți de mărime diferită (a doua ne-a parvenit incompletă), tratatul a fost completat abia în timpul primului său exil egiptean, către 520. Textul respectă ordinea operei combătute, dar e plin de digresiuni și de repetiții. Prima carte respinge afirmația conform căreia opoziția față de Calcedon ascunde intenția de a legitima greșeala lui Eutihie, care confunda cele două naturi în Cristos. în următoarele două, Sever combate interpretarea adversarului său, care îl citește pe Chiril
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
începutul ei. Andrei îi citează mai frecvent decît Ecumenius pe exegeții care l-au precedat, și în special pe cei mai vechi, ca Papias, Iustin, Irineu, Ipolit și Metodiu. Numai de două ori el se lasă în voia unor lungi digresiuni cu conținut dogmatic și în ambele situații atacă origenismul, contestînd doctrina apocatastazei lansată de acesta. Tocmai controversa origenistă a constituit, probabil, unul din stimulii care au dus la scrierea acestui comentariu. Nu cunoaștem decît titlurile altor opere ale lui Andrei
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
putere de discriminare și decizie obiectivă. Se știe, de asemenea, că orice dispozitiv de evaluare induce la elevi (și la profesori) un anumit mod de învățare (dacă știu că mi se dă un test, învăț în perspectiva acestuia, eliminând interpretările, digresiunile, problematizările...). Prin instrumentele de evaluare unificăm cunoștințe, valori, oameni. Supoziția insidioasă a acestora este: învățați toți (doar) aceste cunoștințe! Ajungem acolo de unde am plecat (din societatea uniformizată, totalitară, uninivelară ideatic). Instrumentele se determină de multe ori contextual, primind relevanță aici
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
deja, nuvela păstrează aspectul fragmentar al jurnalului de călătorie, cu indicația locului și timpului (fără menționarea anului), pentru ca, ulterior, dilatarea narativă a episodului amoros să determine încălcarea convențiilor diaristice, înlocuite cu procedeele clasice ale nuvelei și (melo)dramei. Oricum, nici digresiunile pe tema artei, religiei sau naturii nu sunt, vom vedea imediat, complet lipsite de legătură cu "subiectul". Astfel, odată ajuns la Florența, călătorul în căutare de odihnă ocolește traseele aglomerate către marile galerii și, privind mai întâi viața palpitantă din jurul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
tristețe. Episodul acesta cu rol de mise en abîme ne călăuzește direct spre inima textului, profilată în relief, ca-ntr-o exergă, deoarece tiparul teatral-melodramatic modelează deopotrivă psihologia personajului și poetica romanului lovinescian, pe fondul cenușiu al unor reflecții și digresiuni cu caracter reflexiv (am mai spus: de jurnal) care umplu spațiul dintre cele câteva nuclee epice și secvențe dialogate. În consecință, de pe scena de teatru obiectivul se mută apoi firesc într-un cadru familiar criticului cu doctorat la Sorbona, pe
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]