586 matches
-
fost arsă, dărâmată și jefuită de patru ori de către năvălitorii turci. Ultimele cercetări arheologice din interiorul cetății atestă existența unei rotonde, alături de un donjon din piatră construit pe o palisadă din secolele X-XI, distruse de tătari la 1241. În registrul dijmelor papale din anii 1332-1337, Orăștia este înregistrată cu 334 de fumuri (gospodării), fiind puțin mai mare decât satul vecin Romos, care avea 255 gospodării. În anul 1334 Orăștia a fost menționată cu statutul de „civitas” (civitas Woras nominata). Orăștia s-
Orăștie () [Corola-website/Science/296883_a_298212]
-
moșie a comunei și erau denumita astfel : Geru ( pe valea Găvenii ), Nigrișoara ( pe valea Negrișorii ), Ciocănești , Țigănușa și altele . Aceste așetări erau locuite de moșneni , care s-au vândut cu loturi lui Brâncoveanu la 1688 , fiind scutiți de bir și dijmă și primind în schimb , locuri pentru pășuni și fânețe , necesare pentru animale , mai ales pentru oi . Atrași probabil de condițiile de existență mai bune și de suprafețele mari pentru pășunat , pe teritoriul localității s-au adunat moșneni și clăcași , veniți
Comuna Slobozia, Argeș () [Corola-website/Science/300643_a_301972]
-
scrise, sunt mult mai târzii, majoritatea lor provenind din perioada feudalismului timpuriu. Astfel, localitatea Tinca este atestată documentar prima dată la 31 martie 1338, cu ocazia unei hotărnicii privitoare la moșiile aflate în partea nordică a Crișului Negru. În \"Registrul Dijmelor papale\" din anii 1332-1337 sunt menționate localitățile Belfir și Girișu-Negru, cu prilejul strângerii dijmelor papale de la populație (un fel de impozit, dare, taxă). Localitatea Gurbediu pare a fi cea mai veche, cel puțin după atestarea ei scrisă, amintită tot cu
Comuna Tinca, Bihor () [Corola-website/Science/310211_a_311540]
-
Tinca este atestată documentar prima dată la 31 martie 1338, cu ocazia unei hotărnicii privitoare la moșiile aflate în partea nordică a Crișului Negru. În \"Registrul Dijmelor papale\" din anii 1332-1337 sunt menționate localitățile Belfir și Girișu-Negru, cu prilejul strângerii dijmelor papale de la populație (un fel de impozit, dare, taxă). Localitatea Gurbediu pare a fi cea mai veche, cel puțin după atestarea ei scrisă, amintită tot cu ocazia unei hotărnicii, care însă a avut loc în anul 1302. Satul Râpa, deși
Comuna Tinca, Bihor () [Corola-website/Science/310211_a_311540]
-
anul 1228, într-o danie a regelui, sub denumirea de Zakal. În schimb, din anul 1319, localitatea este pomenită sub forma de Magiar Zakal (Săcalu Unguresc), în 1332 este pomenit un ,saccerdos de Duabus Ecclesis”, în 1334 preotul Iacob achită dijma de doi groși, în 1336 - Zazzakal, în 1336 - Magiar-Erdeő Szakal (Săcalu de Pădure Unguresc), în 1773 - Szakall, în 1760-1762 sub forma de Erdő Szakál, adică Săcalu de Pădure, iar în anul 1854 - Erdő Szakál sau Săcal. Atribuirea denumirii de Magyar
Biserica de lemn din Săcalu de Pădure () [Corola-website/Science/311432_a_312761]
-
are codul 34854-1. Parohia este arondată Protopopiatului Călata din Eparhia Reformată a Ardealului. Pastorii actuali sunt Váncza Enikö-Erzsébet și Váncza Lajos. Cunoaștem un act emis în anul 1675, de către principele Transilvaniei, Mihail Apafi, (o diplomă în limba latină) prin care dijmele pe care le plăteau locuitorii satului Szasz Lona erau donate parohiei reformate din sat. Matricolele au fost introduse în 1770 de către pastorul Pataki Dániel I, care a însemnat într-un calendar botezurile, cununiile și înmormântările, uneori și evenimente din viața
Luna de Sus, Cluj () [Corola-website/Science/300336_a_301665]
-
boierii garantau cu averea lor că acest lucru se întâmpla cu strictețe. "Birul" era principalul impozit perceput de domnie, chiar și în satele cu ohabă. Acesta era aplicat asupra satului, iar fruntașii repartizau sarcinile pe gospodării. Alte taxe mai erau "dijma de produse" (a oilor, a porcilor, a găleților de grâne, a vinului, din ceară și miere, a coșurilor de fructe, a laptelui și a peștelui, a fânului etc.). Tot în categoria dijmei se mai înscriu veniturile de la ocnele de sare
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
repartizau sarcinile pe gospodării. Alte taxe mai erau "dijma de produse" (a oilor, a porcilor, a găleților de grâne, a vinului, din ceară și miere, a coșurilor de fructe, a laptelui și a peștelui, a fânului etc.). Tot în categoria dijmei se mai înscriu veniturile de la ocnele de sare și din minele de aramă. Toate acestea erau adunate de către funcționari specializați (câblari, vinăceri etc.) în „casele domnești” — de fapt hambare și depozite din care domnul putea face, la o adică, daruri
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
1 aprilie, Radu Vodă Leon (1664-1669) dăruiește act episcopului Serafim, care era tot la Buzău, „pentru toate viile lui de la Slatina, moșie megieșească, de la moșul lui Gurca” și le scutește și de vinariciul domnesc, scutind, de asemenea și stupii de dijmă și oile de oierit. Construcția schitului începe în anul 1665, iar la 4 august 1668 episcopul Serafim închină ctitoria sa Mitropiliei din București unde păstorea Mitropolitul Teodosie. Tot episcopul Serafim este cel care îngrijește din 1671 până în 1672 ca schitul
Mănăstirea Strehareț () [Corola-website/Science/313666_a_314995]
-
de la Cireașovul de deal. La 8 iunie 1674, doi monahi - Andronia și fiul său Anlenie - dăruiesc moșie mănăstirii Strehareț „care iaste făcută de Serafim episcopul”. Șerban Vodă Cantacuzino printr-un hrisov dat la 12 mai 1679, scutește „bucatele” Streharețului de dijma către curte. La 21 aprilie 1693 jupâneasa Voica „ce-a fost a lui Murga post ot Turia”, cu fiică-sa Florica - diaconeasa și văru-său Cristea dau zapis la mâna Egumenului Filotei (urmașul lui Veniamin), prin care dăruiesc toată partea lor
Mănăstirea Strehareț () [Corola-website/Science/313666_a_314995]
-
Florica - diaconeasa și văru-său Cristea dau zapis la mâna Egumenului Filotei (urmașul lui Veniamin), prin care dăruiesc toată partea lor de moșie mănăstirii Strehareț. Tot în 1693, Constantin Vodă Brâncoveanu dă un hrisov prin care se scutesc bucatele schitului de dijmă. Până în anul 1802 schitul Strehareț a fost de mai multe ori prădat de turci. În vara anului 1802 schitul a fost cuprins de un incendiu, lucru pentru care a fost părăsit până în anul 1832, când aflam aici 63 de suflete
Mănăstirea Strehareț () [Corola-website/Science/313666_a_314995]
-
pentru a vinde și țăranii, nevoiți de a-și întreține familiile. Din totatul de familii de țărani în 1905 din Regat, care aveau o proprietate agricolă de 5-10 ha, 42% era teren luat în arendă. Pe aceste exploatații, munca în dijmă era răspândită pe circa 2/3 din totalul lor. În Transilvania erau circa 116.000 de dijmași țărani, din care circa 9.000 nu avea pământ deloc iar 105.000 aveau mai puțin de 5 iugăre. În urma situației critice în
Reforma agrară din 1921 () [Corola-website/Science/328236_a_329565]
-
comuna Căianu, județul Cluj a fost construită în anul 1879 pe locul unei biserici mai vechi. Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Prima atestare documentară a satului Bărăi (com. Căianu, județul Cluj) datează din anul 1279. Cu ocazia adunării dijmelor papale din anul 1335 este pomenit în Bărăi un preot (sacerdos). Foarte probabil slujea la o capelă pe lângă nobilul stăpân de moșie. Cert este că nici un document ulterior sau toponim nu amintește de vreo biserică catolică în Bărăi care ar
Biserica de lemn din Bărăi () [Corola-website/Science/321653_a_322982]
-
aflată în imediata vecinătate. În diplomele regale din 1217 și 1256 este menționată cu numele de "Sân-Nicolau", după numele mănăstirii de aici care avea hramul „Sf. Nicolae”. Mai târziu a fost proprietate a episcopiei catolice de Cenad, fapt atestat de dijmele papale din anul 1334. În timpul Pașalâcului de Timișoara, la Sânnicolau Mare s-a ridicat o fortificație de pământ lângă așezarea civilă. Această cetate a fost dărâmată în 1701, în urma Păcii de la Karlowitz care prevedea dărâmarea ei ca una dintre condițiile
Sânnicolau Mare () [Corola-website/Science/297047_a_298376]
-
30 de mărci un „pământ numit Terra Gerusteleke” ("pământul lui Gerus"), aflat în Comitatul Turda, „circa undam fluvii Aranias” („aproape de râul Arieș”) "cu toate folosințele sale". Inceputurile celor 2 sate apropiate trebuie căutate anterior datării lor documentare . În registrul de dijme papale dintre anii 1332-1337 figurează numai satul Ghiriș-Sâncrai (Villa Sancti Regis, Villa de Sancto Rege, Villa Zenthkiraly) . În Ghiriș-Sâncrai exista deci o parohie romano-catolică, cu o populatie probabil formată din mai multe etnii. În aceeași perioadă, Ghiriș-Arieș era locuit și
Câmpia Turzii () [Corola-website/Science/296962_a_298291]
-
terenurilor. La 20 iulie 1794, ispravnicii de Suceava au cercetat din porunca domnitorului neînțelegerile dintre locuitorii satului Rădășeni și egumenul de Slatina. La judecata s-a dovedit ca mănăstirea le-a lăsat în folosință întreg satul și moșia Rădășeni în schimbul dijmei obișnuite, precum și moșia Verșeni în folosință. În satul Verșeni locuiesc în prezent peste 1 200 de persoane. Deși, conform bibliografiei, s-a născut la Pașcani (5 noiembrie 1880), noi ni-l revendicam că „fiu al satului” Verșeni. În Monografia Comunei
Verșeni, Iași () [Corola-website/Science/301320_a_302649]
-
însă practic e un vechi sat românesc. Este situat între dealurile dintre Mureș și Târnava Mică, la nord-vestul orașului Târnăveni, la circa 3 km. distanță de șoseaua ce face legătura cu orașul Iernut. Documentar, localitatea este atestată în registrele de dijme papale din anul 1332, unde este pomenit un ,sacerdos de Babalhalma”. Denumirea de Bobohalma este un nume maghiarizat a ceea ce era de fapt, inițial ,Dealul Babei”, de la început fiind o localitate aproape curat românească. În anul 1348 aflăm consemnarea: ,magnus
Biserica de lemn din Bobohalma () [Corola-website/Science/316258_a_317587]
-
șoseaua naționala ce duce la Brașov, spre vest dincolo de pârâul Pocloș , cu o singură ieșire spre est, se află comuna Corunca. În subsolul localității se găsește un masiv de sare. Corunca a fost pomenită pentru prima dată în Registrele de dijmă papală de la anul 1332 sub forma „ Gregorie sacerd. De Korunka, solv. 2 banalis antiqua et 2 parv.”( C.Suciu DILT , I, p. 168) În aria aceste localități s-au făcut mai multe descoperiri arheologice , un vas de bronz, fragmentardin epoca
Corunca, Mureș () [Corola-website/Science/300575_a_301904]
-
la est cu Șocă și Denta, la vest cu Livezile și la sud cu Șerbia. Descoperirile efectuate cu ocazia săpăturilor din jurul râului Bârzava, au scos la iveală dovezi ale vechimii așezării. Prima atestare documentara a Partoșului se regăsește într-o dijma bisericească colectată între 1300 - 1335, unde apare sub denumirea de "Parthas" și este localizată între râurile Timiș și Bârzava, adică pe partea dreaptă a Bârzavei, spre diferența de localizarea din prezent, pe partea stângă a râului, datorată unei ulterioare relocări
Partoș, Timiș () [Corola-website/Science/301385_a_302714]
-
grafia localității a fost următoarea: 1332 Pytula, Pycula 1348 Pechwle 1426 Petele 1465 Pethele 1645 Petelye 1824 Pelelye 1854 Petele, Birk, Petelea Prima atestare documentară a localității, de la care se împlinesc 665 de ani, se află într-un registru de dijme papale cu caracter fiscal și se referă la preotul Ilie din Pycula, care în anul 1332 a plătit un fertun și jumătate de argint, prima plată pe anul întâi Arhidiaconatului de Ozd, ce se întindea pe cursul superior și mijlociu
Petelea, Mureș () [Corola-website/Science/300591_a_301920]
-
Pycula, care în anul 1332 a plătit un fertun și jumătate de argint, prima plată pe anul întâi Arhidiaconatului de Ozd, ce se întindea pe cursul superior și mijlociu al Mureșului, informație despre localitate regăsită într-o altă listă de dijme papale, despre plata a două pe anul întâi din Arhidiaconatul de Solnoc-Dăbâca, când preotul Ilie din Pytula, deci cu altă grafie, a plătit 40 de banali vechi. Satul Petelea este atestat documentar în anul 1332. Localitate situată pe râul Mureș
Petelea, Mureș () [Corola-website/Science/300591_a_301920]
-
și, cu toate că a avut numeroase lipsuri, a rupt legăturile cu economia și societatea de tip feudale. Legea rurală a fost sancționată și promulgată la 14 /25 august 1864. Atunci, Domnitorul proclama: Țăranii au fost eliberați de sarcinile feudale precum claca, dijma sau podvezile și desființa monopolurile feudale din interiorul satelor. Loturile au fost distribuite în funcție de numărul de vite deținute. Țăranii urmau totuși să răscumpere terenurile și să achite anual o anumită sumă, timp de 15 ani. Pe de altă parte, legea
Reforma agrară din 1864 () [Corola-website/Science/321455_a_322784]
-
său căsătorit Gheorghe, care la rândul lui are 2 fii, Ion și Todor. În dreptul lui Gheorghe Meteș apar 5 fii, unul din ei, Mihăilă, de 18 ani, notat: student. Slujba lor: iobagii slujesc săptămâna întreagă, jelerii 2 zile pe săptămână Dijmă dau din toate semănăturile, precum și din miei, din porci, din stupi. Trebuie să crâșmărească câte o bute de vin la cele trei sărbători mai mari, iar dacă nu li se dă vin, răscumpără (câștigul) cu 7 florini (anual) sub nume
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
persoane. Conscripția din 1820 dă și alte informații. Ascultați sunt judele și juriștii, în rândul cărora și un Ion Meteș și un Ion Mărcuș. Spun că slujba au făcut-o nu după urbariu, ci după contract, 2 zile pe săptămână. Dijmă au dat a zecea din semănături, anume din cucuruz, din grâu, din alac, din ovăz, din cânepă. Deasemeni din miei, din porci, din stupi. Hotarul lor e și acum împărțit în două câmpuri (fordulașuri). Pământul e slab, partea de sus
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
sau la sărbători, el îl servea pe domn, gustând mâncărurile înaintea acestuia, spre a se dovedi că nu erau otrăvite. Subalternii acestuia, "vtoristolnici" și "tretistolnici", serveau pe domn la mesele obișnuite, iar "stolniceii", unii la curte, alții prin sate, strângeau dijmă din peștele prins în Dunăre și în bălți. Subalternii stolnicului alcătuiau o categorie militară. <br>
Stolnic () [Corola-website/Science/299348_a_300677]