315 matches
-
scurt timp, să se dispenseze de serviciile lor, aceștia „pierzându-și” vocea de sopran prin modificarea naturală a vocii. De la Gheorghe Cucu la Nicolae Lungu(1912-1947) O perioadă înfloritoare a corului Catedralei Mitropolitane este cea între 1912-1932, când la conducerea dirijorală s-a aflat Gheorghe Cucu , o personalitate incontestabilă a muzicii corale laice și bisericești. În perioada 1 octombrie 1912 - 1 aprilie 1913, Gheorghe Cucu va suplini la pupitrul corului Mitropoliei pe N. Bănulescu aflat în concediu de boală, iar din
Corul Patriarhiei Române () [Corola-website/Science/308241_a_309570]
-
tenor II, 3baritoni și 5 bassi). În 19 aprilie 1943 Ștefan Stoicescu participa la un concert la Sala Radio, ocazie cu care aflăm din nou lista completă a coriștilor (26 de persoane) și dirijorul. Corala s-a aflat sub conducerea dirijorală a lui Ștefan Stoicescu până în anul 1946, când postul va fi ocupat de Ștefan Popescu, profesor la Academia Regală de muzică și artă dramatică. Într-o cerere din 26 iunie 1947 acesta solicita Arhiepiscopiei o subvenție necesară achiziționării unui pian
Corul Patriarhiei Române () [Corola-website/Science/308241_a_309570]
-
G. Kiriac și a fondat Societatea corală „România” (1935-1947). Înainte de a ajunge directorul coralei Catedralei Sfintei Patriarhii a condus corul de la Biserica Sf. Ilie Gorgani(1921-1922), Biserica Cotroceni (1922-1928), Biserica Amzei (1928-1939) și Biserica Sfântul Spiridon Nou (1940-1947). Pe lângă experiența dirijorală, maestrul Nicolae Lungu va îmbogăți repertoriul coral bisericesc și laic cu lucrări de o valoare inestimabilă și va aduce cu sine în cafasul Sfintei Patriarhii o formație de notorietate alcătuită din cei mai pricepuți și devotați membri ai Societății corale
Corul Patriarhiei Române () [Corola-website/Science/308241_a_309570]
-
secund din 1993 si actualul dirijor al coralei din 2008), diac. Constantin Ștefan Răzvan, (teolog dar și absolvent de Conservator), precum și pe tânărul Eloi Siluan (teolog) și pe domnișoara Luminița Guțanu, (doctor în muzicologie), persoane cu reale calități pedadogice și dirijorale, sârguitori în păstrarea și continuarea unui stil inconfundabil al acestei formații corale. Repertoriul Coralei Patriarhiei este vast, preponderent religios și liturgic, din paleta largă componistică - de la piese clasice la cele contemporane - fiind riguros selectate partiturile care se încadrează cu demnitate
Corul Patriarhiei Române () [Corola-website/Science/308241_a_309570]
-
a.m.d. Astfel, discografia interpretului George Enescu cuprinde materialele cu înregistrări în care acesta apare în postura de violonist; discografia sa de compozitor conține materiale cu înregistrări ale lucrărilor sale, iar cea de dirijor include imprimări cu Enescu la pupitrul dirijoral. Se poate vorbi de o discografie a casei de discuri Electrecord, cuprinzând materiale produse aici. Discografii după perioada de apariție se pot găsi, de pildă, în publicații periodice unde sunt prezentate imprimări lansate de la editarea numărului anterior. Există autori (îndeosebi
Discografie () [Corola-website/Science/317502_a_318831]
-
Statele Unite ale Americii, Portugalia. În noiembrie 1939, Enescu a donat președintelui Consiliului de Miniștri al României de la acea vreme 100.000 de lei, pentru apărarea țării. În timpul celui de Al doilea război mondial, rămas în București, a avut o activitate dirijorală bogată, încurajând și creațiile unor muzicieni români ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Nicolae Brânzeu, Sabin Drăgoi. După război a dat concerte împreună cu David Oistrach, Lev Oborin, Emil Gilels și Yehudi Menuhin, care l-a vizitat la București și
George Enescu () [Corola-website/Science/297377_a_298706]
-
Enescu avea programate 10 recitaluri, patru concerte simfonice și șase camerale, cronicarul Mihail Sebastian scria: „George Enescu impune respectul artei, o înaltă conștiință a valorilor, o mare disciplină a muncii. [...] Extraordinar artist, Enescu este, deopotrivă, un excepțional educator. Vocația sa dirijorală se vede că răspunde nu numai necesității de exprimare personală, dar și unei nevoi de a transmite celorlalți o tehnică de lucru, de a le insufla consecvență artistică. Dirijorul este un profesor. Rolul lui este de a comunica învățături. Cînd
George Enescu () [Corola-website/Science/297377_a_298706]
-
compune, două decenii mai tărziu, în 1950, suita simfonică "Trei dansuri romănești", ce constituie un reper al creației școlii românești din epocă. Cele două decenii, 1930-1950, în care compoziția a rămas în plan secundar, au fost dedicate de muzician activității dirijorale și edificării unui ansamblu - de la înființarea sa pănă la nivelul unei orchestre de prestigiu recunoscut unanim - astăzi cu titulatura Orchestra Națională a Radiodifuziunii Române. Bagheta de prim-dirijor i-a fost oferită și la Filarmonica "George Enescu" (1950-1954), în acești
Theodor Rogalski () [Corola-website/Science/311704_a_313033]
-
George Georgescu (n. 12 septembrie 1887, Sulina, Județul Tulcea, d. 1 septembrie 1964, București), dirijor român, academician, director al Orchestrei Filarmonice din București, unul din cei mai mari reprezentați ai stilului dirijoral clasic caracteristic școlii germane. George Georgescu și-a început cariera artistică studiind vioara și violoncelul la București, apoi la Școala superioară de Muzică din Berlin, elev al lui Hugo Becker, eminent profesor de violoncel. Din 1910, face parte ca violoncelist
George Georgescu (dirijor) () [Corola-website/Science/297668_a_298997]
-
din cvartetul de coarde de sub conducerea violonistului Henri Marteau. În 1916 suferă un accident și este nevoit să abandoneze cariera de violoncelist. La sugestia cunoscutului dirijor Arthur Nikisch, care îi recunoaște calitățile muzicale neobișnuite, George Georgescu începe să studieze arta dirijorală și, în 1918, înregistrează un succes remarcabil la pupitrul prestigioasei orchestre filarmonice din Berlin. Întors în țară preia direcția tinerei orchestre filarmonice din București. Cu fiecare nou concert, orchestra câștigă în maturitate și calitate interpretativă. Georgescu include în repertoriul orchestrei
George Georgescu (dirijor) () [Corola-website/Science/297668_a_298997]
-
lui Ottorino Respighi. Începând din anul 1926 întreprinde turnee și în Statele Unite, în fruntea orchestrei filarmonice din New York sau împreună cu orchestra Concertelor Colonne. În timpul celui de al II-lea Război Mondial, România fiind aliată puterilor Axei, George Georgescu - în afara activității dirijorale din București - este prezent și în viața muzicală a țărilor naziste, pentru care activitate a fost decorat de Reich-ul german cu Crucea de Fier. O dată războiul sfârșit, George Georgescu, fost colaboraționist, este îndepărtat de la conducerea Filarmonicei din București până în 1947
George Georgescu (dirijor) () [Corola-website/Science/297668_a_298997]
-
acest domeniu, a numit Vaughan Williams Memorial Library ("Biblioteca Memorială Vaughan Williams") după el. În 1905 Vaughan Williams a dirijat primul concert al Festivalului Muzical Leith Hill din Dorking, festival la care va dirija până în 1953 când a predat bagheta dirijorală succesorului său, William Cole. În 1909 a compus coloana sonoră a unei piese de teatru de la Cambridge, o producție a piesei "Viespile" a lui Aristofan. În anul următor a înregistrat primul său succes public prin premiera lucrărilor "Fantezie pe o
Ralph Vaughan Williams () [Corola-website/Science/330247_a_331576]
-
Maestrul Enescu a pătruns talcul de pioasa declamație, nota austera recitativă a dramei. Corul duios, de rugăciune abia murmurata, simpla expunere de suferință, întâmplare biblică sublim comentată de cor, au fost înțelese și redate de maestrul Enescu cu o știință dirijorala nedepășita, reușind să împace siguranță partiturii proaspete din mână soliștilor cu argumentul emotiv al simfoniei. D. Constantin Silveștri tânărul dirijor român afirmat încă de mulți ani, dar necunoscut decât parțial, a întărit liniile de expresie a execuției maestrului Enescu. Patimile
PAUL CONSTANTINESCU, CONSTANTIN SILVESTRI ?i GEORGE ENESCU. CONEXIUNI BIOGRAFICE ?i MUZICALE by Sanda H?rlav Maistorovici () [Corola-journal/Science/83180_a_84505]
-
la pupitru. Urmează alte două puncte de intersecție importante a celor două traiectorii profesionale: Oratoriul Patimile Domnului dirijat de Silveștri la cea de-a doua și a treia reprezentație din anul 1946. Reamintim aici privirea comparativa a celor două viziuni dirijorale realizată de Virgil Gheorghiu în revistă „Lumea” din 28 aprilie. Oratoriul Bizantin de Crăciun „Nașterea Domnului” cuprinzând părțile: I. Bună Vestire; ÎI. Nașterea; III. Magii, a fost reprezentat în primă audiție la 21 dec. 1947 și 5 ianuarie 1948. Soliști
PAUL CONSTANTINESCU, CONSTANTIN SILVESTRI ?i GEORGE ENESCU. CONEXIUNI BIOGRAFICE ?i MUZICALE by Sanda H?rlav Maistorovici () [Corola-journal/Science/83180_a_84505]
-
temporar, ca dirijor asistent, la "Neues Deutsches Theater" (Noul Teatru German) din Praga. La Praga, Mahler a avut de la început succes, prezentând opere de Wagner și Mozart, compozitori cu care va fi asociat pentru restul carierei sale, dar stilul său dirijoral individualist și tot mai autocratic a dus la tensiuni și răcirea relațiilor cu dirijorul mult mai experimentat Ludwig Slansky. În aprilie 1886, Mahler a părăsit Praga pentru a-și prelua postul de la "Neues Stadttheater" din Leipzig, unde rivalitatea cu colegul
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
La momentul la care Mahler a preluat postul, tabără progresistă a câștigat teren prin numirea liberalului Ferenc von Beniczky ca administrator. Conștient de această situație delicată, Mahler s-a mișcat cu grijă și și-a amânat prima apariție la pupitrul dirijoral până în ianuarie 1889, când a dirijat versiunile în limba maghiară a operelor "Aurul Rinului" și "Walkiria" de Wagner, primind aclamații din partea publicului. În căutare de opere non-germane pentru a lărgi repertoriul, Mahler a vizitat Italia, unde, printre altele, a descoperit
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
și Isolda" de Wagner pentru prima dată și a primit laude pentru interpretările operelor "Tannhäuser" și "Siegfried" ale aceluiași compozitor. Un alt triumf a fost premiera germană a operei lui Ceaikovski, "Evgheni Oneghin", în prezența compozitorului, care a numit stilul dirijoral al lui Mahler „uluitor”. Programele foarte încărcate pentru repetiții ale lui Mahler au dus la răcirea relațiilor cu orchestra și cu soliștii în care, conform lui Peter Franklin, dirijorul „inspira ură și respect aproape în egală măsură”. Totuși, a reușit
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
aproape în egală măsură”. Totuși, a reușit să găsească sprijin din partea lui Hans von Bülow care se afla în Hamburg în calitate de director al concertelor. Bülow, care l-a respins cu dispreț pe Mahler în Kassel, a ajuns să admire stilul dirijoral al lui Mahler și, la moartea lui Bülow în 1894, Mahler a preluat conducerea concertelor. În vara anului 1892, Mahler a luat cântăreții de la Hamburg la Londra pentru a participa la un sezon de șase săptămâni de operă germană - singura
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
scenă de recitativ la sfârșitul actului al treilea. În ciuda numeroaselor triumfuri, anii lui Mahler din Viena erau rareori liniștiți; certurile cu soliștii și administrația au continuat pe tot parcursul directoratului său. Deși metodele lui Mahler au îmbunătățit standardele, stilul său dirijoral - actoricesc și dictatorial - era luat în nume de rău, atât de membrii orchestrei, cât și de soliști. Elementele societății antisemite din Viena, care s-au opus de la început numirii lui Mahler, au continuat să îl atace neîncetat, iar în 1907
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
loc la Praga premiera Simfoniei nr. 7, care a fost numită de Alma mai degrabă un succes critic decât de public. Pentru sezonul 1908-1909 al Operei Metropolitane, administrația l-a adus pe dirijorul italian Arturo Toscanini care să împartă activitatea dirijorală cu Mahler, care a avut doar 19 apariții în acea stagiune. Una din aceste apariții a fost lăudata interpretare a operei "Mireasa vândută" de Smetana, pe 19 februarie 1909. În prima parte a sezonului, Mahler a dirijat trei concerte împreună cu
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
19 apariții în acea stagiune. Una din aceste apariții a fost lăudata interpretare a operei "Mireasa vândută" de Smetana, pe 19 februarie 1909. În prima parte a sezonului, Mahler a dirijat trei concerte împreună cu Orchestra Simfonică din New York. Această experiență dirijorală l-a determinat pe Mahler să demisioneze din funcția deținută la Operă și să accepte postul de dirijor al noii reformate Filarmonici din New York. A continuat să susțină apariții ocazionale la Operă în calitate de invitat, ultima sa apariție fiind pentru opera
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
una dintre cele mai importante personalități muzicale ale vremii sale”, dar a discutat simfoniile sale din perspectiva duratei lor, exagerând durata Simfoniei nr. 2 la „două ore și patruzeci de minute”. În Londra, "The Times" a spus că stilul său dirijoral era „mai desăvârșit decât al oricărei alte persoane, cu excepția lui Richter” și că simfoniile sale erau „neîndoielnic interesante în combinarea bogăției orchestrale moderne cu o simplitate melodică, adesea apropiată de banalitate” - deși era prea devreme pentru a fi apreciate la
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
numeroase turnee în străinătate. Din 1982 s-a dedicat și pedagogiei în cadrul Universității Naționale de Muzică, optând apoi, până în 1992, pentru postul de dirijor al Orchestrei din Izmir - Turcia. Fiul său, Vladimir Vlad Conta, continuă drumul tatălui său în arta dirijorală.
Iosif Conta () [Corola-website/Science/306162_a_307491]
-
fiind invitat cu regularitate la pupitrul unor renumite orchestre simfonice din America de Sud și europene: Orchestra Radio din Stuttgart (Germania), Orchestra Națională din Paris (Franța), Orchestra Simfonică Radio din Stockholm (Suedia). Între 1960 și 1962 ține cursuri de perfecționare în arta dirijorală la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia), iar mai târziu la Fontainebleau (Franța) și la München (Germania) pentru tineri dirijori selecționați cu multă severitate. În 1979 primește funcția de director muzical general al orașului München și de dirijor permanent al
Sergiu Celibidache () [Corola-website/Science/297376_a_298705]
-
devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume. a fost un mare interpret al muzicii postromantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut a simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cât pasajul muzical era mai bogat și mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent, un stil care dădea un efect deosebit în sala de concert
Sergiu Celibidache () [Corola-website/Science/297376_a_298705]