912 matches
-
SCRIERI: Fantasticul în proza lui Mircea Eliade, Baia Mare, 1993; Eseuri, Baia Mare, 1996; Mircea Eliade. Poetica fantasticului și morfologia romanului existențial, București, 1997; Dimensiuni ale romanului contemporan, Baia Mare, 1998; Poetica romanului românesc interbelic, București, 1998; Incursiuni în literatura diasporei și a disidenței, București, 1999; Avatarurile prozei lui Mihai Eminescu, București, 2000; Coordonate ale imaginarului în opera lui Mircea Eliade, Cluj-Napoca, 2001; Liviu Rebreanu. Ipostaze ale discursului epic, Cluj-Napoca, 2001; „Noaptea de Sânziene” de Mircea Eliade, Cluj-Napoca, 2002; Poetica misterului în opera lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287299_a_288628]
-
exercițiu de geometrie nu Își făceau deloc iluzii În ceea ce privește scopul lui. Când au fost, În sfârșit, liberi să vorbească, refugiații retrași În Somalia le-au spus celor care i-au intervievat că noul model de așezări era menit să Împiedice disidența, rebeliunea și fuga oamenilor, să „facă mai ușoară supravegherea”, să țină sub control culturile, să Înregistreze bunurile și animalele și (În Wollega) „să le permită să ne ia mai ușor băieții la război”. În „cooperativele de producție model” erau construite
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
privilegiat. Descoperirea celor două forme de narcisism (primar și secundar) de către psihanaliști ne este de mare ajutor în sondarea profunzimilor ființei. Dar și aici Freud și discipolii săi, reducând totul la libido, și-au barat calea către înțelegerea ființei totale. Disidența lui Jung era inevitabilă". Nici că se putea o mai potrivită definire a criticii pe care o asumă Theodor Codreanu decât aceea formulată de autorul însuși, care, pe traseul câtorva sute de pagini, citește scriitorii români din perspectiva mitului lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o postmodernitate malignă și retrogradă. Prin intermediul optzeciștilor, postmodernismul românesc ia forma refluxului unei societăți în criză. Nu e de mirare că, un Goma, conștientizând pericolul importului de forme americane, a realizat că textualiștii au înlocuit protocronismul naționaliștilor cu autocronismul unei disidențe. Dar falsa aparență nu-i poate îndepărta de adevărata lor imagine, a unui "soi de sămănatorism urban, chiar de cartier, reprezentat foarte bine de industria textilă" (p. 121). De aceea, Goma îi și numește textiliști. În cultura română, depășirea încremenirii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
obstinență, dar cu totală ineficiență după 1989. În locul unei democrații reale, a unei căi proprii, s-a continuat cu vechea noastră "democrație de basculă", între Moscova și Occident. În capitolul IX, Theodor Codreanu explică diferența semantică între "disident" și "rezistent", disidența neînsemnând o ruptură de dogmă, ci doar reformarea sistemului. Marii "disidenți"/reformiști internaționali fiind Soros, Mitterand și Gorbaciov, la care se adaugă marea cohortă a celor naționali, care s-au gândit la Europa "ca la o societate deschisă, în care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a dreptul patologică, un aspect de "caz" clinic. Nu e o întâmplare, cel mai mare articol polemic al cărții este "Cazul Patapievici". Nici o exagerare! Cazul este anatomizat cu scrupulozitate, pornind cu vrăjeala unui tată făcând închisoare politică și a unei disidențe autocrone, continuând cu o carte penibilă în care își varsă, visceral, "rușinea de a fi român" și terminând cu "avatarul" de la urmă (nu și ultimul, probabil), cel din 2008-2009, de "patriot", "naționalist" și "vrednic pașoptist". Partea cea mai extinsă din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
iar mai târziu a fost făcut director la „Arpimex“, o companie de comerț exterior condusă de D.I.E. Când Turcu l-a întrebat pe Negrițoiu: „Dacă omul investit cu importanta și delicata problemă a • Dennis Deletant, Ceaușescu și Securitatea. Constrângere și disidență în România anilor 1965-1989, București, Editura Humanitas, 1998, p. 340. • Ceaușescu’s brothers „sold secrets to U.S.“, în „Daily Telegraph“, din 7 mai 1990, ce citează o relatare din „Washington Post“ din 6 mai. • „Evenimentul Zilei“, din 4 septembrie 1992
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
o activitate concentrică, progresivă a acestuia. Într-un grup alcătuit în scop didactic este, poate, utilă reponderarea acestor interacțiuni prin introducerea unui moderator care să definească problemele (la nevoie, să le redefinească), să contureze posibilele zone de conflict prin apariția „disidențelor” și să poată oferi o distribuție corespunzătoare, echilibrată și sistemică (chiar și în cazul unor incompatibilități puternice între un membru și restul grupului). Amintim acest lucru deoarece - fapt semnalat și de Festinger -, după o creștere exponențială a comunicării spre membrul
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
etape ale activității noastre. Totuși, nu putem emite o părere în asemenea măsură categorică deoarece există în cadrul uneia dintre metodele eficiente de interacțiune, folosită și în învățământ - este vorba despre focus-group -, o manieră de lucru ce utilizează tocmai o asemenea „disidență”. Este vorba despre maniera contradictorie de focus-group ce presupune necesitatea atragerii persoanelor care manifestă rezerve și tendințe inhibitorii prin agresiune și confruntare. În acest sens, fără știrea participanților, o persoană din cadrul grupului are sarcina să vină cu contraargumente în momentul
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
nu acesteia. După ce i-a împărțit pe aceștia din urmă în „conformiști” și „independenți”, Asch a adus o variabilă nouă în situația experimentală - astfel, el a introdus în grup un „partener” al subiectului naiv ce avea rolul de a efectua „disidență” în grup (în sensul că emitea opinii corecte în momentul în care tot grupul emitea opinia eronată). Cel mai interesant de dezvoltat ni se pare situația în care acest al doilea subiect (numit subiect-„complice”) este mai întâi de acord
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
care tot grupul emitea opinia eronată). Cel mai interesant de dezvoltat ni se pare situația în care acest al doilea subiect (numit subiect-„complice”) este mai întâi de acord cu grupul, dar spre sfârșitul experimentului dă răspunsurile exacte (deci efectuează „disidența”, intră în contradicție cu grupul). Asch numește această activitate „eliberare”, ceea ce nu îi conferă totuși subiectului naiv ce a acționat la început conformist cu grupul un grad de independență egal cu cel pe care l-ar fi avut un subiect
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
mai degrabă decât în reflectarea și regândirea problemelor; astfel, fiecare decizie, chiar greșită, devine justificabilă; - încrederea necondiționată în moralitatea grupului, depășind moralitatea individuală; - privirea oponenților din punct de vedere stereotip (ca slabi, răi și imposibil de abordat); - presiunea spre conformitate - disidențele de orice fel sunt respinse; - autocenzura - membrii își cenzurează singuri astfel de disidențe în numele gândirii grupului; - iluzia unanimității - determinată de autocenzurare, combinată cu presiunea spre conformare; astfel apare un consens aparent care pare că validează toate deciziile grupului; - gardienii minții
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
devine justificabilă; - încrederea necondiționată în moralitatea grupului, depășind moralitatea individuală; - privirea oponenților din punct de vedere stereotip (ca slabi, răi și imposibil de abordat); - presiunea spre conformitate - disidențele de orice fel sunt respinse; - autocenzura - membrii își cenzurează singuri astfel de disidențe în numele gândirii grupului; - iluzia unanimității - determinată de autocenzurare, combinată cu presiunea spre conformare; astfel apare un consens aparent care pare că validează toate deciziile grupului; - gardienii minții (mindguards) - anumiți membri protejează grupul de informațiile care ar putea pune sub semnul
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
scară, extrem de redusă, a analizei (de obicei o biografie reprezentativă pentru grupul examinat, un spațiu îngust de sociabilitate - satul, cartierul, blocul -, un tip de habitat ș.a.m.d.)7. La origine, „microistoria” a fost ceea ce s-ar putea numi o „disidență” istoriografică postmarxistă, apărută la finele anilor ’70 în Italia, ca urmare a aceleiași insatisfacții față de marile modele explicative, ce avea să-și facă loc, după numai câțiva ani, în Franța și Germania (Noiriel, 1998, pp. 110-112). Ca și istoria germană
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
literatură adevărată a țării, auzim un vaiet sfâșietor, expresia emoționantă a unei disperări infinite, dar aproape niciodată nu întâlnim o analiză rațională” (Besançon, 1997-1998, p. 792). și, pentru a nu pune nimic în ordine, arhivele se închid din nou și disidența dă semne de oboseală. Al doilea conflict mondial, organizând o alianță militară între democrații și URSS10, a slăbit printre altele capacitatea imunitară de apărare a Occidentului împotriva ideii comuniste, apărare care era totuși foarte puternică în momentul pactului Hitler-Stalin și
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
internațional; pentru a se evita, de asemenea, o solidarizare a muncitorilor între ei, dar și a intelighenției cu muncitorii (deși doar o mână de studenți inițiaseră proteste și solidarizări, din pricina cărora fuseseră exmatriculați, gestul lor fusese emblematic). În 1987, fenomenul disidenței în România luase oarecare amploare, iar figura lui Ceaușescu decăzuse deja din ipostaza liderului reformator, așa cum fusese ea vehiculată până prin 1980, prin diferite strategii de manipulare. De aceea, revolta de la Brașov era bagatelizată și minimalizată de autorități, chiar dacă ceea ce se
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
bine păzită de norme și reguli structurate într-o ierarhie academică. Singurul pas spre (dez)integrarea structurilor „științifice” a fost făcut prin așa-numitele procese de hibridare (dezintegrare și reintegrare într-o formă nouă a disciplinelor și subdisciplinelor de graniță). Disidența de acest tip din cadrele disciplinare este însă temporară, iar revenirea la disciplinaritate și la atributele ei se face într-o formă nouă, cu ținta clară a căpătării „recunoașterii științifice” prin complianța cu modelul. Ceea ce se încearcă să se producă
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
un astfel de teritoriu. Caracterul lor mai puțin explicit și vizibil nu le scade cu nimic forța: se știe bine că numai cei disciplinați, care acceptă și își asumă „regulile jocului” pot accede și progresa în acest tip de comunitate. „Disidențele” nu sunt acceptate cu ușurință, iar abaterea de la normă poate aduce sancțiuni. S-au inventat în acest sens organisme specializate de „judecare” și sancționare internă a celor „vinovați”, „nedisciplinați”. Similarități puternice pot fi sesizate, de pildă, între disciplinarea mediului academic
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
cercetarea e de amploare: vorbim, practic, de 50 de ani de istorie românească. De asemenea, cred că ar fi extrem de interesant pentru tine raportul conceptelor pe care le propui cu cele care sunt oarecum Încetățenite În momentul de față: rezistență, disidență, opoziție. Mă Întreb dacă aceste forme de contra-reeducare n-au fost, la un moment dat, niște forme de rezistență la ideologie, propunând alte soluții existențiale, culturale, de limbaj. Eu cred că limbajul cultural era totuși altul. În comparație cu limbajul ideologiei oficiale
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ca opoziții tranșante față de sistem (dar ele nu au avut impact asupra maselor largi, pentru că nu era posibil). Cazul Doinei Cornea (opozantă din 1982) este și el emblematic; sau al lui Radu Filipescu (1983). Au mai fost destule cazuri de disidență și opoziție individuală sau În grupuri mici, nu le mai pomenesc aici pe toate (la Iași, la București etc.) Greva minerilor din 1977 și mișcarea muncitorească brașoveană din 1987 trebuie privite ca acțiuni masive care ar putea fi circumscrise rezistenței
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
un trecut repudiat În mod oficial de către partid, cu reziduurile unui trecut pe care nu-l mai cauționa nimeni - altfel spus, era o opoziție canalizată exclusiv pe un făgaș literar, cultural și estetic, fără să implice radicalismul politic, protestul sau disidența. Așa se explică faptul că nu am avut un Soljenițîn sau un Saharov, că am ratat cu seninătate toate evenimentele de solidarizare intelectuală pe care ni le oferea Timpul (1956, 1968, 1977 etc.), dar așa se explică - după părerea mea
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
au fost arestați și schingiuiți. Există apoi, tot la capitolul memoriei rezistenței, mișcările anticomuniste, câte au fost ele, unele doar anticeaușiste de fapt, dobândind o coloratură anticomunistă ulterior: greva minerilor din 1977, mișcarea Goma, revolta muncitorilor brașoveni din 1987, fenomenul disidenței; nu În ultimul rând, țăranii revoltați Împotriva colectivizării, despre care la noi se știe foarte puțin, și dintre care mulți au fost aruncați În lagăre și Închisori. Ceea ce le explic studenților și ei Înțeleg și acceptă este următorul lucru: nu
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
urmare - sau ar trebui să existe - o memorie legată și de ideea de sacrificiu, atât cât a existat ea În România. De ce să nu fie transmisă și transmisibilă mai departe? Corneliu Pintilescu: Referitor la complexul românilor că nu au avut disidență... Ruxandra Cesereanu: Înainte de ’90 puteam fi complexați În această chestiune, dar acum s-au publicat destule cărți despre fenomenul disidenței. Vă pot da chiar un titlu: Cei care au spus NU, carte ce marchează fenomenul disidenței, de la Doina Cornea până la
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
România. De ce să nu fie transmisă și transmisibilă mai departe? Corneliu Pintilescu: Referitor la complexul românilor că nu au avut disidență... Ruxandra Cesereanu: Înainte de ’90 puteam fi complexați În această chestiune, dar acum s-au publicat destule cărți despre fenomenul disidenței. Vă pot da chiar un titlu: Cei care au spus NU, carte ce marchează fenomenul disidenței, de la Doina Cornea până la Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii, muncitorii brașoveni din 1987 etc. Există apoi, recent apărută, cartea lui Vasile Paraschiv, care a
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
că nu au avut disidență... Ruxandra Cesereanu: Înainte de ’90 puteam fi complexați În această chestiune, dar acum s-au publicat destule cărți despre fenomenul disidenței. Vă pot da chiar un titlu: Cei care au spus NU, carte ce marchează fenomenul disidenței, de la Doina Cornea până la Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii, muncitorii brașoveni din 1987 etc. Există apoi, recent apărută, cartea lui Vasile Paraschiv, care a trecut prin aziluri psihiatrice În ultima perioadă a regimului Ceaușescu. Corneliu Pintilescu: Ca să nu mai apară
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]