324 matches
-
Tūsī (persană:حکیم ابوالقاسم فردوسی توسی) sau Firdusi/ (n. 935 - d. 1025) a fos un poet persan care s-a impus în literatura țării sale și în cea universală prin epopeea "Șah-name - Cartea regilor", alcătuită din cca. 50.000 de distihuri, veritabilă panoramă a trecutului, real și imaginar, al popopurului persan, începând dintr-un trecut cețos, legendar și ajungând până la cucerirea arabă. De asemenea, este poetul național al Iranului. Nu se cunosc foarte multe despre tinerețea lui Firdoùsi. Primele sale îndeletniciri
Firdoùsi () [Corola-website/Science/314702_a_316031]
-
obiect este necesar în desenarea figurilor geometrice și, așa cum se explică în dicționar, este folosit pentru construirea și verificarea unghiurilor drepte sau pentru trasarea dreptelor paralele cu o anumită direcție dată. Nota ironică specifică lui Marin Sorescu este evidentă în distihul următor, deoarece el afirmă că poți citi cu succes, folosind acest instrument, O mulțime de opere. În strofa a treia, printr-o adresare directă, eul liric oferă cu ironie instrucțiunile de folosire a echerului în citirea operei literare. Dacă așezi
Echerul () [Corola-website/Science/306746_a_308075]
-
fiind acela că se diminuează astfel și sensul celor ascunse. Jumătatea de verb care mai rămâne Te face să urli și să regreți sfâșietor că nu poți citi acțiunea tuturor romanelor/ Din viitorul deceniu. Ironia eului liric devine acidă în distihul următor, când acțiunea echerului se extinde și în viața de toate zilele. În strofa a șasea, echerul nu mai este un instrument privit cu amuzament, ci un simbol al spiritului limitat al oamenilor, care percep dogmatic, șablonat viața. Începând cu
Echerul () [Corola-website/Science/306746_a_308075]
-
înfiorați, în fața unui poet "cât toate zilele"! Regretul după ne-participarea lui la viața literară vie, la cea din prima jumătate a secolului XIX când atâtea s-au făcut pentru limba și literatura română, încerc să-l alin cu un distih de la începutul cântului XI, unde imaginea lui Heraclit din Efes, "Obscurul", se ivește în plină lumină: Plâng cu lacreme necontenite, Cum plângeai oarecând, Eraclite!
Darul postum al Poetului by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/14009_a_15334]
-
de cuvinte. Compozițional, discursul liric se articulează pe zece strofe fiind o meditație asupra lumii fără valoare de care omul de geniu este nevoit să se detașeze. Strofa I este strofa temă având versurile grupate două câte două, în patru distihuri. "Vreme trece, vreme vine," "Toate-s vechi și nouă toate;" concentrează motivul baroc „"irreparabile tempus fugit"”, curgerea inexorabilă a timpului care în ciuda acestui fapt nu aduce nici o schimbare pentru omul de geniu care pare să retrăiască mereu aceeași zi întrucât
Glossă () [Corola-website/Science/322460_a_323789]
-
De Medicamine Facie Feminae („Îngrijirea tenului”, cunoscut și ca „Arta frumuseții”) este un poem didactic, scris în distihuri elegiace, de către poetul roman Publius Ovidius Naso. În cele 100 de versuri care s-au păstrat, Ovidiu se declară un susținător al folosirii produselor cosmetice de către femeile romane și descrie cinci rețete pentru tratamente faciale. Titlul și data aproximativă a
De medicamine facies feminae () [Corola-website/Science/317944_a_319273]
-
folosit limbajul sobru al lui Virgil pentru a instrui tinerele fete „despre cum îngrijirea poate să îți pună în valoare înfățișarea și cum să îți păstrezi frumusețea”. În loc să folosească hexametrele dactile ale lui Hesiod și Virgil, Ovidiu dă srecomandări folosind distihurile elegiace, metrica tradițională a poeziei de dragoste. Constrastul între tonul serios și metrica facilă transformă „Îngrijirea feței feminine” într-o parodie a „Georgicelor” lui Virgil. În a doua jumătate a lucrării „Îngrijirea feței feminine”, Ovidiu arată că stăpânește arta poeziei
De medicamine facies feminae () [Corola-website/Science/317944_a_319273]
-
a trăit la Shiraz între 1325 și 1390; a început să scrie de timpuriu, cîștigând o notorietate care avea să crească neîncetat. Opera lui poetică se compune din cinci sute de gazeluri, o sută de catrene și câteva poeme în distihuri. Gazelul, poezie lirică în distihuri, ale căror monorime sunt distribuite astfel: versurile primului distih rimează între ele, aceeași rimă păstrându-se în al doilea vers al celorlalte distihuri, primul vers rămânând nerimat. Gazelul apare în cadrul poeziei lirice persane în secolul
Poezia persană () [Corola-website/Science/333718_a_335047]
-
1325 și 1390; a început să scrie de timpuriu, cîștigând o notorietate care avea să crească neîncetat. Opera lui poetică se compune din cinci sute de gazeluri, o sută de catrene și câteva poeme în distihuri. Gazelul, poezie lirică în distihuri, ale căror monorime sunt distribuite astfel: versurile primului distih rimează între ele, aceeași rimă păstrându-se în al doilea vers al celorlalte distihuri, primul vers rămânând nerimat. Gazelul apare în cadrul poeziei lirice persane în secolul al X-lea, reflectând caracteristicile
Poezia persană () [Corola-website/Science/333718_a_335047]
-
cîștigând o notorietate care avea să crească neîncetat. Opera lui poetică se compune din cinci sute de gazeluri, o sută de catrene și câteva poeme în distihuri. Gazelul, poezie lirică în distihuri, ale căror monorime sunt distribuite astfel: versurile primului distih rimează între ele, aceeași rimă păstrându-se în al doilea vers al celorlalte distihuri, primul vers rămânând nerimat. Gazelul apare în cadrul poeziei lirice persane în secolul al X-lea, reflectând caracteristicile acesteia. Blamul religios adus poeziei de către religia islamică se
Poezia persană () [Corola-website/Science/333718_a_335047]
-
cinci sute de gazeluri, o sută de catrene și câteva poeme în distihuri. Gazelul, poezie lirică în distihuri, ale căror monorime sunt distribuite astfel: versurile primului distih rimează între ele, aceeași rimă păstrându-se în al doilea vers al celorlalte distihuri, primul vers rămânând nerimat. Gazelul apare în cadrul poeziei lirice persane în secolul al X-lea, reflectând caracteristicile acesteia. Blamul religios adus poeziei de către religia islamică se manifesta prin susținerea că poezia este o modalitate de a falsifica realitatea și de
Poezia persană () [Corola-website/Science/333718_a_335047]
-
ul (denumit și "غزل", "Cassidè", "Caçida" sau "Ghazel") se poate defini ca o poezie lirică în distihuri, ale căror monorime sunt dispuse astfel: versurile primului distih rimează între ele, rima păstrându-se în al doilea vers al celorlalte distihuri. În majoritatea cazurilor, după rimă urmează "radif"ul — un cuvânt sau grup de cuvinte care se repetă — iar
Gazel () [Corola-website/Science/306018_a_307347]
-
ul (denumit și "غزل", "Cassidè", "Caçida" sau "Ghazel") se poate defini ca o poezie lirică în distihuri, ale căror monorime sunt dispuse astfel: versurile primului distih rimează între ele, rima păstrându-se în al doilea vers al celorlalte distihuri. În majoritatea cazurilor, după rimă urmează "radif"ul — un cuvânt sau grup de cuvinte care se repetă — iar ultimul distih conține "takhallos"-ul, pseudonimul poetului. Cele două
Gazel () [Corola-website/Science/306018_a_307347]
-
ul (denumit și "غزل", "Cassidè", "Caçida" sau "Ghazel") se poate defini ca o poezie lirică în distihuri, ale căror monorime sunt dispuse astfel: versurile primului distih rimează între ele, rima păstrându-se în al doilea vers al celorlalte distihuri. În majoritatea cazurilor, după rimă urmează "radif"ul — un cuvânt sau grup de cuvinte care se repetă — iar ultimul distih conține "takhallos"-ul, pseudonimul poetului. Cele două tipuri principale de gazel își au originea în Hejaz (în prezent regiunea este
Gazel () [Corola-website/Science/306018_a_307347]
-
căror monorime sunt dispuse astfel: versurile primului distih rimează între ele, rima păstrându-se în al doilea vers al celorlalte distihuri. În majoritatea cazurilor, după rimă urmează "radif"ul — un cuvânt sau grup de cuvinte care se repetă — iar ultimul distih conține "takhallos"-ul, pseudonimul poetului. Cele două tipuri principale de gazel își au originea în Hejaz (în prezent regiunea este inclusă în vestul Arabiei Saudite, respectiv în Irak. În literatura arabă, în acest gen de literatură sunt incluse poeziile războinice
Gazel () [Corola-website/Science/306018_a_307347]
-
slăvită la ospețe de barbari“; e vorba de un „ospăț al spiritului“, la care se consumă "Poezia", „sarea tuturor marilor idei“. Se mai prezintă cu două fețe, mai mult decât „ianusbifrontice“, una „râzândă“ și cealaltă „plângândă“ cu lacrimi mari. În distihul „conclusiv“, Nichita Stănescu reia aserțiunea-vers din „deschidere“, în care substituie ideea cu gândul - «ea era frumoasă ca umbra unui gând» -, idee / gând proiectat(ă) ca într-o cosmogeneză, ca într-o naștere a pământului „între apele primordiale“: Între ape, numai
Arta poetică () [Corola-website/Science/310217_a_311546]
-
îl primește în luna noiembrie a anului opt, după Cristos. Edictul imperial, inflexibil, îl azvîrle fără milă că pe un corupător tocmai pe malul inospitalierei Mari Negre de azi. Se pare învățase, scriind, limba locului. La această se referă și distihul poetului român cunoscut, citat într-un alt număr al revistei, si care sună așa: La Pontul Euxin citea un get/ Silabisind din Pontice încet. Jelaniile, culte, prima dată, nu mioritice.
Cînt lucruri triste,fiind trist by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18091_a_19416]
-
sîntem încă în anii �80 cînd poetul scrie rimbaldianul vers "aerul înserării beat de idealitate"). Lunetistul și Caracal Sighișoara mea reprezintă așa zicînd amiaza poeziei lui Marian Drăghici. Poetul nu-și pierde nicidecum gustul pentru vizionar și chemarea mistică - memorabilul distih "De cînd lumea se știe inspirația este un șoricel alb / cu borta în capul lui Dumnezeu" nu face decît să-l confirme - dar formula biografistă certifică un grad de asumare fără precedent a versurilor. Este vorba despre, pe de o
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
Giuseppe Ungaretti: ŤCara, lontana come in uno specchioť, îngânându-l pe vreo 40 de stihuri sâcâitor de vorbărețe... ŤÎn zoriť (devenită, prin antologii : ŤApune Lunať), e o poezie Ťde notațieť, ușor pretențioasă și exclamativă. Am fost tentat să elimin ultimul distih, stimabil: ŤSoarele suie roșu peste lume/ și trage orizontul din adâncuri.ť, din cauza acelui atribut, Ťroșuť, care putea fi luat drept o glorificare a comunismului, al cărui Ťsoare roșuť ar fi suit peste lume. Neîndoielnic prozaice și realist-socialiste sunt ŤZilnicile
Anevoioasa desprindere de țărm by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8291_a_9616]
-
a ridicat cu oameni către stele / Și s-a-mplinit Desprinderea de țărm!" Iar ultimele patru piese din volum reiau în mod lamentabil melopeea realist-socialistă, cu titluri semnificative: "Minerii", "Casa nouăť, "Zidarul din adânc", "Patria". Nu rezist dezolării de a cita ultimul distih din carte, unde proclamam că patria este, printre altele: "în partidul fixând timona / și prora naltă spre Comunism"...
Anevoioasa desprindere de țărm by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8291_a_9616]
-
care n-a încântat pe nici un compozitor. Căci pe câte știu, singurul poet care a pomenit de Bahlui în opera sa, Vasile Alecsandri, a făcut-o în batjocură, o singură dată, în vechea sa "Oda către Bahluiu" din care amintesc distihul acesta: ...Bahluiu locaș de broaște, râu tainic fără maluri, Ce dormi chiar ca un pașă pe patul tău de glod. Cu timpul însă m-am deprins. L-am acceptat. Mai ales l-am acceptat în primăvara care a urmat, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
despre balcanismul literaturii române”, V. închipuie, în manieră când antonpannescă, când de inspirație barbiană, spectacolul vieții unui târgușor cu iz oriental, plin de mișcare, cu întâmplări stranii, personaje pitorești, textul fiind punctat de un limbaj presărat cu arhaisme și regionalisme. Distihuri (2000) impune o manieră diferită a expresiei poetice, forma fixă, extrem de concentrată, lăsând aparent o libertate minimă de expresie. Ciclurile Ars Longa, Acuarele, Ochean și Hai-hui demonstrează ceea ce ar trebui să însemne, în opinia lui V., o genuină îmbinare între
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290622_a_291951]
-
DaVinciAna, pref. Constantin Ciopraga, Iași, 1983; De vorbă cu Poesis, Iași, 1987; Tehnica accentuării în sonetul eminescian, București, 1991; Etape în afirmarea sonetului românesc, Iași, 1996; Versificație eminesciană, Iași, 1997; Repere în interpretarea prozodică, Iași, 1998; Hanul cuvintelor, Iași, 1999; Distihuri, Ploiești, 2000; Poezii cu formă fixă. Aplicații eminesciene, pref. Gh. Bulgăr, Iași, 2001; Deschiderea cercului, I-II, pref. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Al. Husar, Iași, 2002-2003; Întoarcerea Penelopei, Iași, 2003; Visul sferic, Iași, 2003. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, „Anotimp cu zăpadă”, RL
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290622_a_291951]
-
crengile bătrânului nuc sunt goale și se zbuciumă în vânt, pierzându-și ultimele frunze. Idila ca și mitul se frâng în fața istoriei și a nebuniei ei. Aceasta se vede și în Philemon und Baucis (1950) "Sechs Gesange" în 273 de distihuri de Fritz Dietrich, un fel de parabolă mitică despre violență și nelegiurile ei, sau în piesa radiofonică de Leopold Ahlsen, Philemon und Baucis (1956) în care ospitalitatea este în centrul problemei în timpul războiului între cei trei partizani greci și trupele
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
Triplu poem pentru bătrânul porcar Garibaldi din Țicău. O ironie-umor emană dintr-un Post-scriptum (gongoric, fanfaron) trimițând la: Transversaliile mari sau cele patru estetici. Poezie pe care a scris-o magistrul Ursachi pe când se credea pelican; textul e doar un distih: Un om din Tecuci avea un motor dar nu i-a folosit la nimic. Oricum l-am defini, Mihai Ursachi își joacă rolul ca un actor, aparent nonșalant, în realitate copleșit de tristețe. Ironia e formă de disimulare, inclusiv de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]