303 matches
-
nimic și ceea ce-ai văzut dispare, un sentiment profund pe care-l simți că doare. Cum gândim? Remarcam că simbolul este existențial și poate fi determinantul unei gândiri tributare instituției divine. Alegoria este pur umană 629, simbolul supus cunoașterii doctrinale, poate fi spontan sau nu, având libertatea expansiunii dar și a simplificării până la punctul originar. Spiritul uman se poate conduce însă și prin concepte, convenționale, empirice sau stabilite logic, premize uneori existențiale sau metafizice, dar predominant mecaniciste și adaptabile celor
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
martyr (Neuchâtel-Paris, 1952), lucrare a cărei miză vizează dialogul ecleziologic 16. Teologul rus consideră pe bună dreptate că problema Tradiției și cea a a ierarhiei post-apostolice este strâns legată de natura sacramentală a Ecclesiei, atât sub raport istoric, cât și doctrinal. Exegeza romano-catolică consideră pasajul de la Matei XVI, 18 despre întemeierea Bisericii pe Petru ca reprezentând expresia unui principiu primordial pentru cinul ecleziatic. Problema exegetică pe care o ridică acest pasaj nu se rezumă numai la întrebarea dacă Biserica se întemeiază
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
prestigiu și de autoritate pe care apostolicitatea nu făcea decât să îl confirme, Biserica primară admitea și alte primaturi: cel al Alexandriei, al Cartaginei, al Constantinopolului. Pe de altă parte, apostolicitatea, în măsura în care nu avea o importanță exclusivă, nu antrena infailibilitatea doctrinală: ea nu făcea decât să sporească autoritatea ecleziastică care se cerea confirmată prin faptă. Autoritatea bisericească nu comportă prin ea însăși o putere juridică; deosebirea dintre putere și autoritate este fundamentală pentru înțelegerea vechii organizări a Bisericii și a evoluției
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
sale. Încă înainte de Sinodul ecumenic de la Niceea, Biserica devenise conștientă, îndeosebi începând cu Sfântul Ciprian, de rolul universal al episcopatului în calitate de colegiu, îndeplinind funcțiile colegiului celor Doisprezece. Acest rol al episcopului Romei nu putea fi asimilat nici cu o infailibilitate doctrinală sau morală, nici cu o putere juridică asupra celorlalți episcopi, întrucât acest lucru nu îi era conferit de nici un sinod 20. După prezentarea acestor diferențe specifice între luteranism și catolicism cu privire la câteva aspecte ecleziologice esențiale, Mircea Vulcănescu oferă, sub forma
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
ale istoriei platoniciene a filosofiei justifică dualismul care opune plăcerile stabile epicuriene plăcerilor dinamice cirenaice. Epicur nu s-a putut mulțimi cu această dimensiune negativă a hedonismului, nici Aristip doar cu măsura instantanee a jubilării. Practica Grădinii ateniene și corpusul doctrinal transmis la Cirene interzic această opoziție factice. Epicur pare să-i datoreze lui Aristip mai mult decât vrea să recunoască și decât se spune acolo unde e predat. Numai aprecierea clipei, pretins cultivată de Aristip și de ai săi, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
vest, Philodem aclimatizează o gândire plastică, dinamică și vie. El realizează o ajustare în care se rezolvă misterul alunecării semantice care pleacă de la asceza greacă de origine și ajunge la jubilarea romană senină din anii ultimului secol păgân. Evident, rigoarea doctrinală genealogică se înmoaie odată cu depășirea limitelor Grădinii și cu schimbarea epocii. Epicurismul ajunge popular, la bine și la rău. Purcelul lui Epicur, de la care se reclamă Horațiu, îl caracterizează mai curând pe exclusivistul roman din secolul I î.Hr. decât pe
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a III-a Interesul de care s-au bucurat edițiile anterioare ca și rapida lor epuizare odată cu cererea crescută pentru lucrare m-au determinat să elaborez o nouă ediție. Prezenta versiune a Tratatului de Psihologie morală deși urmărește aceeași linie doctrinală cu cele două ediții precedente, a beneficiat de numeroase revizuiri și adăugiri În textul inițial. În plus, sunt incluse două capitole noi care Întregesc lucrarea. Au fost aduse unele adaosuri la bibliografie, precum și un index tematic. Lucrarea se adresează studenților
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
extrinseci, instrumentale, care se substituie religiei ca sens, tradiționale, intrinseci. Studiile de psihologia religiei atestă, de altfel, o legătură puternică între orientarea religioasă extrinsecă (operaționalizată prin indicatori de genul: "calificarea religiei ca fiind foarte importantă", "participare frecventă la biserică", "inflexibilitate doctrinală") și o serie de trăsături de personalitate care evidențiază o raportare negativ diferențiatoare la "celălalt", precum etnocentrismul, autoritarismul, dogmatismul, distanță socială sporită, rigiditatea, și, mai ales, activarea unor forme specifice de prejudecăți, de tipul celor rasiste. Ancorată în conștiința individuală
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
clasice, tratate și alte producții scolastice ale maeștrilor moderni, care devin și ei „autori“. Și, mai cu seamă, conținutul cărților nu este transmis ca ceva rigidizat: dimpotrivă, de fiecare dată este supus unui efort de interpretare din partea profesorilor; o operă doctrinală are subtilitate, fan tezie și Îndrăzneală, ceea ce, În respectul absolut al textului clasic, o face capabilă să răspundă nevoilor și inte reselor modernității. Știința medievală este În Întregime Întemeiată pe cărți (observarea naturii acoperă un spațiu marginal și, sub acest
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
lui Macrobius și Martianus Capella, capitolul VIII, 26, despre planeta Venus, indică faptul că a interpretat discuția lui Macrobius despre cursul planetelor Venus și Mercur drept o expunere a sistemului heraclidean. Vincent de Beauvais a folosit în Speculum naturale, Speculum doctrinale și Speculum historiale capitole din Comentarii, a avut o majoră importanță pentru sistemul platonician prezentat de Albertus Magnus care îl consideră pe Macrobius, alături de Platon, drept o autoritate în demonstrarea imortalității sufletului (Summa de homine). Summa Theologica a lui Thomas
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
comunicării interreligioase. Dar cum se prefigurează această nouă etapă a ecumenismului? De la conflictul interreligios și impunerea supremației unei religii ca religie a puterii, prima treaptă în ierarhia comunicării este cea a toleranței religioase, care presupune anularea de iure a supremației doctrinale a unei religii asupra celorlalte. Superioritatea numerică poate deveni astfel, în lipsa prerogativelor politice, criteriul și instrumentul discrimi nării necesare din punctul de vedere al religiei „învinse“, care va refuza, ca primă reacție, „egalitatea“ religiilor. De la toleranța religioasă în varianta slabă
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
se cer căutate în firele comune ale teologiilor lor. Pecetluirea unui dialog al doctrinelor prin inventarierea și însumarea reperelor comune de natură textuală și ideologică nu poate spune prea multe pentru omul de astăzi. Trecerea de la toleranța politică la toleranță doctrinală este doar un pas, care păstrează contaminarea ideologicului și încremenirea propriului sistem considerat reper ultim. Or, reperul ultim nu se lasă surprins, înfășurat și transmis printr-un sistem. Riscul de a substitui principiului întemeietor o doctrină sau un sistem cu
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
fac tri mitere la grupuri, comunități, colectivități care îmbrățișează un sistem, o doctrină ori un set de rituri, credințe, practici, împrumutând, prin gestuladeziunii, o anume identitate de grup. Confesiunile se vor delimita mai cu seamă pornind de la nuanțe și particularități doctrinale, în timp ce minoritățile presupun termenul complementar al majorității (numerice) sau al autorității (politice). Minoritățile religioase se vor defini fie prin raportare la o majoritate religioasă, fără ca însemnele puterii să valorizeze sau să defavorizeze un grup față de altul (acesta este dezideratul unui
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
used the theory of the social contract to justify absolutism and reject the idea of resistance. In his early writings Locke was under the great influence of Hobbes, but he advanced to a more liberal position, in the context of doctrinal restatements leading to the crystallization of Tory and Whig ideologies. After 1662, Locke was influenced by the reformulations of the natural law theory that proposed a more optimistic vision on human nature (than Hobbes's) and, in 1663 he elaborated
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
anterior în legătură cu filosofia lui Platon), printr-o reinterpretare spirituală dată Treimii. Oíkonomía este însuși conceptul de relație din cadrul acesteia, dar și din gestiunea divină și providențială a lumii vizibile; totodată, este și știința de a enunța doctrinal acest lucru. Ea stă așadar la baza alcătuirii planului de inspirație divină, al unei singure voințe, care se manifestă însă plural, atât prin ipostazele sale sfinte, cât și prin relația dintre Christos, autocrat și ecclesie. Cercetătoare a surselor bizantine ale
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Apostolului Pavel. Planul oikonomic include două aspecte ale similitudinii, cel natural și absolut și cel relativ sau asemănarea formală. Pentru doctrina christologică, în această linie, oíkonomía devine un concept major al gândirii similitudinii: pe baza teologiei doctrinale a trinității, ea rămâne fidelă ideii de distribuție a divinului și de gestionare a acestui plan în istorie, pentru întreaga lume creștină. Christos este imaginea naturală a divinului, este relația însăși, pură, cu principiul generator, este unirea dintre etern și
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și contradictoriu (cum crede Ioan Chrisostomos). Creația întreagă devine oglinda enigmatică a celui care a creat-o, care ascunde misterul procesului în sine și al substanței ei și care nu lasă ca nimic altceva să organizeze vizibilul, în afară de un ecran doctrinal (rezultatul procesului de creație). Trecerea însă de la mister (imaginea naturală) la enigmă (imaginea iconică) ajută teologia să se raporteze cu mai mult curaj la divin și să reașeze bazele dogmei, adaptate astfel încât să reziste la presiunile istoriei lumii creștine. Oi
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
avut câștig de cauză în secolul XIV și s-a impus definitiv prin "glorificarea" liderului său, Grigorie Palamas. Dacă, pe de o parte, consecvența partidei monahale ortodoxe în interpretarea Treimii a desăvârșit teologia estului european (într-un cadru instituțional și doctrinal pe care aceasta nu îl va mai avea niciodată la dispoziție după 1453), pe de altă parte, catolicismul a căutat să profite de situația militară și teritorială tot mai fragilă a Constantinopolului, în favoarea politicilor sale de prozelitism. Un alt paradox
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
14). La întâlnirea dintre imaginea divinității invizibile și icoana sa, vizibilă, oíkonomía a devenit fundamentul pentru articularea lor "vie", dar și pentru transfigurarea în istorie a similitudinii eterne (consubstanțialitatea divină), prin fenomenul asemănării temporale (Întruparea). Ecranul doctrinal al crizei iconoclaste nu a putut ascunde însă dubla problemă: pe de o parte, relația dintre icoană și imaginea divină, însuși conceptul de mímēsis și transfigurarea formei sacre; pe de altă parte, problema politică a pedagogiei "religiei" civile, a strategiei
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
cu toată pluralitatea sa semantică), s-a petrecut în relația dintre credincios și obiectul idolatriei sale, înlocuit acum de discursul despre imagine și icoană. În acest sens, virulența și pragmatismul textelor patriarhului Nichifor au făcut pandant cu viziunea christologică și doctrinală a teologilor Ioan Damaschinul și a lui Theodor Studitul, toate comentariile susținând că gândirea (parțial "cunoașterea", în vechea accepțiune păgână) și exercitarea puterii (creștine) sunt imposibile în absența imaginii; înainte de toate, fără icoana chipului divin și a martorilor săi apropiați
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
către posibilitatea reprezentării divinului cu scop paidetic. Pentru că a preluat întru totul planul (trans)figurării divine de la Apostolul Pavel (Corintieni 1. 11, 7; Corintieni 2. 4, 4; Coloseni 1, 15), gândirea patristică a pus bazele unei filosofii creștine cu vocație doctrinală, din necesitatea de a corela imaginea naturală cu proiectul ecclesiei de a o transpune în icoană. O consecință majoră a fost reinterpretarea acestei prolifice noțiuni, oíkonomía, atât de necesare în argumentările iconofililor cu privire la relația dintre invizibil
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
unui stil cultural foarte elevat, însă cu motivație etnică − deși complet datat -, respectiv aticismul elin. Eșecurile încercărilor de unire cu biserica papală au fost cauzate într-o anumită măsură, cum spuneam, de mișcarea monahală și de formarea unor noi baze doctrinale ale rezistenței ortodoxe, dar și de reacția violentă a populației Constantinopolului (care, în spiritul vechiului drept romano-bizantin de veto, și-a întărit opțiunea pentru formele pure ale credinței creștine "orientale", manifestându-se partizan, precum în perioada crizei icoanelor). Aceste răspunsuri
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
fi înlocuit pe scena politică de „plebeianism”, de „sfânta egalitate”, de „comunitarism” (Babeuf), iar în engleză, de communional sau communionist, înainte de a reapărea și a se impune în anii 1840, odată cu mișcarea neobabuvistă franceză, inițiată în 1827 de Philippe Buonarotti. Doctrinal, denumirea rămâne neclară pentru socialistul Pierre Leroux, care o aplică unor scrieri și unor proiecte, din care câteva sunt de-a dreptul nesăbuite”, preferându-i, într-o scrisoare către George Sand, „comunionism”, sinonim cu „fraternitate”. La rândul lui, mutualistul Pierre-Joseph
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
privilegiu în ce privește posesia și satisfacerea”. Totuși, dincolo de existența unui soclu comun pentru diversele comunisme, marxismul* marchează diferența dintre comunismul vechi, zis de consum și comunismul modern, axat pe producție. Marx este cel care articulează ideea cea măreață la un corpus doctrinal și la o strategie de organizare a subiectului revoluționar, proletariatul. De atunci, comunismul modern se recunoaște în prelungirea unei lupte ancestrale contra puterii banului, dar se vrea superior celui vechi prin aceea că este fundamentat pe cunoașterea legilor transformării înscrise
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
când aderentul aparține unui partid-stat cu care-și va împărți puterea și privilegiile materiale; dar în acest caz, în perioadele de mare intensitate totalitară marcate de teroare*, orice promovare în sânul partidului-stat implică și o participare la sângele vărsat, mesianismul doctrinal justificând în ochii aderentului participare sa la acte pe care morala obișnuită le condamnă. Aici regăsim pactul sângelui care unea anumite organizații revoluționare ruse* și, mai recent, grupuri teroriste* - Brigăzile Roșii, de exemplu. AFGANISTAN Pe 24 decembrie 1979, primele trupe
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]