KorAP: Find »[drukola/base=dolly & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...9 >

212 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402

văzu cum îl strângea de braț și cum își puse capul pe umărul lui, în timp ce se îndepărtau. Un cuplu romantic. Toate acelea fuseseră o întâmplare? Sau totul avusese loc cu un anumit scop? Îl păcăliseră? Apăsă cu mâna pe cască. — Dolly. L-am pierdut. — Nici o problemă. Îl văd eu. Vasco ridică privirea. Dolly era la al doilea etaj, privind tot ce se întâmpla jos. — Cel care tocmai a trecut a fost Jack Watson? — Mda. M-am gândit că, poate ... Nu, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
umărul lui, în timp ce se îndepărtau. Un cuplu romantic. Toate acelea fuseseră o întâmplare? Sau totul avusese loc cu un anumit scop? Îl păcăliseră? Apăsă cu mâna pe cască. — Dolly. L-am pierdut. — Nici o problemă. Îl văd eu. Vasco ridică privirea. Dolly era la al doilea etaj, privind tot ce se întâmpla jos. — Cel care tocmai a trecut a fost Jack Watson? — Mda. M-am gândit că, poate ... Nu, nu, zise Dolly. Nu mi-l pot imagina pe Watson implicat în chestia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
am pierdut. — Nici o problemă. Îl văd eu. Vasco ridică privirea. Dolly era la al doilea etaj, privind tot ce se întâmpla jos. — Cel care tocmai a trecut a fost Jack Watson? — Mda. M-am gândit că, poate ... Nu, nu, zise Dolly. Nu mi-l pot imagina pe Watson implicat în chestia asta. Nu e stilul lui. Cheliuță se îndreaptă spre camera lui, pentru că are o întâlnire. Asta voiam să-ți spun. Se distrează, băiatul. — Și anume? — O rusoaică. Se pare că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
pe micul său monitor video portabil, Vasco spuse: — I l-a dat în hol. Unde poate fi văzută de camerele de securitate. De ce nu a așteptat să intre în cameră? — Poate că i s-a spus să procedez așa, zise Dolly. — Cred că are peste un metru optzeci înălțime. Ce știm despre ea? — Vorbește bine engleza. E de patru ani în această țară. Studiază la universitate. — Lucrează la hotel? — Nu. — Atunci, nu e profesionistă? întrebă Vasco. — Suntem în Nevada, replică Dolly

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Dolly. — Cred că are peste un metru optzeci înălțime. Ce știm despre ea? — Vorbește bine engleza. E de patru ani în această țară. Studiază la universitate. — Lucrează la hotel? — Nu. — Atunci, nu e profesionistă? întrebă Vasco. — Suntem în Nevada, replică Dolly. Pe monitor, rusoaica intră în cameră și ușa se închise. Vasco învârti butonul de acord al monitorului video și alese una dintre camerele video din interior. Puștiul avea un apartament mare, de aproape 200 de metri pătrați, aranjat în stil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Rămâi întins și lasă-mă să te fac fericit. — Of, la naiba! zise Vasco, holbându-se la ecranul micuț. Îți vine să crezi asta? A rezistat ceva individul. Când o femeie arată așa, ai zice că ... — Las-o baltă, spuse Dolly, în cască. Uite că tipa se îmbracă. Chiar așa, zise el. Și e grăbită. Ar fi trebuit să-i acorde jumătate de oră. Iar dacă a plătit-o, eu nu am văzut. — Nici eu. Dar și el se îmbracă. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
că tipa se îmbracă. Chiar așa, zise el. Și e grăbită. Ar fi trebuit să-i acorde jumătate de oră. Iar dacă a plătit-o, eu nu am văzut. — Nici eu. Dar și el se îmbracă. Se întâmplă ceva, spuse Dolly. Tipa merge spre ușă. Vasco umblă la acord, încercând să schimbe pe o altă cameră video. Dar nu vedea decât purici. Nu văd nimic, la dracu. — Femeia pleacă. El e încă acolo. Nu, așteaptă ... pleacă și el. — Da? — Da. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
mare, dar în rest ar avea aceeași mărime. Și ar încăpea perfect într-un săculeț pentru sticle de vin, asta e sigur. Cred că sunt la el, spuse Vasco. Trebuie să fie în săculeț. — Și eu cred la fel, zise Dolly. Îi vezi? — Da, îi văd. Vasco preluă cuplul la parter, lângă standul gondolei. Mergeau braț la braț, bărbatul ducând sticla de vin în îndoitura brațului, în poziție verticală. Era un mod incomod de a o ține, iar cei doi formau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
a o ține, iar cei doi formau o pereche ciudată - fata frumoasă și individul temător și stângaci. Mergeau în lungul canalului, abia aruncând câte o privire magazinelor pe lângă care treceau. — Se duc la o întâlnire, spuse Vasco. — Îi văd, zise Dolly. Vasco se uită pe strada aglomerată și o văzu pe Dolly la capătul îndepărtat. Dolly avea douăzeci și opt de ani și o înfățișare perfect normală. Ar fi putut fi oricine: o contabilă, o prietenă, o secretară, o asistentă. Putea trece drept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
frumoasă și individul temător și stângaci. Mergeau în lungul canalului, abia aruncând câte o privire magazinelor pe lângă care treceau. — Se duc la o întâlnire, spuse Vasco. — Îi văd, zise Dolly. Vasco se uită pe strada aglomerată și o văzu pe Dolly la capătul îndepărtat. Dolly avea douăzeci și opt de ani și o înfățișare perfect normală. Ar fi putut fi oricine: o contabilă, o prietenă, o secretară, o asistentă. Putea trece drept orice. În seara aceea era îmbrăcată în stil Vegas, cu părul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
și stângaci. Mergeau în lungul canalului, abia aruncând câte o privire magazinelor pe lângă care treceau. — Se duc la o întâlnire, spuse Vasco. — Îi văd, zise Dolly. Vasco se uită pe strada aglomerată și o văzu pe Dolly la capătul îndepărtat. Dolly avea douăzeci și opt de ani și o înfățișare perfect normală. Ar fi putut fi oricine: o contabilă, o prietenă, o secretară, o asistentă. Putea trece drept orice. În seara aceea era îmbrăcată în stil Vegas, cu părul blond pieptănat și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
ca impresia să fie perfectă. Vasco era cu ea de patru ani și lucrau bine în echipă. Iar în viața particulară se înțelegeau bine. Ei nu-i plăcea deloc că el fuma țigări în pat. — Se îndreaptă spre hol, spuse Dolly. Nu, se întorc. Holul principal era un pasaj oval uriaș, cu un tavan aurit înalt, lumini blânde, coloane de marmură. Făcea ca oamenii care treceau prin el să pară niște pitici. Vasco rămase în urmă. — S-au răzgândit? Sau ne-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Sau ne-au văzut? — Cred că sunt prudenți. — Ei bine, acum e momentul cel mare. Pentru că, mai mult decât prinderea fugarului, îi interesa să afle cui preda embrionii. În mod sigur, cuiva de la conferință. — Nu va mai dura mult, zise Dolly. Rick Diehl se învârtea într-o parte și în alta în lungul magazinelor de lângă canalul cu gondole, ținându-și telefonul în mână. Ignora magazinele, pline de chestii scumpe pe care el nu și le dorise niciodată. Diehl crescuse ca al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
aproape că transpira. Dar fata ... Iisuse, era fierbinte. Fierbinte de tot ... De ce naiba nu-i returna Karen apelul? — Hei, spuse Vasco. Ia te uită. E tipul acela de la BioGen. Se plimbă ca și cum n-ar avea nici o treabă. Îl văd, zise Dolly. Era la vreo douăzeci de metri în fața lui. — Nu, nu e el. Tolman și rusoaica trecură exact pe lângă tipul de la BioGen, care nu făcu altceva decât să își deschidă telefonul și să formeze un număr. Cum îl chema? Diehl. Vasco

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
companie cu banii soției, iar acum, probabil, ea era cocoșul în familia lor. Ceva de genul acesta. O puicuță bogată, familie veche, din est, o grămadă de bani. Tipele astea puteau să facă și pe bărbații, la nevoie. — Restaurant, spuse Dolly. Intră la Terrazo. Il Terrazo Antico era un restaurant cu două etaje și terase cu geam. Decorul era ca într-un bordel modern, cu auriu peste tot. Coloane, tavan, pereți, fiecare suprafață era acoperită cu decorațiuni. Numai uitându-se la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
merse direct la masă și se adresă bărbatului cu piele măslinie. Tipul părea nedumerit. Nu îi invită să se așeze. Ceva nu e în regulă, își spuse Vasco. Rusoaica se retrăsese un pas. În clipa aceea, se declanșă un blitz. Dolly făcuse o poză. Tânărul Tolman se uită spre ea, o văzu și o luă la fugă. Fir-ar să fie, Dolly! Vasco începu să alerge după Tolman, care se îndrepta spre partea din spate a restaurantului. Un chelner ridică mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
nu e în regulă, își spuse Vasco. Rusoaica se retrăsese un pas. În clipa aceea, se declanșă un blitz. Dolly făcuse o poză. Tânărul Tolman se uită spre ea, o văzu și o luă la fugă. Fir-ar să fie, Dolly! Vasco începu să alerge după Tolman, care se îndrepta spre partea din spate a restaurantului. Un chelner ridică mâna. — Domnule, scuzați-mă ... Vasco dădu peste el, îl trânti la pământ și continuă să înainteze. Tolman era în fața lui, mișcându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
pe ușa îngustă și o închise în spatele lui. O lumină clipi lângă ușă. Era un lift de serviciu. Dar-ar dracii! — Unde duce? — La etajul doi. — În altă parte? — Nu, doar la etajul doi. Vasco apăsă cu mâna pe cască. — Dolly? Am auzit, spuse ea. Vasco o auzi gâfâind, în timp ce urca scările în fugă. Vasco se plasă în fața ușii liftului și așteptă. Apăsă butonul ca să aducă liftul jos. — Sunt la lift, zise Dolly. L-am văzut. A coborât din nou. — Liftul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
etajul doi. Vasco apăsă cu mâna pe cască. — Dolly? Am auzit, spuse ea. Vasco o auzi gâfâind, în timp ce urca scările în fugă. Vasco se plasă în fața ușii liftului și așteptă. Apăsă butonul ca să aducă liftul jos. — Sunt la lift, zise Dolly. L-am văzut. A coborât din nou. — Liftul ăla e foarte mic, spuse Vasco. — Știu. Dacă într-adevăr are azot lichid cu el, n-ar trebui să se afle acolo. Cu câțiva ani în urmă, Vasco urmărise un fugar, într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
E periculos, zise Vasco. Știi că e periculos. Dar puștiul apăsă un buton, iar liftul porni din nou în sus. Vasco avu un presentiment urât. Era clar că puștiul știa. Știa perfect de bine ce făcea. — E aici, sus, zise Dolly, de la etajul doi. Dar ușa nu se deschide. Se întoarce iar jos. — Du-te înapoi la masă, îi spuse Vasco. Lasă-l să iasă. Ea înțelese imediat ce voia să spună. Porni repede înapoi pe scara cu catifea roșie, spre parter

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
decât orice altă substanță chimică. Jumătate din cei care mureau încercaseră să-și salveze colegii care se prăbușiseră în spații închise. — Asta a fost ieșirea lui dintr-o situație urâtă, zise Vasco. Mai târziu, în mașină, când se întorceau acasă, Dolly întrebă: — Și atunci, ce s-a întâmplat cu embrionii? Vasco clătină din cap. — Habar n-am. Băiatul ăsta nu i-a avut nici o clipă. — Crezi că i-a luat fata? Înainte să intre în camera lui? — Cineva i-a luat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
oftă. Cei de la hotel nu o cunosc? — Au examinat casetele de securitate. Nu o cunosc. — Iar statutul ei de student? — Universitatea a avut-o ca studentă anul trecut. Anul acesta nu s-a mai înscris. — Deci, a dispărut. — Mda, zise Dolly. Ea, tipul cu piele măslinie, embrionii. Toți au dispărut. Mi-ar plăcea să știu cum se leagă toate astea, spuse Vasco. — Poate că nu se leagă, zise Dolly. — N-ar fi prima dată, spuse Vasco. Văzu în față reclama luminoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Anul acesta nu s-a mai înscris. — Deci, a dispărut. — Mda, zise Dolly. Ea, tipul cu piele măslinie, embrionii. Toți au dispărut. Mi-ar plăcea să știu cum se leagă toate astea, spuse Vasco. — Poate că nu se leagă, zise Dolly. — N-ar fi prima dată, spuse Vasco. Văzu în față reclama luminoasă a unui restaurant din deșert. Trase în fața lui. Simțea nevoia să bea ceva. Capitolul 1 Divizia 48 a Curții Superioare din Los Angeles era o cameră cu lambriuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
final de cincizeci de mii de dolari, dacă termina în prima săptămână. Care scădea la zece mii, după patru săptămâni. Așa că avea toate motivele să încerce să termine repede. Fă-o cu puștiul, își spuse el. Simplu și la obiect. Intră Dolly, cu o hârtie în mână. În acea zi purta un costum bleumarin, pantofi fără toc, cămașă albă. Avea o servietă maronie, de piele. Ca de obicei, trăsăturile ei obișnuite îi permiteau să nu atragă atenția. — Cum ți se pare? întrebă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
așa cum vezi. — Și e al lui Cindy? — Da. Cindy era dispecerul de la biroul lor, în Playa del Rey. — OK, să mergem, spuse Vasco. Îi puse mâna pe umăr. — Nu ai probleme cu chestia asta? — Sigur că nu, de ce? — Știi de ce. Dolly avea o slăbiciune pentru copii. De câte ori se uita în ochii lor, se înmuia. Avuseseră un fugar în Canada, îi dăduseră de urmă în Vancouver, copilul lui răspunsese la ușă, iar Dolly întrebase dacă tatăl era acasă. Copilul era o fetiță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]