17,443 matches
-
pentru timpul-epocă al romanului; prințul de la Ghergani este omul secolului XIX, „jumătate feudal, jumătate capitalist”, crezînd, însă, „pînă la fanatism” în progres, intelectual subtil, cu lecturi și replică, politician abil, om echilibrat, analizîndu-și cu luciditate structura umană, reușind să se domine atît cît trebuie, puțin romantic, așa cum stătea bine unui patruzecioptist: Ghica este personajul care își anexează epoca. Fostul bei de Samos este principalul actor din spectacolul istoriei ce se desfășoară în romanul Danei Dumitriu; un spectacol jumătate ficțiune, jumătate reconstituire
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
baluri, întîlniri, plimbări cu trăsura, toalete, culoare de epocă, intrigi, bîrfe, interminabile discuții, jocuri de șah), ca și prin relevarea unor trăsături generale ce desemnează o tipologie (pesimismul, pasivitatea, obișnuința, anecdoticul, căutarea pitorescului). Spațiul romanesc, trasat pe aceste coordonate, este dominat de figura lui Ion Ghica: lucid, exprimîndu-și patriotismul într-un limbaj temperat, departe de stilul romantic al tinereții, ironic, senzual, calm și fin tactician, cu o energie controlată dar și cu o „violență obscură”, cu o revoltă stăpînită, însă, activă
„Prințul Ghica”, roman total by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/13515_a_14840]
-
orice producție mentală fantezistă. Totuși, și dumneavoastră ați subliniat-o, această permeabilitate a termenului, această plasticitate a lui și această receptare oarecum supradeterminată astăzi a fost ceva favorabil, a suscitat condiții oportune pentru a permite tuturor acestor lucrări care au dominat mijlocul secolului al XX-lea, fie ale lui Bachelard, Eliade, sau ale unor mitologi ca Lévi-Strauss, să fie mai bine înțelese și să producă noi instrumente și noi rezultate. Așa cum se întîmplă adesea, moda are o parte bună și una
Jean-Jacques Wunenburger: „Prea multe imagini ucid imaginația” by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13536_a_14861]
-
a adevărului ferm, lustral prin sine. Deși stringent necesare, atari cercetări se văd împiedicate din motive nu tocmai anevoie de înțeles. Inerția oarecum mecanică, dar și conservatorismul cinic-lucid sînt, firește, cele mai puternice dintre ele. Sîntem încă în bună măsură dominați de starea unui artificiu de conștiință, cu astuție indus de procedeele propagandei totalitare și, din păcate, trecut în zona reflexelor, stare ce răspunde cum un blasfemic ecou artificiului unei creații silite a se derula într-un context ideologic: „Nimic din
Studiul unui proces deschis (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13593_a_14918]
-
întîrziat să apară, au rămas însă multă vreme minoritari, deși unii, precum Marlies Janz, au susținut încă la mijlocul anilor ’70 că aceasta ar fi „răsturnat intențiile politice ale operei celaniene în chiar opusul lor”; bănuiala că opțiunea metodologică care a dominat decenii întregi cercetarea celaniană ar avea un substrat ideologic durează pînă astăzi. Bilanțul bibliografiei critice asupra operei lui Paul Celan indică deja de la sfîrșitul anilor ’90 o modificare lentă, dar perceptibilă, a acestei ambianțe. În afara biografiei anilor de tinerețe, datorată
Marfă de contrabandă by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/13579_a_14904]
-
au început cariera ca profesori de liceu; de altminteri, Iorga socotea că nu poate fi un bun titular de catedră universitară cineva care n-a trecut prin învățământul preuniversitar. Nu este cazul să revenim la mentalitatea, seriozitatea și competența care dominau în școala românească până la invazia sovietică? În fața actualului titular al portofoliului învățământului se află o misiune foarte grea. În scurtă vreme se va vedea dacă el are forța să sustragă învățământul românesc politicului și birocratismului și să-l reașeze pe
Disciplinele umaniste () [Corola-journal/Journalistic/13611_a_14936]
-
creației literare. În schimb, vizitam cu regularitate asiduă anticarii de la Vama Poștei, un microcosmos pe malul Dâmboviței de altădată, mai modest, dar asemănător ca farmec cu acela al buchiniștilor de pe Sena”. Acea lume literară evocată totuși cu retrospectiv fior era dominată de așa-numita „generație a războiului”, asupra căreia s-a oprit frecvent în interviurile d-sale. Componenții săi: Dimitrie Stelaru, Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Ioanichie Olteanu, Ion Caraion, Ștefan Aug. Doinaș, Ben Corlaciu, Mihail Crama, Iordan Chimet, Marcel Gafton, Mircea
Răspunsurile poetului Alexandru Lungu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13617_a_14942]
-
e o lege aparte, pe care n-o controlează nici Poliția nici Parchetul, nici partidele aflate la la Putere, fie ele PSD sau CDR. Acolo funcționează cumetria, un fel de relație amicală bazată pe interese și pe servicii. Iar cumetria domină instituțiile statului, indiferent care sînt acestea.”. N-am citat dintr-o sesizare adresată Parchetului General sau fratelui său mai mic și mai bizar, PNA-ului, ci dintr-un editorial de Cornel Nistorescu din EVENIMENTUL ZILEI. În alte țări un asemenea
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13632_a_14957]
-
și antologatorul procedează adecvat reproducând texte de înaltă valoare, precum M. Eminescu, poet național, Creangă în timp și spațiu. Realismul și chiar unele prelegeri și cursuri universitare, cu toate că nu au totdeauna legătură directă cu tema în discuție. Sensul clasicismului și Domina bona. Adevăratul patriotism G. Călinescu îl definește nu atât în demersuri teoretice, cât în afirmarea unei mari încrederi în literatura română, despre care vorbește cu efectivă mândrie. După ce desenează harta poporului român, a României Mari, prin creatorii ei cei mai
G. Călinescu despre cultură și națiune by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13662_a_14987]
-
las-o-n plata Domnului" 1934). Acestui Mitică îi place să trăiască bine, să mănânce mult; a păstrat obiceiul turcesc de a fi servit, de a fi "măgulit cu «sărumâna» și cu «să trăiți șefule». Nu are spirit arhitectonic, îl domină prostul gust, este individualist, "descurcăreț". Mai toți românii sunt apatici, n-au "simțul eternității" ( 1939), ceea ce contrazice, fie și în parte, afirmațiile capitale din Istoria literaturii române. Apatia însă, din păcate, s-a accentuat mult în perioada comunistă. Unde G.
G. Călinescu despre cultură și națiune by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13662_a_14987]
-
siguri că toți acești nefericiți se vor repatria de bună voie. Prin urmare, mi-e teamă că imaginea externă a României tot Cozmâncă ne-o va picta. Iar Năstase va fi, din ce în ce mai mult, un figurant apatic într-un decor politic dominat de fantomele agitate ale unui trecut blestemat. Urmează un an în care vom vedea și auzi multe. Vor exista măriri de pensii, avansări la excepțional în armată și servicii secrete, iertări ale datornicilor, grațieri ale pușcăriașilor, raportări de realizări uriașe
Octav-Baba și cei patruzeci ori patruzeci de hoți by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13761_a_15086]
-
Gheorghe Grigurcu Figură lui B. P. Hașdeu e una mirifica. Geniu multilateral și tumultuos pe o linie enciclopedica, dominată de istorie și filologie, dar atinsă de-o puternică aripa imaginativa, cuprinzînd formele cele mai variate, de la corolele poeziei, nuvelei, teatrului și de la ghimpii jurnalismului mordant pînă la teoria și practica amețitoare a spiritismului, rămîne în permanență o provocare. Neinstare
Romanul "hasdeenilor” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13739_a_15064]
-
savantului de-a "atinge culmi către care știința n-are drumuri. Sau în conspectul lui Ovidiu Pecican: "Cum se vede, sub pana lui Iorga pînă și aspirațiile înalte devin defecte. Dincolo de recunoașterea corectă a atîtor merite, critică lui Iorga e dominată de prejudecată conform căreia înzestrarea deosebită, elanurile și proiectele hasdeene redutabile au fost sabotate de-a lungul întregii vieți a autorului de o structură prea tumultuoasa și anarhica, de o formație universitară de mîna a doua ( Harkovul țarist în locul Occidentului
Romanul "hasdeenilor” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13739_a_15064]
-
România modernă și contemporană a înaintat în regimul unor schimbări bruște, cu însemnate pierderi de timp și valori. Avem, prin urmare, în față un dicționar cronologic alcătuit și unde fiecărui autor i se rezervă cam același spațiu, de trei pagini, dominate de un motto cuprinzător pentru autorul în cauză și aparținând unor cunoscători precum Gheorghe Mihăilă, la Neagoe Basarab, Sextil Pușcariu la Dimitrie Cantemir, Garabet Ibrăileanu la Mihai Eminescu. Textul, la rândul lui, este așezat într-un scurt excurs biografic, urmat
O sută de magnifici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13740_a_15065]
-
romanițe, locul de joacă pentru copiii de pe cinci, șase ulițe... Și stăteam acolo și ciuleam urechile, iar dacă de emoție nu auzeam nimic, îi întrebam pe ceilalți copii. Apoi fugeam acasă și dădeam vestea. Așa că am și amintiri luminoase, însă domină cele întunecate, nu știu cum o să le luminez. D.P.: Extrapolînd, de la relația cu tatăl, oare relația ta cu Dumnezeu s-a mai ameliorat, și ea, între timp? M.P.: Cum să-ți spun, astea sînt așa, ca spațiul mioritic: ondulatorii. Cînd mai bune
Marta Petreu by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13691_a_15016]
-
am dat cu biberonul întîi/ Dar ce-nghițea scuipa verzui/ Silă de pe limbă și căinți./ Și ce de lucruri moi i-am dat?" ( Rîsu’ plînsu’). Așa încît efectul e deviant, solemnitatea se dezumflă, tragicul se trage din text în subtext. Domină un aer de farsă, încă prevăzut, e drept, cu conceptele gravității, precum aspectul unui funambul care intră în spectacol numai pe jumătate costumat, în rest păstrînd elementele unei ținute de gală: "S-a spînzurat copacul celebru / Cel care făcuse cu
"Sclavă și regină” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13768_a_15093]
-
Ștefan Niculescu Tânăra muzicologie românească a depășit în ultima vreme un persistent obstacol. E vorba de curajul de a aborda frontal și sintetic totalitatea creației muzicale românești contemporane. Evaluarea neîngrădită a modernității era, până prin 1990, o întreprindere tabu. Domina pe atunci un canon difuz, impus mai ales de muzicieni cu funcții administrative sau politice. Nu se putea atinge susceptibilitatea oficială nici măcar pentru minime corecții ale neclintitului canon. De-abia în ultimii zece ani s-au manifestat treptat numeroase schimbări
Retrospectivă by Ștefan Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/13852_a_15177]
-
va fi cu insistență cultivat, dar, ca și în prozele lui Mircea Eliade, în medii în care purtătorii săi fie nu se dau pe față, fie înșiși n-o știu. De unde punctul general de plecare în cotidian, în faptul divers. Domină mediul: cu voluptate, peisajul insulei Bornholm se schimbă cu acela al unei largi piețe pietonale - cu pavaje multicolore - din Edinburgh, la Zürich se poposește într-o veche pensiune, așezată, la etaj, pe un fel de pasarelă ce traversează, sus, o
De la Charlottenlund la Mogoșoaia by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13864_a_15189]
-
pe care n-au nici un scrupul să-l ia în deșert. Care Românie Mare, dom’ Vadim? România-stadion vegheată de țevile mitralierelor promise de-atâta vreme? România Mare a invectivelor și acuzațiilor demențiale la adresa oricui gândește altfel decât în haznaua național-securistă dominată de xenofobie, antisemitism și nebunie? România Mare a amărâtului târât prin tribunale pentru c-a trecut strada prin locuri nemarcate, sau a tâlharilor posesori de imunitate? Despre felul jenant în care Adrian Păunescu își promovează propriul clan aproape că nu
Copiii zeilor de carton by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13860_a_15185]
-
din criticul literar a cărui voce originală ne-am aștepta să o auzim. Disocierea între cele două categorii vine, după cum știți, de la Călinescu și, deși în multe cazuri nedreaptă și jignitoare, surprinde totuși cel mai bine condiția cărții de față. Domină aici formulările descriptive, subtilitățile „de bun-simț", aprecieri critice valabile dar catacretice, într-un cuvânt, tot ce ar trebui să afle un elev în legătură cu proza lui Voiculescu și categoria magicului. Cititorul oarecum inițiat, însă, nu are parte de prea multe revelații
Înapoi la magia textului by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13895_a_15220]
-
amestecă realizatul, realizabilul și irealizabilul într-o mixtură nespus de greu de mînuit» (p. 26). O formă a minciunii - voluntare, dacă vorbitorul e lucid - se dovedește a fi folosirea viitorului. Omul nu e stăpîn pe soartă, chiar dacă uneori crede a domina cuvintele și astfel, prin ele, a o influența. Viitorul are o componentă volițională și chiar de aceea - mincinoasă. În orice caz, riscantă: Spunînd voi face mă arunc nebunește în fața minciunii, pentru că cine poate ști dacă trecerea vremii va confirma spusele
Cuvinte despre cuvinte by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13894_a_15219]
-
numai una". Cel ce vorbește în poezie pare conștient de puținătatea forței care-i animă apelul la un fel de solidaritate problematică, sumă de anxietăți, "vine o neliniște/ a fost și la tine/ acum e la mine? asociere de așteptări dominate de același sentiment de incertitudine, care se impune dincolo de imperativul învățării, ca pe un slogan, a datoriei de a comunica: "ține minte că faptele tale/ sunt legate de ale mele/ într-o rețea/ care ne poate salva/ sau ne poate
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
un anumit grad de profunzime a expresiei, literatură veritabilă. Așadar: ficțiunea nonficțiunii. Am citit sute, mii de jurnale, articole... și am încercat să definesc o poetică a spontaneității. Am lăsat critica de întâmpinare deoparte. Stimulat și de viața noastră literară dominată de pamflete, injurii colorate, demascări mânioase, demitizări vesele etc... Elitismul? O prostie, o formă grețoasă de ciocoism... Elita, da, trebuie să existe într-o societate (inclusiv în cultură), elitismul este filosofia unui primar rural care se crede cel mai bun
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
Internetului. Din păcate, eu am rămas la pix. La pix și la scrisul pe genunchi. Și la lectura cu creionul în mână. Citesc încet și gândesc la ceea ce citesc. Am observat că, în ultimul deceniu, stilul meu s-a schimbat. Domină în el persoana întâi singular. De aici nota de subiectivitate. Criticul literar nu mai vrea, pur și simplu, să stea pe marginea scriiturii... Se amestecă în texte. L.V. În interviurile luate până acum - cu romancieri și poeți britanici și americani
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
însemne o întoarcere la epic. N-a fost așa, nu-i așa. Este o autoreferențialitate care se complică la infinit. Romanul și-a pierdut din această pricină cititorii. Faptul este evident. Când intri într-o librărie franceză, vezi că ceea ce domină nu este romanul (ca pe vremuri), ci literatura de informație: dicționare, istorii literare, biografii, culegeri de clasici etc. Franța nu mai are, azi, mari prozatori. În general, mitul marelui scriitor a dispărut. Barthes a observat această tendință încă din anii
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]