169 matches
-
negarea divinității lui Isus. Descrierea generală făcută de Augustin îngăduie celor prezenți să înțeleagă aluziile episcopului. Cu toate acestea, el se hotărăște abia la jumătatea omiliei să atingă punctul nevralgic și să‑i atace, așa cum vom vedea, nu doar pe donatiștii reali, ci și pe „criptodonatiștii” din propria Biserică. Căci, dacă donatiștii sunt anticriști și dacă în fiecare catolic se ascunde anticrist, este evident că în fiecare catolic se află „în stare latentă” un eventual donatist. În ce măsură atunci anticriștii descriși de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
prezenți să înțeleagă aluziile episcopului. Cu toate acestea, el se hotărăște abia la jumătatea omiliei să atingă punctul nevralgic și să‑i atace, așa cum vom vedea, nu doar pe donatiștii reali, ci și pe „criptodonatiștii” din propria Biserică. Căci, dacă donatiștii sunt anticriști și dacă în fiecare catolic se ascunde anticrist, este evident că în fiecare catolic se află „în stare latentă” un eventual donatist. În ce măsură atunci anticriștii descriși de Ioan pot fi identificați în schismatici? Singurul element incontestabil este ruptura
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vom vedea, nu doar pe donatiștii reali, ci și pe „criptodonatiștii” din propria Biserică. Căci, dacă donatiștii sunt anticriști și dacă în fiecare catolic se ascunde anticrist, este evident că în fiecare catolic se află „în stare latentă” un eventual donatist. În ce măsură atunci anticriștii descriși de Ioan pot fi identificați în schismatici? Singurul element incontestabil este ruptura lor de Biserică („ei au ieșit dintre noi”). Într‑adevăr, catolicii și donatiștii recunosc și mărturisesc divinitatea lui Cristos, adică îl mărturisesc pe Isus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
că în fiecare catolic se află „în stare latentă” un eventual donatist. În ce măsură atunci anticriștii descriși de Ioan pot fi identificați în schismatici? Singurul element incontestabil este ruptura lor de Biserică („ei au ieșit dintre noi”). Într‑adevăr, catolicii și donatiștii recunosc și mărturisesc divinitatea lui Cristos, adică îl mărturisesc pe Isus ca Cristos. În acest caz, se întreabă Augustin, donatiștii pot fi anticriști? Cu siguranță, nu. O schimbare de strategie se impune. Argumentul convingător nu poate fi găsit aici (3
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
identificați în schismatici? Singurul element incontestabil este ruptura lor de Biserică („ei au ieșit dintre noi”). Într‑adevăr, catolicii și donatiștii recunosc și mărturisesc divinitatea lui Cristos, adică îl mărturisesc pe Isus ca Cristos. În acest caz, se întreabă Augustin, donatiștii pot fi anticriști? Cu siguranță, nu. O schimbare de strategie se impune. Argumentul convingător nu poate fi găsit aici (3, 7): Si ergo ille est Antichristus qui negat Jessum esse Christum, nec nos possunt ille dicere anticrhistos, nec nos illos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
facit communis lectus, et diuisus Christus? („dacă suntem în unitate, pentru ce avem două altare în cetate? Pentru ce avem familii împărțite, soți despărțiți? Pentru ce un același pat, dar un Cristos despărțit?”). O a doua tentativă de incriminare a donatiștilor eșuează, și ea, lamentabil. Augustin le impută provincialismul, mania puristă, legalismul închistat, dar, înainte de toate, caracterul sectar, în contradicție cu caracterul universalist al Bisericii. Acest argument nu dovedește însă prea mult. Dimpotrivă, el nu este decât prelungirea unei mișcări în interiorul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nivelul experienței vieții, nu la nivelul discursului - procedeu opus celui origenist. În comentariul său la Matei, Origen punea față în față orthopraxia ereticilor cu ortodoxia credincioșilor. Augustin însă, pornește de la o realitate istorică opusă celei la care se raporta Origen. Donatiști și catolici, mărturisesc deopotrivă aceeași credință, se înscriu deci pe aceeași linie dogmatică. Inadvertența intervine la nivelul praxis‑ului, adică la nivelul experienței, al întrupării dogmelor în fapte adecvate: „Oricine îl neagă pe Cristos prin faptele sale este Anticrist. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cel care cu gura mărturisește că Isus este Cristos, dar nu și cu faptele sale, mincinos căci faptele nu‑i sunt pe măsura vorbelor” (3, 8). O dată realizată trecerea de la ecleziologie la etică, Augustin este nevoit să‑și diversifice intențiile. Donatiștii nu sunt singurii care îl neagă pe Cristos la nivelul faptelor: mulți dintre catolici fac același lucru. Or, nu este cinstit să condamni la alții greșelile de care tu însuți ești stăpânit. Biserica este plină de anticriști care‑și așteaptă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este transferat de Augustin din planul exterior al istoriei, în cel interior, al sufletului omenesc. Adversarul nu mai este un agent extern și fizic al răului, ci o atitudine interioară, de ordin fundamental psihologic. Comentariul la Apocalipsă al lui Tyconius, donatist moderat (mort către anul 390), a avut un rol important în constituirea acestei eshatologii non‑apocaliptice a lui Augustin. Deși comentariul nu s‑a păstrat, unele dintre ideile sale au putut fi reconstituite. Tyconius propunea aici o interpretare ecleziologică și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și pe cel istoricizant și operează o veritabilă prefacere spirituală în semnificația personajului. Este vorba despre marea „revoluție semantică” înfăptuită de Origen și dusă la bun sfârșit de Augustin, cu complicitatea, trebuie spus, a lui Victorin de Poetovio și a donatistului Tyconius. Această viziune, pe care am putea‑o numi fie metafizică, în cazul lui Origen, fie psihologizantă, în cazul lui Augustin, conferă Anticristului un sens cu mult mai abstract și cu mult mai general, în care oricine se poate recunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dopo, Turin, 1981 (trad. franç., L’Apocalypse maintenant, Paris, 1984). Courcelle, P., „Commodien et les invasions du Ve siècle”, in Revue des études latines, 24, 1946, pp. 227-246. Crespin, R., Ministère et sainteté pastorale du clergé et solution de la crise donatiste dans la vie et doctrine de saint Augustin, Paris, 1965. Cullmann, O., „Le caractère eschatologique du devoir missionnaire et de la conscience apostolique de saint Paul. Étude sur le katéchon de II Thess. 2, 6-7”, Revue d’histoire et de philosophie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Tertullien et la conversion de la culture antique, Paris, 1972. Frend, W.H.C., „Donatisme”, în Dictionnaire encyclopédique du christianisme, Paris, 1990, t. I, pp. 716-724. Frend, W.H.C., Martyrdom and Persecution in the Early Church, Oxford, 1965. Frend, W.H.C., The Donatist church, a movement of protest in Roman North Africa, Oxford, 2e éd., 1971. G. C. Jenks, The Origins and Early Development of the Antichrist Myth, Berlin, New York, 1991. Gagé, J., „Commodien et le moment millénariste du IIIe siècle”, în RHR
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Courcelle, „Commodien et les invasions du Ve siècle”, în REL 24, 1946, pp. 227‑246, și J.‑P. Brisson, capitolul V al tezei sale, Autonomisme et christianisme dans l’Afrique romaine, Paris, 1958. În opinia lui Brisson, Commodian este un donatist de la jumătatea secolului al V‑lea. Argumentele acestui grup de cercetători nu sunt convingătoare. Teza lor a fost contrazisă de J. Gagé, „Commodien et le moment millénariste du IIIe siècle”, în RHPR, 1961, pp. 355‑378. Milenarismul constituie, într‑adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
P. Agaësse, ibidem, pp. 15‑20. . 1, 12; 2, 2‑3; 3, 7; 6, 2; 6, 13. . J.‑P. Brisson, Autonomisme et christianisme dans l’Afrique romaine de Septime Sévère à l’invasion arabe, Paris, 1958; W.H.C. Frend, The Donatist Church, a movement of protest in Roman North Africa, Oxford, ed. a 2‑a, 1971; idem, „Donatisme”, în Dictionnaire encyclopédique du christianisme, Paris, 1990, t. I, pp. 716‑724; R. Crespin, Ministère et sainteté pastorale du clergé et solution de la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a movement of protest in Roman North Africa, Oxford, ed. a 2‑a, 1971; idem, „Donatisme”, în Dictionnaire encyclopédique du christianisme, Paris, 1990, t. I, pp. 716‑724; R. Crespin, Ministère et sainteté pastorale du clergé et solution de la crise donatiste dans la vie et doctrine de saint Augustin, Paris, 1971. Ipoteza sociologică a lui Frend, potrivit căreia „diferențele religioase nu sunt altceva decât manifestarea delimitărilor sociale și etnice din Africa romană”, a fost dezbătută de P. Brown, „Religious dissent in
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fost dezbătută de P. Brown, „Religious dissent in the later Roman Empire, the case of North Africa”, în History, 46, 1961, pp. 83‑101. Cf., de asemenea, P. Brown, La vie de Saint Augustin, Paris, 2001, capitolul „Ubi ecclesia?”. . „Biserica donatistă, scrie P. Brown, era o grupare defensivă, acaparată de ideea păstrării identității sale. Biserica, spunea un episcop donatist, este ca o arcă a lui Noe, căptușită bine în interior pentru a nu lăsa să se piardă apele mântuitoare ale botezului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
History, 46, 1961, pp. 83‑101. Cf., de asemenea, P. Brown, La vie de Saint Augustin, Paris, 2001, capitolul „Ubi ecclesia?”. . „Biserica donatistă, scrie P. Brown, era o grupare defensivă, acaparată de ideea păstrării identității sale. Biserica, spunea un episcop donatist, este ca o arcă a lui Noe, căptușită bine în interior pentru a nu lăsa să se piardă apele mântuitoare ale botezului, dar și în exterior, pentru a nu lăsa să pătrundă apele murdare din afară.” (P. Brown, La Vie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
afară.” (P. Brown, La Vie de Saint Augustin, pp. 286‑287) . Optat din Mileva, De schismate donatistarum I, 10, CSEL 26, ed. C. Ziwsa, 1893. . Peter Brown a evidențiat foarte bine caracterul legalist al donatismului. În opinia savantului anglo‑saxon, donatiștii „nu erau niște puritani în sensul anglo‑saxon al cuvântului”, ei își trăgeau forța „dintr‑o altă sursă: pentru ei era importantă curățenia grupului în legătura lui cu Dumnezeu. Asemenea vechiului Israel, acest grup beneficia de o relație specială cu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pentru ei era importantă curățenia grupului în legătura lui cu Dumnezeu. Asemenea vechiului Israel, acest grup beneficia de o relație specială cu Dumnezeu” (La Vie de Saint Augustin, p. 283). Cu toate acestea, moralismul nu putea fi exclus din praxisul donatist. Dimpotrivă, considerăm că acest sentiment de „popor ales”, de care vorbește Peter Brown, izvorăște din sentimentul, primordial, al neprihănirii vieții fiecărui membru al Bisericii martirilor. . Despre riscul pseudoconvertirilor, cf. Serm. 10, 4; Enarr. In Psalm. 7, 9; Serm. 47, 10
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
en 411, Paris, 1972‑75, SCh 194, 195, 224. . Atitudinea lui Augustin se schimbă de la o epocă la alta. Optimismul său din 404 se destramă puțin câte puțin, lăsând locul unui pesimism monoton și deziluzionat, după 411. Intoleranța sa față de donatiști atinge punctul maxim în tratatul Contra Gaudentium (421‑422). . Com. Mt. ser. 33. Cf. capitolul despre Origen al prezentei lucrări. Origen avea de înfruntat eretici bine pregătiți, care negau puncte esențiale ale doctrinei creștine, în timp ce Augustin găsește cu greu diferențe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Com. Mt. ser. 33. Cf. capitolul despre Origen al prezentei lucrări. Origen avea de înfruntat eretici bine pregătiți, care negau puncte esențiale ale doctrinei creștine, în timp ce Augustin găsește cu greu diferențe de ordin dogmatic între comunitatea sa și cea a donatiștilor. În ceea ce‑l privește, punerea în practică a acelei theoria christiana rămâne singurul criteriu, cu două tăișuri, de altfel, fiind deopotrivă aplicabil donatiștilor și catolicilor. . Tema pseudoconvertirilor și a semipăgânilor apare de asemenea în Serm. 10, 4; Enarr. in psalm
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
doctrinei creștine, în timp ce Augustin găsește cu greu diferențe de ordin dogmatic între comunitatea sa și cea a donatiștilor. În ceea ce‑l privește, punerea în practică a acelei theoria christiana rămâne singurul criteriu, cu două tăișuri, de altfel, fiind deopotrivă aplicabil donatiștilor și catolicilor. . Tema pseudoconvertirilor și a semipăgânilor apare de asemenea în Serm. 10, 4; Enarr. in psalm. 7, 9. . P. Brown, op. cit., p. 322; cf., de asemenea, A.‑M. La Bonnardière, „Le combat chrétien”, în Revue des études augustiniennes, 11
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
botez. Te-ai botezat, s-a isprăvit, nu mai ai voie să păcătuiești. Aceștia exclud, pe de o parte, pocăința din partea păcătosului, pe de altă parte, capacitatea harului de a lucra și de a ierta, bunătatea harului. Aluzie clară la donatiști! Contrargument de bun-simț: ce se Întâmplă cu creștinii care au primit botezul de mici, fără să fie conștienți de „povara harului” pe care o duc În suflet? Aceștia sunt excluși de la mântuire, din moment ce mintea lor nu era Îndestul de coaptă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
un nou botez. Este ales papă de către preoții raliați la părerea sa. Este excomunicat de un conciliu reunit În 251 de către Ciprian. Biserica novațienilor continuă să existe până târziu, În secolul al V-lea. Novațienii sunt asimilați tendențios montaniștilor și donatiștilor. Păcatul Împotriva Duhului Sfânt este singurul păcat de neiertat. Nu Întâmplător Ciprian, Ieronim, Ambrozie, Patianus etc. leagă acest păcat de tema pocăinței. Din moment ce există un păcat de neiertat, atunci cui prodest poenitentia? Pocăința nu lucrează În toate Împrejurările, efectele ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
perspectiva cetății lui Dumnezeu. În timp ce Eusebiu a interpretat paralelismul evenimentelor, persoanelor și instituțiilor în istoria sacră și profană ca semn de interdependență, Augustin le situează în planuri diferite. La fel ca la Sf. Irineu și ca în scrierile sale contra donatiștilor, Augustin a susținut că nu putem ști până la sfârșitul vremurilor cine va fi salvat, Biserica terestră fiind un amestec de "grâu și neghină". Până la venirea lui Hristos, ambele cetăți s-au dezvoltat ca o singură civitas permixta, în analogie cu
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]