433 matches
-
capitolele dedicate „corifeilor” mișcării: Mircea Streinul, Iulian Vesper, Traian Chelariu, George Drumur și Teofil Lianu. Reconsiderările lor literare sînt întreprinse cu discernămînt și spirit critic, fără supralicitări apologetice sau accese inutile de „patriotism local”. Rețin îndeosebi lectura „stranietății” de sursă dostoievskiană a personalității lui Mircea Streinul și a romanelor acestuia printr-o grilă cvasi-psihanalitică, apelul la Jacques LeRider (cu ale sale analogii între antimodernism, antisemitism și misoginism) fiind aproape obligatoriu în discutarea „masculinității în criză” a scriitorului. Jurnalul lui Traian Chelariu
Trăiriștii bucovineni by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4693_a_6018]
-
păstrează iluzia existenței este alcoolul. Ei bine, în redarea universului unui alcoolic sensibil rezidă tot farmecul cărții. Dacă există un Dumnezeu al bețivilor, atunci el poate să-și aleagă negreșit profeții din stirpea lui Victor. Dan Lungu alege o filieră dostoievskiană. Eroul nu bea ca să uite, ci ca să sufere mai mult. Exact argumentul halucinant al lui Marmeladov din Crimă și pedeapsă. În plus, personajul lui Dostoievski transforma în băutură sacrificiul desfrânat al fiicei. Identic, Veronica, soția, duce greul, iar Victor vegetează
Impostura maturității by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4649_a_5974]
-
monomanilor. Este felul în care gesturile sale pot fi studiate din perspectiva unui profil patologic. Cand faptele s-au consumat tensiunea atinge un prag foarte înalt. Nu este aceea a vinovăției sau a remușcării că în cazul lui Raskolnikov, nimic dostoievskian în acest film. Îi lipsește personajului o mistica, faptul doctrinar, nu este un iluminat, un ideolog sau un sacerdot că personajul din Seven (1995) al lui David Fincher. Și cu toate acestea, flacăra nebuniei luminează nu atât chipul cât discursul
Străinul din Aurora by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5688_a_7013]
-
al Festivalului Transilvania din acest an, precum și premiul pentru cel mai bun scenariu pentru încercarea de a pune în ecuație o situație aparent fără sens. Situația pe care o creează Miguel Cohan are simplitatea tragediei și indecidabilele morale ale romanelor dostoievskiene. Federico Samaniego (Leonardo Sbaraglia), conducând neatent în drum spre casă, noaptea, este pe punctul de a lovi un biciclist, pe Pablo (Agustin Vasquez), a cărui bicicletă o distruge. Între cei doi are loc un schimb de replici acide create de
Fără sens by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5473_a_6798]
-
mai fi putut intra în vizor și scrierile „evazioniste” compuse în închisori, cum ar fi romanul Nuntă în cer scris de Mircea Eliade în lagărul de la Miercurea Ciuc. Revelatoare, insolite sub raport interpretativ, rămîn apropierile făcute între Flori de mucigai și dostoievskienele Amintiri din casa morților, a căror primă ediție românească din 1912 a fost prefațată de Arghezi și, probabil, tradusă de el din franceză. Altminteri, căutînd uneori cu lupa elemente la temă din scrierile literare ale reformatorilor pașoptiști (Bolliac, Grigore Alexandrescu
Literatura română și închisoarea by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3445_a_4770]
-
pământul și cerul nu mă suportă, față de inima credinciosului unde-mi găsesc în cele din urmă sălaș. În inima lui Vasile Lovinescu Domnul a găsit sălașul de care avea nevoie. Cuvinte mari? Da, fără îndoială, dar cum să învingem altfel dostoievskiana teamă de ridicol?
Misterul lui Vasile Lovinescu by Dan Stanca () [Corola-journal/Journalistic/3714_a_5039]
-
Minciuna lucrează în favoarea lui atât timp cât servește sistemul, iar avocatul Hugh Lang (Don Cheadle) este un exemplu de profesionalism - și împotriva lui deteriorând și ultimele rezerve de onestitate și încredere în sine pe care le mai are. Mutatis mutandis, avem scenariul dostoievskian din Crimă și pedeapsă. Criminalul, Raskolnikov alias Whip trebuie să-și mărturisească crima pentru a fi izbăvit. Strategia jumătăților de măsură dă greș, prostituata cu suflet de aur, alias Nicole, dependentă de droguri, reprezintă îndemnul la căință. Cei care vor
Cădere liberă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3743_a_5068]
-
înseamnă accesul la identitatea interzisă. Paradisul însuși capătă sens în pădurea securizantă, în care instituțiile omului animal, cum spune Cezar, nu pot ajunge. Terapia debutează într-o atmosferă din care lipsesc, finalmente, interdicțiile și presiunea prejudecăților. Predomină, în carte, teoria dostoievskiană a omului animal, înțeles ca o ființă ce întreține gratuit o captivitate a libertății: prejudecățile legate de nebunul sanatoriului și homosexuali. Anormalitatea capătă sens în afara „savanei” umane, la fel misterul obsesiei își pierde temeiul. În Captivul, eliberarea de constrângerile sociale
Terapia captivității by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3513_a_4838]
-
Leontin Munteanu, alături de un fel de Farfuridi - Vasile Vasile, „patronul” Octavian Pistol, senatorul Scumpu Eduard Nicușor - un Vadim provincial, Gigi Clipa - magnatul, și tipul viitorului lider sindical - Mihai Ceferistu. De cealaltă parte, întunecații - căci Nicolae Stan rămâne până la capăt un dostoievskian. Faraonaru Adămuț, un păpușar misterios până la finele narațiunii, adept al discreției absolute și al ideii „nu trebuie să te lași cunoscut și astfel acaparat”. El formează un tot împreună cu ucenicul Daniel Astatin - „cel mai mare speculator al României”, orfanul ce
Textualism vintage by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3604_a_4929]
-
și, mult mai disproporționat, cu aceea asupra eseistului Steinhardt - până la urmă, principala sa „îndeletnicire” - și asupra personajului acestor eseuri, nimeni altul decât transpunerea artistică dinăuntrul textului a celui care a fost, parcă, o figură risipită într-un destin de roman dostoievskian. Accentul deplasat în monografia lui G. Ardeleanu asupra eului biografic, asupra relațiilor tensionate cu Securitatea, asupra gândirii politice a tânărului burghez de altădată, asupra controversei convertirii lui Steinhardt sau asupra veritabilei istorii a confiscărilor Jurnalului fericirii - toate lăudabile investigații și
N. Steinhardt și genul eseistic by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/3787_a_5112]
-
și condus cu mînă sigură spre un dezastru existențial comun, cu deschidere metafizică. O coborîre în abis a unor destine tragice care încearcă, din străfundurile propriei alienări, să-și amintească universul înalt din care provin. Credibilă literar este și povestea dostoievskiană a naratorului, soț idealist și umilit sexualicește al terestrei, incompatibilei Diana, care-l înșală igienic cu (între alții) Pașadia și cu doctorul Ștefănescu, raisonneur-ul romanului și singurul personaj masculin cu picioarele pe pămînt. Foarte autentică e, de asemenea, nota de
Un nou asfințit al Crailor by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3115_a_4440]
-
îi iese lui Ioan T. Morar acțiunea desprinderii de identitatea nocivă și îmbrățișarea copilăriei contrafăcute (livresc). Când e înghițit de Istorie, eroul lui Morar scapă aparent de anatema stendhaliană și trăiește diferit fragilitățile biografice. Nu Napoleon, ci Mareșalul Antonescu orientează (dostoievskian) imaginarul spre un tată freudian ce desăvârșește, în primă fază, o autoritate râvnită. De aceea, el renunță la compasiune - simplă „capcană” existențială, cum spune, și la iubire (episodul Djinga). Cultivă în schimb disprețul și alimentează trufia - polii de altădată ai
Antidot pentru înfrângeri by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3138_a_4463]
-
la aneantizare și disoluție, transformându-l într-o non-persoană și într-un non-individ, număr în serie, component al unei orânduiri universale a fericirii pântecului. Iată o cheie de lectură posibilă pentru celebra povestire care, confirmând o dată în plus harul profetic dostoievskian, ne face să ne întrebăm împreună cu autorul povestirii, Ivan Karamazov, și cu autorul autorului, Dostoievski: oare cât de aproape ne aflăm de acea orânduire planetară, care îi va spune, cu siguranță, lui Hristos, după învățătura Marelui Inchizitor: „«Du-te și
O profeție dostoievskiană by Nicoleta-Ginevra Baciu () [Corola-journal/Journalistic/2909_a_4234]
-
îi va spune, cu siguranță, lui Hristos, după învățătura Marelui Inchizitor: „«Du-te și să nu mai vii... să nu mai vii... niciodată, niciodată!»” 6 În toată această dezlănțuire a întunericului, singura replică a lui Iisus este, și în textul dostoievskian ca și în lumea contemporană, tăcerea. Iisus tace mereu în „poemul” lui Ivan Karamazov, Iisus tace și astăzi, în fața mareei de non-spiritual și a-sacralitate care inundă și dizolvă Chipul lui Hristos din om. 1 Nikolai Berdiaev, Filosofia lui Dostoievski
O profeție dostoievskiană by Nicoleta-Ginevra Baciu () [Corola-journal/Journalistic/2909_a_4234]
-
apărut revista, situația era aceasta : Sus o elită socială care nu cetea decît franțuzește. Jos un popor care nu cetea nimic". Convinși de necesitatea unei culturi care să-i includă și pe "umiliții și ofensații vieții" (formulă sadoveniană cu iz dostoievskian), întemeietorii Vieții românești recurg la "poporanism", un termen cu înțeles mai mult progresist decît estetic. Cu aerul său de "diletant superior" care aspiră la a scrie pe înțelesul cît mai multor cititori, Topîrceanu va fi considerat un colaborator de prima
Martie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/10755_a_12080]
-
și, în consecință, lustrația. Bunătatea înnăscută a românului, profund înțeleasă de către toate guvernele acelei tranziții de cincisprezece ani, a lăsat un timp considerabil celor cunoscuți a fi comis crime, ca să regrete singuri și tot singuri să se denunțe, precum eroul dostoievskian. Să se căiască, să căineze, să plângă lacrimi de sânge în forul lor interior, devenit nu se știe cum, cutie de vioară, să-și muște mâinile pentru ce au făcut, bând otravă, eventual la finele unui interviu de șase ceasuri
Da, da, da și nu, nu, nu by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10896_a_12221]
-
și, folosindu-l ca pretext, comentează tot ceea ce ține de lumea culturii germane, de la pictură și filozofie pînă la politică și justiție. Comentariile acestea, închipuite ca o mărturisire făcută prietenului Atzbacher, zugrăvesc o lume umană ce depășește în decădere imaginea dostoievskiană a iadului. Trăim, spune Bernhard, într-un infern al mediocrității și al duplicității, dar un infern ale cărui proporții au întrecut cu mult imaginația scriitorilor. O asemenea lume nu poate fi decît ținta unei continue imprecații, iar Vechi maeștri este
Tehnica repetiției by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10930_a_12255]
-
unui autodenunț) în anchetarea morții lui Moise, Nicolae cade într-o disperare neagră, pentru că se dovedea că ,e un neisprăvit, un bețivan, un neputincios, un mort viu, un nimeni". Libertatea era o pedeapsă insuportabilă, ucigătoare, pentru el. Procurorul mărturisește despre dostoievskianul proces de conștiință al lui Nicolae: Poate voia doar să-l privesc și l-am privit și l-am înțeles încă o dată că dorea să fie fericit și că alții îl considerau nefericit, bețiv, om de nimic. Însă n-aveam
O lume anapoda by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11051_a_12376]
-
susceptibilitățile auctoriale. Dacă prefirăm salba celor optsprezece penitenciare prin care a trecut Ghiță și a celor patruzeci și opt de infracțiuni comise de Hrib, parcurgând, la un alt capăt al criminalității, textele halucinante ale defunctului N. (un corespondent dement al dostoievskianului om din subterană), realizăm că există note diferențiale, dar și similitudini frapante. Fiecare deținut are, firește, propriul lanț de omucideri plus alte delicte, precum și un context motivațional specific. Se repetau nenorocirile astea la început, oricât încercam să ies din ele
Cele mai frumoase tâlhării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10173_a_11498]
-
acelor structuri, teme și motive în culturile din această parte de lume. Iată chiar prima pagină a cărții, unde autoarea își dezvăluie proiectul cît se poate de explicit: Putem să declarăm răspicat: Ťromanul dostoievskianť nu există în realitate. Nu sînt dostoievskiene, în pofida paralelismelor certe, în pofida similitudinilor depistate, nici romanele lui Gide, nici cele ale lui Bernanos sau Papini. Există însă romanul postdostoievskian, roman creat de acei scriitori ai secolului al XX-lea care, chinuiți de Ťproblemele blestemateť ale condiției umane, au
Noi și scriitorii ruși by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/10193_a_11518]
-
care este atestată prin dorința declarată a autorului de a-l urma pe scriitorul rus sau de a polemiza cu el chiar în textul operei sale". Cîteva pagini mai departe, Elena Loghinovschi restrînge încă mai mult sfera semantică a cuvîntului "dostoievskian", folosit, adesea, impropriu: în fapt, autoarea are în vedere două modele romanești (,romanul în care filiația dostoievskiană marchează, într-un fel sau altul, unele dintre elementele fundamentale ale artei scriitorului și acela în care apare Ťumbrať lui Dostoievski"), pe care
Noi și scriitorii ruși by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/10193_a_11518]
-
a polemiza cu el chiar în textul operei sale". Cîteva pagini mai departe, Elena Loghinovschi restrînge încă mai mult sfera semantică a cuvîntului "dostoievskian", folosit, adesea, impropriu: în fapt, autoarea are în vedere două modele romanești (,romanul în care filiația dostoievskiană marchează, într-un fel sau altul, unele dintre elementele fundamentale ale artei scriitorului și acela în care apare Ťumbrať lui Dostoievski"), pe care le identifică și analizează în opera lui Liviu Rebreanu (Ciuleandra), Gib I. Mihăescu (Rusoaica) și Marin Preda
Noi și scriitorii ruși by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/10193_a_11518]
-
lui Dostoievski"), pe care le identifică și analizează în opera lui Liviu Rebreanu (Ciuleandra), Gib I. Mihăescu (Rusoaica) și Marin Preda (Cel mai iubit dintre pămînteni); le adaugă, pomenindu-i numai, pe Nicolae Breban și Alexandru Ecovoiu, deși despre influențe dostoievskiene se poate vorbi și în cazul unor cărți de Augustin Buzura, George Bălăiță, Constantin }oiu, Paul Georgescu, Alexandru Ivasiuc, Mircea Ciobanu, Romulus Guga; poate încă și alți prozatori contemporani. Elena Loghinovschi epuizează bibliografia critică a domeniului circumscris, din epocă și
Noi și scriitorii ruși by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/10193_a_11518]
-
vremii pînă la exegezele mai recente, astfel, comparatismul autoarei își asumă naratologia și critica arhetipală, într-un demers care acoperă mai bine de o sută de ani, cîți vor fi trecut de la prima traducere în limba română a unui text dostoievskian: în 1885, apărea în foileton, în ziarul "Românul", romanul Umiliți și obidiți. Elena Loghinovschi studiază, în cazul lui Liviu Rebreanu, filiațiile cu literatura rusă (Gorki, Tolstoi, Cehov, Leonid Andreev), marcînd în raportul cu Dostoievski afinități de program estetic: "Astfel, atunci
Noi și scriitorii ruși by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/10193_a_11518]
-
care constă în apropierea de misterul eternității, în pătrunderea în absolut și în dezvăluirea tainei, în sfîrșit, în plăsmuirea, alături de lumea reală, a unei alte lumi Ťcare adaugă ceva, care prelungește creațiuneať, nu poți să nu-ți amintești de teoria dostoievskiană a Ťrealismului autenticť, construită pe intuirea și recrearea de către scriitor a unei alte lumi, Ťcu totul necunoscuteť, cu ajutorul fantasticului care este Ťmai real decît realitatea însășiť". Dincolo de aceste apropieri, fără a exagera nimic, dimpotrivă, amendînd sever pe cei care descopereau
Noi și scriitorii ruși by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/10193_a_11518]