316 matches
-
nicio pompă de bicicletă. Porcul stă frumos în cufăr. N-am echilibru, drumul e plin de gropi. N-am putere în mâna dreaptă. Mă străduiesc. În scurt timp ajung la lăptărie, închis, mort. Locuința e goală. O cotesc pe un drumeag, ajung la o căsă verde de lemn. Bat în ușă. Iese o bătrână înaltă și slabă. Mă întreabă dacă sunt "de la primărie". Zic că nu, îmi dă drumul înăuntru. Mă servește cu o cafea. Caută o cutie cu sulfamidă, rămase
by P. C. Jersild [Corola-publishinghouse/Memoirs/1092_a_2600]
-
PENTRU ACEASTA, o amintire din copilărie. Cînd aveam treisprezece ani, am asistat în Auvergne la deruta armatei franceze. Pentru băieții de vîrsta mea, înainte de război, armata franceză era ceva impresionant și puternic. Și noi am văzut-o sosind bucățele. Pe drumeag, lîngă satul în care mă voi duce să votez în martie, ca simplu cetățean, (75b) ÎI ÎNTREBAM PE SOLDAȚI PENTRU A ÎNCERCA SĂ ÎNȚELEGEM: "Ce s-a întîmplat?" Răspunsul sosea, mereu același: "Am fost înșelați, ne-au înșelat". Mai aud
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
aveam treisprezece ani, am fost de față în Auvergne la cumplitul dezastru al armatei franceze. Pentru băieții de vârsta mea, înainte de război, armata franceză însemna o forță impresionantă. Iar acum ne uitam la ea cum era făcută praf. Și pe drumeagul acela, nu departe de satul unde voi merge în martie să votez, ca simplu cetățean, îi întrebam pe soldați, ca să putem și noi înțelege: Ce s-a întâmplat?" Răspunsul ne venea tot atunci, mereu același: "Am fost înșelați, ne-au
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
am fost de față în Auvergne la cumplitul dezastru al armatei franceze. [f] Pentru băieții de vârsta mea, înainte de război, armata franceză însemna o forță impresionantă. [g] Iar acum ne uitam la ea cum era făcută praf. [h] Și pe drumeagul acela, nu departe de satul unde voi merge în martie să votez ca simplu cetățean, îi întrebam pe soldați ca să putem și noi înțelege: "Ce s-a întâmplat?" [i] Răspunsul ne venea tot atunci, mereu același: "Am fost înșelați, ne-
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
catifelată, de opt anișori, mi s-a întins ca o punte între două timpuri. Îl întreb: Puișor, aș bea puțină apă, unde se află o fîntînă pe aproape? Cea mai aproape este fîntîna de la Stîna lui Ciuraru. O luăm pe drumeagul din stînga și mai mergem oleacă. L-am luat de mînuță și am ajuns repede la fîntînă. De jur împrejur erau lanuri secerate, iar unde au fost bordeiul și stîna lui Dumitru erau două ridicături ca două păreri, puțin mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
se usucă... Topuz pleacă nervos că atîta prostie și ignoranță nu s-a mai pomenit. Un sat de proști și încăpățînați. Timpul a trecut și într-o noapte neagră, fără stele, cu nori pîntecoși care atingeau pămîntul, Topuz mergea pe drumeagul pustiu care duce la Ghireni. De pe un raft al memoriei apare povestea tontălăului. Un berbec, auzi, dom'le! Ce tîmpenie! Cunoștea drumul și percepea apropierea de Crucea Domnișoarei. Iaca, mă voi întîlni cu fiorosul cu ochi de jar. Încetinește mersul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
profitînd că este vineri (duminică votăm), mă las dus într-un loc necunoscut mie și cred că și domniilor voastre. Mașina aleargă pe lîngă Motel, taie pădurea în lat și, la ieșirea din satul Poieni, o apucă spre stînga, pe un drumeag forestier. Pădurea își arată coloristica fascinantă de toamnă și încep a visa sub imperiul creat de acest superb tablou oferit de natură, niciodată redat de pictori în toată măreția sa. Frînturi, surprinse de ochi ageri și talente minunate, reușesc uneori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mistreți uciși. Luna noiembrie lîncezește într-o căldurică nici prea, prea, nici foarte, foarte și de asta profită frunzele care sfidează prin verdele lor crud, de ai crede că ești în primăvară. O altă barieră se ridică și noi urmărim drumeagul acela, care se strecura ca un ombilic în burta enormă a codrului. Deodată drumul sfîrșește într-o imensă cavitate. Cu ani în urmă se scotea nisip de acolo. Ai impresia că ești într-o aulă universitară, doar că lipsesc tablourile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Înapoi nu mai vine. Nu se știe, domnule John, nu se știe. Eu am văzut multe la viața mea... Apoi în seara asta se umblă cu uratul de An Nou. Americanul rîde, își ia rămas bun și începe urcușul pe drumeagul doar bănuit, îngropat fiind în zăpadă. Ninsoarea s-a oprit și cerul se înseninase. Întunericul era lăptos, zăpada fosforescentă. Măreața stăpînă a nopții a oprit ninsoarea și, generoasă, poleia cu aur întreaga sa împărăție. Este o plăcere, gîndi neînfricatul american
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și nu vrea în ruptul capului. Dă-mi cheile, o aduc eu, se oferă Cazacioc. Lasă, mă duc eu. Pe unde o iau ca să ajung aici? De la răscruce o iei spre dreapta și peste 2 km o faci pe un drumeag la stînga. Cepoi pleacă furios și nevasta întreabă nervos: Unchiule, dar n-ai putea să îmi dai colierul de pe acum? Ba s-ar putea, dacă ne înțelegem. Ne înțelegem, unchiule. Sigur? Sigur, sare femeia de gîtul lui. Moș Cazacioc știe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mai are limite. Nu se vede încă nimic. Taza 0 km, în sfîrșit. Ne uităm în jur. Țipenie de om, zare de casă, pustiu cît vezi cu ochii. Opresc mașina, ne uităm înspre toate cele patru puncte cardinale, căutăm vreun drumeag lateral care să ducă la Taza. Nimic, absolut nimic! Copiii scîncesc și începem a cotrobăi prin rezerve. Bem cafea dintr-un termos. Hai să ajungem la Fes, îndemn familia cu jumătate de gură. Pe urmă ai să zici pînă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
se făcea plinul, năvăleau în ochi. Reacția era o usturime intensă,de parcă ți-ai pune picături cînd ai conjunctivită. Pe un deal, hăt departe, se vede o casă. Fără să-mi dau seama, deja părăsisem autoruta și mergeam pe un drumeag de țară. Claxonez insistent ca să avertizez locatarul. Mă dau jos din mașină și cînd locatarul iese din casă cer apă, apă rece. Un ceai cald, señor. Nu apă, nu acum. Mă conduce într-o cameră sub pămînt, cu o ventilație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cărare, care se cheamă ,,dealul hoților'', nu m-am învrednicit să o iau spre cer. O frână interioară, sau cine știe ce motiv, din lumea tainelor sufletului, nu mi-a dat voie să mă duc într-acolo. Acum, privind, zilnic, la acest drumeag, mi se pare că este o strofă de poezie pe care nu o pot citi. Sunt, așadar, un locuitor clandestin al acestei așezări, un călugăr secret al meleagurilor din care, dintr-un viciu personal care, ca orice viciu, îmi produce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
formula mea psihică definitivă. M-a afectat în mod deosebit perioada în care am trăit la Soroca, în Basarabia, pe malul Nistrului, într-o vie. Locuiam într-o căsuță cu trei odăi, o casă de țară. De la prispa casei, un drumeag cu bolovani cobora abrupt la Nistru. Foarte aproape de casa noastră, dar jos, în vale, chiar lângă apa fluviului, se afla un pichet de grăniceri. Cei câțiva ostași purtau o uniformă care mi se părea imperială. Veneau deseori la noi. Locuiam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
supremă. Au mai trecut câțiva ani. În fiecare săptămână, Maria Ivanovna consulta harta turistică a României pe care, în gând, a străbătut-o de mii de ori. Cred că nu era drum de munte, drum de țară, șosea, drum național, drumeag silvic, unde să nu se fi imaginat Maria Ivanovna, așezată comod în ataș, alături de cei doi bărbați, lăsându-și pletele în calea vântului. Se visa călătorind cu viteză mare, apreciind durata unor astfel de călătorii, adăugând, de la ea, timp unor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
coborâre abruptă spre satul Gărâna. Am găsit tot felul de ciuperci, și am admirat peisajul spre sat, ca să ne inspire în tablourile noastre viitoare. Aici a găsit Gusti Hlinka ceva care merită pomenit: La un moment dat, mergând pe un drumeag de căruță, Gusti se oprește și îmi spune: Ia uită-te acolo !! M-am uitat, dar nu am văzut nimic, dar Gusti a insistat, și atunci am văzut și eu urmele unei așezări vechi, practic se puteau vedea urmele zidurilor
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
zi, osmanlâii, cu ochii cârpiți, mărșăluiesc spre Suceava, lălăind, târșind papucii prin pulberea de cenușă fierbinte, sub un soare zăpușitor în zăduful ăl mare al lui Cuptor! Turcaleții răzlețiți de gros, prinși, trași în țeapă, atârnați prin crengi, vor împodobi drumeagul în întâmpinarea falnicei armii, ca osmanlâilor să le strecurăm în oase frica de moarte; să cugete la nimicnicia vieții și la nemurirea sufletului în Raiul lui Allah; să-și blesteme zilele când au călcat pe pământul spurcat al afurisiților de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
străduise să citească fețele Întune cate ale Însoțitorilor săi. Un lucru era sigur: toți erau tică loși, obișnuiți cu felurite treburi murdare. Cu un stăpân ca Eglord, mai mult ca sigur că nu erau la prima fărădelege. Urcară pe un drumeag Îngust, prin pădurea Întunecoasă. Deasupra se vedea din când În când o fâșie de cer, care mai Întâi se Înroși, apoi se Întunecă. În sfârșit, razele misterioase ale unei strălucitoare luni pline Începură să arunce umbre și pete difuze peste
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mai bine, murmură bătrânul. Mi-ar fi părut rău să tăbărâm patru bărbați Înarmați pe un moșneag neputincios. Ucigașii Își dezlegară caii și săriră În șa, scoțându-și săbiile, apoi se Îndreptară, fără să facă cel mai mic zgomot, către drumeag, doi de o parte și doi de cealaltă. Simeon scoase repede piatra cea ascuțită și tăie cu destulă ușurință legăturile de la mâini. Mișcările pe care le făcuse tot timpul Îl ajutaseră să nu-și piardă Îndemânarea degetelor lui puternice, obișnuite
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
i se deschidă rana din nou. Cotiră spre dreapta. Foarte curând, În fața lor se Înălță o movilă uriașă, pietroasă, un stouff cum spu neau localnicii, de pe care o cetățuie neagră și amenințătoare privea cu semeție către vale. Călugărul apucă pe drumeagul Îngust care ducea Într-acolo. — Unde mergi, frate Gregor? Întrebă Adelheid. Parcă era vorba de un preot? — Da, domniță, chiar acolo și mergem. Prietenul părintelui Constantius e capelan acolo sus, la castelul domnului Adalbrecht, ministerialul din Staufen. Domnul Adalbrecht este
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
respectuoase și de binevoitoare ca Înainte, dar fetei i se păru a distinge În vocea ușor răgușită de atâta cântat o nuanță de semeție și de nerăbdare. „Sunt prea neîncrezătoare, are dreptate“, Își spuse ea și-și mână calul pe drumeagul care ducea la poarta cetății. Când ajunseră sus, pe gurguiul pietros, În fața lor apărură pereții masivi de piatră și o poartă fixată În lanțuri, care se putea coborî sau ridica. Totul era pustiu, ca mort, nicăieri nu se ghicea vreun
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
acestuia. Doi cai așteptau acolo Înșeuați și gata de plecare. De la oblânc slujitorul scoase niște haine pe care și le traseră În grabă peste veșminte și porniră, ducându-și caii de căpăstru pe cărarea Îngustă. În scurtă vreme ajunseră la drumeagul ce cobora de la castel. Acolo Încălecară și porniră spre vale. Se vedea că nu era prima oară când cei doi alegeau acest drum pentru a ieși din cetate. Trecură râulețul Dreisam prin vad și călăriră mai de parte printre viile
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
trecut peste mine vaerul răniților din 1916, pentru că aici între zidurile Cetățuii a fost instalat un spital de campanie pentru răniții aduși de pe frontul Moldovei. Am iuțit pasul și iată-mă-s intrând pe poarta mănăstirii Socola. În timp ce pășesc pe drumeagul ce urcă ușor spre biserică, mă uit în jur,să văd măcar un petec din Codrii Iașilor de altădată...Nici urmă. Si totuși această biserică a mănăstirii Socola a fost zidită de Alexandru Lăpușneanu voievod pe la 1560 într-o poiană
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
strângere de încurajare. - Mergi sănătos, fiule! - Mulțumesc, mărite Spirit. Îndată voi fi și eu pe creasta Pietrăriei... Mergeam cu spor, deși urcam dealul Repedii. Din loc în loc, îmi dădeau binețe stejarii seculari din vechii codri ai Iașilor. Am intrat pe drumeagul satului. De departe se ivesc cu vârfurile spre soare doi brazi făloși. Când am ajuns aproape, am băgat de seamă că un al treilea brad își plângea jumătatea ruptă de vânturile neostoite. Acești brazi îți fac impresia că stau acolo
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
prin spatele spitalului Socola, urmând fără să avem habar același drum descris prin 1936 de Dima Gavriliu și Mihai Costețchi în lucrarea: „Pepiniere ieșene”, în care se spune: „Apucând la dreapta, la trei sute de pași de la bariera Socolei, pe un drumeag larg, destul de bun pe uscăciune, drumul duce printre vii și livezi, ridicând apoi deodată cam pieptiș acel deal vestit al platoului Vișan”. Când am făcut noi cam vreo jumătate de kilometru, de pe costișa din dreapta ni s-a arătat o frumusețe
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]