438 matches
-
sunet se zbate zadarnic țintuit de ochii tăi cealaltă preferă profunzimea incalculabilă a tăcerilor nerevendicate ridică din umeri placidă refuză ostentativ vuietul impetuos al valurilor în acest timp cealaltă jumătate a mea surâde îngăduitoare 3 iunie 2011 Inexplicabila părăsire a eșafodului singur se trăsese pe viață ca pe o roată supliciul fusese întâmpinat cu zâmbetul pe buze mulțimile amuțiseră gâtuite de mirare călușul tăcerii le înfundase gurile nu e bine nu așa (strigase călăul care nu înțelegea cum o victimă își
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
gurile nu e bine nu așa (strigase călăul care nu înțelegea cum o victimă își poate lua moartea în propriile mâini) nu te poți tortura singur domnule numai eu stabilesc etapele premărgătoare morții unele extrem de dureroase desigur cei prezenți în fața eșafodului așteptau doar doi porumbei gângureau indiferenți (pene de alb geamăt de roșu freamăt de carne sunetul oaselor măcinate) deodată ha ha ha hohotele condamnatului au fost surpriza serii ulterior au apărut legendele evident dar singura certitudine a rămas sinuciderea călăului
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
Cumpăr. Și celălalt? De data aceasta, se zice, pe Daumier l-a părăsit curajul. ― Șase sute de franci. ― Nu cumpăr, a replicat americanul. Pe aeroport, doi tineri se despărțeau. Ea (o tânără mexicană) plângea. S-a îndreptat spre avion ca spre eșafod. Acum flirtează cu un bărbos între două vârste, râzând des ca să-și arate probabil dantura superbă. Și bănuiesc că la Ciudad de Mexico o așteaptă altcineva. Ce ne-am face fără consolări? Mai ales că, are dreptate Gide, este un
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
pe care le vedem la lumina lanternei îmi amintesc ce zicea Laertes: "cel mai bun străjer este frica". Și nu doar din pricina întunericului. Capetele colosale cioplite în bazalt și găsite în pădurile mlăștinoase din La Venta par rostogolite de pe un eșafod uriaș. Falsă impresie. Căci nici unul din aceste capete nu a căzut de la vreo statuie. Toate au fost gândite așa cum arată acum, fără trup. Din motive necunoscute, pe sculptorii olmeci nu i-a interesat omul în ansamblu. Și, tot din motive
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
ar fi văzut. În ce măsură mai putem înțelege noi ce s-a petrecut aici? Judecăm cu alte criterii și rezultatele nu pot fi decât altele. Căpitanul echipei învinse își așteaptă moartea mai liniștit decât regii care au vrut să impresioneze pe eșafod. Această liniște ascunde ceva. Dar ce? Compasiunea e, poate, la fel de inutilă aici ca și ipoteza curajului, singurele idei la care suntem obișnuiți să facem apel într-un asemenea caz. Lipsit de ele, nu mai știu ce să cred. Constat, din
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
era și al ei. Nu Înțelegea despre ce era vorba, chiar dacă se descurca destul de bine la engleză: bineînțeles că era vorba despre o fată. La patinoarul Marino, la concertul din februarie, Marilyn Manson o cântase Îmbrăcat În papă, pe un eșafod decorat la stânga și la dreapta cu două capete tăiate. VALENTINE’S DAY. Ziua Valentinei? Ziua mea. De ce nu? Dar mama - Kevin, Kevin, Kevin, singura ei preocupare. Fetița cea mare și cuminte trebuia să treacă să-și ia frățiorul când ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Louise, undeva la țară, în ținutul Arcis. Conflictul cu Robespierre e însă ireconciliabil, anticipă și acceptă ca o fatalitate cuțitul ghilotinei, singurul regret fiind legat tocmai de existența tihnită, solară: "Danton: Că în clipa când voi pune piciorul pe scara eșafodului, să nu te văd (halucinat) pe tine venind la Arcis pe potecă, (respiră greu) prin soare, să mă chemi la masă..."33 Procesul în desfășurare al desfacerii din increat traduce, în termeni filozofici, prelungirea devenirii. (De ce nu? a devenirii întru
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
sultanului. În loc însă a-l înfățișa sultanului, paznicii l-au oprit în piața palatului. L-au dezbrăcat, l-au descălțat și i au pus o cămașă albă; cămașa osândiților la moarte. Apoi l-au urcat pe un pod înalt, numit eșafod. Aici se afla călăul cu o secure mare și grea, lângă un trunchi gros, îndată au fost aduși și cei patru feciori ai lui Brâncoveanu, toți desculți și îmbrăcați în cămăși albe. După vreun ceas a apărut și sultanul, în
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
să devină o importanță figură bisericească, Philip Henry, a relatat cum, imediat după ce toporul gâdelui a separat capul regelui de trup, s-a auzit un murmur unanim al mulțimii adunate să urmărească execuția. Mai mulți privitori s-au apropiat de eșafod și au muiat batistele în sângele sau, din cauza superstiției conform căreia sângele unui rege picurat pe răni deschise poate vindeca boli, pentru că este de esență divină. Desigur, cu ocazia acestui eveniment au apărut o serie de povești învăluite în aură
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
lui Richelieu de pe scena politică, contând în planurile lor pe sprijinul Spaniei. Regele a aflat despre această conspirație, și fără multe regrete l-a condamnat pe tânărul marchiz la moarte. Pe 12 septembrie 1642, Cinq Marș avea să ia drumul eșafodului:"fostul arbitru al elegantei își regasise cochetăria pentru ultima să parada. A îmbrăcat un costum de postav maro, acoperit cu dantele mari aurite, pantofi de matase verde legați cu o panglică albă, haină lungă era tivita cu nasturi mari de
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
lege mai mult de cauze, decât de efecte, să se intereseze de origini, mai mult decât de consecințe. El trebuie să se întoarcă la izvoare, să reia legătura cu trecutul sau cu familia. Vezi Climă pentru Ploaie, Potop, Val seismic. Eșafod, eșafodaj Eșafodul are în mod evident o semnificație negativă. Loc de pedeapsă, el instituie teama de a fi condamnat, de a fi pedepsit. Este deci revelator în sensul unei vinovății mărturisite ori ascunse. Eșafodajul oferă o semnificație mai pozitivă. Instrument
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
mult de cauze, decât de efecte, să se intereseze de origini, mai mult decât de consecințe. El trebuie să se întoarcă la izvoare, să reia legătura cu trecutul sau cu familia. Vezi Climă pentru Ploaie, Potop, Val seismic. Eșafod, eșafodaj Eșafodul are în mod evident o semnificație negativă. Loc de pedeapsă, el instituie teama de a fi condamnat, de a fi pedepsit. Este deci revelator în sensul unei vinovății mărturisite ori ascunse. Eșafodajul oferă o semnificație mai pozitivă. Instrument al construcției
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
valide și astăzi: socialul influențează emoțiile, personalitatea, conștiința, sentimentul estetic, intelectul și limbajul; mulțimile coboară individul: cazul pictorului descris de Anatole France și care din om delicat și politicos devine un teribil iacobin, o bestie feroce care trimite societatea la eșafod; „stările de mulțime” expropriază individul, desființează viața lui sufletească normală, el primește acum totul din afară fără nici o cenzură, mulțimea simplifică viața sufletească; indivizii eminenți - geniile, eroii, șefii, comandanții - se afirmă În funcție de societățile În care se nasc. Fenomenul românesc, carte
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
și omul cast, funcționarul sau președintele de republică. Ajunge să știi și să nu ascunzi nimic. În muzeele italiene poți vedea uneori mici ecrane pictate, pe care preoții le țineau în dreptul feței celor osândiți la moarte, pentru a le ascunde eșafodul. Saltul, sub toate formele sale, cufundarea în divin sau în etern, în iluziile cotidianului sau ale ideii, iată tot atâtea ecrane care ascund absurdul. Dar există funcționari fără ecran, și despre aceștia vreau să vorbesc. Am ales cazul extrem. La
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
pe care îl mai cuprinde pedepsirea dobândește conotații negative, iar pedeapsa părăsește domeniul percepției cotidiene, tinzând să devină partea cea mai ascunsă a procesului penal. Dispariția suplicilor și a spectacolului este simultană cu slăbirea dominației asupra corpului. Spânzurătoarea, stâlpul infamiei, eșafodul, biciul sau roata rămân în istorie ca semne ale barbariei care a caracterizat pentru o bună perioadă de timp aplicarea pedepsei. La jumătatea secolului al XIX-lea dominația asupra corpului nu a dispărut în totalitate, unele pedepse precum munca silnică
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
Victoria Luță, Eleganță și rigoare, OC, 2000, 1; Vlad Alexandrescu, Angelus Silesius, „Călătorul heruvimic”, OC, 2000, 5; Svetlana Cârstean, „Dacă n-ar exista critica, literatura și-ar pierde umbra” (interviu cu Ioana Pârvulescu), OC, 2001, 74-75; Vitalie Ciobanu, Valsul pe eșafod, Chișinău, 2001, 182-190; Bucur, Poeți optzeciști, 164-166; Lefter, Scriit. rom. ‘80-’90, III, 32-34; Dan C. Mihăilescu, Alfabetul Bucureștilor, „Ziarul de duminică”, 2003, 3; Tudorel Urian, O carte în imagini critice reale..., RL, 2003, 23; Pavel Șușară, O carte în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288701_a_290030]
-
bunica maternă a lui Carol, era soră vitregă cu Joséphine de Beauharnais, marchiză de Quinqueran-Beaujeu, Claude de Beauharnais era văr primar cu generalul viconte Alexandre de Beauharnais, primul soț al Joséphinei de Beauharnais (născută Tascher de la Pagerie). Alexandre murise pe eșafod în 1794, în timpul Revoluției franceze. Rămasă văduvă, Joséphine de Beauharnais s-a recăsătorit cu generalul Bonaparte și, în 1804, a devenit împărăteasă a Franței. Din căsătoria Joséphinei de Beauharnais cu Alexandre de Beauharnais au rezultat doi copii, Eugène și Hortense
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
ce conduc inevitabil la conflict. Ori conflictul este condiția necesară și suficientă pentru a genera violență. Cu toate acestea nici biserica strămoșească nu a fost scutită de vexațiuni pornite din interior, dar mai ales din exteriorul ei, menite să zdruncine eșafodul spiritual al neamului, pentru că Îmtotdeauna credința s-a constituit În pavăza dăinuirii noastre, coagulând spiritul patriotic și național În jurul Învățăturii lui Hristos. Dincolo de toate aceste evoluții uneori nefaste, familia, școala și biserica, rămân cele trei structuri fundamentale (adevărate temple spirituale
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
pentru că „răul deja instalat a prins rădăcini adânci și este capabil să paralizeze orice inițiativă prin mijlocirea banului și a traficului de influență” Toate aceste aspecte se vor reflecta la modul cel mai dramatic În domeniul politic și social, zdruncinând eșafodul cel mai solid pe care o națiune și-l poate creea În perimetrul său geografic și anume: unitatea și sănătatea. Ori unitatea este profund zdruncinată tocmai prin diversitatea de idei, acțiuni, tendințe pe care o structură demografică În continuă degradare
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
familiei pe care tradiția le-a surprins și transmis. Astfel rolul tatălui, rolul mamei, rolul copiilor În raporturile cu părinții și raporturile dintre ei, rolul bunicilor, sunt admirabil surprinse În folclorul și tradiția populară. Cu toate că societatea modernă a zdruncinat oarecum eșafodul familiei, mai ales prin emanciparea femeii și introducerea noțiunii de parteneriat În cadrul familiei fără precizarea sexului, nota de bază și rolul familiei se menține. Trebuie subliniat faptul că modul de organizare și ierarhizare a atribuțiilor În cadrul familiei tradiționale a fost
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
riscante. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI: Ziua mâniei, București, 1979; Tache de catifea, București, 1981; ed. pref. Eugen Negrici, București, 1999; Tobit, București, 1983; Manualul întâmplărilor, București, 1984; Sara, București, 1987; Însemnări din Sodoma (Portret al artistului murind), București, 1994; Republica pe eșafod, București, 2000; Fric, postfață Petru Creția, Iași, 2003. Repere bibliografice: Titel, Cehov, 196-199; Manea, Contur, 221-228; Holban, Profiluri, 374-382; Monica Spiridon, O figură a discursului critic, textualismul, CRC, 1987, 41; Tuchilă, Privirea, 74-88; Radu G. Țeposu, La Prose des années
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285200_a_286529]
-
Frecventă, metafora ploii are menirea de a reliefa o coexistență stranie, a dăinuirii și a extincției, sentimente perpetue, consolidate de convingerea, inspirată de Parmenide, după care ființa umană este constrânsă să accepte imuabilitatea universului și să renunțe la confortul relativității: „eșafodul/ proaspăt adunat în cuie/ cu scândura însetată/ se înalță/ pieziș pus cu lumea/ pasul saltă/ preamărind Gloria// întotdeauna ploaia spală eșafodul”. Adept al unei lirici în care termenii programatici se referă la realități cotidiene și plate, S. folosește uneori antilirismul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289833_a_291162]
-
inspirată de Parmenide, după care ființa umană este constrânsă să accepte imuabilitatea universului și să renunțe la confortul relativității: „eșafodul/ proaspăt adunat în cuie/ cu scândura însetată/ se înalță/ pieziș pus cu lumea/ pasul saltă/ preamărind Gloria// întotdeauna ploaia spală eșafodul”. Adept al unei lirici în care termenii programatici se referă la realități cotidiene și plate, S. folosește uneori antilirismul ca armă împotriva căderii în deznădejde. Spiritualizarea se împlinește prin înfruntarea dintre iminența dispariției și năzuințele trupului (Ars moriendi). De aici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289833_a_291162]
-
Iași, 14 decembrie 1989. Începutul Revoluției Române, Iași, 1994; Piatră de încercare, Iași, 1995; De dragoste și moarte, Timișoara, 1996; Intrarea în apocalipsă - Entrée en apocalypse, ed. bilingvă, tr. Sabrina Russo, Oradea, 1997; Arta nostalgiei, București, 1997; Întotdeauna ploaia spală eșafodul, pref. Emil Iordache, Botoșani, 1997; Atitudini literare, I-III, București, 1999-2003; Clipa zboară c-un zâmbet ironic, Craiova, 1999; Dintr-o haltă părăsită, Timișoara, 2000; Pornind de la zero, postfață Emil Iordache, București, 2000; Între două lumi, Oradea, 2001; Über den
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289833_a_291162]
-
3-4; Iulian Boldea, Metamorfozele textului, Târgu Mureș, 1996, 35-38; Nicolae Coande, „În inima crizei”, „Calende”, 1997, 1-2; Simion Bărbulescu, Un altfel de model de expresivitate, LCF, 1998, 20; Grigore Chiper, Ars moriendi, „Contrafort”, 1998, 7-8; Ionel Savitescu, „Întotdeauna ploaia spală eșafodul”, ATN, 1998, 8; Grigore Scarlat, Cassian Maria Spiridon, PSS, 1998, 9; Grigore Scarlat, Sentimentul de om e o povară, ST, 1998, 11-12; Mircea A. Diaconu, Instantanee critice, Iași, 1998, 230-234; Munteanu, Jurnal, VII, 288-293; Lucian Alecsa, „Clipa zboară c-un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289833_a_291162]