1,184 matches
-
publicat la Roma pe 11 iulie 212, iar la Alexandria pe 10 februarie 213. Tema generală se referea la statutul egal al oamenilor rechemați din exil. 3. O tabelă de bronz descoperită la Banassa în Mauritania conține în latină textul edictului lui Caracalla din perioada 215-216, care acorda unui număr de oameni o micșorare a taxelor rămase. Motivul pentru care aceștia au primit aprobarea nu se știe, dar se știe că nu a fost o grațiere colectivă, ci doar pentru anumite
Constitutio Antoniniana () [Corola-website/Science/302699_a_304028]
-
egiptenilor din Alexandria. Se pare că această expulzare s-a făcut atât pe baza diferențelor semnificative între cele două culturi, cât și datorită dorinței lui Caracalla de a-i semăna lui Alexandru Macedon. Datorită transformării pe care a impus-o edictul pe plan financiar și social, s-a petrecut o demonetizare a noțiunii de cetățean și a valorilor tradiționale ale acestei calități. În fața slăbirii monedei, Caracalla este determinat sa facă o devalorizare: aureusul este redus de la 1/45 la 1/50
Constitutio Antoniniana () [Corola-website/Science/302699_a_304028]
-
nici un profit. S-a descoperit o monedă de bronz emisă de monetăria orașului la Histria. Solda către soldați a crescut de la 750 denari, țăranul nedispunând decât de moneda de bronz care nu-l ajuta atunci când prețurile erau ajustate forțat. Deci edictul faimos a lui Caracalla poate fi considerat un "dar" mediocru oferit supușilor, care devenind cetățeni, erau obligați la noi sarcini fiscale. Consecința cea mai evidentă a Constituției Antoniniene a fost generalizarea numelui Aurelius, pe care l-au primit după proclamarea
Constitutio Antoniniana () [Corola-website/Science/302699_a_304028]
-
faimos a lui Caracalla poate fi considerat un "dar" mediocru oferit supușilor, care devenind cetățeni, erau obligați la noi sarcini fiscale. Consecința cea mai evidentă a Constituției Antoniniene a fost generalizarea numelui Aurelius, pe care l-au primit după proclamarea edictului toți cei ce nu aveau un nume roman - și uneori chiar și cei ce aveau unul. În Egipt, gentilicul Aurelius apare frecvent în papirii din sec. III, iar pe litoralul vest-pontic, în listele de efebi din Dionysopolis și Odessos, toți
Constitutio Antoniniana () [Corola-website/Science/302699_a_304028]
-
condicio" a unui "dediticus". Rămâne o caracteristică a dediticilor imposibilitatea de a primi cetățenie romană, nefiind afirmată de multe cuvinte ale avocaților, și nici chiar de liberți. Dificultatea cea mai mare de a le face un loc dediticilor în textul Edictului lui Caracalla provine de la lipsa unei mențiuni privind o clauză de excepție în textele istoricilor și juriștilor antici la care s-a păstrat amintirea acestui eveniment. 1.***"Dictionnaire des personnages historiques"", ouvrage collectif, Editions Le livre de poche et Fallois
Constitutio Antoniniana () [Corola-website/Science/302699_a_304028]
-
III, 2000, 350. 7. Hannestad Niels: "Monumente publice ale artei romane", II Ed. Meridiane, București, 1989, 233. 8.Jones, A. H: "Another interpretation of the Constitutio Antoniniana", în The Journal Of Roman Studies, XXVI. 9.Williams, W: "Authorship of imperial edict and epistles", în The Journal Of Roman Studies, XXVI.
Constitutio Antoniniana () [Corola-website/Science/302699_a_304028]
-
alcătuit din inscripții în piatră și metal, icoane, monede vechi, manuscrise sanscrite etc. Odată cu înființarea Muzeului Indian din Calcutta în 1814, Societatea Asiatică i-a predat colecțiile sale cele mai valoroase. Societatea are totuși un muzeu propriu unde se află edictul scris pe stâncă al lui Așoka (c. 250 î.Hr.) și o colecție importantă de inscripții pe plăci de cupru, monede, sculpturi, manuscrise și documente de arhivă. Unele capodopere precum "Cupidon adormit pe un nor" de Joshua Reynolds, "Cleopatra" lui Guido
Societatea Asiatică din Bengal () [Corola-website/Science/337080_a_338409]
-
catolicii parizieni împotriva protestanților. Henric al IV-lea a fost cu siguranță unul dintre cei mai importanți regi francezi, fiind dealtfel numit de popor „Henric cel Bun”. El a reușit să redea Franței pacea internă de care avea nevoie prin „Edictul de toleranță de la Nantes” (1598), deși acest lucru a însemnat sporirea tensiunilor cu papalitatea și cu Spania ultracatolică. „Bearnezul” (fr. „Le Béarnais”), așa cum era poreclit Henric al IV-lea, a reușit să eficientizeze aparatul de stat, liberalizând comerțul și slăbind
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
ceilalți regi ai Franței nu se prea folosiseră până acum, era ilustrarea principiului că persoana monarhului era infailibilă, având de partea sa voința divină, singura căreia trebuia să îi dea socoteală pentru faptele sale. O altă decizie a fost Revocarea Edictului de la Nantes (în 1685), și privarea calviniștilor de libertatea lor de cult. Totuși, nu trebuie negate progresele în ideologia juridică a acestei perioade: copiii devin persoane, se stabilește vârsta de la care se consideră că există discernământ (14 ani), ameliorarea statutului
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
singurul organ capabil să combată cu succes conjunctura existentă. Cererilor parlamentului din Paris, regele le răspunde cu înregistrări forțate în adunare a oamenilor săi, exilarea parlamentarilor radicaliști, arestarea conducătorilor acestora. Dar atunci când regele retrage parlamentului dreptul tradițional de a emite edicte, se declanșează o agitație generală in rândul parlamentelor din provincie, care încep lupta pentru combaterea absolutismului și, beneficiind de susținerea orășenimii sărace, declanșează răscoale la Rennes, Dijon, Toulouse, Pau și Grenoble. Un factor natural accentuează nemulțumirile: inundații și apoi secetă
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
3 ani, lucrând fără salariu, iar apoi se instalau pe noile pământuri. Comerțul cu sclavi negri s-a dezvoltat și s-a instituționalizat. În 1685, a regele Ludovic al XIV-lea a recunoscut oficial colonizarea insulei și a emis un edict cunoscut sub numele de "Codul Negru", destinat reglementării regimului sclaviei, în care se specificau datoriile stăpânilor și datoriile sclavilor. Dispozițiile severe ale acestui cod, deși foarte severe față de sclavi, erau de multe ori amplificate. Obligațiile de evanghelizare erau neglijate de către
Hispaniola () [Corola-website/Science/311838_a_313167]
-
al IV-lea. Papa a urmat bun venit Lituaniei creștine ca bastion împotriva amenințărilor mongole; la rândul său, Mindaugas a solicitat intervenția Papei în conflictele lituaniene desfășurate cu ordinele creștine. La data de 17 iulie 1251, Papa a semnat două edicte papale importante. Unul dintre acestea a poruncit episcopului de la Chełm să-l încoroneze pe Mindaugas ca rege al Lituaniei, să fie numit un episcop pentru Lituania, și să se construiască o catedrală. Celălalt edict a cerut ca episcopul să fie
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
iulie 1251, Papa a semnat două edicte papale importante. Unul dintre acestea a poruncit episcopului de la Chełm să-l încoroneze pe Mindaugas ca rege al Lituaniei, să fie numit un episcop pentru Lituania, și să se construiască o catedrală. Celălalt edict a cerut ca episcopul să fie în subordinea directă a Papei, și nu a arhiepiscopului de la Riga. Această autonomie a fost un progres binevenit. Data exactă a botezului lui Mindaugas nu este cunoscută. Soția sa, cei doi fii și membrii
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
Mindowe din 1829, de Juliusz Słowacki, una din cei Trei Barzi. A fost portretizat în mai multe lucrări literare ale secolului XX: tragedia letonului Martinš Ziverts "Vara" (Puterea, 1944), poezia dramatică Mindaugas a lui Justinas Marcinkevičius (1968), "Jaučio aukojimas" (Dăruirea edictului papal, 1975) de Romualdas Granauskas și "Mindaugas" de Juozas Kralikauskas (1995).
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
cei cărora li se atribuise titlul de „Caesar”, adică conducător al statului roman și al religiei,- bineînțeles păgâne -, funcție deținuta de toți Caesarii, inclusiv cei de dinainte de Hristos. În urma întrevederii dintre Constantin și Licinius de la Mediolanum (februarie-martie 313) este promulgat „Edictul de la Milano”. Textul acestui edict este dat de Lactanțiu în latină și de Eusebiu de Cezareea în greacă. De fapt, este o scrisoare adresată de Licinius guvernatorilor provinciilor controlate de el, prin care le cerea să înceteze orice persecuție asupra
Constantin cel Mare () [Corola-website/Science/297914_a_299243]
-
titlul de „Caesar”, adică conducător al statului roman și al religiei,- bineînțeles păgâne -, funcție deținuta de toți Caesarii, inclusiv cei de dinainte de Hristos. În urma întrevederii dintre Constantin și Licinius de la Mediolanum (februarie-martie 313) este promulgat „Edictul de la Milano”. Textul acestui edict este dat de Lactanțiu în latină și de Eusebiu de Cezareea în greacă. De fapt, este o scrisoare adresată de Licinius guvernatorilor provinciilor controlate de el, prin care le cerea să înceteze orice persecuție asupra creștinilor, iar proprietățile confiscate de la
Constantin cel Mare () [Corola-website/Science/297914_a_299243]
-
el, prin care le cerea să înceteze orice persecuție asupra creștinilor, iar proprietățile confiscate de la aceștia să fie imediat returnate. Scrisoarea nu consfințea creștinismul ca religie de stat și nici nu-l angaja personal pe Licinius în credința creștină. Prin „Edictul de la Milano” (313) dat de împăratul "" și cu „"Edictul de la Tesalonic"” (380) al împăratului Teodosie (346-395), creștinismul a sfârșit prin a deveni o realitate mai întâi tolerată, iar mai apoi constituțională a Imperiului Roman. Tradiția a reușit să împământenească chiar
Constantin cel Mare () [Corola-website/Science/297914_a_299243]
-
asupra creștinilor, iar proprietățile confiscate de la aceștia să fie imediat returnate. Scrisoarea nu consfințea creștinismul ca religie de stat și nici nu-l angaja personal pe Licinius în credința creștină. Prin „Edictul de la Milano” (313) dat de împăratul "" și cu „"Edictul de la Tesalonic"” (380) al împăratului Teodosie (346-395), creștinismul a sfârșit prin a deveni o realitate mai întâi tolerată, iar mai apoi constituțională a Imperiului Roman. Tradiția a reușit să împământenească chiar și în cultura laică ideea că "Edictul de la Milano
Constantin cel Mare () [Corola-website/Science/297914_a_299243]
-
și cu „"Edictul de la Tesalonic"” (380) al împăratului Teodosie (346-395), creștinismul a sfârșit prin a deveni o realitate mai întâi tolerată, iar mai apoi constituțională a Imperiului Roman. Tradiția a reușit să împământenească chiar și în cultura laică ideea că "Edictul de la Milano", proclamat de Constantin și Licinius este actul prin care se instituie toleranța față de cultul creștin, dar monografiile istorice precizează că Galerius a emis un edict de toleranță în 311: Relațiile dintre cei doi împărați au început să se
Constantin cel Mare () [Corola-website/Science/297914_a_299243]
-
Roman. Tradiția a reușit să împământenească chiar și în cultura laică ideea că "Edictul de la Milano", proclamat de Constantin și Licinius este actul prin care se instituie toleranța față de cultul creștin, dar monografiile istorice precizează că Galerius a emis un edict de toleranță în 311: Relațiile dintre cei doi împărați au început să se tensioneze, astfel, în 316, se declanșează un prim război civil. Constantin obține o victorie în bătălia de la Cibalae (Pannonia). Înțelegerea care s-a încheiat între cei doi
Constantin cel Mare () [Corola-website/Science/297914_a_299243]
-
apă. Șase sute de evrei au fost întemnițați în Turnul Londrei în 1278 sub acuzația de tăiere de monezi. Persecuțiile asupra populației evreiești a țării au început sub domnia lui Edward în 1276 și au culminat în 1290 când a emis Edictul de Expulzare, prin care obliga evreii să părăsească țara. În timpul domniei lui Edward al II-lea (1307-1327) a existat relativ puțină activitate la Turnul Londrei. În această perioadă însă a fost înființată Privy Wardrobe. Instituția își avea sediul în Turn
Turnul Londrei () [Corola-website/Science/310681_a_312010]
-
puteau fi demiși decât dacă regele le restituia suma cu care și-au plătit slujba. Nobilimea de robă avea și un rol politic. Nici o lege nu putea fi aplicată până când nu era înregistrată de toate parlamentele. Înainte de a înregistra un edict, ele îl puteau critică într-un "remontance" (protest) trimis regelui. Dacă dorea, regele putea să ignore un protest și să insiste, prin "lit de justice", ca parlamentul să înregistreze edictul său. Parlamentele s-au opus multor edicte regale ca să schimbe
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
nu era înregistrată de toate parlamentele. Înainte de a înregistra un edict, ele îl puteau critică într-un "remontance" (protest) trimis regelui. Dacă dorea, regele putea să ignore un protest și să insiste, prin "lit de justice", ca parlamentul să înregistreze edictul său. Parlamentele s-au opus multor edicte regale ca să schimbe sistemul de impozitare și apărau legea și drepturile oamenilor împotriva monarhiei autoritare, fiind însă privite în istorie ca un obstacol în calea reformării monarhiei. Stările provinciale și parlamentare contribuiau la
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
a înregistra un edict, ele îl puteau critică într-un "remontance" (protest) trimis regelui. Dacă dorea, regele putea să ignore un protest și să insiste, prin "lit de justice", ca parlamentul să înregistreze edictul său. Parlamentele s-au opus multor edicte regale ca să schimbe sistemul de impozitare și apărau legea și drepturile oamenilor împotriva monarhiei autoritare, fiind însă privite în istorie ca un obstacol în calea reformării monarhiei. Stările provinciale și parlamentare contribuiau la confuzia administrativă care domnea în Franța sub
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
clerului de partea parlamentelor, rupând îndelungată tradiție de loialitate față de coroana, condamnând reformele. Au votat un don gratuit de mai puțin de un sfert din cât ceruse coroana. Financiarii nu mai voiau să împrumute bani guvernului, datorită crizei economice și edictelor lui Lamoignon. În august 1788, vistieria regală era goală. Brienne a fost de acord că Stările Generale să se întrunească la 1 mai 1789 și a suspendat plățile din vistieria regală. Coroana era în faliment. L-a convins pe rege
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]