180 matches
-
Heinrich Friedrich Emil Lenz (în , n. 12 februarie 1804 la Tartu - d. 10 februarie 1865 la Roma) a fost un fizician rus de etnie germano-baltică. Este cunoscut pentru regula lui Lenz din electrodinamică, pe care a formulat-o în 1833. În cinstea sa, inductanța se notează cu litera L. S-a născut în regiunea Guvernoratului Livoniei, aflat pe atunci sub stăpânire țaristă. În 1820, după încheierea studiilor secundare, a început să studieze chimia
Heinrich Lenz () [Corola-website/Science/332619_a_333948]
-
constituie fundamentarea matematică a principiilor electrodinamicii clasice, teoria macroscopică a câmpului electromagnetic. În memoriul intitulat "O teorie dinamică a câmpului electromagnetic (A Dynamical Theory of the Electromagnetic Field)", publicat în 1864, Maxwell a formulat „ecuațiile generale ale câmpului electromagnetic” ca „douăzeci de ecuații” pentru „douăzeci de
Ecuațiile lui Maxwell () [Corola-website/Science/310281_a_311610]
-
atât timp cât asupra sa nu acționează alte forțe sau suma forțelor care acționează asupra sa este nulă" (principiul inerției). În mecanica clasică (nerelativistă) toate sistemele de referință inerțiale se mișcă unul față de altul cu viteză constantă (mișcare rectilinie uniformă). C. Vrejoiu "Electrodinamică și teoria relativității", Litografia Universității București, 1987 <br>
Sistem de referință inerțial () [Corola-website/Science/309855_a_311184]
-
conducând la descrierea nerelativistă completă a împrăștierii Compton de un electron atomic din pătura K. Aproximația dipolară a fost apoi folosită în studiul împrăștierii Compton din pătura L. Rezultatele acestor lucrări (printre care confirmarea existenței unei divergențe infraroșii, prevăzută de electrodinamica cuantică, și punerea în evidență a unei rezonanțe în spectrul fotonului împrăștiat) au generat un interes teoretic și experimental considerabil. Studiul împrăștierilor relativiste Rayleigh și Compton din pătura K în limita energiilor mari ale fotonului incident a prilejuit și discutarea
Mihai Gavrilă () [Corola-website/Science/307221_a_308550]
-
din spațiul tridimensional. Integralele formelor diferențiale joacă un rol fundamental în geometria diferențială modernă. Aceste generalizări ale integralelor au apărut datorită necesităților din fizică, și joacă un rol important în formularea multor legi din fizică, în principal a celor din electrodinamică. Conceptele moderne ale integrării se bazează pe teoria matematică abstractă numită integrală Lebesgue, dezvoltată de Henri Lebesgue. Leibniz a introdus notația standard a integralei, de forma unui "S alungit". Integrala din paragraful anterior se notează formula 3. Semnul ∫ notează integrarea, "a
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
postulat un fenomen legat de perechile electron - pozitron cunoscut ca efectul Schwinger, care constă în generarea de perechi în câmp extern electric foarte intens. Această lucrare a stat la baza foarte multor lucrări teoretice, începănd de la astrofizocă și terminând cu electrodinamica macroscopică, precum și experimentale din electrodinamica tehnică. În ultimul caz ea permite să se facă calcule ale spargerilor de dielectrici. Generarea de particule are loc atunci, când lucrul mecanic efectuat de câmp la distanța de o lungime de undă Compton depășește
Julian Schwinger () [Corola-website/Science/311197_a_312526]
-
perechile electron - pozitron cunoscut ca efectul Schwinger, care constă în generarea de perechi în câmp extern electric foarte intens. Această lucrare a stat la baza foarte multor lucrări teoretice, începănd de la astrofizocă și terminând cu electrodinamica macroscopică, precum și experimentale din electrodinamica tehnică. În ultimul caz ea permite să se facă calcule ale spargerilor de dielectrici. Generarea de particule are loc atunci, când lucrul mecanic efectuat de câmp la distanța de o lungime de undă Compton depășește de două ori energia de
Julian Schwinger () [Corola-website/Science/311197_a_312526]
-
particule are loc atunci, când lucrul mecanic efectuat de câmp la distanța de o lungime de undă Compton depășește de două ori energia de repaos a electronului. A primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1965 pentru contribuția sa în domeniul electrodinamicii cuantice împreună cu Richard Feynman (S.U.A.) și Shinichiro Tomonaga (Japonia), reconciliind , astfel, Mecanica cuantică cu teoria restrânsă a relativității. A avut de asemenea contribuții importante în teoria radiației sincrotrone. a dat o formulare paralelă a teoriei radiației sincrotrone,elaborată anterior și
Julian Schwinger () [Corola-website/Science/311197_a_312526]
-
al Universității din Chicago și în Laboratorul de radiații de la MIT. În anul 1945 a Schwinger a trecut la Universitatea Harvard, inițial ca profesor asociat de fizică. A fost promovat chiar în anul următor ca profesor univesrsitar, după ce a formulat electrodinamica cuantică, independent de Feynman și Shin-Ichiro Tomonaga. Din 1972 și până la deces a lucrat la Universitatea Los-Angeles din California. Contribuția cea mai importantă a lui în știință constă în crearea electrodinamicii cuantice- știința, care sintetizează la un loc teoria clasică
Julian Schwinger () [Corola-website/Science/311197_a_312526]
-
în anul următor ca profesor univesrsitar, după ce a formulat electrodinamica cuantică, independent de Feynman și Shin-Ichiro Tomonaga. Din 1972 și până la deces a lucrat la Universitatea Los-Angeles din California. Contribuția cea mai importantă a lui în știință constă în crearea electrodinamicii cuantice- știința, care sintetizează la un loc teoria clasică a electromagnetismului, sau electrodinamica lui James Maxwell- și Michael Faraday cu mecanica cuantică, cea mai modernă știință la acea vreme, bazele căreia au fost formulate la sfârșitul anilor 20 și începutul
Julian Schwinger () [Corola-website/Science/311197_a_312526]
-
Feynman și Shin-Ichiro Tomonaga. Din 1972 și până la deces a lucrat la Universitatea Los-Angeles din California. Contribuția cea mai importantă a lui în știință constă în crearea electrodinamicii cuantice- știința, care sintetizează la un loc teoria clasică a electromagnetismului, sau electrodinamica lui James Maxwell- și Michael Faraday cu mecanica cuantică, cea mai modernă știință la acea vreme, bazele căreia au fost formulate la sfârșitul anilor 20 și începutul anilor 30 de Paul Dirac, Werner Heisenberg și Wolfgang Pauli. Schwinger și-a
Julian Schwinger () [Corola-website/Science/311197_a_312526]
-
începutul anilor 30 de Paul Dirac, Werner Heisenberg și Wolfgang Pauli. Schwinger și-a însușit perfect opera acestor clasici ai științei. În anii războiului Julian Schwinger independent de Richard Feynman, Shin-Ichiro Tomonaga și Freeman Dyson au dezvoltat formularea matematică a electrodinamicii cuantice, astfel, ca aceasta să fie consistentă cu teoria relativității restrânse, formulată de Albert Einstein. Noua teorie conducea la o înțelegere mai bună a interacțiilor particulelor cu sarcină electrică, cum ar fi electronii,sau pozitronii cu electromagnetice, cum ar fi
Julian Schwinger () [Corola-website/Science/311197_a_312526]
-
sunt explicate ca schimb de particule purtătoare de impuls. Cu dezvoltarea teoriei cuantice de câmp și a relativității generale, s-a conștientizat că "forța" este un concept redundant ce rezultă din conservarea impulsului (4-impulsul relativist și impulsul particulelor virtuale din electrodinamica cuantică). Conservarea impulsului, din teorema lui Noether, poate fi calculat direct din simetria spațiului și este, de regulă, considerat mai fundamental decât conceptul de forță. Astfel, forțele fundamentale sunt denumite mai exact "interacțiuni fundamentale". Când particula A emite sau absoarbe
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
și anume efectul fotoelectric și inexistența catastrofei ultraviolete, s-a dovedit problematică. Prin eforturile fizicienilor teoreticieni, s-a dezvoltat o nouă teorie a electromagnetismului cu ajutorul mecanicii cuantice. Această ultimă modificare adusă teoriei electromagnetice a condus în cele din urmă la electrodinamica cuantică, teorie care descrie toate fenomenele electromagnetice ca fiind mijlocite de particule-unde denumite fotoni. În electrodinamica cuantică, fotonii sunt particula purtătoare fundamentală, care descrie toate interacțiunile legate de electromagnetism, inclusiv forța electromagnetică. Adesea, în mod greșit, rigiditatea solidelor este atribuită
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
s-a dezvoltat o nouă teorie a electromagnetismului cu ajutorul mecanicii cuantice. Această ultimă modificare adusă teoriei electromagnetice a condus în cele din urmă la electrodinamica cuantică, teorie care descrie toate fenomenele electromagnetice ca fiind mijlocite de particule-unde denumite fotoni. În electrodinamica cuantică, fotonii sunt particula purtătoare fundamentală, care descrie toate interacțiunile legate de electromagnetism, inclusiv forța electromagnetică. Adesea, în mod greșit, rigiditatea solidelor este atribuită respingerii sarcinilor de același semn sub influența forței electromagnetice. Aceste caracteristici rezultă, în realitate, din principiul
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
antielectroni”. Examinând urmele lăsate de radiația cosmică în camera cu ceață, Carl Anderson a descoperit în 1932 o particulă cu caracteristicile antielectronului, care astfel a devenit realitate și a primit numele de "pozitron". Teoria multiparticulă construită pe această ipoteză, numită electrodinamică cuantică, descrie comportarea unui sistem de electroni și pozitroni care interacționează prin intermediul câmpului electromagnetic. Ea a căpătat forma definitivă în ultimii ani ai deceniului 1940, prin lucrările lui Sin-Itiro Tomonaga, Julian Schwinger, Richard Feynman și Freeman Dyson. Funcția de stare
Ecuația lui Dirac () [Corola-website/Science/333893_a_335222]
-
perfect. În 1947, Willis Lamb și Robert Retherford au detectat o diferență între energiile stărilor 2s și 2p ale hidrogenului. Cunoscută sub numele de "deplasare Lamb", această ridicare a degenerării este o „corecție radiativă” la teoria Dirac uniparticulă, explicată de electrodinamica cuantică.
Ecuația lui Dirac () [Corola-website/Science/333893_a_335222]
-
cale ferată Focșani la standarde europene - Corpul B 3. Programul de realizare a instalațiilor de centralizare electronică ale stațiilor de cale ferată*) Proiecte în stadiu de pregătire (elaborare documentație tehnică și de licitație): - Lucrări de modernizare a instalațiilor de centralizare electrodinamică - informatizarea postului de comandă - Supervizarea lucrărilor de modernizare a instalațiilor de centralizare electrodinamică - Introducerea sistemelor de centralizare electronică în 10 stații de cale ferată mari (etapa I stațiile Brăila, Videle) - Centralizarea electronică a stației Făurei și proiect-pilot dispecer. Proiecte în
EUR-Lex () [Corola-website/Law/224997_a_226326]
-
instalațiilor de centralizare electronică ale stațiilor de cale ferată*) Proiecte în stadiu de pregătire (elaborare documentație tehnică și de licitație): - Lucrări de modernizare a instalațiilor de centralizare electrodinamică - informatizarea postului de comandă - Supervizarea lucrărilor de modernizare a instalațiilor de centralizare electrodinamică - Introducerea sistemelor de centralizare electronică în 10 stații de cale ferată mari (etapa I stațiile Brăila, Videle) - Centralizarea electronică a stației Făurei și proiect-pilot dispecer. Proiecte în stadiu de execuție lucrări: - Introducerea sistemelor de centralizare electronică Alcatel în 11 stații
EUR-Lex () [Corola-website/Law/224997_a_226326]
-
(n. 9 iulie 1911, Jacksonville, Florida, SUA - d. 13 aprilie 2008 Hightstown, New Jersey, SUA ) a fost un remarcabil fizician polivalent american cu contribuții în fizica nucleară, electrodinamică și optică, teoria relativității generale și gravitație. A fost unul dintre colaboratorii lui Niels Bohr și ultimii colaboratori ai lui Albert Einstein. A introdus și dezvoltat noțiuni fundamentale în fizică, precum gaură neagră, spumă spațial temporală, gaură de vierme și
John Archibald Wheeler () [Corola-website/Science/321596_a_322925]
-
materială), sugerând că energia transportată de fiecare particulă a razei luminoase, denumită foton, ar fi proporțională cu frecvența acelei radiații. Această ipoteză avea să fie confirmată experimental zece ani mai târziu de către Robert Andrews Millikan. Într un alt studiu asupra electrodinamicii corpurilor în mișcare, expune modalitatea interacțiunii între radiație și materie și caracteristicile fenomenelor fizice observate în sistemele de mișcare browniană a moleculelor. Einstein susține că fascicolele luminoase se curbează când se propagă în vecinătatea unui corp ceresc cu mare forță
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
lumea constituia unul dintre subiectele de discuție - și, în special, la teoriile lui Einstein. Dintr-o epocă mai recentă ne parvine povestea relatată de matematicianul și fizicianul Freeman Dyson. Când a observat că metodele neortodoxe de soluționare a problemelor de electrodinamică cuantică ale lui Richard Feynman nu erau pe înțelesul comunității de fizică și al membrilor ei renumiți, s-a hotărât să construiască o punte de legătură: după câteva luni de cercetări aprofundate alături de Feynman, el a ajuns să stăpânească abordarea
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
al Statului Virginia. Om politic prolific, om de stat și legiuitor, este exponentul tezei conform căreia orice acțiune este precedată de un act de conștiință. 22 Hans Albrecht Bethe (1906-2005), specialist german-american în fizică nucleară, cu contribuții în astrofizică și electrodinamica cuantică. Este laureat al Premiului Nobel pentru fizică (1967) pentru elaborarea teoriei nucleosintezei stelare. Contribuie la calculul masei critice, folosit de Trinity pentru producerea bombei atomice. Participă la dezvoltarea bombei cu hidrogen, după care, devenind conștient de capacitatea ei distructivă
[Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
și-a luat rolul în serios pentru că era prima dată când era luată 268 o asemenea măsură. Am petrecut alături de d-na profesoară multe momente frumoase, de neuitat. D-na Mociuțchi ne-a ținut un curs foarte frumos de Electrodinamică și Teoria relativității iar apoi de Metodica predării fizicii. Apoi am avut o frumoasă și utilă îmdrumare din parte dumneaei la lucrarea de diplomă cu subiect de Termodinamică relativistă. Anii care au urmat au întărit această legătură care a durat
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
în centru. Annus Mirabilis conține patru articole care impun concepția lui Einstein; ele sunt: 1. Efectul fotoelectric: metalele emit fotoelectroni când raza de lumină este proiectată pe ele, sugerând că energia constă în schimbarea unor cantități discrete (cuante). 2. Relativitatea electrodinamicii micilor obiecte (teoria specială a relativității) împacă ecuația lui Maxwell despre electricitate și magnetism cu legile mecanicii, prin introducerea schimbărilor impuse de viteza luminii. 3. Echivalența masă-energie E = mc2, definește energia ca fiind egală cu masa obiectului înmulțită cu pătratul
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]