180 matches
-
electromagnetismului, erau invariante doar printr-o anume modificare a unităților de timp și lungime. Aceasta a creat multă confuzie printre fizicieni, mulți dintre aceștia crezând că un eter luminifer este incompatibil cu principiul relativității. În lucrarea lor din 1905 privind electrodinamica, Henri Poincaré și Albert Einstein au explicat că, folosind transformările Lorentz principiul relativității este perfect valabil. Einstein a ridicat principiul relativității la rang de "axiomă" a teoriei și a calculat transformările Lorentz din primul principiu. Au renunțat la ideea de
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
constituie fundamentarea matematică a principiilor electrodinamicii clasice, teoria macroscopică a câmpului electromagnetic. În memoriul intitulat "O teorie dinamică a câmpului electromagnetic (A Dynamical Theory of the Electromagnetic Field)", publicat în 1864, Maxwell a formulat „ecuațiile generale ale câmpului electromagnetic” ca „douăzeci de ecuații” pentru „douăzeci de
Ecuațiile lui Maxwell () [Corola-website/Science/310281_a_311610]
-
lui Faraday: "forța electromotoare indusă într-un circuit închis formula 3 este proporțională și de semn opus cu variația în timp a fluxului magnetic prin suprafața formula 4 delimitată de circuit": Analiza dimensională arată că raportul are dimensiunea pătratului unei viteze, iar electrodinamica maxwelliană stabilește că aceasta este o constantă fizică fundamentală, viteza luminii în vid, a cărei valoare este definită ca Alegerea unor anumite valori pentru constantele formula 8, formula 9 și formula 10 definește un anumit sistem de unități. În SI, ele sunt exprimate
Sistemul de unități CGS în electromagnetism () [Corola-website/Science/309778_a_311107]
-
au prin definiție valorile respective (în unități SI) ele sunt așadar legate prin relația În sistemele Heaviside-Lorentz și SI, zise sisteme de unități "raționalizate", formula 8 și formula 9 sunt definite cu un factor formula 15 la numitor, ceea ce simplifică ecuațiile fundamentale ale electrodinamicii. Tabelul rezumă valorile celor trei constante pentru sistemele de unități utilizate în electromagnetism. Tabelul rezumă ecuațiile fundamentale ale electrodinamicii (ecuațiile lui Maxwell) și definiția câmpului electromagnetic (forța Lorentz), folosind constantele electromagnetice definite anterior. Sistemele de unități utilizate curent sunt SI
Sistemul de unități CGS în electromagnetism () [Corola-website/Science/309778_a_311107]
-
zise sisteme de unități "raționalizate", formula 8 și formula 9 sunt definite cu un factor formula 15 la numitor, ceea ce simplifică ecuațiile fundamentale ale electrodinamicii. Tabelul rezumă valorile celor trei constante pentru sistemele de unități utilizate în electromagnetism. Tabelul rezumă ecuațiile fundamentale ale electrodinamicii (ecuațiile lui Maxwell) și definiția câmpului electromagnetic (forța Lorentz), folosind constantele electromagnetice definite anterior. Sistemele de unități utilizate curent sunt SI (în aplicații) și sistemul Gauss (în studii teoretice); în electrodinamica cuantică acesta din urmă cedează locul sistemului raționalizat Heaviside-Lorentz
Sistemul de unități CGS în electromagnetism () [Corola-website/Science/309778_a_311107]
-
unități utilizate în electromagnetism. Tabelul rezumă ecuațiile fundamentale ale electrodinamicii (ecuațiile lui Maxwell) și definiția câmpului electromagnetic (forța Lorentz), folosind constantele electromagnetice definite anterior. Sistemele de unități utilizate curent sunt SI (în aplicații) și sistemul Gauss (în studii teoretice); în electrodinamica cuantică acesta din urmă cedează locul sistemului raționalizat Heaviside-Lorentz. Tabelul rezumă comparația între unitățile SI și Gauss, pentru mărimile mecanice și electromagnetice de bază.
Sistemul de unități CGS în electromagnetism () [Corola-website/Science/309778_a_311107]
-
atât timp cât asupra sa nu acționează alte forțe sau suma forțelor care acționează asupra sa este nulă" (principiul inerției). În mecanica clasică (nerelativistă) toate sistemele de referință inerțiale se mișcă unul față de altul cu viteză constantă (mișcare rectilinie uniformă). C. Vrejoiu "Electrodinamică și teoria relativității", Litografia Universității București, 1987 <br>
Sistem de referință inerțial () [Corola-website/Science/309855_a_311184]
-
Born cu corpul negru, o ruptură a unui furtun de apă de răcire, soldată cu inundarea laboratorului, l-a făcut pe Lummer să-i spună că nu va ajunge niciodată fizician. În 1905, Albert Einstein a publicat lucrarea sa "Despre electrodinamica corpurilor în mișcare" ce enunța relativitatea restrânsă. Born a fost intrigat, și a început să cerceteze subiectul. Cu mare tristețe a descoperit că și Minkowski cerceta relativitatea restrânsă de-a lungul acelorași linii, dar când i-a scris lui Minkowski
Max Born () [Corola-website/Science/304893_a_306222]
-
să-și facă habilitarea acolo. Born a acceptat. Toeplitz l-a ajutat pe Born să se pună la punct cu pentru a putea lucra cu matricele din spațiile Minkowski utilizate în acest din urmă proiect pentru a reconcilia relativitatea cu electrodinamica. Born și Minkowski s-au înțeles bine, iar munca lor a făcut progrese, dar Minkowski a murit subit de apendicită pe 12 ianuarie 1909. Studenții de la matematică l-au delegat pe Born să vorbească în numele lor la înmormântare. Born a
Max Born () [Corola-website/Science/304893_a_306222]
-
matricelor, pe care îl învățase din studiile sale sub Jakob Rosanes la Universitatea din Breslau. Până în acest moment, matricele fuseseră rareori utilizate de fizicieni; acestea au fost considerate a aparține tărâmului pur matematic. le-a folosit într-o lucrare despre electrodinamică în 1912 și Born le-a folosit în activitatea sa de teoria structurilor cristaline în 1921. Deși matricele erau folosite în aceste cazuri, algebra matricelor cu multiplicarea lor nu intra în peisaj așa cum o făceau în formularea matriceală a mecanicii
Max Born () [Corola-website/Science/304893_a_306222]
-
în întregime atribuită lui Born, care a stabilit și că toate elementele care nu sunt pe diagonala matricei sunt zero. Born a considerat că lucrarea sa cu Jordan cuprinde „cele mai importante principii ale mecanicii cuantice, inclusiv extensia sa la electrodinamică.” Articolul a pus abordarea lui Heisenberg pe o bază matematică solidă. Born a fost surprins să descopere că Paul Dirac gândea la fel ca Heisenberg. În curând, Wolfgang Pauli a folosit metoda matricei pentru a calcula valorile energetice ale atomului
Max Born () [Corola-website/Science/304893_a_306222]
-
Fullbright), TEI, Atena (1994), Digital Equipment Austria, Viena (1995). Preparator, Asistent și Lector universitar, Facultatea de fizică, Universitatea „AL.I.CUZA” (1965-1989), Conferențiar (1990), Profesor universitar (din 1991). A predat la studenți cursuri de programarea computerelor, fizică teoretică (mecanică analitică, electrodinamică și teoria relativității, mecanică cuantică), statistică matematică, optimizarea proceselor industriale, analiză cu elemente finite. Inițiator al cercetărilor de Fizică Computațională din România. A creat un Laborator de Fizică Computațională unde, în perioada 1978-1990, a condus contracte de cercetare în următoarele
Constantin Octavian Petruș () [Corola-website/Science/305507_a_306836]
-
unor surse în anii 70 ai secolului trecut a colaborat cu secția de ideologie a CC PCUS (secretar Boris N. Ponomarev). A decedat la 30 decembrie 1994. Lui Ivanenko îi aparține un număr de contribuții în teoria gravitației, fizica nucleului, electrodinamică, inclusiv electrodinamica cuantică. În anii 1926- 1927, împreună cu George Gamow și Lev Landau s-a ocupat de relația dintre constantele universale și dimensiunile și evoluția universului. În anii 1929-1930 a sugerat ideea geometrizării ecuației Dirac, pe care a realizat-o
Dmitri Ivanenko () [Corola-website/Science/313540_a_314869]
-
în anii 70 ai secolului trecut a colaborat cu secția de ideologie a CC PCUS (secretar Boris N. Ponomarev). A decedat la 30 decembrie 1994. Lui Ivanenko îi aparține un număr de contribuții în teoria gravitației, fizica nucleului, electrodinamică, inclusiv electrodinamica cuantică. În anii 1926- 1927, împreună cu George Gamow și Lev Landau s-a ocupat de relația dintre constantele universale și dimensiunile și evoluția universului. În anii 1929-1930 a sugerat ideea geometrizării ecuației Dirac, pe care a realizat-o în colaborare
Dmitri Ivanenko () [Corola-website/Science/313540_a_314869]
-
cuantică" sau "noua fizică" au fost Max Born, Paul Dirac, Werner Heisenberg, Wolfgang Pauli, și Erwin Schrödinger. Mai târziu, câmpul de cercetare a fost extins de lucrările lui Julian Schwinger, Sin-Itiro Tomonaga și Richard Feynman care au dus la dezvoltarea Electrodinamicii Cuantice în 1947 și de către Murray Gell-Mann mai ales pentru dezvoltarea Cromodinamicii cuantice. Este relativ ușor a observa spectrul produs de lumină la trecerea printr-o prismă, când se reflectă din marginea teșită a unei oglinzi, când traversează un pahar
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
caz succesul practic al teoriei este de necontestat. Fără îndoială, teoria cuantică nu are rival în a explica fenomene empirice cunoscute, în a prezice descoperiri noi și a explica (înglobând) alte teorii. Predicțiile empirice ale teoriei cuantice (în mod special electrodinamica) au fost confirmate de mai multe ori decât în cazul oricărei alte teorii științifice. Mai mult, toate teoriile fizice fundamentale moderne, chiar și relativitatea generalizată, sunt teorii cuantice moderne. Nu există însă o abordare general acceptată a relativității generalizate prin
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
Electrodinamica cuantică, sau QED (din ), este teoria cuantică relativistă a interacției electromagnetice. Elaborată de Paul Dirac în 1927 ca teorie cuantică a emisiei și absorbției de radiație, ea a fost dezvoltată în ultimii ani ai deceniului 1940, în forme diferite, prin
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
Tomonaga, Julian Schwinger și Richard Feynman. Freeman Dyson a arătat că acestea erau formulări echivalente ale unei teorii unice a interacției dintre materie și radiație, conformă cu principiile fizicii cuantice și teoriei relativității și invariantă la transformările de etalonare din electrodinamică. În această formă modernă, QED dispune de două instrumente de calcul precise și eficiente: "diagramele Feynman" (o metodă grafică de a construi amplitudinile proceselor electromagnetice) și "renormarea" (o metodă analitică de a extrage rezultate cu semnificație fizică din expresii matematice
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
acestor tranziții. Exista doar o teorie semiclasică a radiației, elaborată în cadrul teoriei cuantice vechi de Einstein în 1916, care definea niște coeficienți de emisie spontană, emisie stimulată și absorbție, fără o bază teoretică de calcul. Teoria cuantică a radiației, numită electrodinamică cuantică, a fost elaborată, într-o primă versiune, de Dirac, în 1927. Punctul de vedere era unul corpuscular: radiația electromagnetică era tratată ca un gaz de bosoni de masă zero (fotoni) ale cărui stări erau descrise în reprezentarea numerelor de
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
de vedere ondulatoriu a fost introdus în același an de Jordan, care a indicat că operatorii de creare și anihilare trebuie utilizați și pentru electroni (fermioni), descriși printr-un câmp cuantic. Fermi a publicat în 1930 o versiune concisă de electrodinamică cuantică, în care electronii atomici erau descriși de ecuația relativistă a lui Dirac. La începutul deceniului 1930, electrodinamica fusese așadar reformulată conform cu principiile teoriei relativității (electronii descriși de ecuația lui Dirac în modelul numit teoria găurilor, câmpul electromagnetic descris de
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
și anihilare trebuie utilizați și pentru electroni (fermioni), descriși printr-un câmp cuantic. Fermi a publicat în 1930 o versiune concisă de electrodinamică cuantică, în care electronii atomici erau descriși de ecuația relativistă a lui Dirac. La începutul deceniului 1930, electrodinamica fusese așadar reformulată conform cu principiile teoriei relativității (electronii descriși de ecuația lui Dirac în modelul numit teoria găurilor, câmpul electromagnetic descris de ecuațiile lui Maxwell) și ale teoriei cuantice (câmpurile cuantificate canonic, stările descrise în reprezentarea numerelor de ocupare). Calculele
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
calcul independent al energiei proprii a electronului de către Feynman. A fost publicat un rezumat al cercetărilor grupului din Tokio condus de Tomonaga. La Oldstone au fost discutate rezultatele recente ale lui Feynman și Dyson, care completau o imagine unificată a electrodinamicii cuantice. Schwinger a dat o formulare completă a electrodinamicii cuantice, explicit relativist covariantă și invariantă la transformări de etalonare, cu un formalism matematic avantajos în special în calculul stărilor legate. Feynman și-a prezentat inițial propria versiune a electrodinamicii cuantice
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
A fost publicat un rezumat al cercetărilor grupului din Tokio condus de Tomonaga. La Oldstone au fost discutate rezultatele recente ale lui Feynman și Dyson, care completau o imagine unificată a electrodinamicii cuantice. Schwinger a dat o formulare completă a electrodinamicii cuantice, explicit relativist covariantă și invariantă la transformări de etalonare, cu un formalism matematic avantajos în special în calculul stărilor legate. Feynman și-a prezentat inițial propria versiune a electrodinamicii cuantice ca propagare a electronilor în spațiu-timp, dezvoltând o descriere
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
a electrodinamicii cuantice. Schwinger a dat o formulare completă a electrodinamicii cuantice, explicit relativist covariantă și invariantă la transformări de etalonare, cu un formalism matematic avantajos în special în calculul stărilor legate. Feynman și-a prezentat inițial propria versiune a electrodinamicii cuantice ca propagare a electronilor în spațiu-timp, dezvoltând o descriere a pozitronului propusă de Stueckelberg, apoi a reformulat-o matematic în limbajul unei teorii lagrangiene de câmp. Utilitatea practică a formulării Feynman constă într-un ansamblu de reguli explicite pentru
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
de reguli a primit numele de diagrame Feynman. Dyson a demonstrat echivalența formulărilor Tomonaga-Schwinger-Feynman și faptul că divergențele care apar în matricea S pot fi eliminate prin renormarea masei și sarcinii electronului. Interacția dintre "materie" (alcătuită, în sensul restrâns al electrodinamicii cuantice, din electroni și pozitroni) și "radiație" (alcătuită din fotoni) poate avea loc în orice punct din continuumul spațiu-timp. Dinamica acestui proces este descrisă matematic în contexul teoriei câmpurilor printr-un „câmp de materie” formula 1 și un „câmp de radiație
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]