684 matches
-
creștinare”, dar care, în mod practic, s-a realizat prin educație. Convertirea la creștinism a fost, de fapt, un fabulos travaliu paideutic care a conferit tuturor barbarilor Europei virtutea aristocratică pe care Democrit din Abdera o botezase physiopoiesis. Dar paideia elenistică nu putea rămâne „fără pată și fără prihană” în acest efort titanic. Nici chiar forma ei cea mai coerentă, enkyklios paideia, nu a rămas neafectată. Dimpotrivă. Tocmai această coerență definitorie care reunea trivium și quadrivium într-o heptadă armonioasă a
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
fi prezentate în continuare. Dar înainte de a le elogia pe acestea, se cuvine să menționăm hiba culturală a Europei, zămislită în acele vremuri de glorie tulbure. Este vorba despre pierderea unității culturale care se obținea prin enkyklios paideia pitagoreică și elenistică. „Creștinarea” celor septem artes liberales s-a realizat nu din nevoi spirituale înalte, precum cea de formare a „omului desăvârșit”, ci din necesități practice, de formare a unor „meseriași” ai altarului creștin, preoții. Nivelurile de pregătire impuse de practica preoțească
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
70 de Raportul UNESCO A învăța să fii redactat de Edgar Fauré. Numai „omul total”, omul de cultură, pepaideumenos isocratic și philosophos platonic, ar putea să trăiască și să muncească fericit în global village. Însă renașterea idealului paideutic din epoca elenistică, ignorat complet de gândirea pedagogică modernă, n-a devenit încă prioritate a practicii curriculare. Meritul esențial al ideologiei postmoderniste constă tocmai în resuscitarea, încă ezitantă, a acestei preocupări mărețe pe care moderniștii o considerau moartă pe vecie. În fond, este
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cu valențe metafizice, Erezii marine (1980) evidențiază relația erosului cu spațialitatea, marea ritmând, stingând elanuri și ștergând urme ori ducând spre infinit sentimentul limitării ființei. Iubirea pentru androgin (femeia cu „trupul zvelt de băiat”), cu rezonanțe amintind de miturile Antichității elenistice, diversifică modalitățile de construcție a personajelor și, implicit, tipologia afectivă. Aceeași formulă se întâlnește și în Dimineața nuanțelor (1989), unde decorul marin devine scena confruntărilor dintre elementul masculin și cel feminin, ale căror consecințe dramatice se traduc prin singurătate și
MOTOC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288261_a_289590]
-
a lui Hesiod, precum și lirica din secolele VII-VI, precedă Istoria literaturii eline (1972), scrisă în colaborare cu Maria Marinescu-Himu, lucrare panoramică și didactică de referință prin documentația vizând literatura greacă antică în toate perioadele sale de manifestare (arhaică, clasică, elenistică, romană) până la edictul lui Iustinian din 529 d.Hr., când încetează școala ateniană de filosofie. În fiecare perioadă sunt analizate genurile predominante și caracteristicile sale esențiale, conceptul de literatură la cei vechi incluzând și istoriografia, geografia, elocința, filosofia ș.a., afirmate
PIATKOWSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
-se comedia nouă a lui Plaut și Terențiu. P. a luat în seamă și necesitatea de a alcătui cărți de istorie în vederea familiarizării cititorului nespecializat: O istorie a Greciei antice (1988), până la moartea lui Alexandru Macedon, continuă cu Istoria epocii elenistice (1996), scrieri în care nu s-a mulțumit cu o simplă înșiruire de evenimente succedate pe vastul teritoriu cucerit de elini, ci a pus în valoare strălucitele lor realizări materiale și spirituale, contribuția lor imensă la cultura omenirii prin dezvoltarea
PIATKOWSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
Maria Marinescu-Himu), București, 1972; Poezia latină în lumina influențelor grecești. Prelegeri de topologie comparată, București, 1976; Scriitori greci și latini, pref. N.I. Barbu, coordonare în colaborare cu N. I. Barbu, București, 1978; O istorie a Greciei antice, București, 1988; Istoria epocii elenistice, București, 1996; Jocurile cu satyri în Antichitatea greco-romană, Iași, 1998. Ediții: Filosofia greacă până la Platon, I, 1-2 - II, 1-2, introd. Ion Banu, îngr. și coordonare în colaborare cu Ion Banu, indici Cristian Popescu, București, 1979-1984. Traduceri: Aristofan, Broaștele, îngr. și
PIATKOWSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
Viața lui Plotin, îngr. și introd. Cristian Bădiliță, Iași, 1998; Epicurea, îngr. și introd. trad., București, 1999 (în colaborare cu Constantin Balmuș); Plutarh, Viețile paralele: Demostene și Cicero, îngr. și pref. trad., București, 2000. Repere bibliografice: A. Suceveanu, „Istoria epocii elenistice”, „Pontica”, 1997, 30. G.Dn.
PIATKOWSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
printre cei mai de seamă exegeți români clasiciști. În Formarea ideilor literare în Antichitate (1944), studiu pe care îl actualizează în 1972 după ultimele cercetări mondiale, savantul face o expunere a celor trei perioade distincte în evoluția poeticii antice: clasică, elenistică și greco-romană. Pentru perioada clasică analizează idei și concepte prezente la presocratici și la Platon și Aristotel, referitoare la categoria frumosului, natura operei de artă, funcția civilizatoare și educativă a poeziei, misiunea socială a poetului, inspirație și caracterul ei irațional
PIPPIDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
irațional, starea de „entuziasm” a creatorului și „nebunia” divină ce îl conduce în actul creației, mimesis, comedia veche și tehnica dramatică, despre catharsis și funcția sa, ilustrată în tragedie, scopul ultim al poeziei fiind, la Aristotel, desfătarea intelectuală. Teoreticienii epocii elenistice (Filodem din Gadara, Neoptolemos din Parion, Ariston din Chios, Erathostene din Alexandria) se preocupau mai cu seamă de chestiuni tehnice, bunăoară de alegerea subiectului, de formă și expresivitate artistică, precum și de personalitatea creatorului. Perioada greco-romană este reprezentată de Horațiu (îndatorat
PIPPIDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
revelație se impune un scurt excurs istoric. „Descoperire” sau „manifestare” (termen redat în limba germană prin Offenbarung, dar menținut sub numele de apokálypsis în Vulgata Fericitului Ieronim), revelația este un concept esențial al teologiei creștine, foarte rar utilizat în vocabularul elenistic. Consemnăm sensul practic de „descoperire” sau cel metaforic - folosit de Plutarh- al „dezvăluirii”. Referințele nou-testamentare la apokálypsis sunt mai numeroase, „revelația” jucând un rol central în corpul scrierilor pauline. În epistola către Romani (2, 5), Sf. Pavel vorbește, într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
slavilor, fie că este vorba de acelea izvorâte din marile interferențe greco-române sau albano-române. Așa a fost posibilă o nouă și ultimă evidențiere a factorilor unificatori ai Sud-Estului, factori care contribuie la perceperea ansamblului european: substratul traco-iliric, Imperiul Macedonean, civilizația elenistică, Imperiul Roman, Imperiul Bizantin, ortodoxia, slavii, Imperiul Otoman, civilizația islamică, romanitatea balcanică, elenismul postbizantin, noua ortodoxie. Din contactul acestui Orient european cu Occidentul se naște marele schimb al științelor și artelor, de aici izvorăște marea dispoziție naturală a spiritualității bătrânului
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
Î.Hr. Ulterior este admisă În canon și literatura profetică, atât de importantă În perioada, de restriște, a exilului babilonian. Ageu, Zaharia și Malachia formează ultima serie (În viziunea rabinică) de profeți inspirați de către Duhul sfințeniei (ruah ha-qodesh). În perioada elenistică se vorbește despre structura tripartită a Bibliei ebraice: Pentateuhul (Torah); Profeții (Neviim); celelalte cărți sau hagiografii (Ketuvim). Urmează perioada „creștină”, când disputele asupra canonului Bibliei ebraice se radicalizează. Abia la sfârșitul secolului al II-lea d.Hr. se ajunge la
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
acceptabilă. Interviu realizat de Mărgărita Geică (apărut În Ziua, 10 martie 2007) PAGINĂ NOUĂ 11. „Biblia nu se apără cu strigăte și cu bicepși Încordați, ci cu credință, bun-simț și știință de carte” Sebastian Maxim: Atât evreilor impregnați de cultură elenistică, dar și Părinților creștini, LXX li s-a impus ca un text Înzestrat cu un sens tare și autonom În el Însuși, atât În privința adevărului doctrinar, cât și În nuanțele specifice textului grec. Cu toate acestea, chiar dacă nu cunoaștem toate
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
origine, Septuaginta nu-i decât traducerea Torei iudaice, adică a Pentateuhului. De ce acestă nevoie, spuneam, imperioasă de transpunere? Pentru că o bună parte din comunitate nu mai utiliza ebraica. În plus, exista o presiune și o atracție foarte puternică din partea mediului elenistic. Trecerea textului sacru ebraic În limba greacă a fost simțită ca un pas deopotrivă decisiv și primejdios. Vedem chiar astăzi toate discuțiile purtate În jurul traductibilității Coranului. Musulmanii neagă traductibilitatea Cărții lor sfinte, dat fiind că mesajul Profetului și limba aleasă
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
după-amiază. Chiar dacă învață acasă, sunt crescuți cum se cuvine pentru cineva dintr-un neam de vază ca al lor, cu pedagogi și profesori, fiecare predându-le o anumită materie, pentru a le da o educație enciclopedică și o cultură literară elenistică. Numai din sfintele instituții pedagogice grecești se pot trage principii viabile pentru dezvoltarea intelectuală și morală a tineretului. Se îndreaptă într-acolo, hotărât să intre și să facă ordine, urmat îndeaproape de credinciosul Tigellin. Cu mâna pe clanță, se oprește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ciudă, peste umăr la impozanta construcție din spatele său. Tipic pentru Augustus! Forma circulară tradițională este doar de spoială. Să se spună că s-a inspirat de la etrusci, italici ca și ei, nu de la greci. Dar concepția vine tot din Răsăritul elenistic. Trebuie să se fi gândit la exemplul lui Alexandru cel Mare când a dat ordin să fie înălțat. — Aleea asta ne va scoate chiar lângă incintă, îl lămurește Tiberius Nero. În timp ce vorbește, pe chip i se desenează un zâmbet fin
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
am văzut, zeii cerești tind să dispară din actualitatea religioasă, dar structura și prestigiul lor se mai păstrează uneori la zeii solari, mai ales în civilizațiile cu grad înalt de elaborare, care au jucat un rol istoric important (Egipt, Orientul elenistic, Mexic). Multe mitologii eroice au o structură solară. Eroul este asimilat Soarelui: ca și el, luptă cu întunericul, coboară în împărăția Morții și iese învingător. Întunericul nu mai este unul din modurile de a fi ale divinității, ca în mitologiile
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
adoptată de armată deoarece aici distanța față de dușman era mai mică decât în gladiatură. Cirrus: cârlionț sau șuviță de păr legată ca o coadă rigidă în vârful capului. Este simbolul generic al gladiatorilor, însă este larg atestat încă din epoca elenistică, la atleții greci. Cohors: cohorta este a zecea parte a unei legiuni, numărând aproximativ 500 de soldați. Este împărțită în trei manipuluri, fiecare alcătuit din două centurii. Consecutio muneraria: literal, succesiunea luptelor de gladiatori. Conform unei reguli rigide, luptele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
orașului Oltenița (1853) și nevoile economice ale dezvoltării sale, iar în particular de evoluția diasporei evreiești din România și din lume. Începuturile acesteia din urmă datează încă din epoca stăpânirii asiriene și babiloniene (sec VII - VI î. Hr). În epoca elenistică, (sec. IV- I î.Hr), mulți evrei locuiau în Egipt, Siria, Asia Mică și în alte regiuni ale Mediteranei. Dar emigrarea în masă a evreilor a avut loc după zdrobirea primei și mai ales celei de-a doua revolte împotriva
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93398]
-
reprezenta botezul lui Hristos. (Părintelui Bernard nu-i plăceau imaginile mai chinuite, mai contorsionate.) În fața lui, statuia lui Buddha Gandhara medita cu pleoapele plecate și buzele ușor țuguiate. Fața de o austeră frumusețe îmbina calmul orientului cu o îngândurată tristețe, elenistică. Părintele Bernard îl iubea pe Buddha pentru că nu era un judecător al faptelor lui. Nu-i acorda nici o atenție preotului și nu avea pretenția să fie ridicat în slăvi. Dar părintele Bernard, care nu medita întotdeauna cu pleoapele plecate, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care acreditau existența depozitului muzeal ca spațiu rezervat specialiștilor și personalului autorizat, inaccesibil pentru vizitatori. La acea dată intervenția lui Guy Rachet, exprimată și în lucrarea sa Universul arheologiei, identifica situația vînzării unor cantități uriașe de ceramică pictată, de factură elenistică, neexpusă vreodată și care zăcea în depozitele muzeale. Astăzi, alți specialiști atrag atenția asupra faptului că "virtualizarea" muzeului va transforma întreg spațiul din nou într-un depozit, de această dată depozit tip fișier informatizat și accesat de la distanță, ceea ce corespunde
Muzeul contemporan: programe educaționale by IULIAN-DALIN IONEL TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
strâns legată de sărbătorile și spectacolele păgâne și, într-o oarecare măsură, dependentă de cultele religioase importate din Orient, dar neadaptate la noua religie, iar pe de altă parte, era gândirea speculativă neoplatonică și neopitagoreică ajunsă la Roma prin intermediul culturii elenistice, capabilă să fie regândită de creștinism, care ar fi putut să primească unele aspecte utile din aceeași tradiție muzicală greacă. Prin urmare, creștinii au simțit nevoia să regândească teoria muzicală greacă, astfel încât să fie compatibilă și să exprime noul simț
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
scheletelor și a lipsei inventarului arheologic. În virtutea obiectivității științifice nu se poate stabili o proporție decisivă între înhumații creștini și cei păgâni. Pentru acest sector arheologic, un interes aparte îl prezintă construcțiile funerare de tip hipogeu (cavou, criptă). De tradiție elenistică, identificate în decursul săpăturilor de salvare efectuate în unele localități de pe litoral (Tomis, Callatis) sau de pe limesul dunărean de la Axiopolis (azi Cernavodă, jud. Constanța), dau prilej de reflecție arheologilor și teologilor creștini. În continuare, vom prezenta un repertoriu concis al
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
de locuire din zona de est a falezei: două cuptoare artizanale pentru ceramică. Perioada clasică (V-IV a.Chr.) este ilustrată printr-un segment al zidului de incintă, edificii și cuptoare situate spre capul promontoriului, grupuri de morminte tumulare. Epocile elenistică târzie (III-II a.Chr) și cea romană timpurie (II-V p.Chr) sunt reprezentate prin vestigii păstrate pe platoul argamens, dincolo de sistemul de apărare al cetății romano-bizantine. Cetatea romano-bizantină avea o suprafață de aproximativ 2,6 ha cu o formă
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]